Se cauta un print

Atat ne-am straduit impreuna sa intocmim acea minunata lista de carti si povesti cu printese, incat trebuie sa va spun tuturor ca am avut onoarea sa-l intalnesc pe domnul pentru care am facut-o.

Ei bine, domnul care voia sa cucereasca o inima de printesa este exact asa cum ni l-am imaginat atunci cand cautam un pix si o foaie (n-am gasit decat un plic de la o factura, dar a mers si ala) ca sa facem o lista ca la carte in barul cu aer de So what. Adica este un print delicat si subtirel, ascuns bine sub caciula si manusile imense (pentru ca, exact ca si printesa cu bobul ei de mazare, nici printul nu trebuie sa strige din toate incheieturile "Uitati-va la mine ce fireturi de argint am!" ca sa fie un print adevarat). E o companie minunata, langa care poti sa petreci ore intregi fara ca macar sa-ti dai seama cum a trecut timpul. E plin de tabieturi si fixuri care mai de care mai fermecatoare, pe care oricat ai incerca sa le demolezi n-ai nici o sansa, caci sunt batute in cuie odata cu princiaritatea lui. Nici macar n-a vrut sa ne spuna numele printesei lui inefabile, ca sa nu "striveasca corola de minuni a lumii" (si asta, desi n-ati crede, a fost un citat chiar din el). Sa ridice mana aceea dintre noi care nu-si doreste un asemenea domn, fie el mai mult sau mai putin print?

Draga domnule, o domnita de langa mine imi spune exact in timp ce scriu ca e infiorator sa fii printesa, fiindca orice ai face, in fiecare moment, esti constransa sa ai grija in primul rand de imaginea ta si abia dupa aceea de tine. M-a pus pe ganduri, de aceea va transmit pe aceasta cale sa aveti mare grija de printesa dumneavoastra si sa-i dati toata libertatea.

Reverente

Si ca sa intelegem mai bine, citim neaparat:

Antoine de Saint-Exupery - Micul Print, cel care cauta un trandafir la fel cum printul nostru de mai sus cauta o printesa

Ceainicul fermecat

Imi plac ceaiurile. Ceaiurile multe, ceaiurile misterioase, ceaiurile aromate, ceaiurile in cutii colorate, ceaiurile de leac. De parca n-ar fi de ajuns ca primul lucru pe care il fac dimineata este un ceai, povestea continua toata ziua, cu ceai nepalez, sud-african, ceai argentinian. Si mate! Cand ies in oras, nu m-as mai da dusa decat in ceainarii, si par sa fiu singura careia nu-i pasa ca in ceainarii de obicei nu se fumeaza.

Asa ca, intr-o asemenea efuziune a ceaiurilor, cine s-ar mira ca ceainicul meu nu este unul ca oricare, ci un ceainic fermecat? Daca te uiti cu atentie sub capacul lui poti vedea o lume intreaga. Trebuie insa sa ai ochiul format ca sa descifrezi aceasta lume, pentru ca tot ce te lasa ceainicul sa vezi e asa: bilute colorate, o cutie, fluturi, oja, ata, o insigna, o vedere, doua carioci, un desen cu o vaca, un colaj necomplicat, un soldatel verde, o mufa mica roz, un plic de zahar, doua carti...

De fapt, toate lucrusoarele astea nu sunt decat indicii care iti povestesc cate ceva despre cele cinci spirite ale ceainicului. La prima vedere, ele n-au nimic in comun, dar cand apa incepe sa fiarba le auzi fluierand impreuna si da, vocile lor sunt ca una singura! Primul spirit este unul de foc, si explodeaza cand te astepti mai putin; e orgolios si impulsiv si entuziast si mai ales al naibii de galagios: ridica glasul din te miri ce. Al doilea spirit e independent si incapatanat, n-ar recunoaste nici un ruptul capului cand are nevoie de ceva, el isi construieste singur culcusul, isi zugraveste singur peretii si, daca vrei sa stii, singur scapa de singuratate daca e cazul! Al treilea spirit e discret si sensibil, profund si intuitiv, el crede in lucruri pe care ceilalti nu le vad. Al patrulea spirit e un spirit universal: vizionar si progresist, el are o misiune inalta si o forta personala la care ceilalti apeleaza ca la un altar. Iar al cincilea spirit e rabdator si tacut si le mentine in echilibru pe celelalte patru, are incredere in ele si stie ca e intotdeauna mai mult acolo decat se arata.

Spiritele astea n-au existat de la inceputul lumii sub capacul ceainicului meu fermecat. S-au trezit la un moment dat impreuna, adunate de cine stie ce forte necunoscute, si n-au mai putut sa-si dea drumul. Ele au incercat sa se elibereze, nu e vorba, dar orice lupta n-a facut altceva decat sa le aduca si mai aproape unele de altele. Pana cand la un moment dat s-au linistit, si-au dat seama ca asa a fost sa fie si ca soarta lor e sa fie impreuna in aceasta lume minunata.

Post Edit: Aceasta este parte a unei povesti de adormit Simina. Simina a primit ceainicul fermecat de ziua ei, cu tot cu spiritele dinlauntru. Dar pentru ca are ea un fel special de a strica surprize construite in trepte, povestea despre cele cinci spirite care in mod normal s-ar gasi in raioane diferite, daca nu chiar in magazine diferite, dar pe care noi le-am adunat la un loc pentru ea, nu mai face asa mult sens.

Invocatie

Stateau azi-noapte printesele adunate in jurul unei mese dintr-o cafenea cu atmosfera de poezie decrepita si incercau sa intocmeasca o lista cu toate cartile pe care le stiu despre zane, printese, eroine si alte personaje feminine de iubit de la care putem lua lectii de eleganta.

Dar vai, poate ca fumul de la miezul noptii le-a luat mintile, sau poate ca au fost prea pretentioase si au descalificat multe pretendente (de cele mai multe ori din cauza de "comportament nechibzuit"). Cert este ca lista lor nu a inaintat foarte mult.

De aceea va invoc si va convoc pe toti sa ne ajutati in acest efort foarte nobil - pentru ca are drept scop final sa ajute un baiat merituos sa cucereasca o inima de printesa. Ce carti cu printese, zane si alte minunatii feminine mai stiti voi?

Pana acum avem asa:

Andersen-Printesa si bobul de mazare (pentru finete extrema)

Andersen-Lebedele (pentru spirit de sacrificiu)

Andersen-Craiasa zapezii (pentru spirit organizatoric)

Charles Perrault-Frumoasa din padurea adormita (pentru sensibilitate, caci o simpla intepatura de fus a fost de-ajuns s-o adoarma 100 de ani)

Fratii Grimm-Rapunzel (pentru par lung si rezistent nu Pantene, ci chiar de printesa adevarata)

Si bineinteles, Printese date uitarii sau necunoscute

Simino, mi-am mai amintit cateva:

Royal diaries - Elisabeth, printesa-mireasa (deci asa se numea jurnalul lui Sissi)

Shakespeare - Visul unei nopti de vara (asta ca sa adaugam si niscai zane demne)

Am cunoscut o lady

Astazi am cunoscut o lady. O lady adevarata, care e indragostita de conceptul de cigarette & coffee (n.r. in engleza in original), desi nu fumeaza si nici nu bea cafea (si daca se mai dezvaluie un pic poate o sa aflu ca de fapt mai e si vegetariana si recicleaza hartia ca sa cumpere un copac). Iubeste culoarea si aroma si consistenta acestui concept, si povestea din spatele lui.

De fapt nici n-am cunoscut-o, doar mi-am imaginat-o citindu-l pe Zola intr-o cafenea din Montmartre, cu o tigara si o cafea si o lume a ei: Milady parisienne inconnue. Atat de bine mi-am imaginat-o, incat imi venea sa-i iau tigara dintre degete doar ca s-o pot gusta.

Asa ca daca existi, hai sa fugim impreuna la Paris!

Amelie

Audrey Tautou este noua Audrey Hepburn! Cand toata lumea o va cunoaste si primii critici de film vor incepe s-o compare cu Audrey Hepburn, sa nu spuneti ca nu v-am zis.

Am stiut de cand am vazut-o prima oara in Amelie, tunsa ca un spiridus si cu sprancenele ei miraculoase (v-am spus ca am un fetis pentru sprancene?), zambind ghidus cu buza de sus rasfranta peste buza de jos. Iar felul in care priveste pierdut sau isi linge degetul mare dupa ce a mancat ultima firimitura de Castels cu ciocolata in Hors de prix e atat de hepburnian, incat pe loc m-a izbit asemanarea!

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Hors de prix in paralel cu Breakfast at Tiffany's

Cheile Laurei

Va mai amintiti cheile pe care le primea Fat-Frumos de la zana atunci cand ii calca pragul? Era un manunchi de 100 de chei, si pe oricare o putea folosi, mai putin pe a o suta, care era veche si ruginita (probabil si din cauza ca nici un Fat-Frumos n-avea voie s-o foloseasca niciodata). Iar atunci cand regula era incalcata si a o suta cheie era folosita, Fat-Frumos descoperea vreun Zmeu neprietenos care-i arata ca mai bine ar fi facut sa asculte sfatul zanei si sa stea departe de cheia cu pricina.

Asa sunt si cheile Laurei. Sunt fermecate, si cu totii asteptam momentul in care una dintre ele va dezvalui vreun secret nebanuit. Parca te astepti sa dispara tiptil, si, cand le cauti mai innebunit, sa le gasesti in broasca celei de-a o suta usi. Pana atunci, cheile Laurei au o viata a lor, asa ca niciodata nu te poti plictisi cu ele. Cand le vezi stand mai linistite si te si miri cum de n-au pus nimic la cale in ultima vreme, de fapt poti fi sigur ca pandesc si se sfatuiesc prin buzunare ce nastrusnicii sa mai faca.

Clinchetul lor are un inteles, dar numai Laura stie ce spun cheile ei.

Sa-ti intre bine-n cap!

Cineva mi-a spus azi ca oamenii au nevoie sa te centrezi mai putin pe tine si mai mult pe ei, pe cum sunt ei si pe care sunt nevoile lor. Si cand o sa faci asta, o sa stii sa le spui ce-si doresc sa auda, sa faci ce-si doresc sa vada, si atunci oamenii o sa te iubeasca (de fapt, discutia era cu "clientii au nevoie sa..." si nu cu "oamenii au nevoie sa...", dar fie si-asa, am extrapolat numai un pic).

Si mi-am dat seama ca vorbim despre doua tipuri de atitudine diametral opuse: pe de o parte avem printesa care este asa de fragila (si de constient-minunata in fragilitatea ei innascuta, dar si cultivata cu varf si-ndesat) incat nu numai ca se centreaza pe sine, dar ii incurajeaza si pe ceilalti sa se centreze tot pe ea. Si oamenii din jur sunt fericiti sa se centreze pe ea si sa faca cerc in jurul minunatiei ei! Pe de alta parte, o avem pe lady, care oricat de fragila ar fi, stie sa isi construiasca un scut si sa se puna in umbra in fata oamenilor si sa le arate celorlalti cat de minunati sunt. Si oamenii din jur sunt fericiti sa se simta importanti!

Tu ce fel de femeie esti? Printesa sau lady? Dar ce fel de femeie vrei sa fii?

Ce bei: apa sau unda?

Destinatia conteaza

Doamne ce minunatie e blogul! Dupa 10 ani de ascuns sub cheie un jurnal ce ramane martor al tuturor framantarilor mai mult sau mai putin justificate incepand cu "La naiba, maine dam lucrare de control la istorie!" si terminand cu "De ce nu suna?", sunt uluita de puterea pe care ti-o ofera blogul de a sterge trecutul. Daca ai fost prea vehementa in revolta ta de ieri sau daca pur si simplu depresiile de la miezul noptii nu se mai potrivesc cu bucuria de a te trezi a doua zi cu soarele-n geam, n-ai decat sa stergi! Si nimeni nu va sti ce-a fost in capul tau ieri, iar daca-si va aduce aminte cineva, n-ai decat sa sustii ca bate campii! Ce dovada are? Sa vedem dovada!

Saptamana trecuta spuneam asa: "Ce face o lady atunci cand trebuie sa-si rezerve 6 ore ca sa ajunga de la Timisoara la Bucuresti cu avionul? Adica nu din Madagascar, nu din Burkina Fasso, nu din Filipine, ci din Timisoara! O lady accepta situatia cu detasare. Insa data viitoare va opta pentru un mijloc de transport ceva mai putin elegant, totusi mai eficient - de exemplu, o trotineta. Sigur va performa mai bine decat avionul in regim Tarom."

Ooof, dar saptamana asta imi pare rau de ce-am spus. Tot 6 ore mi-am rezervat si ca sa ajung la Iasi, dar cine a mai stiut? Cine s-a mai revoltat cand privind Iasul pe soare de la etajul 12 ii veneau in ochi toata linistea si impacarea pe care numai la Iasi le-am mai simtit. Iubesc alte locuri la fel de mult, dar asa linistita si impacata numai Iasul stie sa ma faca.

Asa ca o lady se bucura si zambeste

Ziua noastra cea frumoasa

Azi-noapte mi-am intors pe dos cutiile de amintiri si mi-am gasit jurnalul inceput in clasa a sasea si incheiat (oare?) in anul doi de facultate. Ce sursa lacrimogena de amintiri, cine-ar fi crezut ca dupa atatia ani mai au inca efectul asta?

Am redescoperit ziua noastra cea frumoasa: asa i-am spus celui mai frumos moment pe care l-am petrecut impreuna cu printesele mele. "7 iunie 2002. Mi-e drag sa scriu azi cum nu mi-a mai fost de mult, si-atata soare se ingramadeste acum in sufletul meu. Exact asta face, se ingramadeste, asta-i cuvantul. Zvacneste si palpita si se inghesuie prin toate colturile, soare, soare, soare!

Mi-e drag sa scriu pentru ca e o zi pe care nu vreau s-o uit si vreau s-o pastrez mereu prin colturile alea, ca pe un crampei din acest soare nebun. Si vreau sa-mi amintesc mereu aceasta zi, si ceea ce voi scrie acum vreau sa fie o sursa de nebunie frumoasa de fiecare data cand voi fi zbuciumata sau trista, de fiecare data cand voi fi suparata pe lume. (...) Inghetata, ploaie prin oras cu prosopul nostru cel albastru si mare pe cap, Ducu Darie si cei patru cercei ai lui, expeditii cercetasesti printre urzici si fantome, visine coapte, scari inguste si spiralate pana sub acoperis, melci, dans descult pe covorul cu Elvis, zmee...Si niste copii care sa se bucure de ele."

De ce-am uitat sa ma intorc mereu la ziua asta, asa cum am promis atunci? Ce bine ca a existat aceasta zi in care nu eram o lady si nici nu-mi propuneam sa fiu!

Uitam lucruri pe masura ce crestem

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop

Pe biroul unei lady

Nu vreau sa ridiculizez efortul binevenit de a scoate la iveala micuta lady din fiecare. Dar ma oboseste pana si incercarea cea mai mica de a-mi imagina cum ar fi sa respect acest tipar. De exemplu, cum ar fi sa imi organizez biroul ca o lady? Contraziceti-ma daca n-am dreptate: o lady are carti de vizita tinute cu grija intr-o cutie eleganta ca sa nu se indoaie/ murdareasca. Mai are un biblioraft cu o nuanta mai inchis decat culoarea biroului, in care sunt aranjate documente in ordinea in care are nevoie de ele, o agenda de asemenea asortata cu biroul, in care sunt notate alfabetic numerele de telefon ale clientilor ei si care este periodic revizuita si actualizata ca prin minune, adica fara sa apara in ea stersaturi sau taieturi cu pixul.
O lady nu isi lasa mobilul pe birou (ci in servieta, inchis) ca sa nu o deranjeze in timpul unei intalniri, oricat de insignifianta ar putea parea aceasta intalnire noua, profanilor. Ea nu are pe birou fotografii pentru ca stie ca e nedelicat sa amesteci viata privata cu afacerile si nici nu are casti, pentru ca nu ar da niciodata senzatia ca zgomotul de fond o deranjeaza sau ca vrea sa asculte ceva ce ceilalti nu aud. Nu vei gasi pe biroul ei impecabil vreo cana sau vreun pahar care ar putea sa sugereze macar ca ea se hraneste si digera ca oricare dintre noi.

Cu siguranta o lady nu are pe birou o cutie cu Mos Craciun plina cu bomboane M&M, casti de urechi pufoase cu manusi asortate, o cutie verde de ceai nepalez, o punga de mate, un vas de baut mate, 756 de poze, o cana murdara, un pinguin care-ti masoara timpul in care faci ceai, o machetica mica a casei lui Hundertwasser, furculite de plastic, bete de scortisoara, un buzunar de blana albastru, o vedere cu Singin' in the rain, o trusa de supravietuire, 3 gume de sters, o ratusca de cauciuc, un martisor cu extraterestri, doua colaje, o pudriera roz.

Ce spune asta despre mine? Nici nu ma gandesc sa fac un pas mai departe si sa-mi imaginez...de exemplu...cum ar fi sa am in calitate de lady audienta la presedinte sau la Papa (de parca!).

Relatia dintre o lady si tarot

La fiecare inceput de saptamana, ma uit sa vad care-mi va fi cartea in urmatoarele zile. Azi mi-a aparut Turnul. Turnul nu-i o carte minunata, si nici nu m-am bucurat vreodata s-o vad. Stiu ce-mi spune si inteleg prea bine: indiferent cat de drag mi-ar fi corcodusul din copilarie in care ma suiam si-mi burduseam buzunarele, daca acum radacina i-e putreda, mai bine pentru amandoi ar fi sa ma dau jos din el si sa-l las sa se prabuseasca singur dac-o fi. Asta-mi zice Turnul: sa las sa se prabuseasca ce e putred si sa tin ochii deschisi pentru alte drumuri ce se vor deschide. Nu stiu exact la care dintre corcodusii de care ma legam se refera, dar in orice caz ii ascult sfatul si stau cu ochii-n patru in toate partile doar-doar oi vedea drumuri noi pe undeva.

Si uitandu-ma eu azi sa vad care-mi va fi cartea, mi-am dat seama cu un pic de jena ca poate o lady veritabila nu ia ea in seama asemenea lucruri, si nu se intoarce pe dos pur si simplu pentru ca azi-dimineata i-a aparut o carte neprietenoasa in fata ochilor. Asa ca intreb: ce atitudine are o lady veritabila fata de tarot?

Si mi-am amintit noaptea la Cecile, cand eram proaspat intoarsa si cu inima mare de dragul tuturor de care-mi fusese dor. O noapte zanatica, cu vinuri si carti si sociologie si amintiri...si tarot. Si raspund asa: o lady nu va respinge niciodata tarotul ca sfidand legea probabilitatilor, ci va aprecia harul lui. Caci tarotul are puterea sa-i creeze un colt de intimitate (in cazul noptii la Ceci, "un colt" insemna chiar un colt de camera, cu un scaun pe post de paravan) unde poate sa se reapropie de o un suflet nevazut de mult, sa afle ce l-a mai framantat, ce-si mai doreste, ce amintiri il mai bantuie...

Tarotul meu ma ajuta sa pastrez legatura cu sufletelele dragi de care mi-e dor tot timpul, chiar si cand le am langa mine.

Si totusi cine-i Irina?

Am patru fete si la prima vedere se poate spune ca Irina nu se numara printre ele. O am pe Alina, zisa si Ephemere de Chine, printesa "gracila ca o libelula, agila si fragila."
Valentina, care s-a recunoscut in Romea Gitanos, cea cu casa mobila, caci casa ei e lumea intreaga.
Mihaela, care nu e o printesa si nici nu vrea sa fie, ea isi iubeste bocancii cu tot cu petele lor de noroi. Si totusi n-o scapati din vedere, pentru ca Mihaela face si ea vrajile ei. De exemplu, are o pereche de pantofiori rosii de Dorothy, si daca isi ciocneste calcaiele de 3 ori scapa de singuratate cat ai zice peste!
Si ultima, dar prima, e Simina. Simina e asa de minunata dupa cum ii spune numele, ea desi nu stie (si daca ar sti, ar nega) e micuta vrajitoarea a lui Eliade. Simina ne-a daruit-o pe Irina, si uite asa a aparut Irina in viata mea! Irina e reala, e sora Siminei, si impreuna fac o lume unde toate ne simtim ca intr-o poveste. Dar cum sa spui despre Irina ca e reala, cand ea deseneaza si danseaza si vorbeste frantuzeste si face fotografii si in fiecare dimineata se machiaza cu arta?

Irina e nascuta in aceeasi zi cu mine

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Philippe Lechermeier si Rebecca Dautremer – Cartea printeselor date uitarii sau necunoscute

Mircea Eliade - Domnisoara Christina

Poveste de Craciun

Povestea mea incepe asa: si eu, si Irina am primit cadou de Craciun cate un cos mare verde plin cu povesti, bomboane de ciocolata si carti frumoase. Una dintre carti avea coperti aurii lucioase, cu o posetica de printesa desenata pe coperta, si promitea: “Cum sa fii o lady”. Ce-ar fi mers mai bine decat asta sub bradul magic al Irinei?
Dar Irina, din spatele canii ei de ceai, pufnea nemultumita: “Cartea asta e neprietenoasa. Uite, uite ce zice aici: O lady nu intarzie niciodata la birou! Deci eu nu sunt o lady si nici n-o sa fiu niciodata! Uite, fii atenta aici…uf!”
Sa ne intelegem, nu vorbim despre orice Irina cu orice fel de brad magic, vorbim despre cea mai veritabila lady din cate exista in vremurile noastre, si despre un brad sub care gasesti comori, portrete esuate, aripi de zana (cu tot cu bagheta), lumanari mari albe si Edith Piaf. Ca sa usuram lucrurile si s-o cunoasteti mai bine, daca s-ar fi facut vreodata un film dupa acest blog, atunci pe Irina ar fi jucat-o…Audrey Hepburn. Pentru ca numai Audrey Hepburn ar fi stiut sa-si penseze sprancenele, sa-si aranjeze parul, sa priveasca si sa mearga pe tocuri ca Irina. Da, ea!

Asa ca am ajuns aici si va intreb si pe voi: Daca Irinei ii e teama ca nu va fi niciodata o lady, ce-ar putea spune domnita aici de fata, care in liceu avea parul rosu si tuns baieteste, cercel in buza si tatuaj (cu acesta din urma inca mai e potcovita)? Sa se descurajeze total in camera ei fara brad? Sau mai gaseste cateva domnite aspirante la titlul de lady si incercam impreuna acest drum? Hai sa stabilim impreuna contextul…

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Candace Simpson-Giles - Cum sa fii o lady. Mic tratat de eleganta