Cana de fier

Abia ma impacasem cu ideea de a merge mai departe; abia deschisesem busola de la Bamse ca sa privesc prin ochiul ei spre o noua cale...si iata ca un volum de poezii m-a dat peste cap cu busola deschisa cu tot.
Timisoara, orasul tuturor inceputurilor. O discutie rupta din alta lume. La fiecare cuvant al celor 8 noi prieteni imi venea sa strig stati, stati, trebuie sa-mi scot caietul de visuri si sa notez asta, pentru ca maine n-o sa-mi mai vina sa cred ca s-a intamplat chiar asa! La finalul discutiei, domnul de 40 de ani cu plete si bratari cu tinte imi spune "Domnisoara, ati fost minunata! Am o carte la mine, imi permiteti sa v-o daruiesc?". Imi scrie o dedicatie. Imi saruta mana.

Ca sa pot sa iau cartea cu mana cealalta (nesarutata), trebuie sa dau drumul busolei. Cade. Din acest moment, se poate intampla orice.

Mi-am aruncat ochii pe Cum sa fii o lady, complet intamplator, pentru ca era pe birou, iar eu asteptam agasata sa mi se trimita un mail care nici macar nu era atat de mare ca sa aiba circumstante atenuante (IT-ul? Ma ajuta si pe mine cineva?). Se deschide de la sine la pagina 87, capitolul "Organizarea unei petreceri", unde troneaza pe toata pagina urmatoarea regula: "O lady se va stradui sa afle si sa retina numele echipelor care joaca in finala campionatului national de fotbal."

Haida-de! Asta da criteriu ca sa separi graul de neghina in lumea plina de etichete a ladyship-ului autentic! Mi se pare corect si complet justificat! Asa ca intr-o alta lume paralela, in lumea plina de etichete (date de mine) a gentlemanship-ului autentic, un gentleman se va stradui sa afle si sa retina numele tuturor membrilor clanului Buendia dintr-Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez. Asta e o regula fundamentala pentru a face conversatie intr-o petrecere reusita din lumea mea!

Poftim! La fel de justificat!

Encore une fois!

Ce-au invatat Ade & Crisa din Maroc:

1. Daca nu vrei sa treci printr-o spaima teribila, asaltata din toate partile de marocani dubiosi care se tin dupa tine ca oricum n-au altceva mai bun de facut, du-te insotita de cel putin un barbat: Marocul nu e loc pentru doua fete decoltate si singure care fac pe curajoasele!
2. Schimb valutar? Numai la banca!
3. Negociaza la sange, vanzatorii din medina sunt grozav de dezamagiti daca le dai cat cer. Special price for you, my friend, special price for you!
4. Argintul berber nu e argint 100%, dar e totusi inoxidabil, asa ca nu ne panicam
6. Sukram, dirham, salam
7. Fanta are gust de Frutty Fresh dublu indulcit si probabil ca asta si e
8. Camasa identica de la taraba de alaturi e intotdeauna facuta dintr-un material mai prost care se distruge la prima spalare, de unde si pretul mai mic
9. Pielaria se produce la Fez, iar pielea murdara se curata cu suc de lamaie
10. McDonald's are produse customizate (daca exista un McArabia, pe cand un McMamaliga?)
11. Tinerii vorbesc franceza, batranii mai putin
12. Orice negutator stie care e capitala Romaniei
13. Taxiurile sunt Loganuri turqoise
14. Concluzie: Marocul e o lume de iubit daca nu te sperii de primul contact si nu faci calea-ntoarsa in prima jumatate de ora

Nous sommes aux portes de l'Orient, ou tout est prix a la legere

Un negustor de covoare, imbracat in pardesiu si aratand ca in filmele vechi cu detectivi.
Negustorul: “Husband?”
Eu: “No…”, raspund, dupa care imi dau seama de potentiala greseala (m-a amenintat Bamse ca nu ma scapa din ochi, ca sa nu ma cumpere astia pe camile – desi tind sa cred ca nu Turcia era tara in care se intampla asta) si remediez, luandu-l de brat pe Bamse: “well, you could say yes”
Negustorul: “Not marry? Why not marry this beautiful photomodel?” (adica eu, cum ar veni)
Bamse: “I don’t have the ring yet. I’ll go to the Bazaar to find a good ring”
Negustorul: “How much time you together and no marry?”
Bamse: “One year and a half”
Negustorul: “That means 3 months after marry in my culture.”

Povestea continua cu un ceai turcesc baut fortat in magazinul de covoare, in timp ce angajatii lui se mobilizeaza sa ne intinda la picioare toate covoarele: handmade, handmade, best quality, no machine, handmade! Eu si Bamse ne bucuram de ceai si asteptam sa vedem pana unde merg.

Negustorul, dezamagit ca n-am cumparat nimic: “That is why not marry this beautiful photomodel. You close-money. To marry, you need to be more gentleman.”

Suntem amandoi de acord cu concluzia lui; Bamse imi promite ca nu plec din Turcia fara un covor. Zburator!

Am crescut mare!

Deunazi s-a intamplat ceva ce m-a facut sa inteleg ca s-a terminat cu joaca. Nu vanzarea casei bunicilor cu tot cu oratanii, nici demisia de la primul meu loc de munca - ala care m-a luat de mica si m-a crescut, ci reintalnirea cu colegii din generala. (Cum, chiar a trecut atata timp de cand s-a terminat scoala generala incat sa faceti deja prima intalnire de rememorare? Dap. Am facut-o.)

Nu va spun cum plec de acasa indreptandu-ma spre ei. Am inima cat jumatate de purice. Ma astept sa fie ca o intoarcere in timp. Ca atunci cand te urci seara tarziu intr-un tramvai aproape gol, atat de gol incat te sperii un pic si te simti ca un Gavrilescu si te astepti sa cobori intr-o alta lume. Doar ca nu in viitor, cu casa ta o ruina, ci in trecut, in lumea pagerului si a lui Leo di Caprio si a oracolelor si a scrisului pe banci si a primelor saruturi. Imi netezesc fusta ca sa-mi ascund emotiile.

Si totusi intoarcerea in timp n-are loc...Nu recunosc pe nimeni. Sunt oameni pe care nu i-am avut niciodata sau pe care i-am pierdut de atata timp, incat nu mai stiu cine sunt. Si chiar daca unii dintre ei sunt exact asa cum i-am lasat, imi sunt atat de straini incat nu mai pot sa ma intorc in timp.

La un moment dat in timpul discutiei, incercand sa ne amintim de fiecare pe unde mai e si ce mai face si mai ales cum am putea sa dam de el, cineva spune: "Cine s-ar fi gandit atunci ca e asa important sa ne lasam toate datele de contact? Eram asa de convinsi ca o sa ne vedem si maine, si poimaine, si peste 10 ani." O lectie foarte buna despre cum poti sa uiti oameni care ti-au fost dragi si impreuna cu care ai fi putut construi ceva. Eu credeam ca relatiile care cedeaza timpului sunt alea care n-au fost niciodata menite sa insemne ceva, si ca asa se face selectia naturala intre ce conteaza si ce nu conteaza in viata. Dar imi dau seama exact in momentul asta ca cedeaza timpului chiar si lucrurile care conteaza cu adevarat. Asa ca ma intorc si-i cer numarul de telefon omului de langa mine.

Am simtit nevoia sa va spun ca am crescut pentru ca am citit-o pe Merveilleuse soeur vorbind despre tristetea mare mare pe care a avut-o cand a auzit ca s-a vandut casa bunicilor. Asta a facut-o pe ea sa simta ca s-a terminat cu copilaria. N-am reusit sa empatizez cu ea, din simplul motiv ca nu am nimerit de-a lungul vietii mele in casa bunicilor decat de cateva ori, dintre care prima oara am facut urticarie, a doua oara am facut urticarie, a treia oara mi l-au taiat pe Zglobi ca sa-l manance de Pasti si am plans urland ca eu nu mai trec niciodata pe acolo, a patra oara am facut urticarie, a cincea oara am omorat trei puisori de gaina mici si galbeni (din greseala, imaginea lor inca te mai bantuie), a sasea oara era musai sa merg ca era o nunta, iar a saptea oara a fost inmormantarea...si asta a fost si ultima oara. Totusi am simtit si eu saptamana asta ca s-a terminat copilaria. Si am revenit in lumea oamenilor mari ca un Gavrilescu intors de la tiganci.

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Mircea Eliade - La Tiganci

Un nou locuitor in lumea lui Hundertwasser

M-a luat Ciurtina la rost ca cica as avea o lume imaginara, cu personaje inchipuite si Irine fabuloase. "Si cine-i aceasta Irina? Chiar exista sau ai luat-o razna cu totul?". Vezi bine, in locul ei si eu as fi intrebat la fel. Cine-ar crede ca pot exista atatea creaturi de basm in lumea unui singur om? Ceva trebuie sa fie fabulatie la mijloc, nu se poate altfel.

Pana si eu ma minunez de lumea mea, lumea in care Merveilleuse soeur ia trenul in directia gresita si face o calatorie initiatica prin sesuri, lumea in care Ciurtina insasi se invarteste intre tantre, mantre si yantre in timp ce coace cercei. Si in fiecare zi parca apare ceva si mai cusut cu ata alba de care sa ma minunez. De exemplu, acum cateva zile Irina mi l-a daruit pe Zoli, un prieten nou, mic, neastamparat si instabil, care are tot atatea fete si la fel de diferite ca degetele mele mutant de la picioare, ciudate si agitate cu sau fara lac rosu. In lumea mea si asa incredibila a aparut asadar un pitic pe care sa-l ajut sa-si descopere mereu noi si noi fetisoare si sa creasca (in multilateralitate, nu in inaltime, caci asa mititel va ramane mereu!). Bine-ai venit!

Un pitic atat de mic

Face baie-ntr-un ibric

De la ce vine MTV?

Am terminat cu preumblarile muzicale...ma intorc acasa, in camera mea lipsita de televizor si de orisice fel de reviste, unde calculatorul nu s-a mai deschis de fix un an jumate si nici un poster nu-mi acopera peretii. Ies din lumea asta colorata si agitata in care trebuie sa fii tot timpul la curent cu ce freza a venit Rihanna, care-i Timberland si care-i Timberlake, de ce colantii nu se mai poarta si ce drame a avut in copilarie Cristina regina RnB-ului.

Dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat, cel mai rau m-a marcat faptul ca MTV moare. Aparent, generatia MTV a murit demult, odata cu Kurt Cobain, desi au existat niste incercari timide a o resuscita; n-a iesit decat o parodie timida, cu cu totul alte preocupari si tipuri de salut, care s-a numit generatia McDonald's. Si asta a fost tot. A existat apoi o generatie RBD, care s-a transfomat rapid intr-o generatie Tokio Hotel. Dar nici una dintre ele n-a mai reusit sa readuca MTV pe locul pe care l-a avut pe cand fake-urile nu erau o crima, nici in termeni de Converse ca ai lui Kurt, dar cumparati din Piata Amzei, nici in termeni de albume, cumparate o strada mai incolo, de la tarabele din Piata Romana (acum tarabele respective nici nu mai exista, drept dovada). Paradoxal, cand fake-urile nu erau o crima, MTV era vazut ca cel mai autentic statement de generatie.

Mirela de la 2 isi zgariase cu cheia pe peretele de langa usa de la intrare logo-ul MTV. MTV-ul ala inca mai e acolo, si-l vad mereu cand nu merge liftul si trebuie sa cobor pe scari. MTV-ul asta e la televizor, dar nu-l vad niciodata. Si aparent, desi micii povestitori printre care mi-am petrecut ultimele zile il vad tot timpul, nu mai inseamna nimic nici pentru ei. Si ei isi amintesc tot de "MTV-ul ala de cand eram mici mici, mai stiti, ma, ala de dinainte sa apara Andre?" (au si ei reperele lor)

Nu am un discurs de genul mailului aluia care a circulat printre noi toti, cum ca noi am fost ultimii care au jucat Ratele si vanatorii, au mestecat guma Turbo si pe care ii strigau prietenii pe geam sa iasa afara. Mie doar imi pare rau de MTV, si zau ca m-as apuca iar sa ma uit la televizor doar de dragul lui.

Un nou inceput

Acum cateva zile, chinezii (si noi toti alaturi de ei) au intrat in anul Sobolanului. Si, desi nu suna a ceva ce ar spune o lady, sobolan sunt si eu, asa ca evenimentul ma afecteaza personal (pe mine si pe multi altii pe care ii cunosc, fiindca suntem nascuti in acelasi an - asta ca sa vorbim de criterii de a-ti face prieteni).

Nu inteleg neaparat povestile salmaniene cu sobolani cat o casa care poarta molime si zei, trasi in carute de lemn cu roti uriase ca sa se scalde in apele murdare. Dar inteleg sobolanul ca simbol al actiunilor duse pana la capat. Asa ca preiau dupa cum am gasit profetiile despre anul Sobolanului ca despre un an al succesului. Totul pare ca se leaga, inclusiv Turnul de acum ceva timp care ma anunta ca ar trebui sa ma dau jos din corcodus si sa-l las sa se prabuseasca, fiindca e timpul sa pornesc pe alt drum. Si in sfarsit cred ca mi-am dat seama despre ce corcodus era vorba (adevarul e ca ma agatam cu disperare de cativa corcodusi aproape putrezi si deci foarte riscanti, dar acum am pus degetul pe cel mai putred dintre toti). Se pare ca orice drum as alege anul asta, va fi de succes.

Totusi, sobolanul nu este un animal al riscului, ci mai degraba al cinismului si al deciziilor luate la rece. Marturisesc ca niciodata n-am fost genul "Hai sa ne aruncam si sa vedem ce iese", iar acum cu atat mai putin. Am in sfarsit un argument de neclintit in atitudinea asta cvasi-paranoica - Pai doar e anul Sobolanului, toti ar trebui sa facem la fel!

Si ca sa intelegem mai bine cum se poate ca la 23 de ani sa ai parul alb de atatea noi inceputuri, rasfoim asa:

Salman Rushdie - Ultimul suspin al Maurului

Ceainicul fermecat

Imi plac ceaiurile. Ceaiurile multe, ceaiurile misterioase, ceaiurile aromate, ceaiurile in cutii colorate, ceaiurile de leac. De parca n-ar fi de ajuns ca primul lucru pe care il fac dimineata este un ceai, povestea continua toata ziua, cu ceai nepalez, sud-african, ceai argentinian. Si mate! Cand ies in oras, nu m-as mai da dusa decat in ceainarii, si par sa fiu singura careia nu-i pasa ca in ceainarii de obicei nu se fumeaza.

Asa ca, intr-o asemenea efuziune a ceaiurilor, cine s-ar mira ca ceainicul meu nu este unul ca oricare, ci un ceainic fermecat? Daca te uiti cu atentie sub capacul lui poti vedea o lume intreaga. Trebuie insa sa ai ochiul format ca sa descifrezi aceasta lume, pentru ca tot ce te lasa ceainicul sa vezi e asa: bilute colorate, o cutie, fluturi, oja, ata, o insigna, o vedere, doua carioci, un desen cu o vaca, un colaj necomplicat, un soldatel verde, o mufa mica roz, un plic de zahar, doua carti...

De fapt, toate lucrusoarele astea nu sunt decat indicii care iti povestesc cate ceva despre cele cinci spirite ale ceainicului. La prima vedere, ele n-au nimic in comun, dar cand apa incepe sa fiarba le auzi fluierand impreuna si da, vocile lor sunt ca una singura! Primul spirit este unul de foc, si explodeaza cand te astepti mai putin; e orgolios si impulsiv si entuziast si mai ales al naibii de galagios: ridica glasul din te miri ce. Al doilea spirit e independent si incapatanat, n-ar recunoaste nici un ruptul capului cand are nevoie de ceva, el isi construieste singur culcusul, isi zugraveste singur peretii si, daca vrei sa stii, singur scapa de singuratate daca e cazul! Al treilea spirit e discret si sensibil, profund si intuitiv, el crede in lucruri pe care ceilalti nu le vad. Al patrulea spirit e un spirit universal: vizionar si progresist, el are o misiune inalta si o forta personala la care ceilalti apeleaza ca la un altar. Iar al cincilea spirit e rabdator si tacut si le mentine in echilibru pe celelalte patru, are incredere in ele si stie ca e intotdeauna mai mult acolo decat se arata.

Spiritele astea n-au existat de la inceputul lumii sub capacul ceainicului meu fermecat. S-au trezit la un moment dat impreuna, adunate de cine stie ce forte necunoscute, si n-au mai putut sa-si dea drumul. Ele au incercat sa se elibereze, nu e vorba, dar orice lupta n-a facut altceva decat sa le aduca si mai aproape unele de altele. Pana cand la un moment dat s-au linistit, si-au dat seama ca asa a fost sa fie si ca soarta lor e sa fie impreuna in aceasta lume minunata.

Post Edit: Aceasta este parte a unei povesti de adormit Simina. Simina a primit ceainicul fermecat de ziua ei, cu tot cu spiritele dinlauntru. Dar pentru ca are ea un fel special de a strica surprize construite in trepte, povestea despre cele cinci spirite care in mod normal s-ar gasi in raioane diferite, daca nu chiar in magazine diferite, dar pe care noi le-am adunat la un loc pentru ea, nu mai face asa mult sens.

Cheile Laurei

Va mai amintiti cheile pe care le primea Fat-Frumos de la zana atunci cand ii calca pragul? Era un manunchi de 100 de chei, si pe oricare o putea folosi, mai putin pe a o suta, care era veche si ruginita (probabil si din cauza ca nici un Fat-Frumos n-avea voie s-o foloseasca niciodata). Iar atunci cand regula era incalcata si a o suta cheie era folosita, Fat-Frumos descoperea vreun Zmeu neprietenos care-i arata ca mai bine ar fi facut sa asculte sfatul zanei si sa stea departe de cheia cu pricina.

Asa sunt si cheile Laurei. Sunt fermecate, si cu totii asteptam momentul in care una dintre ele va dezvalui vreun secret nebanuit. Parca te astepti sa dispara tiptil, si, cand le cauti mai innebunit, sa le gasesti in broasca celei de-a o suta usi. Pana atunci, cheile Laurei au o viata a lor, asa ca niciodata nu te poti plictisi cu ele. Cand le vezi stand mai linistite si te si miri cum de n-au pus nimic la cale in ultima vreme, de fapt poti fi sigur ca pandesc si se sfatuiesc prin buzunare ce nastrusnicii sa mai faca.

Clinchetul lor are un inteles, dar numai Laura stie ce spun cheile ei.

Pe biroul unei lady

Nu vreau sa ridiculizez efortul binevenit de a scoate la iveala micuta lady din fiecare. Dar ma oboseste pana si incercarea cea mai mica de a-mi imagina cum ar fi sa respect acest tipar. De exemplu, cum ar fi sa imi organizez biroul ca o lady? Contraziceti-ma daca n-am dreptate: o lady are carti de vizita tinute cu grija intr-o cutie eleganta ca sa nu se indoaie/ murdareasca. Mai are un biblioraft cu o nuanta mai inchis decat culoarea biroului, in care sunt aranjate documente in ordinea in care are nevoie de ele, o agenda de asemenea asortata cu biroul, in care sunt notate alfabetic numerele de telefon ale clientilor ei si care este periodic revizuita si actualizata ca prin minune, adica fara sa apara in ea stersaturi sau taieturi cu pixul.
O lady nu isi lasa mobilul pe birou (ci in servieta, inchis) ca sa nu o deranjeze in timpul unei intalniri, oricat de insignifianta ar putea parea aceasta intalnire noua, profanilor. Ea nu are pe birou fotografii pentru ca stie ca e nedelicat sa amesteci viata privata cu afacerile si nici nu are casti, pentru ca nu ar da niciodata senzatia ca zgomotul de fond o deranjeaza sau ca vrea sa asculte ceva ce ceilalti nu aud. Nu vei gasi pe biroul ei impecabil vreo cana sau vreun pahar care ar putea sa sugereze macar ca ea se hraneste si digera ca oricare dintre noi.

Cu siguranta o lady nu are pe birou o cutie cu Mos Craciun plina cu bomboane M&M, casti de urechi pufoase cu manusi asortate, o cutie verde de ceai nepalez, o punga de mate, un vas de baut mate, 756 de poze, o cana murdara, un pinguin care-ti masoara timpul in care faci ceai, o machetica mica a casei lui Hundertwasser, furculite de plastic, bete de scortisoara, un buzunar de blana albastru, o vedere cu Singin' in the rain, o trusa de supravietuire, 3 gume de sters, o ratusca de cauciuc, un martisor cu extraterestri, doua colaje, o pudriera roz.

Ce spune asta despre mine? Nici nu ma gandesc sa fac un pas mai departe si sa-mi imaginez...de exemplu...cum ar fi sa am in calitate de lady audienta la presedinte sau la Papa (de parca!).

Relatia dintre o lady si tarot

La fiecare inceput de saptamana, ma uit sa vad care-mi va fi cartea in urmatoarele zile. Azi mi-a aparut Turnul. Turnul nu-i o carte minunata, si nici nu m-am bucurat vreodata s-o vad. Stiu ce-mi spune si inteleg prea bine: indiferent cat de drag mi-ar fi corcodusul din copilarie in care ma suiam si-mi burduseam buzunarele, daca acum radacina i-e putreda, mai bine pentru amandoi ar fi sa ma dau jos din el si sa-l las sa se prabuseasca singur dac-o fi. Asta-mi zice Turnul: sa las sa se prabuseasca ce e putred si sa tin ochii deschisi pentru alte drumuri ce se vor deschide. Nu stiu exact la care dintre corcodusii de care ma legam se refera, dar in orice caz ii ascult sfatul si stau cu ochii-n patru in toate partile doar-doar oi vedea drumuri noi pe undeva.

Si uitandu-ma eu azi sa vad care-mi va fi cartea, mi-am dat seama cu un pic de jena ca poate o lady veritabila nu ia ea in seama asemenea lucruri, si nu se intoarce pe dos pur si simplu pentru ca azi-dimineata i-a aparut o carte neprietenoasa in fata ochilor. Asa ca intreb: ce atitudine are o lady veritabila fata de tarot?

Si mi-am amintit noaptea la Cecile, cand eram proaspat intoarsa si cu inima mare de dragul tuturor de care-mi fusese dor. O noapte zanatica, cu vinuri si carti si sociologie si amintiri...si tarot. Si raspund asa: o lady nu va respinge niciodata tarotul ca sfidand legea probabilitatilor, ci va aprecia harul lui. Caci tarotul are puterea sa-i creeze un colt de intimitate (in cazul noptii la Ceci, "un colt" insemna chiar un colt de camera, cu un scaun pe post de paravan) unde poate sa se reapropie de o un suflet nevazut de mult, sa afle ce l-a mai framantat, ce-si mai doreste, ce amintiri il mai bantuie...

Tarotul meu ma ajuta sa pastrez legatura cu sufletelele dragi de care mi-e dor tot timpul, chiar si cand le am langa mine.