Inapoi pe drum

Vara 2010: Varsovia 3 zile, Paris 5 zile, Barcelona un an. Din aproape in aproape, din ce in ce mai mult, ca sa nu se sperie Shirin.

Echipamentul de calarie este deja in bagaj, la fel uleiurile pentru licori magice. La carti a fost mai greu, dar am hotarat sa iau cu mine numai acele carti pe care n-am reusit niciodata sa le citesc, pentru ca dupa cateva luni de catalana imi va fi drag sa citesc in romana orice. Chiar si pe James Joyce, care a scos untul din mine. Cartile de tarot insa sigur isi vor gasi loc printre "esarfe, tatuaje si betisoare de urechi" (Andrei dixit). Un Angel nou a fost special achizitionat pentru aceasta ocazie; celelalte parfumuri ma asteapta acasa si vor da mirosul vacantelor mele.

Pantofii de tango n-au fost cuibariti inca. Mai avem cateva zile de dans.

Gazelupu & gazelady episodul 1

Deschid usa, intru in camera, in stanga ma asteapta un buchet de trandafiri. Fac dreapta, urc doua trepte si ajung langa pat. Pe pat iar trandafiri si o scrisoare de bun-venit. Miroase a ulei de ambra.

Aviz fetelor care isi traiesc viata visand la printi verzi pe pereti: de mentionat ca in povestea asta nu e implicat niciun barbat hiiiper-romantic. Nicidecum. Nu exista asa ceva nici macar in Casablanca (filmul), cu atat mai putin in Marrakech (orasul). E 100% meritul fetei de la curatenie, cu ochi negri cum numai in Maroc intalnesti (asta cu ochii negri am aflat-o de la tanarul din magazinul de mirodenii, care s-a grabit sa adauge "nu ca voi ati fi urate, les gazelles!". Doamne fereste!).

Talcioc Verde

Ma soeur ma obliga sa-mi vand vechiturile la targul care va fi duminica la Verde Cafe. Imi pica o lacrima pe tastatura in timp ce-i promit ca voi veni. Si ma si gandesc cu groaza cum vor ajunge pe o paturica la vanzare toate pisicile mele albastre de plus, toate bluzele din clasa a sasea cu maneci destramate, numai bune de purtat in Vama Veche, margelele de lemn din care imi tot promit ca voi face cercei la un moment dat cand voi avea timp, fularele pe care le-am tricotat in liceu...

Si ma razgandesc. Voi veni la Verde Cafe duminica, pentru ca merveilleuse soeur mi-a promis ca va fi frumos, cu prajituri si ceiut, iar eu am incredere in ea. Dar nu voi vinde nimic, pentru ca imi iubesc prea mult vechiturile. Dimpotriva, voi cumpara vechiturile altora, le voi atasa cate o poveste si le voi iubi aproape la fel de mult ca pe ale mele.

Paradisul pierdut

Parul Anei a prins viata la Portofino. S-a umezit si s-a rasucit si s-a buclat, pana a ajuns la starea aia de gratie pe care o ai numai dupa ce faci dragoste. O stare fireasca, daca te gandesti ca Ana si-a gasit la Portofino paradisul pierdut (hence: dragoste) si ca acest paradis este locul ideal pentru luna de miere (hence: dragoste).

Si cand va fi Ana repusa in drepturi ca unica printesa a castelului de pe coasta, toate lunile petrecute in ospetie la ea vor fi de miere. Dimineata vom urca treptele multe si ca sa nu ametim uitandu-ne in jos spre apa ne vom sprijini de zidul traversat de soparlite mititele cat jumatate de deget, pana la farul de unde s-au aruncat indragostiti nemangaiati. Acolo ne va astepta Ana cu cafea fierbinte si cu numai trei scaune; ea va sta pe marginea zidului exclamand "Ce frumos miroase a cafea!" si totul in jurul ei va fi tonic. Seara vom cobori in port, iar acolo Ana va deschide o sampanie asa cum numai ea stie s-o faca, vom privi corabiile iesind in larg si soarele va apune corai de dragul ei.

Se ofera cineva sa petreaca aceasta luna de miere cu mine? Pot fi doua, sau trei, sau patru luni, castelul este al nostru pe vecie, iar Anei ii creste parul si nu e nimic mai frumos.

Encore une fois!

Ce-au invatat Ade & Crisa din Maroc:

1. Daca nu vrei sa treci printr-o spaima teribila, asaltata din toate partile de marocani dubiosi care se tin dupa tine ca oricum n-au altceva mai bun de facut, du-te insotita de cel putin un barbat: Marocul nu e loc pentru doua fete decoltate si singure care fac pe curajoasele!
2. Schimb valutar? Numai la banca!
3. Negociaza la sange, vanzatorii din medina sunt grozav de dezamagiti daca le dai cat cer. Special price for you, my friend, special price for you!
4. Argintul berber nu e argint 100%, dar e totusi inoxidabil, asa ca nu ne panicam
6. Sukram, dirham, salam
7. Fanta are gust de Frutty Fresh dublu indulcit si probabil ca asta si e
8. Camasa identica de la taraba de alaturi e intotdeauna facuta dintr-un material mai prost care se distruge la prima spalare, de unde si pretul mai mic
9. Pielaria se produce la Fez, iar pielea murdara se curata cu suc de lamaie
10. McDonald's are produse customizate (daca exista un McArabia, pe cand un McMamaliga?)
11. Tinerii vorbesc franceza, batranii mai putin
12. Orice negutator stie care e capitala Romaniei
13. Taxiurile sunt Loganuri turqoise
14. Concluzie: Marocul e o lume de iubit daca nu te sperii de primul contact si nu faci calea-ntoarsa in prima jumatate de ora

Road trippin'

1100 de km mai jos de Barcelona, pe coasta Mediteranei, dupa o noapte si-o zi de privit pe geamul masinii vilutele albe cu terasa pe acoperis si palmieri in curte, am ajuns fata in fata cu Africa si ne-am oprit. Ne tragem putin sufletul, ne facem plinul de sangria si pornim mai departe spre Maroc. Intre timp, ne-am asezat la rand pe nisip, gustand apa Atlanticului numai putin cu degetele de la picioare si fluturand din gene catre cavalerii care fac concurs de kitesurfing.

Deocamdata in frunte e Bruno din Fanta; va tinem la curent cu clasamentul final la concurs si la inimile noastre!

Only love, only love can leave such a mark Only love, only love can heal such a scar...

Merveilleuse soeur nu si-a facut niciodata probleme ca un concert cu multi rockeri care fac pogo, boxe care bubuie si eventual versuri licentioase n-ar fi locul indicat pentru a creste un copil. Drept pentru care asa m-a crescut ea pe mine, adunand an cu an un palmares impresionant de bilete de concert. Iar pentru asta ii multumim!

Si totusi, dintre toate aceste concerte, nu a fost nici unul care sa se compare cu experienta pe care am avut-o pe in locul de joaca al copiilor de la FC Barcelona. Madalina mica a inceput sa planga de emotie inca de la Snow Patrol in deschidere, dar marturisesc ca o lacrima mi-a scapat si mie cand au intrat U2.

Am facut un sincron frumos sarind in acelasi timp asa cum am invatat la gradinita, doar ca de data asta am invatat sa numaram nu pe "un elefant se legana" ci pe Vertigo: "uno, dos, tres, catorce...". Atata de tare ne-am emotionat, ca trei ore dupa fericitul eveniment inca aveam frisoane si nu ni se mai dezlegau limbile. "Cum a fost?" ne intrebau ceilalti copii din clasa; iar noi nu puteam decat sa strangem din buze si sa baiguim: "A fost...intr-un fel..."

Si ca sa intelegem mai bine ce frumos ne-am jucat noi, fredonam in cor:
http://www.youtube.com/watch?v=A8F_qKXCki0

Una Cuba muy libre y fresca!

Trei domnite romance in parcul Guell, fluturandu-si fustele in timp ce orchestruta boema le canta Zorba Grecul. Zorba a picat de nicaieri in acest peisaj, dar prezenta lui a fost exact cireasa de pe tortul colorat al lui Gaudi. Mediterana se linisteste, lasand valurile pe seama bancutelor de faianta crenelata si pictata. Ochii ni se scurg dupa strainul inalt cu palarie care ne prezinta CD-ul chitaristilor boemi.
Barcelona e colorata, rotunda si suficenta siesi ca un mar glazurat. Dementa ei e frumoasa. Si ne face si pe noi mai frumoase. Sau doar ni se pare nou, dupa prea multe cervezas, sangria si Cuba libre. Sa fie!

Calatoria mea initiatica

Cu chiu cu vai s-a despartit Merveilleuse soeur de pisica ei care i-a furat sufletul ca sa ma insoteasca in calatoria mea initiatica. S-a vaicarit, i-a lasat rezerve de mancare si apa ca pentru o saptamana, a instruit-o cum sa aiba grija de casa in lipsa ei si in sfarsit am plecat!

Rovigneta - avem
Buletine - avem
Talon - avem
Vigneta de Bulgaria - nu
Leva sau euro - nu
Harta - nu
GPS - nu
Cunostinte minime de limba bulgara - dada, stim sa numaram pana la 5
Intelegere caractere chirilice de pe indicatoare - nu

Ne-am ratacit ce ne-am ratacit prin Bulgaria, pana m-a apucat disperarea ca pierd Sabatul vrajitoarelor daca mai orbecaim mult. Noroc cu sora mea, care a zambit frumos in stanga si-n dreapta si a cerut indicatii cu cea mai eleganta engleza de care era-n stare, astfel incat intr-un final am reusit sa punem piciorul in Padurea de Piatra de langa Varna, destinatia finala! Din pacate pentru intrarea mea oficiala in soborul vrajitoarelor, am ajuns acolo abia a doua zi de dimineata...

Am gasit cercul magic ce pastra inca urme de foc, iar Zeita n-a fost deloc mofturoasa: ma astepta si mi-a primit ofranda chiar si cu intarziere de cateva ore. Si chiar si sora a declarat cu mana pe inima ca intr-adevar Padurea de Piatra e un spatiu magic, iar calatoria mea initiatica a meritat! S-a distrat ea cand ma rugam eu cu ofranda in mana, dar m-am distrat si eu cand am vazut-o plimbandu-se desculta prin nisipul cela ca sa se incarce de energie!

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
http://www.bulgariainpictures.com/pobiti-kamani-petrified-forest-varna-bulgaria.html

Createur d'emotions

Bucurestii ascund cele mai frumoase taramuri. Cu atat cu mai frumoase cu cat nu te astepti sa le gasesti in orasul acesta cu flori de pomana, pe care il ponegresti si chiar il scuipi din cand in cand!
Dar pentru mine e orasul din vis, de cand am coborat din avionul de Germania atat de fericita, atat de usurata, cu o piatra de moara in minus pe umeri! Iti amintesti, Codruto, cum respiram aerul acela recirculat de aeroport mic, de parca nu mai respirasem de un an? Si poate chiar de un an nu mai respirasem...
De atunci mi se tot intampla sa-mi gasesc in Bucuresti cuiburi: locuri in care ma regasesc, in care am crescut in alta viata, in alta lume simultana. Am gasit cuiburi de aer, cuiburi de umbra, cuiburi de dulceata de trandafiri, iar acum un cuib de parfumuri! In parfumeria magica zac amortite cele mai demente arome. La prima vedere par tacute si inofensive, dar sub degetele fetei tatuate ele se trezesc; sunt puternice si invaluitoare ca vrajile tiganesti; n-ai cum sa le scapi. Nu incerca sa le controlezi, lasa-te dus. Parfumurile vor avea grija sa ajungi exact acolo unde trebuie.

Si ca sa intelegem mai bine, vizitam asa:
http://createur5demotions.com/

Targul de Cristale

Aparent, blog-ul meu se transforma intr-un jurnal de calatorie - adica nu mai stiu sa scriu decat cand ma intorc dintr-un loc minunat care mi-a furat sufletul. Iar ultimul loc minunat care mi-a furat sufletul a fost Targul de Cristale. Un cuib fermecat in locul cel mai putin asteptat cu putinta, la numai 5 minute de mers pe jos de la birou. Cum se poate sa existe asa ceva?

Nu exista senzatie mai placuta decat sa-ti afunzi degetele intr-un bol plin de pietre de aventurin, ochi de tigru, obsidian, ambra si turmalina, de culori si consistente diferite, care-ti mangaie diferit degetele...Sa le adulmeci si sa te pierzi macar pentru cateva ore in aromele lor minerale, lasandu-le sa te cotropeasca. Atat de tare m-am ratacit printre vibratiile lor, incat am reusit sa-mi revin abia cand am avut intalnirea anului. O intalnire magica. M-am trezit fata in fata cu cel mai incantator pendul din cuart fumuriu, cristalizat special pentru mine, sosit din alta lume ca sa-mi raspunda la intrebari.

Pendulul a venit cu mine acasa, courtesy of Did. Acum ne obisnuim unul cu altul si invatam sa vibram pe aceeasi limba. Aveti intrebari la care se poate raspunde prin "Da" sau "Nu"?

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
http://www.geology.ro/index.php?sectiune=2&id=101

Merhaba

Dezvolt obsesii, dar numai pentru experientele foarte puternice. Scortisoara. Cafeaua. Scortisoara in cafea. Pisicile care torc. Cerceii care se lovesc de pielea gatului, cu clinchetul lor. Si da, Istanbulul. Care le are pe toate: si cafea si scortisoara si cercei lungi cu clinchet si pisici, multe pisici grase si fericite, tolanite pe cate un raft cu cercei.

Si asa cum nu sunt neaparat o bautoare de cafea, dar imi place din cand in cand sa inchid ochii de placere tragand pe nari aroma ei, asa nu sunt nici o consumatoare de Istanbul; dar aroma lui m-a facut sa inchid ochii de placere. Sunt pe cale sa dezvolt o obsesie.

Starbucks sau cafenea clasica?

Evident, ma astept ca balanta sa incline in favoarea cafenelei. Bamse nici n-a stat pe ganduri: cafeneaua e mai old-school (ii place lui expresia asta, pentru el old school is best school). Bine, cafeneaua are clasa, te face sa simti ca te respecti, poate iti mai baga si un pic de jazz, poate are si canapele verde inchis. Stie ce inseamna placerea celui mai scurt espresso fara zahar si fara frisca. Si fara indoiala e un cadru numai bun sa impresionezi o fata cu discursul tau desprins din Casablanca. Cum poti sa soptesti "A penny for your thoughts" in Starbucks, undeva intre casa si raftul cu prafuri aromate?

Dar nu...Pentru mine raspunsul e fara indoiala Starbucks. Pentru ca numai Starbucks mi-a dat cea mai frumoasa dimineata impreuna cu cea mai frumoasa lady, infasurate in saluri, fiecare cu un Frappucino grande cu crema de caramel asezonat puternic cu scortisoara, pe banca in Gradina Kensington, vorbind despre Peter Pan si despre ultima zi la Londra.

A penny for your thoughts, Did!

Si ca sa intelegem mai bine, nu ne mai ferim atat de clisee si vedem asa:
Casablanca

Her Ladyship London

"Dupa o betie sanatoasa la Dublin, e ideal sa mahmuresti la Londra", mi-au zis fetele cand am plecat. Asa ca am coborat pe Heathrow convinsa ca ma va invata Her Ladyship London sa ma comport ca o lady chiar si mahmura fiind.

Si m-a ajutat Londra in vreun fel? Sa spunem ca da, pentru ca datorita ei am reusit sa trec peste absurdul scandalului Neagoe care mocnea inca furibund cand m-am intors.
Asa ca incerc sa ma comport cum am invatat in cartea cu coperti mov pentru care mi-au lucit ochii in magazinul de suveniruri de la Buckingham, fiindca o si vedeam cum s-ar potrivi perfect pe raftul meu de carti neghioabe, alaturi de Cum sa fii o lady. Adica imi incrucisez picioarele numai la nivelul gleznelor, stau cu spatele lipit de spatarul scaunului, cu mainile in poala, si plina de gratie imi scrasnesc dintii intr-o injuratura pentru pseudo-jurnalistii nostri si tot neamul lor.

Uh, ce nevoie aveam de asta! Si am reusit fara sa-mi pun coatele pe masa!

Iar ca sa intelegem mai bine postura gratioasa pe care o adopt, rasfoim neghiobia cu coperti mov:
Lucy Gray - Her Ladyship's guide to modern times

Bucuria Irinei

Intr-un oras numit Londra, in care palatele inca mai sunt locuite de regine si printese cu rochii lungi, traieste un baietel care a refuzat sa se faca om mare. Numele lui e Peter Pan, dar poti sa-i spui, simplu, Peter.

Peter locuieste intr-un loc magic numit Gradina Kensington, pe unde am trecut si eu in urma cu cateva zile ca sa-i multumesc pentru bucuria pe care i-a facut-o Irinei. Caci poate nu stii, dar Peter Pan este acela care le ajuta pe pasarile din Gradina Kensington sa-si faca cuiburi caldute si protejate de ploaie, in care sa depuna oua. Din oua ies puiuti, care dupa ce invata sa zboare parasesc Gradina si se transforma in bebelusi. Chiar acum, Peter zboara impreuna cu tine ca sa te incurajeze in drumul tau lung, de cateva luni, pana la Irina mea.

Ti-am povestit asta acum, pentru ca atunci cand bebelusii uita de tot limba pasarilor ca sa invete limba oamenilor, ei uita si experienta lor in Gradina Kensington. Iar de Peter nu-si mai amintesc nimic-nimic!

Si ca sa intelegi tu, puiutule, mai bine, cand o fi vremea sa citesti asa:
J.M. Barrie - Peter Pan in Gradina Kensington

Alchimie

Irlandezii se mandresc cu faptul ca au descoperit elementul magic care transforma plumbul in aur. Ii spun al cincilea element. Spun ca e o combinatie de mandrie locala cu pasiune si viziune. De fapt se numeste drojdie, si nu face altceva decat sa transforme zaharul in alcool. Dar ce stiu eu...?

Ca sa inteleg mai bine magia care ii face pe irlandezi sa se umfle in pene atunci cand vorbesc despre whisky-ul lor, am pornit intr-o calatorie initiatica prin distileriile John Jameson & Son. Secretul pe care l-am descoperit acolo? Despre asta alta data...Pana una alta, este singurul loc din lume unde poti cumpara o sticla din colectia speciala a distileriei, special inscriptionata cu numele tau. Si tocmai pentru ca eu nu stiu sa apreciez destul aceasta onoare, dar nici sa pierd ocazia asta nu puteam, am ajuns la un compromis: am luat sticla, dar am inscriptionat pe sticla numele altcuiva. Surpriza!

The Leprechauns made me do it!

Prima experienta cu domnul Dublin: esti dichisit, pieptanat si mirosi a proaspat, esti nerabdator si de-abia astepti sa-l cunosti. Dar el nu vine...il astepti, astepti pana incepi sa fierbi si sa-ti pregatesti in cap tot felul de texte ca sa-l faci sa se simta prost ca te-a lasat atat sa astepti. Si tocmai atunci apare si el, afisand un zambet atat de dezarmant incat nu poti decat sa-l iei in brate si sa te bucuri de cat e de indolent. Iti piere si cheful de reprosuri, pentru ca tranteste un "What the feck, we are in Ireland!". Nu mai poti sa spui nimic. Te lasi dus de val.
Asta pentru ca domnul Dublin traieste intr-un laissez-faire grozav si nimic nu-l scoate din ale lui. De ce sa-ti bati capul, daca poti sa te bucuri de lucruri asa cum sunt? Mai bine iei un Guinness si asculti povestea lui, pentru ca sa-ti fie clar: aici nimic nu se va grabi doar pentru ca vrei tu.
Si povesti iti va spune, fara indoiala. E mandru nevoie mare si convins pana la Dumnezeu ca nu exista nici dincolo nici dincoace de ape bere mai bruna, frunze mai verzi, whisky mai fin, dansuri mai sprintare sau elfi mai fericiti decat in Irlanda.
Domnul Dublin apreciaza o gluma buna si cel mai bine stie sa rada de el insusi. Isi da seama primul care ii sunt cusururile. Dar asta nu inseamna ca isi si bate capul cu ele! Asa cum nu-si bate capul, de pilda, nici cu chimicalele din legume, ii e egal daca mananca rosii stampilate si bagate in plastic sau rosii organice; de fapt, intregul trend eco-bio-organic il face sa zambeasca ironic dintr-un colt al buzelor.

Bineinteles, daca tu tii neaparat sa iti consumi energia cautand rosii organice, separand sticla verde de sticla maro sau asteptand la semafor pana se face verde, domnul Dublin te va lasa. Nu-l deranjeaza aceste excentricitati, atata timp cat nu-i strici lui cheful cu teorii.

Printesa poloneza

Printesa mea poloneza si-a parasit pentru cativa ani cuibul varsovian si a fugit prin Irlande. Drept pentru care mi-am luat si eu inima in dinti si am facut rezervari la o caleasca de-aia zburatoare ca sa-i duc un pic de aer estic de prin partile astea. Nici nu va spun ce mult il incanta ideea pe Bamse, de trei saptamani vorbeste numai cu accent irlandez si se pregateste pentru mult, mult Guiness si ceva cidru mai original.

Guiness va fi, nu-i vorba, dar marturisesc ca ce imi doresc eu mai mult de la Dublin este sa-mi gasesc printesa poloneza la fel de plina de Varsovia cum am lasat-o. Pentru mandria ei in fata ciocolateriilor Wedel, pentru noptile de dans neoprit chiar si dupa ce a baut o lada de Debowe, pentru ochii ei albastri care nu se deschideau a doua zi fara o portie zdravana de vodka poloneza, pentru supa la halba cu care am dat noroc intr-o crasma sub pamant ca sa ne dregem, pentru storurile ei galbene, pentru bancurile cu nemti si cu Papa Benedict al XVI-lea, pentru ca acum stiu ca Stanislaw al lui Sienkiewicz nu e "Stas" ci "Shtanisuaf"...pentru toate astea, Magda, mai e putin si o sa ne chinuim iar sa sa stam la povesti in germana.

Si ca s-o intelegem mai bine pe Magda, rasfoim cartea copilariei mele (am aflat eu mai tarziu ca si a ei):
Henryk Sienkiewicz - De la Port Said la Mombasa
"Pentru ca Polonia inca nu a murit"

La Metoc

Onuca stie bine unde sunt portile spre alte lumi. Pentru ca ea a urat de prin copaci, s-a rostogolit prin roua si a dansat despletita cu Sanzienele pana s-au deschis cerurile. Asa ca aseara mica vrajitoare cu ochi verzi mi-a aratat o portita ascunsa spre alta lume.

Cand am vazut poarta abia intredeschisa, astfel incat sa nu ghiceasca orice strain intrarea, au inceput sa-mi tremure picioarele de frica. Mi-era de ce voi gasi dincolo de poarta, caci nu desluseam nimic printre copaci. Dar Onuca a calcat dincolo de linia portii ca la ea acasa. S-a strecurat pe potecute si s-a aplecat pe sub copaci, pana m-a scos la liman. Serbet de lamaie si o carte veche cu povesti de Puskin mi-au indulcit trecerea. Iar Onuca a fost acolo langa mine tot timpul, sa ma invete regulile noii lumi. De fapt, nu sunt prea multe reguli la Metoc: vorbeste in soapta, asculta copacii si lasa mate sa se raceasca.

Si ca sa intelegem mai bine, vizitam asa:
Strada Popa Rusu nr. 21 colt cu Bocsa, langa Armeneasca

...si ne intoarcem in port

Inainte sa plec am raspandit prin toata camera zeci de cercei, saluri si papuci, ciripind voioasa si strangandu-le pe toate cu mare dragoste in bagajul meu imposibil de carat de catre o singura persoana. Acum, cand ma pregatesc sa ma intorc, le arunc cea mai morocanoasa uitatura si as vrea sa se stranga singure.

Ati observat ca atunci cand te pregatesti de sfarsitul vacantei toti cerceii par mai incurcati ca niciodata unii in altii, toate salurile sunt mai decolorate, ca sa nu mai spun ca rucsacul pare mai mic si nimic nu mai incape in el?

Bun! Imi fac curaj, imi dau aripile de zana jos din spate si ma apuc de strans. Ne auzim acasa cu povesti despre turnuri, castele si porturi cu felinare rosii, din care ne vom mai hrani ceva timp de acum inainte...