A sosit Maria!!

Maria a sosit. Cu o zi mai devreme decat preconizat. Atat de devreme incat m-am trezit din somn la 7 dimineata cu un mesaj de la Merveilleuse soeur, citez: Gata, vine Maria. Sunt la spital. N-am mai citit si restul mesajului care anunta ca mai dureaza vreo 2 ore tot procesul, pentru ca am intrat in vrie si intr-un gest de panica am trantit telefoanele cu dreapta de-au zburat cat colo, in timp ce cu stanga trageam de Teodora, bolborosind Teodorooo, nu dormi, s-a nascut Maria! Teodora dormea. 

Nu pot sa comunic nimic din extraterestrul eveniment si nici poze nu pot sa pun, pentru ca in calitate de mama sora mea are exclusivitate si la comunicatele si la imaginea Mariei. Dar atat va spun, arata ca o craiasa, e mica, rotunda si roz si nu seamana cu nimeni din familie. Slava Domnului!

Povestile pentru adormit Maria vor veni cand ma voi linisti putin si nu mi se va mai parea cel mai grozav lucru care mi s-a intamplat vreodata. Inca sunt in vrie. De vina e mesajul de la 7 dimineata.

Rut si elanul

Proaspat intoarsa din Varsovia. Unde am dansat menuet la nunta micutei Rut, roscata cu ochi albastri, pe fenotipul polonez daca polonezii ar fi roscati. Pe bune menuet, Simino, nu glumesc, dansul lor traditional de nunta presupune 200 de oameni care fac 1-2-3-bounce (asa mi se spunea mie in ureche ca sa stiu ce sa fac, probabil ca ei acolo nu spun "bounce" ci "swadrszjka" sau ceva) si intra in cercuri concentrice din ce in ce mai mici, intr-o coregrafie mai complicata decat Sotronul lui Cortazar.

Asa ca dupa aceasta experienta minunata a menuetului traditional polonez (pentru ca polonezii au inventat tot: menuetul, branza, vinul, berea, ciocolata, chiar si pe Dracula tot ei l-au inventat, de fapt ei au inventat chiar si conceptul de inventie, asa cum stie oricine care cunoaste un polonez cat de cat), ii dorim lui Rut o viata minunata impreuna cu elanul ei. Ce-i dorim lui Rut? Sa faca filme de desene animate, sa cante la pian, sa danseze menuet, sa indragosteasca japonezi, sa asculte concerte de Chopin asezata pe iarba in parcul Lazienki, sa gateasca fara carne, sa nu gateasca daca n-are chef, sa se rataceasca in vacante prin Romania nesemnalizata, sa se imbrace in turquoise, sa-si faca parul din ce in ce mai rosu pana explodeaza, sa traiasca in Dublin, in Varsovia si in Berlin in acelasi timp. Si sa faca ce vrea ea atat timp cat elanul e de acord cu asta!

Ce nu-i dorim lui Rut? Sa nu-si petreaca vacantele in Halkidiki, Kusadasi sau Nessebar la all-inclusive, dupa care sa se intoarca si sa se planga ca s-a ingrasat 3 kg intr-o saptamana, dar ca totusi all inclusive nu e mare combinatie, cat poate sa manance cineva ca sa se merite? Sa nu-si oblige prietenii sa se uite 2 ore la pozele din Halkidiki, poze in care ea e in bermude si cu sapca, asa cum n-ar trebui sa umble o lady nici daca e maritata de 13 ani. Sa nu ajunga sa se bucure mai mult daca primeste forme de briose decat daca primeste ciocolata direct preparata, ambalata, gata de mancat. Sau daca face toate astea (pentru ca aia e, pe prieteni ii accepti oricum, mai ales daca sunt polonezi, fiindca ei au inventat conceptul de prietenie), macar sa zica dupa aia: "Kurwa! Hai sa bem pentru asta!"

Episodul terasa

In plan indepartat, muntii Atlas. In plan apropiat, fantana arteziana cu faianta cobalt si petale de trandafiri pe margine. Langa balustrada terasei, un cuplu de porumbei. Iata, ma emotionez: porumbita stand nemiscata pe ou, porumbelul alaturi o pazeste, nemiscat si el. Devotat, as spune eu. Dar Lupul cel bun se uita la mine si rade: "Sigur, iata-l ce mandru nevoie mare e acuma! Dar de dimineata, cand a zburat putin biata sa-si dezmorteasca si ea aripile si l-a lasat pe el responsabil de ou in cuib, ce crezi ca facea? Se tot foia, se rasucea, se intorcea de pe o parte pe alta, numai de clocit n-avea chef!".

Oare porumbeii si-or alege perechea pe viata? Daca da, asta mica s-a pricopsit cu un tata denaturat pentru viitorii copii. Nici n-au iesit inca din ou si deja il indispune grozav ideea de a le purta de grija. N-are a face, nu ma bag, sting tigara si inchid usa de la terasa in urma mea. Daca si l-a ales, sa se descurce!

Despre femei si alte animale

Lupul cel bun rade mult si cu toti dintii (perfecti), vorbeste mult si cu tot corpul, scoate sunete, chitaie, miorlaie si galgaie in functie de situatie. Miroase a cuisoare si a piper de la atata vin cat a putut sa bea din merindele Scufitei rosii. Are ochi patrunzatori si vede pana in inima (codrului).
Isi doreste un lup cehoslovac, tovarasul de drum ideal: face mult si vorbeste putin (mai putin in noptile cu luna, cand il apuca haulitul). Pana una alta, lupul cel bun se multumeste sa-si alunge uratul cu o pantera neagra care tine neaparat sa-i faca lupului un barlog caldut, tapetat pestetotpestetot cu propria ei blana.
Lupul cel bun fierbe merisoare, afine si mure, le incanta, le descanta, iar apoi vopseste cu ele esarfe uriase sub care sa se ascunda de vanator (si de lume).

Vanatorul nu stie multe: pentru el orice lup e rau. Asa ca lupul cel bun trebuie sa-si poarte singur de grija.

Ladies gone wild

Disclaimer: afirmatiile de mai jos nu reprezinta (neaparat) punctul de vedere al autoarei acestui blog. Fiecare cuvant este subiect al legii negeralizarii sociologice si se refera strict la indivizi determinati si nu la intreaga populatie din care indivizii respectivi au fost extrasi. Va rugam respectati drepturile de autor si faceti trimitere la personajul Domnita Ralu de fiecare data cand citati in viata de zi cu zi aceste vorbe de duh.

Domnita Ralu: ia mai da-i in doamne iarta-ma
Domnita Ralu: toti sunt niste cretini
Domnita Ralu: sunt cvasihandicapati
Domnita Ralu: in relatiile cu femeile
Domnita Ralu: sunt niste lasi
Domnita Ralu: nu isi asuma niciodata nimic
Domnita Ralu: daca ar putea sa plece
Domnita Ralu: si sa se intoarca de cate ori vor ei
Domnita Ralu: fara sa trebuiasca sa dea explicatii
Domnita Ralu: nici nu isi pot asuma o alegere - frate, sunt cu asta, ma abtin!
Domnita Ralu: nici nu le place sa joace rolul masculului pana la capat
Domnita Ralu: se scuza
Domnita Ralu: dau din colt in colt
Domnita Ralu: cand vad ei ca nu mai e nimic de facut
Domnita Ralu: de regula se dau la fund
Domnita Ralu: fara niciun cuvant
Domnita Ralu: niste cretini!

Onuca comment: Si eu, si eu! Sa aduc si eu o completare!
Domnita Ralu post-edit: Am ajuns, iata, la concluzia ca la inceputul anilor '90 au disparut ultimii barbati adevarati. Tot ce a urmat dupa n-a fost decat o facatura. Acum imi pare si rau ca nu mi-am facut rezerve, asa, ca la vreo 3-4 barbati pe care sa-i pun la conservat pentru zile negre.

Paradisul pierdut

Parul Anei a prins viata la Portofino. S-a umezit si s-a rasucit si s-a buclat, pana a ajuns la starea aia de gratie pe care o ai numai dupa ce faci dragoste. O stare fireasca, daca te gandesti ca Ana si-a gasit la Portofino paradisul pierdut (hence: dragoste) si ca acest paradis este locul ideal pentru luna de miere (hence: dragoste).

Si cand va fi Ana repusa in drepturi ca unica printesa a castelului de pe coasta, toate lunile petrecute in ospetie la ea vor fi de miere. Dimineata vom urca treptele multe si ca sa nu ametim uitandu-ne in jos spre apa ne vom sprijini de zidul traversat de soparlite mititele cat jumatate de deget, pana la farul de unde s-au aruncat indragostiti nemangaiati. Acolo ne va astepta Ana cu cafea fierbinte si cu numai trei scaune; ea va sta pe marginea zidului exclamand "Ce frumos miroase a cafea!" si totul in jurul ei va fi tonic. Seara vom cobori in port, iar acolo Ana va deschide o sampanie asa cum numai ea stie s-o faca, vom privi corabiile iesind in larg si soarele va apune corai de dragul ei.

Se ofera cineva sa petreaca aceasta luna de miere cu mine? Pot fi doua, sau trei, sau patru luni, castelul este al nostru pe vecie, iar Anei ii creste parul si nu e nimic mai frumos.

Post edit la Stirling Moss

Prolog: Un armasar, cu cat e mai inalt, mai musculos, cu parul mai negru si ochii mai galesi, cu atat te arunca mai tare. Te azvarle de nu stii cum sa te mai aduni de pe jos!

Scenariu: Athos da din cap, cabreaza putin-putintel cat sa ma sperie, necheaza de doua ori si face un salt artistic in lateral, numai la vreo 5 metri asa, cu o miscare elicoidala din gat de toata frumusetea. Crisa nici nu-si da seama cand i-au scapat scarile din picioare, cert e ca zboara de pe sa descriind in aer un arc de cerc perfect. Rumoare in sala! Crisa aterizeaza intr-o baltoaca de noroi si nu sta pe loc, nu, ci se rostogoleste pe toate partile cu gratie!
(Aparte)Minunat, mi-am murdarit camasuta!
(Catre public)Sunt bine, sunt bine, nu mi-am rupt nimic!
(Catre Athos)Stiam eu ca numele tau nu-mi spune nimic bun!

Morala: Data viitoare ne orientam catre un exemplar mai banal, docil si bland, care iti mananca din palma. Nu esti asa de mandra cand il calaresti, dar macar stii ca te dai jos cand vrei tu, nu cand vrea el.

Una Cuba muy libre y fresca!

Trei domnite romance in parcul Guell, fluturandu-si fustele in timp ce orchestruta boema le canta Zorba Grecul. Zorba a picat de nicaieri in acest peisaj, dar prezenta lui a fost exact cireasa de pe tortul colorat al lui Gaudi. Mediterana se linisteste, lasand valurile pe seama bancutelor de faianta crenelata si pictata. Ochii ni se scurg dupa strainul inalt cu palarie care ne prezinta CD-ul chitaristilor boemi.
Barcelona e colorata, rotunda si suficenta siesi ca un mar glazurat. Dementa ei e frumoasa. Si ne face si pe noi mai frumoase. Sau doar ni se pare nou, dupa prea multe cervezas, sangria si Cuba libre. Sa fie!

Domnule Tanasescu, ma ajuti cu niste poze?

Atunci cand voi fi mica, vreau sa fiu ca Ines! Ines e flegmatica si directa si nu spune niciodata mai mult decat e necesar; ea te lasa sa citesti printre randuri. Ines citeste "Tournee du Chat Noir" cu cel mai graseiat 'r' din cate mi-a fost dat sa aud; ea invata la Scoala Franceza. Ines se indragosteste la prima vedere, dar e sarcastica si nepasatoare; ea stie ca qui s'aime se taquine.

Ines nu vrea ca langa printesa pe care tocmai a desenat-o sa apara si un print. In lumea ei de basm, printesele n-au neaparata nevoie de un print ca sa fie fericite. Ba mai mult, adauga Ines ridicand dintre creioane colorate ochii ei frumosi, am vazut chiar doamne care nici macar nu erau printese si erau foarte fericite singure!

Atunci cand o cuceresti, Ines iti spune cele mai frumoase povesti adevarate. Imi povesteste ca imediat ce termina clasa I (si numara pe degetele cate saptamani mai are: asta, inca una, 3, 4!), va pleca in Tunisia intr-o calatorie, de unde va invata multe. Nu ma pot abtine si-i spun ca si Simina mea a fost in Tunisia chiar saptamana trecuta, iar de-acolo mi-a adus o brosa din argint berber. Tocmai ma pregatesc sa-i explic ce-i cu berberii, cand Ines coboara vocea sa n-o auda nimeni altcineva si-mi spune secretul pe care i l-a incredintat mama ei cand a fost destul de mare ca sa inteleaga: "Stii ca de fapt Ines e nume berber? Spaniolii l-au furat de la berberi! Si-acum toata lumea ma intreaba de ce am nume spaniol; vezi, oamenii nu stiu!"

Sfarsitul dialecticii printese-vrajitoare

Dupa atatea printese otravite, printese ursite sa moara intepate cu fusul, printese carora li se fura vocea, a venit in sfasit timpul ca printesele si vrajitoarele sa se impace. Prea multe povesti pentru copii au nedreptatit vrajitoarele, atribuindu-le lor rolul negativ, cand de fapt vina era aproape de fiecare data a unui prostanac de print. Pentru inima printului se faceau toate rautatile, deci el starnea mai toate intrigile (desi de prea putine ori era in stare sa le si rezolve de unul singur!). E vremea ca printul sa dispara din peisaj si sa le lase pe printese si pe vrajitoare sa ajunga la un consens.

De fapt, si unele si altele sunt cam la fel. Singura deosebire e ca, spre deosebire de printese, vrajitoarelor nu le e frica de intuneric si de negru in general. De aici decurge totul: obsesia pentru fazele lunii, pentru unghiile negre, pentru cerceii acoperiti cu dantela neagra, pentru inelul cu ambra care se face negru la suparare, pentru micuta rochie neagra pe care n-o mai gasesc de cand cu noaptea aia dementa, pentru cizmele negre cu toc de 11 cm.

Si da, Teodoro, si obsesia ta pentru lalele negre la nunta tot aici se inscrie!

In asteptarea lui Shirin

Shirin si Husrev s-au indragostit unul de altul vazandu-si portretele. Dar fiind ea o printesa in adevaratul sens al cuvantului, vezi bine ca la inima ei mai ravneau si altii, mai ales sculptorul Ferhad; si asa cum ne invata reclama la Magura, ce fata ii rezista unui sculptor, cand il vede cum taie el insusi copacii cu toporul lui old school, iar apoi se apuca sa-i sculpteze? Eh, dar ca sa scape de Ferhad, Husrev s-a folosit de influenta lui de print si l-a trimis departe, sa sculpteze trepte in piatra unui munte. Na, acum sa te vad daca-ti mai arde sa faci pe artistul transpirat si senzual! Shirin s-a mai pisicit insa putin ca o printesa care se respecta si l-a acceptat de sot numai dupa ce Husrev a omorat un leu cu mainile goale ca s-o apere. Aceasta proba extrema de loialitate n-a impiedicat-o insa sa viseze tot la sculptorul din exil, cand Husrev a devenit prea gelos ca sa mai poata fi suportat.

Asa rasfatata, inconstanta si infidela cum e, de-abia o astept pe Shirin in iatacurile mele. Sa se tolaneasca, sa vina la mangaiat numai cand are ea chef, sa zgarie cand n-are, sa ma sperie noaptea cu ochii verzi de printesa persana, sa vina cu mine in locurile unde numai vrajitoarele si pisicile negre-negre ajung!

Si ca sa intelegem mai bine, citim despre Shirin si Husrev in:
O mie si una de nopti

Metamorfoza

Cand se transforma o printesa in vrajitoarea cea rea? In ce moment descoperi ca faldurile rochiei nu-i mai fosnesc gratios, ci amenintator, ca obrajii nu i se mai inrosesc timid, ci calculat seducator?

Sunt semne care iti arata, numai sa stii sa le citesti. Mai intai incep sa crape cristalele din jur, fara sa faci nimic te trezesti ca le ciobesti. Care mai de care iti scapa din maini, iar apoi nu-ti mai raspund la nici o intrebare.
Apoi incep sa se impiedice nu doar cristalele, ci chiar printesa intre salurile sale. Dupa cum ar zice Lina, parca picioarele stiu de pacatele multe si incep sa n-o mai asculte.
Iar la urma, fiecare ucenic vrajitor care patrunde in iatacul frumos mirositor al printesei incepe sa se impiedice si el. Orice lumanare, carte cu zane, cutie de bijuterii si cercel desperecheat incepe sa apara ca parte dintr-o incantatie de speriat. Linistea dispare, iar patul printesei devine amenintator; se transforma intr-o cabana de vrajitor.

Morala fara nici o legatura cu pohemul: Fetelor, sa ne tinem barbatii acasa!

Si ca sa intelegem mai bine cum e cu primejdiile care te pasc in cabana vrajitoarei, rasfoim asa:
Philippe Lechermeier si Eric Puybaret – Seminte de cabane, sora mai mica si mai putin fermecatoare a demnei carti cu Printese date uitarii sau necunoscute

Wedding preview

Eu sunt acel om caruia ii plac nuntile. Nu le vad ca pe o obligatie si nu mi se par toate la fel. Ba dimpotriva, eu ma emotionez grozav de fiecare data cand aud "Se cununa roaba lui Dumnezeu...", am fluturasi in stomac la fiecare vals, furatul miresei imi pare ca ceva neasteptat si chiar inspaimantator ("Cum adica s-a furat mireasa? Si ce-o sa se intample cu ea?") si nu ma gandesc ca totul e la fel de fiecare data si ca mereu dupa sarmale urmeaza friptura decat atunci cand ma trezesc cu friptura in fata si-mi propun ca data viitoare sa anunt dinainte ca eu nu mananc carne ca sa nu se mai faca risipa.

Drept pentru care, numai saptamana asta am avut doua nunti. Si fiecare dintre ele a fost pentru mine cea mai frumoasa din lume. Nunta Irinei a fost un vis, cu perdele de lumina, lampioane pe marginea piscinei si ingerasi de hartie; surorile au dansat ireal si leganat, invelite in paturici albe, pe Leonard Cohen. Iar nunta Anei a parut scoasa din Craii de Curtea Veche; Ana a trecut elegant si aristocrat cum numai ea stie sa faca, din bratele domnului cu barba si baston cu maciulie de argint in bratele tanarului in frac si cu monoclu. Lasa-ma sa vad lucrurile asa cum vreau eu!

Asadar, in povestea mea doua printese si-au gasit sortitul. Drept pentru care, in timp ce lacrimam de emotie privindu-le valsand, mi-au aparut in minte posibile scenarii pentru alte printese fericite, pe care iata le impartasesc cu dumneavoastra...

Teodora a fugit cu aviatorul.

Onuca s-a intors din insule mai fericita ca niciodata si asteapta al saptelea inel (cel norocos).

Simina s-a luptat pentru buchet cu inversunare, desi domnul Tanasescu se jura ca daca ar fi dupa el ar lua-o si maine.

Codruta s-a saturat asteptandu-l pe Calin si spune ca daca el nu face nimic, il cere ea (sau se marita singura).

Did se pregateste sa moara fata batrana, desi eu il cunosc pe printul numai bun sa-i construiasca un palat (dar nu stiu si cum sa fac sa se cunoasca intre ei).

Valentina stie o vraja care ii da rabdare sa-si astepte printul cu zambetul pe buze in turnul ei de sub acoperis.

Ema se va marita cu primul barbat pe care il vede ca stie sa conduca o masina cu cutie manuala.

Dar cine se grabeste?

Bucuria Irinei

Intr-un oras numit Londra, in care palatele inca mai sunt locuite de regine si printese cu rochii lungi, traieste un baietel care a refuzat sa se faca om mare. Numele lui e Peter Pan, dar poti sa-i spui, simplu, Peter.

Peter locuieste intr-un loc magic numit Gradina Kensington, pe unde am trecut si eu in urma cu cateva zile ca sa-i multumesc pentru bucuria pe care i-a facut-o Irinei. Caci poate nu stii, dar Peter Pan este acela care le ajuta pe pasarile din Gradina Kensington sa-si faca cuiburi caldute si protejate de ploaie, in care sa depuna oua. Din oua ies puiuti, care dupa ce invata sa zboare parasesc Gradina si se transforma in bebelusi. Chiar acum, Peter zboara impreuna cu tine ca sa te incurajeze in drumul tau lung, de cateva luni, pana la Irina mea.

Ti-am povestit asta acum, pentru ca atunci cand bebelusii uita de tot limba pasarilor ca sa invete limba oamenilor, ei uita si experienta lor in Gradina Kensington. Iar de Peter nu-si mai amintesc nimic-nimic!

Si ca sa intelegi tu, puiutule, mai bine, cand o fi vremea sa citesti asa:
J.M. Barrie - Peter Pan in Gradina Kensington

Printesa poloneza

Printesa mea poloneza si-a parasit pentru cativa ani cuibul varsovian si a fugit prin Irlande. Drept pentru care mi-am luat si eu inima in dinti si am facut rezervari la o caleasca de-aia zburatoare ca sa-i duc un pic de aer estic de prin partile astea. Nici nu va spun ce mult il incanta ideea pe Bamse, de trei saptamani vorbeste numai cu accent irlandez si se pregateste pentru mult, mult Guiness si ceva cidru mai original.

Guiness va fi, nu-i vorba, dar marturisesc ca ce imi doresc eu mai mult de la Dublin este sa-mi gasesc printesa poloneza la fel de plina de Varsovia cum am lasat-o. Pentru mandria ei in fata ciocolateriilor Wedel, pentru noptile de dans neoprit chiar si dupa ce a baut o lada de Debowe, pentru ochii ei albastri care nu se deschideau a doua zi fara o portie zdravana de vodka poloneza, pentru supa la halba cu care am dat noroc intr-o crasma sub pamant ca sa ne dregem, pentru storurile ei galbene, pentru bancurile cu nemti si cu Papa Benedict al XVI-lea, pentru ca acum stiu ca Stanislaw al lui Sienkiewicz nu e "Stas" ci "Shtanisuaf"...pentru toate astea, Magda, mai e putin si o sa ne chinuim iar sa sa stam la povesti in germana.

Si ca s-o intelegem mai bine pe Magda, rasfoim cartea copilariei mele (am aflat eu mai tarziu ca si a ei):
Henryk Sienkiewicz - De la Port Said la Mombasa
"Pentru ca Polonia inca nu a murit"

Castelul printeselor

La aproape 128 km de Orleans, dupa ce traversezi apele Loirei, daca treci de campul de maci (fara sa-i culegi, pentru ca se vor usca sub ochii tai in cel mai scurt sfert de ora), gasesti un rau micut numit Cher. In Cher se scalda o familie de castori. Peste Cher s-a construit o sala de bal. Iar in Cher a ramas inima mea.

Chenonceau se numeste locul. Dar il veti gasi sub numele de "Castelul printeselor", pentru ca a fost influentat de femei mai mult decat oricare alt cuib de escapada de pe Valea Loirei. Toate printesele, reginele si favoritele regale care i-au fost stapane au lasat aici o parte din gratia de a fi o lady. Asa ca Chenonceau este o "ea"; scarile lui suspina de intrigi, cochetarii, saloane literare, rivalitati si baluri mascate cu barbati imbracati in femei si femei goale de la brau in sus.

Dar inima mi-a ramas acolo si pentru ca am recunoscut cate un crampei din povestea fiecarui salon. De pilda, am dat peste a mea Fragile Cecile, cu suisurile si coborasurile ei, cu lunile de nevorbit urmate de efuziuni de dor si povesti nesfarsite, cu muzica, esarfele si rezolutiile ei. Am gasit-o intr-un tablou, pe cand isi ferea privirea de a mea ca sa nu-mi dau seama ca e chiar ea. Dar am descoperit-o! Pai era un tablou al protectoarei muzicienilor, care la francezi e nici mai mult nici mai putin decat...Sainte Cecile! Cum e asta?

Queen of Hearts

N-am nimic in comun cu ea. N-am avut nicicand si nici nu voiam sa am. Chiar si de la geamana ei, regina de cupa din Tarot, mi se apleca putin, ca atunci cand mananci prea multe clatite dintr-o data. Prea dulce, prea moale, prea rosie, prea rotunda, prea mult. Preferata mea era regina de spada; taioasa si dintr-o bucata; impreuna urmam cursuri de "cum sa fii o lady", ca sa invatam sa nu mai fim asa directe si acre uneori.

Dar ratacindu-ma azi prin labirintul iepurelui alb in cautarea salonului de ceai al palarierului nebun (o concesie pe care Bamse mi-a facut-o pentru ca am petrecut prima jumatate a zilei printre cele mai putin Disney rollercoastere cu Indiana Jones si mine de aur), Queen of Hearts m-a bucurat tare! Si l-am iubit pe Lewis Carroll pentru ca a reusit sa-i dea aerul asta grozav de spartan unei regine asa de rotunjoare si siropoase in general. Ne pierduseram deja de o jumatate de ora in labirint, pisica de Cheshire ne aparea de peste tot si o injuram cu foc pe Alice ca s-a trezit ea sa-l urmareasca pe iepure in scorbura, cand a aparut regina urland din toti rarunchii: "Oooooff with your head!" si dezmeticindu-ne ca sa gasim cat mai repede drumul spre iesire.

Asta ar trebui sa faca orice regina, fie ea in Tarot sau in viata reala: sa ne dezmeticeasca. Si daca isi indeplineste rolul asta, cine mai poate s-o acuze de niste decrete nevinovate, cum ca mereu-mereu sa fie numai ora ceaiului, sau ca toti trandafirii trebuie sa fie rosii?

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Lewis Carroll - Alice in Tara Minunilor (sau Peripetiile Alisei in Tara Minunilor, in traducerea magnifica dupa care am invatat eu sa citesc)

Atena von Genf

In cartierul florilor, pe Strada Mimozei, locuieste un urs care cunoaste o mica vrajitoare. La fiecare sfarsit de saptamana, mica vrajitoare vine in ospetie la urs si isi reinnoieste lotul de flori de leac. Asta n-ar fi nimic, dar se pare ca de ceva timp incoace vrajitoarea a pus pe urmele ursului un spion care-i urmareste ursului fiecare miscare in lipsa ei. Aceasta suspiciune i-a rasarit ursului in cap intr-o noapte, cand a vazut o pisica neagra facand planton sub fereastra lui in sus si-n jos si fixandu-l cu niste ochi foarte galbeni si foarte curiosi.
De-atunci, pisicile negre s-au inmultit (acum sunt trei, de varsta adolescenta). Poti spune ca in cartierul florilor pisicile tind sa fie stapane cu sistem de proprietate in devalmasie asupra mimozelor, lalelor, lamaitelor si crinului. Iar azi a mai sosit una care a prins sa stea in gazda nici mai mult, nici mai putin decat chiar in casa ursului! Noua venita raspunde la numele de Atena si pare ca nu e doar in trecere. Se va vedea...

Domeniul celalalt

Oare v-am povestit pana acum despre Merveilleuse soeur, cea cu care am purtat ani la rand razboiul picioarelor pe sub patura, atunci cand una intra in domeniul celeilalte? Pentru ca domeniul era un loc sacru, cu mirosul si culoarea lui, el nu putea fi atins de picior de zana straina. Pe peretele corespunzator domeniului ei, Merveilleuse soeur avea asa: un afis cat toate zilele cu Amelie cu care vorbea in franceza in fiecare dimineata, un dulap in care un soarece rontaia de zor la carti de gramatica si agende cu poezii, o cana rotunda si galbena in care se descanta ceiutul ca sa devina vindecator. Domeniul ei era fantastic, mai colorat si intotdeauna mai mare decat al meu. Dar pentru ca n-aveam voie sa calcam in domeniul celeilalte, eu n-aveam de ales decat sa astept acele seri putine in care Merveilleuse soeur fugea de acasa. Atunci ne strecuram pe varfurile picioarelor ca sa nu ne auda nimeni, inchideam usa dupa ea, iar apoi ma furisam cu inima batand in domeniul ei si-i citeam povestile.

Domeniul ei a disparut o data cu ea din camera mea. Dar imi mai amintesc din cand in cand culorile lui, atunci cand Merveilleuse soeur mai vine cu cate o minunatie noua. Ultima ei isprava: ii aduce pe Brazzaville in Bucuresti, ca sa imi mangaie noaptea de 9 mai cu povesti colorate si cantate frumos. Asa ca in club Session, pe 9 mai, de la orele 21.00 cand numai bine s-a intunecat ca sa distingem culorile dinauntru, puteti sa o cunoasteti cu totii pe Merveilleuse soeur si sa va furisati pentru cateva ore in domeniul ei.

Ce mai urmeaza? Merveilleuse soeur si-a terminat romanul. Asta inseamna ca, pentru prima oara in viata mea, voi calca pe domeniul ei fara sa ma furisez, dintr-o librarie mirosind a coperti noi, si nu dintr-un dulap locuit de soarecele bibliofag.

Ce nu este Simina

Pentru ca suntem intr-un impas, acum cateva zile Irina mi-a propus cu cel mai serios ton sa-mi convoc toti cititorii si sa gasim impreuna o cale pentru Simina. Adica sa ne intrebam impreuna: "Ce-ar putea sa faca Simina in viata de-acum inainte?" si poate sa venim cu niscai idei.

Ca sa taifasuim impreuna despre asta, ma gandesc ca ar trebui sa va dau cateva indicii despre cum e Simina. Dar in loc de asta, m-am hotarat totusi sa va spun mai degraba cum nu e Simina. Aceasta idee mi-a dat-o printul nostru - cel ce-si dorea o lista de printese, il stiti, v-am povestit despre el - spunand ca ar prefera sa vorbesc despre ce nu este el si nu despre ce este, cu mentiunea ca e un fel de mystery game la mijloc si ca imi explica el cand ne vedem. Asa ca preiau acest fel de a vedea oamenii pentru toti cei din jurul meu (mai bine asa, poate data viitoare te trezesti ca se revolta vreunul nu pentru ca n-ai scris nici o poveste despre el, ci pentru ca ai scris prea mult): si anume voi vedea cum nu e omul respectiv si nu cum e.

Deci cum nu e Simina:

-Simina nu se tunde in scari

-Simina nu face mofturi la mancare (te-ai gandit ca tocmai de-aia e candidatul numarul 1 la toxiinfectie alimentara?)

-Siminei nu ii plac cadourile strict functionale si nepersonalizate, dar nici cele prea personalizate si fara nici o utilizare (na! Sa te vad ce solutie gasesti la dilema asta!)

-Siminei nu ii place sa lucreze in incaperi cu lumina artificiala

-Siminei nu ii place sa taca (chiar data trecuta ai auzit-o vorbind cu tine in gand in timp ce aparent tacea)

-Siminei nu-i place sa se vorbeasca in timpul filmelor daca nu a initiat ea discutia

-Simina nu vrea sa auda discursuri cu mantre, tantre, energii si misticisme

-Simina nu-si amesteca grupurile de prieteni

-Simina nu e prietenoasa cand e trezita din somn sau obligata sa se terezeasca devreme

-Simina nu e de parere ca atunci cand e nervoasa ar trebui lasata in pace pe motiv ca "s-ar linisti ea singura"

-Siminei nu ii place sa fie tinuta in casa

-Simina nu-ti scoate niciodata ochii atunci cand ii datorezi bani

-Simina nu poate sa reziste batranelelor si batraneilor

-Simina nu-si frustreaza prietenele dezvaluind pretul real al pantofilor scumpi pe care si-i cumpara (sau le uita pretul pe loc, oare? Raspunsul la intrebarea asta inca te mai framanta)

-Simina nu crede ca e ea responsabila sa poarte de grija oamenilor in toata firea

-Simina nu ar aprecia deloc acest articol si nici ideea ca altcineva sa-si dea cu parerea despre ce ar trebui sa faca ea pe viitor

Gata...am obosit...Dar m-as bucura sa veniti cu idei, oricat ar parea ele de fara rost si fara nici o legatura cu lumea reala, pentru ca Simina asteapta un semn (desi ea nu crede in semne) care sa-i arate ce-ar trebui sa faca de-acum inainte.

Si ca sa va dau totusi si niste indicii despre cum e de fapt Simina, rasfoim asa:

Gellu Naum - Zenobia