Nous sommes aux portes de l'Orient, ou tout est prix a la legere

Un negustor de covoare, imbracat in pardesiu si aratand ca in filmele vechi cu detectivi.
Negustorul: “Husband?”
Eu: “No…”, raspund, dupa care imi dau seama de potentiala greseala (m-a amenintat Bamse ca nu ma scapa din ochi, ca sa nu ma cumpere astia pe camile – desi tind sa cred ca nu Turcia era tara in care se intampla asta) si remediez, luandu-l de brat pe Bamse: “well, you could say yes”
Negustorul: “Not marry? Why not marry this beautiful photomodel?” (adica eu, cum ar veni)
Bamse: “I don’t have the ring yet. I’ll go to the Bazaar to find a good ring”
Negustorul: “How much time you together and no marry?”
Bamse: “One year and a half”
Negustorul: “That means 3 months after marry in my culture.”

Povestea continua cu un ceai turcesc baut fortat in magazinul de covoare, in timp ce angajatii lui se mobilizeaza sa ne intinda la picioare toate covoarele: handmade, handmade, best quality, no machine, handmade! Eu si Bamse ne bucuram de ceai si asteptam sa vedem pana unde merg.

Negustorul, dezamagit ca n-am cumparat nimic: “That is why not marry this beautiful photomodel. You close-money. To marry, you need to be more gentleman.”

Suntem amandoi de acord cu concluzia lui; Bamse imi promite ca nu plec din Turcia fara un covor. Zburator!