Mi-am gasit locul

Tot pe drum am fost din nou, si ce frumos! Din aproape in aproape, din cetate in cetate, am ajuns in sfarsit la loc de odihna unde ma pot aseza si povesti. Caci e musai de poveste! Mi-a fost dat sa primesc in ospetie mesageri dintr-o alta lume, o lume jumatate a noastra, jumatate a lor. O lume pe care n-o cunosteam nici macar din povesti, caci toate povestile cu castele si zimbri care s-au nascut acolo n-au razbatut veci dincolo de zidurile cetatii. Am descoperit dupa ani de cautare un Macondo din piatra adevarata, neschimbat de trei generatii, de cand batranii lor au trecut muntii incoace in pasul magarilor incarcati cu lazi de zestre in cautarea unui loc al lor.

Cristiur ii zice locului. Si tot ca intr-un Macondo, batranii aceia sunt inca printre noi si se leaga cu franghie de copacul din curte si sa plece nu mai vor. De cand cele sapte neamuri au trecut muntii impreuna si s-au asezat in Cristiur, a ramas scris ca orice se poate vinde, numai casa parinteasca nu. Asa ca batranii joaca septica pe banca la soare si sunt multumiti; stiu ca doar ei au mai ramas, dar la fel de bine stiu ca roata lumii se va intoarce si odata cu ea se vor intoarce si tinerii la casa parinteasca. Nu asteapta nimic, sunt impacati si au liniste. Locul lor e un loc magic, ochii lor sunt albastri, si povesti ca ale lor nicaieri nu mai intalnesti.

Si ca sa intelegem mai bine, cu sfintenie citim asa:

Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singuratate