joi, 11 decembrie 2008

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mosule,

Stiu ca esti foarte ocupat si stresat, cu toti colegii astia ai mei, asa pretentiosi si fitosi cum sunt ei. Stiu ca e greu s-o scoti la capat cu Vlad, care vrea volumul 2 din Art Now de la Taschen, care mai costa si cu 10 RON in plus fata de bugetul tau, cu Teodora, care vrea poneiul roz cu zvastica pe crupa care a starnit scandalul de la ICR New York (Post edit: ba Teodora a declarat deschis ca de fapt ea ar vrea un vibrator), cu Maria Magdalena, care si-ar dori o costumatie de Lolita, cu Corina, care ar vrea o ramurica din codrul verde (Teodora Edit: cu paienjeni multi si mari) - nu stiu, asa zice Vlad, pe el sa il pedepsesti nu pe mine...(Corina Edit: Vlad a fost baietel cuminte)

Cu toate astea, draga Mosule, te rog sa nu o uiti pe colega mea de banca Galu, care isi doreste un catel pe care sa-l dea Dragu afara din casa imediat ce-l vede (Galu Edit: un catel pe care o sa-l strigam Aliosha).

Multumesc, draga Mosule, revin cu sugestii imediat ce mai aflu ce vrea fiecare.
A ta devotata,
etc.
P.S. Sa nu ma uiti tocmai pe mine, Mosule!

Andrei Edit: Draga Mosule,
Sergent major Constantin Andrei, actele la control! Deci, Mosule, in primul rand pentru bugetul mai sus numit de autoare, ai acte?! Sau sunt bani negri?! Ce codru verde, Mosule?! Este numele de cod al unei organizatii secrete?! Sau vrei sa faci trafic de droguri si ne bagi noua metafore cu codru'?
Costumatia de Lolita aduce afront bunelor moravuri prin expunerea repetata a goliciunii femeiesti! Se cheama sustinerea proxenetismului, Mosule, si iei 7 ani!
Poneiul roz, zici? Zvastica, ha? Eh bine, sa vezi ce iei inca 7 ani pentru sustinerea nazismului si declinarea bunelor maniere politice! Se cheama atentat terorist cu arme ideologice!
Mosule, cu zvastica si Lolita te mai scot eu daca bagi cadou meserie, dar cu vibratoru' ala esti! Nu te mai scoate nici presedintele! Ai grija cu ce te arati la acuzata Parvu Teodora, ca iti mai bagi 5 ani pentru trafic de obiecte pornografice! Descurajezi preferintele spre sexul masculin!
Paienjeni? Protectia animalelor oare ce o sa spuna daca afla ca vrei sa dai niste biete animale pe mana renumitei interlope, Corina Cornel Covrig Iovan, traficant de droguri in Craiova, cu nenumarate condamnari pentru proxenetism, trafic de droguri, arme si carne vie?!
Mosule, cu caini numai sa nu te arati! Ai faras si maturica? Daca face Aliosha caca pe strada si nu strangi, amenda!
Ce album de arta? Intri la perturbarea linistii publice daca te pune necuratul sa sustii mania boema si usor depresiva a acestui marunt interlop de cartier, Catuna Vlad, care va umple cu graffiti-uri zidurile capitalei!

Mosule, eu atat ti-am zis! Ne vedem in instanta!
Al tau,
Andrei Constantin s'traiti!
P.S. Mosule, daca bagi o spagalache ceva, te scot, sa mor io! Hai, vezi ce marci la baiatu' de Craciun!


luni, 8 decembrie 2008

Targul de Cristale

Aparent, blog-ul meu se transforma intr-un jurnal de calatorie - adica nu mai stiu sa scriu decat cand ma intorc dintr-un loc minunat care mi-a furat sufletul. Iar ultimul loc minunat care mi-a furat sufletul a fost Targul de Cristale. Un cuib fermecat in locul cel mai putin asteptat cu putinta, la numai 5 minute de mers pe jos de la birou. Cum se poate sa existe asa ceva?

Nu exista senzatie mai placuta decat sa-ti afunzi degetele intr-un bol plin de pietre de aventurin, ochi de tigru, obsidian, ambra si turmalina, de culori si consistente diferite, care-ti mangaie diferit degetele...Sa le adulmeci si sa te pierzi macar pentru cateva ore in aromele lor minerale, lasandu-le sa te cotropeasca. Atat de tare m-am ratacit printre vibratiile lor, incat am reusit sa-mi revin abia cand am avut intalnirea anului. O intalnire magica. M-am trezit fata in fata cu cel mai incantator pendul din cuart fumuriu, cristalizat special pentru mine, sosit din alta lume ca sa-mi raspunda la intrebari.

Pendulul a venit cu mine acasa, courtesy of Did. Acum ne obisnuim unul cu altul si invatam sa vibram pe aceeasi limba. Aveti intrebari la care se poate raspunde prin "Da" sau "Nu"?

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
http://www.geology.ro/index.php?sectiune=2&id=101


miercuri, 19 noiembrie 2008

Merhaba


Dezvolt obsesii, dar numai pentru experientele foarte puternice. Scortisoara. Cafeaua. Scortisoara in cafea. Pisicile care torc. Cerceii care se lovesc de pielea gatului, cu clinchetul lor. Si da, Istanbulul. Care le are pe toate: si cafea si scortisoara si cercei lungi cu clinchet si pisici, multe pisici grase si fericite, tolanite pe cate un raft cu cercei.


Si asa cum nu sunt neaparat o bautoare de cafea, dar imi place din cand in cand sa inchid ochii de placere tragand pe nari aroma ei, asa nu sunt nici o consumatoare de Istanbul; dar aroma lui m-a facut sa inchid ochii de placere. Sunt pe cale sa dezvolt o obsesie.

Nous sommes aux portes de l'Orient, ou tout est prix a la legere

Un negustor de covoare, imbracat in pardesiu si aratand ca in filmele vechi cu detectivi.
Negustorul:
Husband?
Eu:
No…”, raspund, dupa care imi dau seama de potentiala greseala (m-a amenintat Bamse ca nu ma scapa din ochi, ca sa nu ma cumpere astia pe camile – desi tind sa cred ca nu Turcia era tara in care se intampla asta) si remediez, luandu-l de brat pe Bamse: “well, you could say yes
Negustorul:
Not marry? Why not marry this beautiful photomodel?” (adica eu, cum ar veni)
Bamse:
I don’t have the ring yet. I’ll go to the Bazaar to find a good ring
Negustorul:
How much time you together and no marry?
Bamse:
One year and a half
Negustorul:
That means 3 months after marry in my culture.

Povestea
continua cu un ceai turcesc baut fortat in magazinul de covoare, in timp ce angajatii lui se mobilizeaza sa ne intinda la picioare toate covoarele: handmade, handmade, best quality, no machine, handmade! Eu si Bamse ne bucuram de ceai si asteptam sa vedem pana unde merg.

Negustorul, dezamagit ca n-am cumparat nimic: “That is why not marry this beautiful photomodel. You close-money. To marry, you need to be more gentleman.


Suntem
amandoi de acord cu concluzia lui; Bamse imi promite ca nu plec din Turcia fara un covor. Zburator!

luni, 10 noiembrie 2008

Starbucks sau cafenea clasica?

Evident, ma astept ca balanta sa incline in favoarea cafenelei. Bamse nici n-a stat pe ganduri: cafeneaua e mai old-school (ii place lui expresia asta, pentru el old school is best school). Bine, cafeneaua are clasa, te face sa simti ca te respecti, poate iti mai baga si un pic de jazz, poate are si canapele verde inchis. Stie ce inseamna placerea celui mai scurt espresso fara zahar si fara frisca. Si fara indoiala e un cadru numai bun sa impresionezi o fata cu discursul tau desprins din Casablanca. Cum poti sa soptesti "A penny for your thoughts" in Starbucks, undeva intre casa si raftul cu prafuri aromate?

Dar nu...Pentru mine raspunsul e fara indoiala Starbucks. Pentru ca numai Starbucks mi-a dat cea mai frumoasa dimineata impreuna cu cea mai frumoasa lady, infasurate in saluri, fiecare cu un Frappucino grande cu crema de caramel asezonat puternic cu scortisoara, pe banca in Gradina Kensington, vorbind despre Peter Pan si despre ultima zi la Londra.

A penny for your thoughts, Did!

Si ca sa intelegem mai bine, nu ne mai ferim atat de clisee si vedem asa:
Casablanca

duminică, 28 septembrie 2008

Wedding preview

Eu sunt acel om caruia ii plac nuntile. Nu le vad ca pe o obligatie si nu mi se par toate la fel. Ba dimpotriva, eu ma emotionez grozav de fiecare data cand aud "Se cununa roaba lui Dumnezeu...", am fluturasi in stomac la fiecare vals, furatul miresei imi pare ca ceva neasteptat si chiar inspaimantator ("Cum adica s-a furat mireasa? Si ce-o sa se intample cu ea?") si nu ma gandesc ca totul e la fel de fiecare data si ca mereu dupa sarmale urmeaza friptura decat atunci cand ma trezesc cu friptura in fata si-mi propun ca data viitoare sa anunt dinainte ca eu nu mananc carne ca sa nu se mai faca risipa.

Drept pentru care, numai saptamana asta am avut doua nunti. Si fiecare dintre ele a fost pentru mine cea mai frumoasa din lume. Nunta Irinei a fost un vis, cu perdele de lumina, lampioane pe marginea piscinei si ingerasi de hartie; surorile au dansat ireal si leganat, invelite in paturici albe, pe Leonard Cohen. Iar nunta Anei a parut scoasa din Craii de Curtea Veche; Ana a trecut elegant si aristocrat cum numai ea stie sa faca, din bratele domnului cu barba si baston cu maciulie de argint in bratele tanarului in frac si cu monoclu. Lasa-ma sa vad lucrurile asa cum vreau eu!

Asadar, in povestea mea doua printese si-au gasit sortitul. Drept pentru care, in timp ce lacrimam de emotie privindu-le valsand, mi-au aparut in minte posibile scenarii pentru alte printese fericite, pe care iata le impartasesc cu dumneavoastra...

Teodora a fugit cu aviatorul.
Onuca s-a intors din insule mai fericita ca niciodata si asteapta al saptelea inel (cel norocos).
Simina s-a luptat pentru buchet cu inversunare, desi domnul Tanasescu se jura ca daca ar fi dupa el ar lua-o si maine.
Codruta s-a saturat asteptandu-l pe Calin si spune ca daca el nu face nimic, il cere ea (sau se marita singura).
Did se pregateste sa moara fata batrana, desi eu il cunosc pe printul numai bun sa-i construiasca un palat (dar nu stiu si cum sa fac sa se cunoasca intre ei).
Valentina stie o vraja care ii da rabdare sa-si astepte printul cu zambetul pe buze in turnul ei de sub acoperis.
Ema se va marita cu primul barbat pe care il vede ca stie sa conduca o masina cu cutie manuala.

Dar cine se grabeste?

Dor de Cum sa fii o lady

Am intrat prin efractie pe laptopul lui Merveilleuse soeur si i-am citit povestile. N-am mai simtit emotia asta de cand eram mica si va povesteam ca inchideam usa dupa ea cand fugea noaptea de acasa, ca sa aprind apoi lampa si sa-i citesc romanele in curs de scriere.

Si pentru ca Merveilleuse soeur scrie cel mai frumos dintre toate surorile din lume, m-a apucat asa un dor de blogul meu! Am toata noaptea la dispozitie si scriu din camera ei. Asa ca va urma un post lung.

luni, 25 august 2008

Her Ladyship London

"Dupa o betie sanatoasa la Dublin, e ideal sa mahmuresti la Londra", mi-au zis fetele cand am plecat. Asa ca am coborat pe Heathrow convinsa ca ma va invata Her Ladyship London sa ma comport ca o lady chiar si mahmura fiind.

Si m-a ajutat Londra in vreun fel? Sa spunem ca da, pentru ca datorita ei am reusit sa trec peste absurdul scandalului Neagoe care mocnea inca furibund cand m-am intors.
Asa ca incerc sa ma comport cum am invatat in cartea cu coperti mov pentru care mi-au lucit ochii in magazinul de suveniruri de la Buckingham, fiindca o si vedeam cum s-ar potrivi perfect pe raftul meu de carti neghioabe, alaturi de Cum sa fii o lady. Adica imi incrucisez picioarele numai la nivelul gleznelor, stau cu spatele lipit de spatarul scaunului, cu mainile in poala, si plina de gratie imi scrasnesc dintii intr-o injuratura pentru pseudo-jurnalistii nostri si tot neamul lor.

Uh, ce nevoie aveam de asta! Si am reusit fara sa-mi pun coatele pe masa!

Iar ca sa intelegem mai bine postura gratioasa pe care o adopt, rasfoim neghiobia cu coperti mov:
Lucy Gray - Her Ladyship's guide to modern times

Bucuria Irinei

Intr-un oras numit Londra, in care palatele inca mai sunt locuite de regine si printese cu rochii lungi, traieste un baietel care a refuzat sa se faca om mare. Numele lui e Peter Pan, dar poti sa-i spui, simplu, Peter.
Peter locuieste intr-un loc magic numit Gradina Kensington, pe unde am trecut si eu in urma cu cateva zile ca sa-i multumesc pentru bucuria pe care i-a facut-o Irinei. Caci poate nu stii, dar Peter Pan este acela care le ajuta pe pasarile din Gradina Kensington sa-si faca cuiburi caldute si protejate de ploaie, in care sa depuna oua. Din oua ies puiuti, care dupa ce invata sa zboare parasesc Gradina si se transforma in bebelusi. Chiar acum, Peter zboara impreuna cu tine ca sa te incurajeze in drumul tau lung, de cateva luni, pana la Irina mea.

Ti-am povestit asta acum, pentru ca atunci cand bebelusii uita de tot limba pasarilor ca sa invete limba oamenilor, ei uita si experienta lor in Gradina Kensington. Iar de Peter nu-si mai amintesc nimic-nimic!

Si ca sa intelegi tu, puiutule, mai bine, cand o fi vremea sa citesti asa:

J.M. Barrie - Peter Pan in Gradina Kensington

vineri, 15 august 2008

Alchimie

Irlandezii se mandresc cu faptul ca au descoperit elementul magic care transforma plumbul in aur. Ii spun al cincilea element. Spun ca e o combinatie de mandrie locala cu pasiune si viziune. De fapt se numeste drojdie, si nu face altceva decat sa transforme zaharul in alcool. Dar ce stiu eu...?

Ca sa inteleg mai bine magia care ii face pe irlandezi sa se umfle in pene atunci cand vorbesc despre whisky-ul lor, am pornit intr-o calatorie initiatica prin distileriile John Jameson & Son. Secretul pe care l-am descoperit acolo? Despre asta alta data...Pana una alta, este singurul loc din lume unde poti cumpara o sticla din colectia speciala a distileriei, special inscriptionata cu numele tau. Si tocmai pentru ca eu nu stiu sa apreciez destul aceasta onoare, dar nici sa pierd ocazia asta nu puteam, am ajuns la un compromis: am luat sticla, dar am inscriptionat pe sticla numele altcuiva. Surpriza!

Magda interludiu

Nazywam sie Magda i jestem anoninowym psim obsesjocholikiem.
Lubie zapach spoconych psich nóg i psiej sierści. Najbardziej lubie zapach żółtej sierści.
Wspieram front polsko-rumuńskiego porozumienia ponad podzialami.

Magda

The Leprechauns made me do it!

Prima experienta cu domnul Dublin: esti dichisit, pieptanat si mirosi a proaspat, esti nerabdator si de-abia astepti sa-l cunosti. Dar el nu vine...il astepti, astepti pana incepi sa fierbi si sa-ti pregatesti in cap tot felul de texte ca sa-l faci sa se simta prost ca te-a lasat atat sa astepti. Si tocmai atunci apare si el, afisand un zambet atat de dezarmant incat nu poti decat sa-l iei in brate si sa te bucuri de cat e de indolent. Iti piere si cheful de reprosuri, pentru ca tranteste un "What the feck, we are in Ireland!". Nu mai poti sa spui nimic. Te lasi dus de val.
Asta pentru ca domnul Dublin traieste intr-un laissez-faire grozav si nimic nu-l scoate din ale lui. De ce sa-ti bati capul, daca poti sa te bucuri de lucruri asa cum sunt? Mai bine iei un Guinness si asculti povestea lui, pentru ca sa-ti fie clar: aici nimic nu se va grabi doar pentru ca vrei tu.
Si povesti iti va spune, fara indoiala. E mandru nevoie mare si convins pana la Dumnezeu ca nu exista nici dincolo nici dincoace de ape bere mai bruna, frunze mai verzi, whisky mai fin, dansuri mai sprintare sau elfi mai fericiti decat in Irlanda.

Domnul Dublin apreciaza o gluma buna si cel mai bine stie sa rada de el insusi. Isi da seama primul care ii sunt cusururile. Dar asta nu inseamna ca isi si bate capul cu ele! Asa cum nu-si bate capul, de pilda, nici cu chimicalele din legume, ii e egal daca mananca rosii stampilate si bagate in plastic sau rosii organice; de fapt, intregul trend eco-bio-organic il face sa zambeasca ironic dintr-un colt al buzelor.

Bineinteles, daca tu tii neaparat sa iti consumi energia cautand rosii organice, separand sticla verde de sticla maro sau asteptand la semafor pana se face verde, domnul Dublin te va lasa. Nu-l deranjeaza aceste excentricitati, atata timp cat nu-i strici lui cheful cu teorii.

marți, 29 iulie 2008

Printesa poloneza

Printesa mea poloneza si-a parasit pentru cativa ani cuibul varsovian si a fugit prin Irlande. Drept pentru care mi-am luat si eu inima in dinti si am facut rezervari la o caleasca de-aia zburatoare ca sa-i duc un pic de aer estic de prin partile astea. Nici nu va spun ce mult il incanta ideea pe Bamse, de trei saptamani vorbeste numai cu accent irlandez si se pregateste pentru mult, mult Guiness si ceva cidru mai original.

Guiness va fi, nu-i vorba, dar marturisesc ca ce imi doresc eu mai mult de la Dublin este sa-mi gasesc printesa poloneza la fel de plina de Varsovia cum am lasat-o. Pentru mandria ei in fata ciocolateriilor Wedel, pentru noptile de dans neoprit chiar si dupa ce a baut o lada de Debowe, pentru ochii ei albastri care nu se deschideau a doua zi fara o portie zdravana de vodka poloneza, pentru supa la halba cu care am dat noroc intr-o crasma sub pamant ca sa ne dregem, pentru storurile ei galbene, pentru bancurile cu nemti si cu Papa Benedict al XVI-lea, pentru ca acum stiu ca Stanislaw al lui Sienkiewicz nu e "Stas" ci "Shtanisuaf"...pentru toate astea, Magda, mai e putin si o sa ne chinuim iar sa sa stam la povesti in germana.

Si ca s-o intelegem mai bine pe Magda, rasfoim cartea copilariei mele (am aflat eu mai tarziu ca si a ei):
Henryk Sienkiewicz - De la Port Said la Mombasa
"Pentru ca Polonia inca nu a murit"

duminică, 27 iulie 2008

Oda pentru Onuca

"Femeile sunt toate
Niste vrajitoare exasperante,
Enervante, calculate,
Schimbatoare,
Agitate,
Innebunitoare...
De ce nu e femeia ca barbatul?...
Barbatii nu sunt pretentiosi
Cu ei te simti mereu in largul tau
Spune-mi tu: Te simti neglijat daca nu-ti vorbesc o ora?
Te-ngalbenesti daca beau nitel?
Suferi daca nu-ti trimit flori?
Urli la mine daca intarzii la cina?
Te plangi c-am uitat de ziua ta
Sau ca am iesit cu alt amic?
...De ce n-ar putea si femeia sa fie la fel?
Un barbat la un milion mai tipa
Cate unul poate mai are vreun defect
Altul e oarecum nesincer
Dar, in, general, suntem un sex minunat..."

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Audrey Hepburn femeie si minunata in My fair lady

vineri, 18 iulie 2008

Cel mai norocos baietel din lume

Daca-l intrebi pe cel mai norocos baiat din lume ce-si doreste, iti va spune ca nu-si doreste nimic. Are tot ce-si doreste. Sau mai bine zis, isi doreste tot ce are. Adica se bucura de tot ce are de parca ar fi o dorinta implinita.

Toate bune si frumoase, pana vine ziua lui. Ce-i daruiesti celui mai norocos baietel din lume? Ce cadou poti sa-i faci, daca el iti spune cu cei mai luminosi ochi ca nu-si doreste nimic?

marți, 15 iulie 2008

La Metoc

Onuca stie bine unde sunt portile spre alte lumi. Pentru ca ea a urat de prin copaci, s-a rostogolit prin roua si a dansat despletita cu Sanzienele pana s-au deschis cerurile. Asa ca aseara mica vrajitoare cu ochi verzi mi-a aratat o portita ascunsa spre alta lume.

Cand am vazut poarta abia intredeschisa, astfel incat sa nu ghiceasca orice strain intrarea, au inceput sa-mi tremure picioarele de frica. Mi-era de ce voi gasi dincolo de poarta, caci nu desluseam nimic printre copaci. Dar Onuca a calcat dincolo de linia portii ca la ea acasa. S-a strecurat pe potecute si s-a aplecat pe sub copaci, pana m-a scos la liman. Serbet de lamaie si o carte veche cu povesti de Puskin mi-au indulcit trecerea. Iar Onuca a fost acolo langa mine tot timpul, sa ma invete regulile noii lumi. De fapt, nu sunt prea multe reguli la Metoc: vorbeste in soapta, asculta copacii si lasa mate sa se raceasca.

Si ca sa intelegem mai bine, vizitam asa:
Strada Popa Rusu nr. 21 colt cu Bocsa, langa Armeneasca

sâmbătă, 12 iulie 2008

Alinuca a spus DA

...Primul ei moment de siguranta. Si al nostru impreuna cu ea. Atunci cand zici "DA", clar si raspicat, cu un zambet de "Doar n-am batut atata drum pana aici cu rochia asta grea pe mine si cu un corset care ma strange, ca sa zic NU!", siguranta ta e o chezasie si pentru siguranta celorlalti.

Cat a durat drumul nostru lung impreuna prin lume, de doua sigurante aveam nevoie: 1.ca vom fi noi mereu acolo una pentru alta si 2.ca va mai fi cineva pe langa noi mereu acolo. Si toata calatoria Cismigiu&co. a fost menita sa ajunga la acel cineva: tot drumul dinspre curtea interioara a liceului spre Romana, asta cautam; traversam in fuga Calea Victoriei, rascoleam esarfe si bratari de piele la Hippie in cautarea sigurantei aleia; opream in Amzei la merdenele si ne cautam de marunt, si in acelasi timp cautam acea siguranta ca va exista candva si altcineva langa noi sa puna bani la merdenele; ajungeam in Romana si aruncam ocheade pe la coltul genelor, dar stiam toate ce cautam.

Sambata seara, toate patr
u pe terasa, cu o sticla de vin, am avut siguranta ca nu mai suntem doar noi pentru noi. Topo purta tocuri stiletto, Ana numai si numai de gura lui Topo purta Irina Schrotter, iar Alinuca purta rochia alba. Si era sigura. Iar noi la fel. Gata! Cautarea a luat sfarsit! Nu mai suntem doar noi!

duminică, 29 iunie 2008

...si ne intoarcem in port

Inainte sa plec am raspandit prin toata camera zeci de cercei, saluri si papuci, ciripind voioasa si strangandu-le pe toate cu mare dragoste in bagajul meu imposibil de carat de catre o singura persoana. Acum, cand ma pregatesc sa ma intorc, le arunc cea mai morocanoasa uitatura si as vrea sa se stranga singure.

Ati observat ca atunci cand te pregatesti de sfarsitul vacantei toti cerceii par mai incurcati ca niciodata unii in altii, toate salurile sunt mai decolorate, ca sa nu mai spun ca rucsacul pare mai mic si nimic nu mai incape in el?

Bun! Imi fac curaj, imi dau aripile de zana jos din spate si ma apuc de strans. Ne auzim acasa cu povesti despre turnuri, castele si porturi cu felinare rosii, din care ne vom mai hrani ceva timp de acum inainte...

vineri, 27 iunie 2008

Castelul printeselor

La aproape 128 km de Orleans, dupa ce traversezi apele Loirei, daca treci de campul de maci (fara sa-i culegi, pentru ca se vor usca sub ochii tai in cel mai scurt sfert de ora), gasesti un rau micut numit Cher. In Cher se scalda o familie de castori. Peste Cher s-a construit o sala de bal. Iar in Cher a ramas inima mea.

Chenonceau se numeste locul. Dar il veti gasi sub numele de "Castelul printeselor", pentru ca a fost influentat de femei mai mult decat oricare alt cuib de escapada de pe Valea Loirei. Toate printesele, reginele si favoritele regale care i-au fost stapane au lasat aici o parte din gratia de a fi o lady. Asa ca Chenonceau este o "ea"; scarile lui suspina de intrigi, cochetarii, saloane literare, rivalitati si baluri mascate cu barbati imbracati in femei si femei goale de la brau in sus.

Dar inima mi-a ramas acolo si pentru ca am recunoscut cate un crampei din povestea fiecarui salon. De pilda, am dat peste a mea Fragile Cecile, cu suisurile si coborasurile ei, cu lunile de nevorbit urmate de efuziuni de dor si povesti nesfarsite, cu muzica, esarfele si rezolutiile ei. Am gasit-o intr-un tablou, pe cand isi ferea privirea de a mea ca sa nu-mi dau seama ca e chiar ea. Dar am descoperit-o! Pai era un tablou al protectoarei muzicienilor, care la francezi e nici mai mult nici mai putin decat...Sainte Cecile! Cum e asta?

marți, 24 iunie 2008

Queen of Hearts

N-am nimic in comun cu ea. N-am avut nicicand si nici nu voiam sa am. Chiar si de la geamana ei, regina de cupa din Tarot, mi se apleca putin, ca atunci cand mananci prea multe clatite dintr-o data. Prea dulce, prea moale, prea rosie, prea rotunda, prea mult. Preferata mea era regina de spada; taioasa si dintr-o bucata; impreuna urmam cursuri de "cum sa fii o lady", ca sa invatam sa nu mai fim asa directe si acre uneori.

Dar ratacindu-ma azi prin labirintul iepurelui alb in cautarea salonului de ceai al palarierului nebun (o concesie pe care Bamse mi-a facut-o pentru ca am petrecut prima jumatate a zilei printre cele mai putin Disney rollercoastere cu Indiana Jones si mine de aur), Queen of Hearts m-a bucurat tare! Si l-am iubit pe Lewis Carroll pentru ca a reusit sa-i dea aerul asta grozav de spartan unei regine asa de rotunjoare si siropoase in general. Ne pierduseram deja de o jumatate de ora in labirint, pisica de Cheshire ne aparea de peste tot si o injuram cu foc pe Alice ca s-a trezit ea sa-l urmareasca pe iepure in scorbura, cand a aparut regina urland din toti rarunchii: "Oooooff with your head!" si dezmeticindu-ne ca sa gasim cat mai repede drumul spre iesire.

Asta ar trebui sa faca orice regina, fie ea in Tarot sau in viata reala: sa ne dezmeticeasca. Si daca isi indeplineste rolul asta, cine mai poate s-o acuze de niste decrete nevinovate, cum ca mereu-mereu sa fie numai ora ceaiului, sau ca toti trandafirii trebuie sa fie rosii?

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Lewis Carroll - Alice in Tara Minunilor (sau Peripetiile Alisei in Tara Minunilor, in traducerea magnifica dupa care am invatat eu sa citesc)

duminică, 22 iunie 2008

Jurnal de calatorie

Aseara am pus capul pe perna cu Edith Piaf, iar azi-dimineata m-am trezit cu Joe d'Assin (si ceai proaspat facut si aer proaspat in camera, tout par courtoisie de Bamse). Aaa, iubesc cliseele pariziene! Croissants, tres chic, Champs Elysees, foulard, bouchon, crepe au chocolat, brasserie, 14 Jouillet, lettres parisiennes, romantique, boulangerie, la femme bcbg, bateaux-mouches, la vie en rose, Paris Match, a nous deux maintenant!

Si-mi place sa le gasesc pe toate, pe toate asteptandu-ma de fiecare data cand ma intorc aici!

sâmbătă, 21 iunie 2008

In fata Turnului

"O lady adevarata nu sta cu picioarele pe geam! Plus ca-mi acoperi oglinda retrovizoare" m-a atentionat Bamse pe la kilometrul 1700, omorandu-mi tot elanul. Asta se intampla exact in momentul in care degetele mele de la picioare nu mai rezistau de atata caldura si nemiscare si se indreptau vijelios spre geamul larg deschis. Au renuntat si s-au reasezat in lotus, dar nu fara sa se imbufneze un pic de mustrarea nemeritata. Nici macar asfaltul care isi schimba culoarea de la o suta de km la alta, si care acum era verde fistic, nu a reusit sa le binedispuna.

Dar acum nici un cod al manierelor nu-mi va impiedica degetele de la picioare sa iasa pe geam. Pentru ca una dintre ferestre este nici mai mult nici mai putin decat la cativa metri de Turn, iar cealalta fereastra da spre singura casa a lui Gaudi din Paris. Asa ca degetele mele abia asteapta sa adoarma Bamse, ca sa escaladeze pervazul, sa se strecoare printre ghivecele de muscate si sa fluture fericite de sub streasina in timp ce-l citesc pe Flaubert.

Degetele mele de la picioare au fluturasi in stomac, si pandesc, pandesc!

joi, 5 iunie 2008

Paradisul de duminica

Urmariti-ma! Din drumul care vine de la Brasov semnalizez dreapta dupa ce vad indicatorul cu Prisma. La poarta, protocolul este sa saluti; nu se stie de unde vine aceasta regula, dar asa cum am invatat de la surori ridic mana dreapta de pe schimbator in timp ce virez stanga si ii salut pe domnii binevoitori, care se bucura si saluta si ei cu doua degete la chipiu. Mai am un reper important, si anume cosul de baschet care imi arata unde trebuie sa intru in alveola; inainte era un Mini Cooper care statea acolo vesnic parcat, era un reper foarte bun si vizibil, dar aparent chiar si Mini-ul pleaca in lume la un moment dat.

Intru in alveola, virez larg si opresc in fata casei cu balustrade albastre. Ma minunez de ce-au facut pe covorasul de la intrare pasarile din cuibul de deasupra usii si apas pe sonerie. Nu astept sa-mi raspunda nimeni, ar dura prea mult si ar trebui sa mai sun o data ca sa ma auda, asa ca apas pe clanta si intru singura. Primul lucru pe care-l vad sunt doua pisici: una sta pe canapea, alta imi taie calea (cred ca e un facut, ca mereu cea care-mi taie calea e aia neagra, nu stiu cum o cheama). Miroase a proaspat zugravit (desi nu mai e proaspat zugravit de 6 ani), a metal si a inca ceva ce nu pot descrie; semana cumva cu ceaiul de rooibos, un miros greu si dulce-amarui, care te face sa te intinzi si sa te gandesti la Craciun.

Asa ca, duminica dupa-amiaza, venind dinspre munte, ma opresc in drum intr-un loc frumos numit Paradisul verde, in ospetie la surori. Si surorile se bucura; Irina zambeste cu toata fata, ea pregateste un adevarat ospat vegetarian si mere coapte cu inghetata, ea ma ia in brate si se mira ce frumos m-am asortat, ea imi povesteste ce oameni frumosi a mai fotografiat pentru mine. Simina e mai rezervata, ii zambeste doar un colt al buzelor, ma pune sa fac diverse comisioane inainte sa ajung si imi critica excesul de asortare, dar eu stiu ca se bucura si ea.

E cel mai frumos loc unde poti fi duminica dupa-amiaza. Intotdeauna gasesti ceaiuri aduse din locuri exotice si povesti frumoase de peste saptamana, iar surorile se plimba leganat printre pisici si sticle de vin alb demi-sec.

sâmbătă, 31 mai 2008

Atena von Genf

In cartierul florilor, pe Strada Mimozei, locuieste un urs care cunoaste o mica vrajitoare. La fiecare sfarsit de saptamana, mica vrajitoare vine in ospetie la urs si isi reinnoieste lotul de flori de leac. Asta n-ar fi nimic, dar se pare ca de ceva timp incoace vrajitoarea a pus pe urmele ursului un spion care-i urmareste ursului fiecare miscare in lipsa ei. Aceasta suspiciune i-a rasarit ursului in cap intr-o noapte, cand a vazut o pisica neagra facand planton sub fereastra lui in sus si-n jos si fixandu-l cu niste ochi foarte galbeni si foarte curiosi.
De-atunci, pisicile negre s-au inmultit (acum sunt trei, de varsta adolescenta). Poti spune ca in cartierul florilor pisicile tind sa fie stapane cu sistem de proprietate in devalmasie asupra mimozelor, lalelor, lamaitelor si crinului. Iar azi a mai sosit una care a prins sa stea in gazda nici mai mult, nici mai putin decat chiar in casa ursului! Noua venita raspunde la numele de Atena si pare ca nu e doar in trecere. Se va vedea...

vineri, 23 mai 2008

Surpriza de la sora mea

Pentru ca ii studiez in fiecare seara linia sprancenelor si zambetul de soricel in carticica de la capul patului, stiu ca Audrey Hepburn a lui Morton Levin este pentru mine! Merveilleuse soeur, n-ai cum sa negi, stiu stiu ca surpriza e pentru mine!

Oaaa, m-am simtit ca atunci cand eram mici si imi sugerai subtil prin ce dulapuri sunt ascunse cadourile de Craciun, dar ma lasai pe mine sa le caut si sa descopar singura care-s surprizele pentru mine si care-s pentru tine.

miercuri, 21 mai 2008

Cum se simt degetele tale azi?

Lina are cele mai frumoase degetele din lume. Poate pentru ca par inventate: asa de subtiri, cu unghiile lor perfecte. Si asa de linistite, ca te miri cum de nu e ea toata la fel de linistita ca degetele ei.

De la degetele Linei am invatat ca degetele noastre traiesc alta viata decat noi. Cea mai buna dovada ca degetele simt altceva decat tine este sa privesti ce-au desenat dupa ce ai vorbit la telefon cu cineva. N-ai gasit niciodata norisori dupa o discutie despre un brand portfolio alignment? Sau un tractor dupa o discutie despre cea mai frumoasa rochie alba? Asta pentru ca degetele n-au nici o treaba cu starea ta de spirit, sunt pe cu totul alta lungime de unda. Degetele sunt fermecatoare cand vor ele, desi tu numai fermecatoare nu te simti; sunt nervoase cand tu vrei sa uiti de tot; sunt linistite cand tu te zbati; mangaie cand iti vine sa zgarii; sunt pline de farse rautacioase cand tu vrei sa mangai. Degetele sunt ca niste copii. Ai observat ca jocul lor are alte reguli decat regulile tale?

Si ca sa intelegem mai bine, vedem cum e cu:
Gellu Naum si al lui Deget Musa

miercuri, 14 mai 2008

Turist season

La Brasov s-a deschis sezonul turistilor. Asta inseamna ca ursii s-au trezit si incep sa coboare spre poalele padurii ca sa vada turistii. Se indreapta care mai de care spre Racadau cu urechile ciulite, leganandu-si soldurile. De-abia asteapta sa vada ce turisti au mai rasarit anul asta, ce culoare are pielea lor, ce haine mai poarta, cu ce aparate foto s-au procopsit peste iarna. Pentru ca din recolta de turisti de anul trecut au ramas cu suveniruri foarte frumoase, ursii revin de fiecare data cu placere. Se uita la turistii ingramaditi pe marginea trotuarului, ii examineaza, trec de la un palc de oameni la altul, iar cand simt ca au vazut destul isi dau urechile pe spate si-si vad mai departe de treaba.

Lumea zice ca sunt periculosi, dar e de inteles, de-abia s-au trezit din somn si cine nu e putin morocanos dimineata?

marți, 29 aprilie 2008

Casa piticilor

Eu si Bamse tocmai ce-am trecut muntii inapoi, numai bine fiindca si merindele si puterile ne erau pe sfarsite. Ne-am minunat de zodii, de bastioane si de cel mai nepamantesc albastru, insa le-am inteles pe toate asa cum ne-a venit noua la indemana. De pilda, o chilie sapata in munte ne-a parut numai buna pentru o casa a piticilor: o casa plina de liniste care sa-i faca sa taca si sa se aseze tacuti fiecare in coltul lui depanandu-si barbile.

Nu de alta, dar Bamse tocmai ce trece printr-un moment grozav de chinuitor: se pare ca un pitic din ochiul lui stang nu-si gaseste locul, asa ca se tot zbate si se intoarce de pe o parte pe alta, si-l trage pe Bamse de pleoapa tot timpul. Pesemne s-a indragostit de vreun pitic din ochiul altcuiva si nu stie cum sa faca sa-i atraga atentia. Asa ca ne-am gandit sa-i asezam pe amandoi in casuta sapata in piatra. Poate chilia din munte o sa-i ajute sa-si depaseasca singuri fastacelile si o sa-i invete sa taca impreuna asa cum le sade bine unor pitici, fiindca pe noi ne-au bodoganit destul!


Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Bucovina cu minunile ei

joi, 24 aprilie 2008

Domeniul celalalt

Oare v-am povestit pana acum despre Merveilleuse soeur, cea cu care am purtat ani la rand razboiul picioarelor pe sub patura, atunci cand una intra in domeniul celeilalte? Pentru ca domeniul era un loc sacru, cu mirosul si culoarea lui, el nu putea fi atins de picior de zana straina. Pe peretele corespunzator domeniului ei, Merveilleuse soeur avea asa: un afis cat toate zilele cu Amelie cu care vorbea in franceza in fiecare dimineata, un dulap in care un soarece rontaia de zor la carti de gramatica si agende cu poezii, o cana rotunda si galbena in care se descanta ceiutul ca sa devina vindecator. Domeniul ei era fantastic, mai colorat si intotdeauna mai mare decat al meu. Dar pentru ca n-aveam voie sa calcam in domeniul celeilalte, eu n-aveam de ales decat sa astept acele seri putine in care Merveilleuse soeur fugea de acasa. Atunci ne strecuram pe varfurile picioarelor ca sa nu ne auda nimeni, inchideam usa dupa ea, iar apoi ma furisam cu inima batand in domeniul ei si-i citeam povestile.

Domeniul ei a disparut o data cu ea din camera mea. Dar imi mai amintesc din cand in cand culorile lui, atunci cand Merveilleuse soeur mai vine cu cate o minunatie noua. Ultima ei isprava: ii aduce pe Brazzaville in Bucuresti, ca sa imi mangaie noaptea de 9 mai cu povesti colorate si cantate frumos. Asa ca in club Session, pe 9 mai, de la orele 21.00 cand numai bine s-a intunecat ca sa distingem culorile dinauntru, puteti sa o cunoasteti cu totii pe Merveilleuse soeur si sa va furisati pentru cateva ore in domeniul ei.

Ce mai urmeaza? Merveilleuse soeur si-a terminat romanul. Asta inseamna ca, pentru prima oara in viata mea, voi calca pe domeniul ei fara sa ma furisez, dintr-o librarie mirosind a coperti noi, si nu dintr-un dulap locuit de soarecele bibliofag.

marți, 15 aprilie 2008

Baked to make you smile

Mi-a spus asa: ca sunt ca o prajitura cu blatul moale si pufos. O prajitura care miroase putin, numai putintel a aroma de vanilie. Indeajuns cat sa te faca sa zambesti, nu atat de mult incat sa te ameteasca. Si mi-am imaginat chiar in clipa aceea cum ar fi ca toate creaturile miraculoase care imi populeaza lumea, toate printesele, toate zanele, toti spiridusii sa se arate sub chipul lor de prajitura. Caci da, fiecare dintre noi este o prajitura. Si e cel mai frumos chip sub care te poti arata. Poate chiar si cel mai sincer.

Am intrebat-o pe Irina in timp ce-mi vorbea despre Orhan Pamuk si-si aranja aripile in dulap pe culori (roz la roz, verde la verde...hm, nu stiu ce sa fac cu asta singura mov...o ascund aici dedesubt) ce prajitura ar fi ea. Creme brulee fara indoiala. Cu o crusta care pare dura, insa se sparge foarte usor, cu dosul linguritei, ca-n Amelie; transparenta, dar cu nuante; cu o aroma care te face sa inchizi ochii in timp ce inspiri; cu nume frantuzesc.

Bineinteles! Cum de nu m-am gandit pana acum? Si am putea sa ne intrebam unii pe altii: iti amintesti de domnisoara aceea de frisca, asa de dulce de te lua cu lesin in preajma ei? Sau si mai bine: am cunoscut o lady de inghetata, cu topping de ciocolata neagra fierbinte, care te poate plimba intre rai si iad intr-o secunda. Sau: cea mai buna prietena a mea refuza sa fie o prajitura, ea e o bomboana si atat, o bomboana care poate fi mancata oricand si oriunde, cu multe straturi de ciocolata pe care trebuie sa le dai la o parte unul cate unul ca sa ajungi la miezul pretios de aluna.

Nimic nu vorbeste mai pe limba mea decat caramelul, vanilia, fulgii de cocos, fructele confiate, martipanul, crema de ciocolata.

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Livada cu dorinte

Lumea e un loc fantastic! Ma plimbam azi cu Bamse prin livada, cand ne-a oprit un baiat si ne-a intins cate o busola. Baiatul era blond si avea 16 ani, iar busolele lui erau gri cu rosu, exact asa cum trebuie. Si totusi cum se poate? Imi doream o busola, iar acum am primit trei (de fapt as fi avut doua, dar Bamse s-a amuzat de ochii mei uimiti de fantasticul momentului si mi-a cedat si busola lui).

Maine o sa ne plimbam din nou prin livada. De-abia astept sa vad ce minunatie se mai intampla!

vineri, 4 aprilie 2008

Mi-am gasit locul

Tot pe drum am fost din nou, si ce frumos! Din aproape in aproape, din cetate in cetate, am ajuns in sfarsit la loc de odihna unde ma pot aseza si povesti. Caci e musai de poveste! Mi-a fost dat sa primesc in ospetie mesageri dintr-o alta lume, o lume jumatate a noastra, jumatate a lor. O lume pe care n-o cunosteam nici macar din povesti, caci toate povestile cu castele si zimbri care s-au nascut acolo n-au razbatut veci dincolo de zidurile cetatii. Am descoperit dupa ani de cautare un Macondo din piatra adevarata, neschimbat de trei generatii, de cand batranii lor au trecut muntii incoace in pasul magarilor incarcati cu lazi de zestre in cautarea unui loc al lor.


Cristiur ii zice locului. Si tot ca intr-un Macondo, batranii aceia sunt inca printre noi si se leaga cu franghie de copacul din curte si sa plece nu mai vor. De cand cele sapte neamuri au trecut muntii impreuna si s-au asezat in Cristiur, a ramas scris ca orice se poate vinde, numai casa parinteasca nu. Asa ca batranii joaca septica pe banca la soare si sunt multumiti; stiu ca doar ei au mai ramas, dar la fel de bine stiu ca roata lumii se va intoarce si odata cu ea se vor intoarce si tinerii la casa parinteasca. Nu asteapta nimic, sunt impacati si au liniste. Locul lor e un loc magic, ochii lor sunt albastri, si povesti ca ale lor nicaieri nu mai intalnesti.


Si ca sa intelegem mai bine, cu sfintenie citim asa:

Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singuratate

duminică, 23 martie 2008

O busola pentru fiecare

N-a trebuit decat sa inchid ochii si sa intind mana, si busola pe care mi-o doream a venit singura la mine. Nu e mare si grea si nici nu se poate prinde cu suruburi de catedra asa cum mi-o aminteam dintr-o viata anterioara. Dimpotriva, e micuta de-o poti ascunde in san; se deschide ca un sipet cu comori; are o lentila micuta care nu-ti arata nimic, ci iti oglindeste ochiul, de nu mai stii ce sa crezi; are incrustat pe ea numele noului mileniu; si o sageata verde cu contur negru care iti raspunde la intrebari. Mi-e un pic frica de ea, dar o imblanzesc eu si apoi sa vedeti ce cuminte imi va raspunde la intrebari!

Nu stiu cat de mult ma va ajuta sageata verde cu contur negru sa pornesc la drum cu capul mai pe umeri; asa ca mai cantaresc putin lucrurile si o intorc pe toate partile, doar-doar descopar vreo cale secreta de a-mi gasi raspunsurile. Aflu asa: daca vrei sa ai puterea sa mergi pe drumul tau orice ti-ar aparea in cale, se cade sa pornesti cu fata spre Soare-Rasare; daca vrei sa-ti pastrezi ochii deschisi ca sa vezi lucrurile asa cum sunt, tot ce trebuie e sa pleci la drum cu fata spre Miazazi; daca vrei sa poti lasa in urma trecutul trebuie sa pleci cu fata spre Soare-Apune; ori daca vrei ca drumul sa fie lung, secretul e sa pleci privind spre nesfarsita Miazanoapte.

Daca o fi sau n-o fi asa, stiu pe cine sa intreb ca sa aflu: o invoc pe Onuca, sigur stie de la buna ei vreo vorba inteleapta despre inceputuri de drum. V-am povestit vreodata despre Onuca? Onuca mi-a fost vrajitoare candva intr-o viata trecuta, dar vanatoarea de vrajitoare frumoase de pica a facut-o sa se ascunda; si s-a ascuns asa de bine, ca nu-si mai aminteste nici o vraja. Buna si Scheii sunt radacinile vrajitoresti ale Onucai, si fara ele si-ar fi pierdut de mult orientarea intre atatea puncte cardinale. Daca stau acuma bine sa ma gandesc, nici Onucai nu i-ar prinde rau o busola mica pe care s-o ascunda in san si s-o intrebe de sanatate cand se deschid prea multe drumuri in fata ei. Se pare ca in sensul asta n-o ajuta nici ochii verzi de spiridusa ratacita, nici nasul de vrajitoare camuflata, nici cerceii cu broaste raioase care o oripileaza pe buna.

Inchid busola si ma hotarasc: o iau pe Onuca prietena de drum si pornesc spre Soare-Apune. Am facut un pact sa lasam in urma lucrurile prea grele pe care nu le mai putem cara cu noi; pastram in schimb busola. Si vom fi pe rand, in functie de situatie, Samwise Gamgee una pentru alta.

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
J.R.R. Tolkien - Stapanul inelelor, cel putin ultima parte

marți, 18 martie 2008

Am crescut mare!

Deunazi s-a intamplat ceva ce m-a facut sa inteleg ca s-a terminat cu joaca. Nu vanzarea casei bunicilor cu tot cu oratanii, nici demisia de la primul meu loc de munca - ala care m-a luat de mica si m-a crescut, ci reintalnirea cu colegii din generala. (Cum, chiar a trecut atata timp de cand s-a terminat scoala generala incat sa faceti deja prima intalnire de rememorare? Dap. Am facut-o.)

Nu va spun cum plec de acasa indreptandu-ma spre ei. Am inima cat jumatate de purice. Ma astept sa fie ca o intoarcere in timp. Ca atunci cand te urci seara tarziu intr-un tramvai aproape gol, atat de gol incat te sperii un pic si te simti ca un Gavrilescu si te astepti sa cobori intr-o alta lume. Doar ca nu in viitor, cu casa ta o ruina, ci in trecut, in lumea pagerului si a lui Leo di Caprio si a oracolelor si a scrisului pe banci si a primelor saruturi. Imi netezesc fusta ca sa-mi ascund emotiile.
Si totusi intoarcerea in timp n-are loc...Nu recunosc pe nimeni. Sunt oameni pe care nu i-am avut niciodata sau pe care i-am pierdut de atata timp, incat nu mai stiu cine sunt. Si chiar daca unii dintre ei sunt exact asa cum i-am lasat, imi sunt atat de straini incat nu mai pot sa ma intorc in timp.
La un moment dat in timpul discutiei, incercand sa ne amintim de fiecare pe unde mai e si ce mai face si mai ales cum am putea sa dam de el, cineva spune: "Cine s-ar fi gandit atunci ca e asa important sa ne lasam toate datele de contact? Eram asa de convinsi ca o sa ne vedem si maine, si poimaine, si peste 10 ani." O lectie foarte buna despre cum poti sa uiti oameni care ti-au fost dragi si impreuna cu care ai fi putut construi ceva. Eu credeam ca relatiile care cedeaza timpului sunt alea care n-au fost niciodata menite sa insemne ceva, si ca asa se face selectia naturala intre ce conteaza si ce nu conteaza in viata. Dar imi dau seama exact in momentul asta ca cedeaza timpului chiar si lucrurile care conteaza cu adevarat. Asa ca ma intorc si-i cer numarul de telefon omului de langa mine.

Am simtit nevoia sa va spun ca am crescut pentru ca am citit-o pe Merveilleuse soeur vorbind despre tristetea mare mare pe care a avut-o cand a auzit ca s-a vandut casa bunicilor. Asta a facut-o pe ea sa simta ca s-a terminat cu copilaria. N-am reusit sa empatizez cu ea, din simplul motiv ca nu am nimerit de-a lungul vietii mele in casa bunicilor decat de cateva ori, dintre care prima oara am facut urticarie, a doua oara am facut urticarie, a treia oara mi l-au taiat pe Zglobi ca sa-l manance de Pasti si am plans urland ca eu nu mai trec niciodata pe acolo, a patra oara am facut urticarie, a cincea oara am omorat trei puisori de gaina mici si galbeni (din greseala, imaginea lor inca te mai bantuie), a sasea oara era musai sa merg ca era o nunta, iar a saptea oara a fost inmormantarea...si asta a fost si ultima oara. Totusi am simtit si eu saptamana asta ca s-a terminat copilaria. Si am revenit in lumea oamenilor mari ca un Gavrilescu intors de la tiganci.

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Mircea Eliade - La Tiganci

luni, 10 martie 2008

Un nou locuitor in lumea lui Hundertwasser

M-a luat Ciurtina la rost ca cica as avea o lume imaginara, cu personaje inchipuite si Irine fabuloase. "Si cine-i aceasta Irina? Chiar exista sau ai luat-o razna cu totul?". Vezi bine, in locul ei si eu as fi intrebat la fel. Cine-ar crede ca pot exista atatea creaturi de basm in lumea unui singur om? Ceva trebuie sa fie fabulatie la mijloc, nu se poate altfel.

Pana si eu ma minunez de lumea mea, lumea in care Merveilleuse soeur ia trenul in directia gresita si face o calatorie initiatica prin sesuri, lumea in care Ciurtina insasi se invarteste intre tantre, mantre si yantre in timp ce coace cercei. Si in fiecare zi parca apare ceva si mai cusut cu ata alba de care sa ma minunez. De exemplu, acum cateva zile Irina mi l-a daruit pe Zoli, un prieten nou, mic, neastamparat si instabil, care are tot atatea fete si la fel de diferite ca degetele mele mutant de la picioare, ciudate si agitate cu sau fara lac rosu. In lumea mea si asa incredibila a aparut asadar un pitic pe care sa-l ajut sa-si descopere mereu noi si noi fetisoare si sa creasca (in multilateralitate, nu in inaltime, caci asa mititel va ramane mereu!). Bine-ai venit!

Un pitic atat de mic
Face baie-ntr-un ibric

luni, 3 martie 2008

Cu caleasca la clasa a doua

Nu am inteles niciodata pasiunea Siminei pentru CFR, RATB si alte initiale institutionale (ba recunoaste ca ai pus-o chiar pe seama excentricitatii printesei cu BMW la poarta care vrea sa mai ia din cand in cand o gura de aer in lumea normala!), dar ieri am avut o experienta care a avut scopul de ma pune la locul meu. Drept pentru care as vrea sa impartasesc aceasta experienta cu toate printesele mele care si-ar dori sa vada lumea doar prin gemuletul unei calesti aurite.

Am venit de la Brasov in acelasi compartiment cu o tataroaica desprinsa direct din Descult si cu copiii ei cu ochii migdalati. Era infasurata in val, val pe care fiica ei Mariam era extrem de preocupata sa i-l traga tot timpul mai pe frunte pentru ca oamenii straini (si necredinciosi, spune-le pe nume, la ce te feresti?) sa nu-i zareasca parul si sa cada in pacat. O vad si acum cum isi creste copiii frumos si bland: ii citea lui Ahmed povesti cu motani, ii invata poezii cu "Mama mea e-o mama buna", inventau jocuri, le facea filmulete, le vorbea minunat despre tatal lor, ii lasa sa se joace dezbracati in curent, dar ii pacalea sa-si puna flaneaua pe spate ca pe o pelerina cu puteri magice, iar buzunarele ei ascundeau mere mari si rosii, lucioase sa-ti ia ochii si mai multe nu!

La Predeal, a urcat o fata cu bratul luxat pe partie, careia ii pusesera o artera ca sa-i tina bratul imobilizat si ii facusera o injectie cu alvocalmin. Pana a urcat prietenul ei, a ajutat-o sa-si puna valiza sus un batranel care arata exact asa cum imi imaginam ca arata Plesu atunci cand eram mica-mica si a devenit el ministru de externe (inainte sa-l vezi pe bune si sa fii dezamagita de lipsa sepcii de stofa si a ochelarilor cat jumatate de fata cu pastila in partea de jos pentru vederea de aproape). Batranelul, care isi rupsese si el mana cazand de pe cal pe cand era mic, s-a chinuit putin sa puna sus valiza cu pricina, ceea ce a suparat-o pe batranica lui; dar el a linistit-o batandu-i cu degetele pe genunchi: "Amabili nu trebuie sa uitam sa fim, nu trebuie..."

La Busteni, Mariam si Ahmed au ramas pierduti in fata muntelui, iar mama lui a oftat incetisor: "Ce frumos e, Doamne! Fagarasul e asta sau ce e, nu l-am mai vazut niciodata asa frumos!". Eram si eu pierduta in amintirile mele, asa ca n-am avut puterea sa deschid gura ca sa-i spun ca sunt Bucegii. N-am putut. Ba chiar mi-am dorit sa dispara cu tot cu frumusetea lor si cu amintirile lor de pe fata pamantului. Dar m-am uitat la cei doi copilasi cu gurile cascate si m-am simtit vinovata pentru egoismul meu. Ei ce vina au?

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Zaharia Stancu - Descult

miercuri, 27 februarie 2008

In cautarea Olgutei pierdute

Gata! Stiu ce vreau eu mult mult mult sa primesc cadou de 1 Martie: o busola! Lasa gradina de plantute, asta se aduna pe tot parcursul anului (mai putin iarna, caci il cred pe Bamse pe cuvant ca de Craciun nu infloreste nici o planta de leac), eu de 1 Martie vreau o busola! O busola mare si grea, cu multe suruburi cum am vazut eu in clasa a patra la Stiintele mediului inconjurator, ca sa se prinda de catedra. O busola care sa-mi arate daca am aranjat unde trebuie cuibul prieteniei in camaruta mea. Asta pentru ca nu exista in preajma camerei mele nici un copac cu muschi ca sa ma uit unde e nordul (asa cum ai invatat tot la Stiintele mediului inconjurator, nu mai face tu pe desteapta!).

Si poate busola asta ma va ajuta si s-o gasesc pe Olguta. Acum cativa ani, Olguta a disparut din mine si m-a lasat sa umblu pe alte cai decat ale ei. Numai de curand mi-am dat insa seama ca Olguta lipseste, si am inceput s-o caut prin jurul meu, sa agit esarfe, sa iau la rand raftul de carti, sa cercetez gavanele de dulceata, chiar si rucsacul incomod si prafuit care sta tot timpul in baie de parca as fi in permanenta pe picior de plecare, desi nu e folosit decat de 1 Mai. Tot caut. Mi-e dor de Olguta, cu toate ca facea multe nastrusnicii, nu statea o clipa locului si-i placea sa-si rada de oameni, mie imi lipseste totusi rasul ei si-mi e draga. Cred ca a venit timpul sa o primesc pe Olguta inapoi, sunt pregatita sa fiu din nou asa. Drept dovada, de cateva zile mi se pare ca o aud vorbindu-mi de undeva din mine. Cand mi-e lumea mai draga, ma intrerupe soptind cate o ironie cum ii sade mai bine. Numai de-as putea sa pun mana pe ea!

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Ionel Teodoreanu - La Medeleni (numai primul volum, rogu-va, in urma devine mult prea trist!)

marți, 26 februarie 2008

Ce nu este Simina

Pentru ca suntem intr-un impas, acum cateva zile Irina mi-a propus cu cel mai serios ton sa-mi convoc toti cititorii si sa gasim impreuna o cale pentru Simina. Adica sa ne intrebam impreuna: "Ce-ar putea sa faca Simina in viata de-acum inainte?" si poate sa venim cu niscai idei.

Ca sa taifasuim impreuna despre asta, ma gandesc ca ar trebui sa va dau cateva indicii despre cum e Simina. Dar in loc de asta, m-am hotarat totusi sa va spun mai degraba cum nu e Simina. Aceasta idee mi-a dat-o printul nostru - cel ce-si dorea o lista de printese, il stiti, v-am povestit despre el - spunand ca ar prefera sa vorbesc despre ce nu este el si nu despre ce este, cu mentiunea ca e un fel de mystery game la mijloc si ca imi explica el cand ne vedem. Asa ca preiau acest fel de a vedea oamenii pentru toti cei din jurul meu (mai bine asa, poate data viitoare te trezesti ca se revolta vreunul nu pentru ca n-ai scris nici o poveste despre el, ci pentru ca ai scris prea mult): si anume voi vedea cum nu e omul respectiv si nu cum e.


Deci cum nu e Simina:
-Simina nu se tunde in scari
-Simina nu face mofturi la mancare (te-ai gandit ca tocmai de-aia e candidatul numarul 1 la toxiinfectie alimentara?)
-Siminei nu ii plac cadourile strict functionale si nepersonalizate, dar nici cele prea personalizate si fara nici o utilizare (na! Sa te vad ce solutie gasesti la dilema asta!)
-Siminei nu ii place sa lucreze in incaperi cu lumina artificiala
-Siminei nu ii place sa taca (chiar data trecuta ai auzit-o vorbind cu tine in gand in timp ce aparent tacea)
-Siminei nu-i place sa se vorbeasca in timpul filmelor daca nu a initiat ea discutia
-Simina nu vrea sa auda discursuri cu mantre, tantre, energii si misticisme
-Simina nu-si amesteca grupurile de prieteni
-Simina nu e prietenoasa cand e trezita din somn sau obligata sa se terezeasca devreme
-Simina nu e de parere ca atunci cand e nervoasa ar trebui lasata in pace pe motiv ca "s-ar linisti ea singura"
-Siminei nu ii place sa fie tinuta in casa
-Simina nu-ti scoate niciodata ochii atunci cand ii datorezi bani
-Simina nu poate sa reziste batranelelor si batraneilor
-Simina nu-si frustreaza prietenele dezvaluind pretul real al pantofilor scumpi pe care si-i cumpara (sau le uita pretul pe loc, oare? Raspunsul la intrebarea asta inca te mai framanta)
-Simina nu crede ca e ea responsabila sa poarte de grija oamenilor in toata firea
-Simina nu ar aprecia deloc acest articol si nici ideea ca altcineva sa-si dea cu parerea despre ce ar trebui sa faca ea pe viitor

Gata...am obosit...Dar m-as bucura sa veniti cu idei, oricat ar parea ele de fara rost si fara nici o legatura cu lumea reala, pentru ca Simina asteapta un semn (desi ea nu crede in semne) care sa-i arate ce-ar trebui sa faca de-acum inainte.


Si ca sa va dau totusi si niste indicii despre cum e de fapt Simina, rasfoim asa:
Gellu Naum - Zenobia

luni, 25 februarie 2008

Sissi & Franz Josef

Viena ma invata de fiecare data cate ceva. E rabdatoare si blanda si batrana si are mereu o lectie de impartasit despre natura umana. De data asta, Viena mi-a vorbit despre printese. In lumea mea plina de creaturi fabuloase, povesti, plante cu puteri miraculoase si apa vie, printesele erau o prezenta reala. Printese eram toate, pentru ca asa voiam noi si pentru ca puteam, dar mai ales pentru ca numai de noi depindea daca voiam sau nu. Dar Viena mi-a atras atentia ca lucrurile nu stau chiar asa

Stiti povestea printesei Sissi, cea cu talia de 51 de cm, cu par lung si cu pasiunea pentru cai? Cea care isi iubea libertatea atat de mult, incat a fost singura imparateasa austriaca pe care maghiarii au indragit-o, pentru ca ea, ca si ei, era inchisa intr-o colivie de curte. Cea care scria poeme lungi despre singuratate. Povestea ei m-a impresionat atat de tare, incat Schoenbrunn si Hofburg au existat pentru mine doar pentru ca ea a existat acolo. Dar de data asta, Viena mi-a aratat o parte a povestii cu printesa inchisa in colivie pe care n-am stiut-o si nici n-am ghicit-o pana acum. Partea LUI. Partea imparatului care ii spunea "ingerul Sissi". Cel care avea pe birou doua portrete cu printesa lui cu parul despletit. Cel care a spus cand a aflat de moartea ei "N-aveti idee cat am iubit-o pe
femeia asta".

Asadar despre ce mi-a vorbit Viena? Despre faptul ca nu suntem printese pentru ca asa vrem noi si putem sa fim. Ci suntem printese pentru ca exista acolo, oriunde, un print care ne vede asa si care tine mereu in fata ochilor un portret al nostru cu parul despletit. Suntem printese prin ochii lui si nu prin puterea noastra.

De ce mi-or fi trebuit atatia ani sa inteleg asta?

marți, 19 februarie 2008

Sunt datoare cu o poveste

Am stat ieri la un ceai cu intreaga ceata a printeselor si am aflat cu surprindere care era rostul blogului meu din punctul lor de vedere si eu nu stiam: sa spun povesti despre fiecare dintre ele. Acestea fiind faptele, m-au luat care mai de care la rost ca de ce Irina are doua povesti si ele n-au nici una, de ce nu se regasesc in nici o metafora, ce, nu sunt printese indeajuns ca sa merite o poveste numai si numai a lor? De fapt, ar fi trebuit sa inteleg ce se asteapta de la mine, pentru ca aveam semnale deja de ceva timp, cand Did s-a razvratit din acelasi motiv. Unde mi-o fi fost capul?

Deci sunt datoare fiecarei printese, fiecarui spiridus, fiecarei vrajitoare, fiecarui animalut vorbitor din jurul meu, cu cate o poveste numai si numai a lui. Dar pentru ca Valentina a insistat prima ca e destul de fascinanta si de draga mie ca sa primeasca povestea ei, iat-o pe Romea Gitanos in toata gratia:

Pe cat de mult strabate Romea aceasta lume in lung si-n lat fara costum de baie, doar cu cort si apa de baut, pe atat de multe si nesfarsite povesti aduna ea. Dar pentru ca printesele sunt egoiste de fel, nu voi impartasi decat una dintre povestile ei. O poveste care include niste discuri mititele de plastic stralucitor, peste care dai cand ti-e lumea mai draga, colorate in te miri ce nuante neghicite. Pe vremea cand a luat nastere povestea mea, acestor discuri micute li se spunea fluturi (acum le spunem contemporan si prozaic paiete). Se numeau fluturi, tocmai pentru ca iti luau ochii atunci cand zburau in stanga si in dreapta colorate-n curcubeu. In povestea mea, fluturii impodobeau o camesa de mireasa veche de 80 de ani brodata cu fir si cu poale lungi, pe albul carora care se putea inca ghici urma primei nopti de dragoste.

Tolanite pe jos in mijlocul camerei, inarmate cu foarfece, cu camesa pretioasa in brate si cu inca doua camese alaturi asteptandu-si randul, am stat cu Romea mea o dupa-amiaza intreaga, pana cand ultimul fluture a zburat de pe camesa si ultima poveste a fost impartasita. Lunga a fost acea zi, multi fluturii si si mai multe povestile, dar la final am izbandit, am strans toti fluturii raspanditi pe sub pat si ne-am promis dragoste vesnica.

Povestea cameselor nu s-a incheiat, ci ele au fost asezate cu mare grija intr-un cufar mirosind a levantica, si asteapta sa fie scoase intr-o zi cu soare si sa acopere trei fete dansand pe nisip intr-o vama.

luni, 18 februarie 2008

Gradina mea

Imi doresc o gradina fermecata, plina de secrete si de surprize si de povesti; ca gradina cu narcise din desenele de cand eram mici...va mai amintiti? O gradina cu busuioc, menta, traista ciobanului si alte plantute de leac, asezate pe culoare ordonate in forma de pentagrama. Sa le cresc cu multa grija si sa le stropesc cand e luna in patrarul care trebuie si sa le culeg dimineata pe roua. Ce potiuni de dragoste o sa iasa de acolo! Si de reculegere pentru Lina, si de liniste pentru Cecile, si de incredere pentru Did.

Asta e dorinta mea pentru inceputul de primavara: multe plantute binevoitoare in ghivece colorate. Vor fi un nou inceput, dupa cele 10 luni in care am venerat o planta cu frunze roz cunoscuta sub numele de "Domnul Poama", si dupa cei 10 ani in care am ucis sistematic muscatele din balcon neudandu-le la timp.

Matraguna, Doamna buna,
Marita-ma intr-o luna!

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Mircea Eliade - De la Zalmoxis la Genghis-Han, capitolul in care aflam cum Doamna-buna poate sa faca minuni si sa marite pana si fetele cele mai pocite

joi, 14 februarie 2008

De la ce vine MTV?

Am terminat cu preumblarile muzicale...ma intorc acasa, in camera mea lipsita de televizor si de orisice fel de reviste, unde calculatorul nu s-a mai deschis de fix un an jumate si nici un poster nu-mi acopera peretii. Ies din lumea asta colorata si agitata in care trebuie sa fii tot timpul la curent cu ce freza a venit Rihanna, care-i Timberland si care-i Timberlake, de ce colantii nu se mai poarta si ce drame a avut in copilarie Cristina regina RnB-ului.

Dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat, cel mai rau m-a marcat faptul ca MTV moare. Aparent, generatia MTV a murit demult, odata cu Kurt Cobain, desi au existat niste incercari timide a o resuscita; n-a iesit decat o parodie timida, cu cu totul alte preocupari si tipuri de salut, care s-a numit generatia McDonald's. Si asta a fost tot. A existat apoi o generatie RBD, care s-a transfomat rapid intr-o generatie Tokio Hotel. Dar nici una dintre ele n-a mai reusit sa readuca MTV pe locul pe care l-a avut pe cand fake-urile nu erau o crima, nici in termeni de Converse ca ai lui Kurt, dar cumparati din Piata Amzei, nici in termeni de albume, cumparate o strada mai incolo, de la tarabele din Piata Romana (acum tarabele respective nici nu mai exista, drept dovada). Paradoxal, cand fake-urile nu erau o crima, MTV era vazut ca cel mai autentic statement de generatie.

Mirela de la 2 isi zgariase cu cheia pe peretele de langa usa de la intrare logo-ul MTV. MTV-ul ala inca mai e acolo, si-l vad mereu cand nu merge liftul si trebuie sa cobor pe scari. MTV-ul asta e la televizor, dar nu-l vad niciodata. Si aparent, desi micii povestitori printre care mi-am petrecut ultimele zile il vad tot timpul, nu mai inseamna nimic nici pentru ei. Si ei isi amintesc tot de "MTV-ul ala de cand eram mici mici, mai stiti, ma, ala de dinainte sa apara Andre?" (au si ei reperele lor)

Nu am un discurs de genul mailului aluia care a circulat printre noi toti, cum ca noi am fost ultimii care au jucat Ratele si vanatorii, au mestecat guma Turbo si pe care ii strigau prietenii pe geam sa iasa afara. Mie doar imi pare rau de MTV, si zau ca m-as apuca iar sa ma uit la televizor doar de dragul lui.

miercuri, 13 februarie 2008

Un nou inceput

Acum cateva zile, chinezii (si noi toti alaturi de ei) au intrat in anul Sobolanului. Si, desi nu suna a ceva ce ar spune o lady, sobolan sunt si eu, asa ca evenimentul ma afecteaza personal (pe mine si pe multi altii pe care ii cunosc, fiindca suntem nascuti in acelasi an - asta ca sa vorbim de criterii de a-ti face prieteni).

Nu inteleg neaparat povestile salmaniene cu sobolani cat o casa care poarta molime si zei, trasi in carute de lemn cu roti uriase ca sa se scalde in apele murdare. Dar inteleg sobolanul ca simbol al actiunilor duse pana la capat. Asa ca preiau dupa cum am gasit profetiile despre anul Sobolanului ca despre un an al succesului. Totul pare ca se leaga, inclusiv Turnul de acum ceva timp care ma anunta ca ar trebui
sa ma dau jos din corcodus si sa-l las sa se prabuseasca, fiindca e timpul sa pornesc pe alt drum. Si in sfarsit cred ca mi-am dat seama despre ce corcodus era vorba (adevarul e ca ma agatam cu disperare de cativa corcodusi aproape putrezi si deci foarte riscanti, dar acum am pus degetul pe cel mai putred dintre toti). Se pare ca orice drum as alege anul asta, va fi de succes.

Totusi, sobolanul nu este un animal al riscului, ci mai degraba al cinismului si al deciziilor luate la rece. Marturisesc ca niciodata n-am fost genul "Hai sa ne aruncam si sa vedem ce iese", iar acum cu atat mai putin. Am in sfarsit un argument de neclintit in atitudinea asta cvasi-paranoica - Pai doar e anul Sobolanului, toti ar trebui sa facem la fel!

Si ca sa intelegem mai bine cum se poate ca la 23 de ani sa ai parul alb de atatea noi inceputuri, rasfoim asa:
Salman Rushdie - Ultimul suspin al Maurului

sâmbătă, 9 februarie 2008

Am fost si eu Romea

Am primit reprosuri pentru pauza ingrata in ultimele zile, cand aparent am stricat efectul cafelei de dimineata. Asa ca am promis povesti suculente care sa-mi justifice lipsa.

Nu, nicidecum n-am lenevit, ci am fost tot pe drum, tot pe drum. Miercuri am pornit la drum inainte sa se crape de ziua, la 4:30, ceea ce e inuman. Nici vorba sa o fi facut din proprie vointa, ceea ce m-ar fi transformat fara indoiala intr-o Noctia neprietenoasa; am fost dusa de val, cam asa ca Romea Gitanos.
Si, exact ca in Kerouac, am stat la taifas cu cei mai frumosi nebuni, mici si mari, de la care am aflat cum muzica te poate face sa te simti ca intr-un vis sau ca intr-un salt cu parasuta. Dar cele mai senzationale povesti sunt cele ale pustilor de 12 ani, care mi-au umplut serile de voie-buna. Asa ca v-am adus si voua cateva...

"-Manelistii sunt niste mincinosi. Stii cum am ajuns eu la concluzia asta?
-Cum?
-Pai sa-ti zic. Inainte am fost rockista. Dar nu era asa marfa sa fii rockista, ca nu asa multa lume asculta rock, mai multi prieteni de-ai mei era rapperi. Asa ca m-am facut si eu rapperita. Si dupa mine s-a facut si prietena mea cea mai buna, care ea fusese inainte manelista. Si stii ce-a facut, ma? A zis la toata lumea ca EU M-AM FACUT DUPA EA!!"

"-Anul asta cel mai trendy e movul, daca vrei sa fii pe val trebuie sa te imbraci in mov.
-Hm...Si ce mai trebuie sa pun pe mine ca sa fiu trendy?
-Pai...o bluza pana la solduri, asa mai larga. Mov, ti-am zis, mov trebe sa fie. Si pantaloni pana, stii cum sunt aia?
-Cum sunt?
-Pai asa, mai largi sus si stramti in jos....Asa...si tenisi d-aia cu sireturi groase, fat-lace le zice...si colorate, neaparat unul de o culoare si unul de o culoare. Si multe bratari colorate, ca fetele de la RBD. Si parul sa ti-l faci Emo.
-Cum e aia Emo?
-Asa, cu bretonul pe ochi, si intins cu placa, si asa ridicat in varful capului, se numeste cuib."

Ce-am invatat din aceasta calatorie? Ca am imbatranit si nu mai eram la curent cu nimic: nu stiam ca un teen care se respecta trebuie sa aiba cel putin un prieten Emo, sa schimbe stilul muzical preferat cam o data la 6 luni, sa stie ce freza e asociata carui stil de muzica si sa nu faca niciodata confuzia fatala de a purta dungi gri sau maro daca nu e houser! Doar nu vrem sa lansam mesaje eronate!
Deocamdata am facut un popas de doua zile...dar luni o luam de la capat cu calatoria, de data asta in partea cealalta a tarii. De-abia astept sa vad ce povesti mai dezvaluie cititorii de Popcorn si fanii Pimp my Ride de acolo.
Va tin la curent

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Jack Kerouac - Pe
drum
Fanus Neagu
- Frumosii nebuni ai marilor orase

vineri, 1 februarie 2008

Excelent, Cristinica, excelent, a fost excelent! Ai fost intr-o pasa proasta? Excelent!

...asa-mi spunea o draga doamna acum cativa ani, sustinand ca ar trebui sa public. Asa imi spune acum si draga domnita pe care vreau s-o impartasesc azi cu voi. E o lady, desi n-ar recunoaste, pentru ca, in lumea ei, sa accepti ca esti lady inseamna sa accepti ca esti vulnerabila. Dar ea e totusi; e o lady pentru ca stie cand sa zambeasca numai din coltul buzelor si cand sa dea capul pe spate intr-un hohot nestavilit. Face diferenta intre Rambo si Rimbaud, dar n-ar deschide niciodata subiectul asta intr-un acces de "Uitati-va la mine cum va dau lectii!". Si poate sa-ti spuna si-n somn urmarea de la "Eu stiu c-ai sa ma inseli chiar maine...". N-ar spune niciodata ca e o lady, dar ii place asa de mult sa te auda pe tine spunandu-i-o, mijeste ochii ca un pisoi, toarce si se incolaceste toata in jurul sufletului tau de parca nu i-ar mai da drumul.

Deci asta e pentru tine, Did: "13 noiembrie 2002. Undefined hair color Freak, retrospectiva anilor 1999, 2000, 2001 e relevanta in sensul prezentei subiectului Freak in viata noastra making us better, stiind ce inseamna sa tii piept uraganului pe numele lui adevarat Sever Baby Iosif Georgescu, care inca ne mai face viata un calvar in ciuda fericirii tale de a nu face ora de geogra, mate etc. cand pe noi ne asculta cate 6 in ordine alfabetica (nelipsite fiind Bacsis, Cristea si Dumitrescu). Caci tocmai pleci din banca mea dupa ce m-ai pupat pe crestet si incerci sa scapi din stransoarea bratelor lui Duta si Zamfir (care striga citez: "Baaai, injur cu Biblia-n mana!"), ceea ce ma face sa ma gandesc la metafora din Patul lui Procust, pe care, oricat de evidenta ar parea, eu n-o-nteleg, si ma mai face sa ma gandesc ca iubesc felul tau caracteristic de a ma pupa si de a-mi cere in schimb "Iubeste-ma, feit Did", si iubesc si intransigenta ta si fun-ul nostru de care nu se amuza nimeni si care il oripileaza pe Victoras care sta cuminte la mine in fotoliu si ne priveste; asa...stai sa revin la inceputul paginii unde de fapt isi are originea aceasta fraza...Sandoiu ne tine un discurs cum ca ficusul nostru, ciot in prezent, a fost furat si inlocuit cu un trandafir japonez."

Si ca sa intelegem mai bine, citim asa:
Ion Minulescu - Celei care minte

joi, 31 ianuarie 2008

Se cauta un print

Atat ne-am straduit impreuna sa intocmim acea minunata lista de carti si povesti cu printese, incat trebuie sa va spun tuturor ca am avut onoarea sa-l intalnesc pe domnul pentru care am facut-o.

Ei bine, domnul care voia sa cucereasca o inima de printesa este exact asa cum ni l-am imaginat atunci cand cautam un pix si o foaie (n-am gasit decat un plic de la o factura, dar a mers si ala) ca sa facem o lista ca la carte in barul cu aer de So what. Adica este un print delicat si subtirel, ascuns bine sub caciula si manusile imense (pentru ca, exact ca si printesa cu bobul ei de mazare, nici printul nu trebuie sa strige din toate incheieturile "Uitati-va la mine ce fireturi de argint am!" ca sa fie un print adevarat). E o companie minunata, langa care poti sa petreci ore intregi fara ca macar sa-ti dai seama cum a trecut timpul. E plin de tabieturi si fixuri care mai de care mai fermecatoare, pe care oricat ai incerca sa le demolezi n-ai nici o sansa, caci sunt batute in cuie odata cu princiaritatea lui. Nici macar n-a vrut sa ne spuna numele printesei lui inefabile, ca sa nu "striveasca corola de minuni a lumii" (si asta, desi n-ati crede, a fost un citat chiar din el). Sa ridice mana aceea dintre noi care nu-si doreste un asemenea domn, fie el mai mult sau mai putin print?

Draga domnule, o domnita de langa mine imi spune exact in timp ce scriu ca e infiorator sa fii printesa, fiindca orice ai face, in fiecare moment, esti constransa sa ai grija in primul rand de imaginea ta si abia dupa aceea de tine. M-a pus pe ganduri, de aceea va transmit pe aceasta cale sa aveti mare grija de printesa dumneavoastra si sa-i dati toata libertatea.

Reverente

Si ca sa intelegem mai bine, citim neaparat:
Antoine de Saint-Exupery - Micul Print, cel care cauta un trandafir la fel cum printul nostru de mai sus cauta o printesa

duminică, 27 ianuarie 2008

Ceainicul fermecat

Imi plac ceaiurile. Ceaiurile multe, ceaiurile misterioase, ceaiurile aromate, ceaiurile in cutii colorate, ceaiurile de leac. De parca n-ar fi de ajuns ca primul lucru pe care il fac dimineata este un ceai, povestea continua toata ziua, cu ceai nepalez, sud-african, ceai argentinian. Si mate! Cand ies in oras, nu m-as mai da dusa decat in ceainarii, si par sa fiu singura careia nu-i pasa ca in ceainarii de obicei nu se fumeaza.

Asa ca, intr-o asemenea efuziune a ceaiurilor, cine s-ar mira ca ceainicul meu nu este unul ca oricare, ci un ceainic fermecat? Daca te uiti cu atentie sub capacul lui poti vedea o lume intreaga. Trebuie insa sa ai ochiul format ca sa descifrezi aceasta lume, pentru ca tot ce te lasa ceainicul sa vezi e asa: bilute colorate, o cutie, fluturi, oja, ata, o insigna, o vedere, doua carioci, un desen cu o vaca, un colaj necomplicat, un soldatel verde, o mufa mica roz, un plic de zahar, doua carti...

De fapt, toate lucrusoarele astea nu sunt decat indicii care iti povestesc cate ceva despre cele cinci spirite ale ceainicului. La prima vedere, ele n-au nimic in comun, dar cand apa incepe sa fiarba le auzi fluierand impreuna si da, vocile lor sunt ca una singura! Primul spirit este unul de foc, si explodeaza cand te astepti mai putin; e orgolios si impulsiv si entuziast si mai ales al naibii de galagios: ridica glasul din te miri ce. Al doilea spirit e independent si incapatanat, n-ar recunoaste nici un ruptul capului cand are nevoie de ceva, el isi construieste singur culcusul, isi zugraveste singur peretii si, daca vrei sa stii, singur scapa de singuratate daca e cazul! Al treilea spirit e discret si sensibil, profund si intuitiv, el crede in lucruri pe care ceilalti nu le vad. Al patrulea spirit e un spirit universal: vizionar si progresist, el are o misiune inalta si o forta personala la care ceilalti apeleaza ca la un altar. Iar al cincilea spirit e rabdator si tacut si le mentine in echilibru pe celelalte patru, are incredere in ele si stie ca e intotdeauna mai mult acolo decat se arata.

Spiritele astea n-au existat de la inceputul lumii sub capacul ceainicului meu fermecat. S-au trezit la un moment dat impreuna, adunate de cine stie ce forte necunoscute, si n-au mai putut sa-si dea drumul. Ele au incercat sa se elibereze, nu e vorba, dar orice lupta n-a facut altceva decat sa le aduca si mai aproape unele de altele. Pana cand la un moment dat s-au linistit, si-au dat seama ca asa a fost sa fie si ca soarta lor e sa fie impreuna in aceasta lume minunata.

Post Edit: Aceasta este parte a unei povesti de adormit Simina. Simina a primit ceainicul fermecat de ziua ei, cu tot cu spiritele dinlauntru. Dar pentru ca are ea un fel special de a strica surprize construite in trepte, povestea despre cele cinci spirite care in mod normal s-ar gasi in raioane diferite, daca nu chiar in magazine diferite, dar pe care noi le-am adunat la un loc pentru ea, nu mai face asa mult sens.