Oda pentru Onuca

"Femeile sunt toate
Niste vrajitoare exasperante,
Enervante, calculate,
Schimbatoare,
Agitate,
Innebunitoare...
De ce nu e femeia ca barbatul?...
Barbatii nu sunt pretentiosi
Cu ei te simti mereu in largul tau
Spune-mi tu: Te simti neglijat daca nu-ti vorbesc o ora?
Te-ngalbenesti daca beau nitel?
Suferi daca nu-ti trimit flori?
Urli la mine daca intarzii la cina?
Te plangi c-am uitat de ziua ta
Sau ca am iesit cu alt amic?
...De ce n-ar putea si femeia sa fie la fel?
Un barbat la un milion mai tipa
Cate unul poate mai are vreun defect
Altul e oarecum nesincer
Dar, in, general, suntem un sex minunat..."

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Audrey Hepburn femeie si minunata in My fair lady

Surpriza de la sora mea

Pentru ca ii studiez in fiecare seara linia sprancenelor si zambetul de soricel in carticica de la capul patului, stiu ca Audrey Hepburn a lui Morton Levin este pentru mine! Merveilleuse soeur, n-ai cum sa negi, stiu stiu ca surpriza e pentru mine!

Oaaa, m-am simtit ca atunci cand eram mici si imi sugerai subtil prin ce dulapuri sunt ascunse cadourile de Craciun, dar ma lasai pe mine sa le caut si sa descopar singura care-s surprizele pentru mine si care-s pentru tine.

Amelie

Audrey Tautou este noua Audrey Hepburn! Cand toata lumea o va cunoaste si primii critici de film vor incepe s-o compare cu Audrey Hepburn, sa nu spuneti ca nu v-am zis.

Am stiut de cand am vazut-o prima oara in Amelie, tunsa ca un spiridus si cu sprancenele ei miraculoase (v-am spus ca am un fetis pentru sprancene?), zambind ghidus cu buza de sus rasfranta peste buza de jos. Iar felul in care priveste pierdut sau isi linge degetul mare dupa ce a mancat ultima firimitura de Castels cu ciocolata in Hors de prix e atat de hepburnian, incat pe loc m-a izbit asemanarea!

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Hors de prix in paralel cu Breakfast at Tiffany's

Poveste de Craciun

Povestea mea incepe asa: si eu, si Irina am primit cadou de Craciun cate un cos mare verde plin cu povesti, bomboane de ciocolata si carti frumoase. Una dintre carti avea coperti aurii lucioase, cu o posetica de printesa desenata pe coperta, si promitea: “Cum sa fii o lady”. Ce-ar fi mers mai bine decat asta sub bradul magic al Irinei?
Dar Irina, din spatele canii ei de ceai, pufnea nemultumita: “Cartea asta e neprietenoasa. Uite, uite ce zice aici: O lady nu intarzie niciodata la birou! Deci eu nu sunt o lady si nici n-o sa fiu niciodata! Uite, fii atenta aici…uf!”
Sa ne intelegem, nu vorbim despre orice Irina cu orice fel de brad magic, vorbim despre cea mai veritabila lady din cate exista in vremurile noastre, si despre un brad sub care gasesti comori, portrete esuate, aripi de zana (cu tot cu bagheta), lumanari mari albe si Edith Piaf. Ca sa usuram lucrurile si s-o cunoasteti mai bine, daca s-ar fi facut vreodata un film dupa acest blog, atunci pe Irina ar fi jucat-o…Audrey Hepburn. Pentru ca numai Audrey Hepburn ar fi stiut sa-si penseze sprancenele, sa-si aranjeze parul, sa priveasca si sa mearga pe tocuri ca Irina. Da, ea!

Asa ca am ajuns aici si va intreb si pe voi: Daca Irinei ii e teama ca nu va fi niciodata o lady, ce-ar putea spune domnita aici de fata, care in liceu avea parul rosu si tuns baieteste, cercel in buza si tatuaj (cu acesta din urma inca mai e potcovita)? Sa se descurajeze total in camera ei fara brad? Sau mai gaseste cateva domnite aspirante la titlul de lady si incercam impreuna acest drum? Hai sa stabilim impreuna contextul…

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Candace Simpson-Giles - Cum sa fii o lady. Mic tratat de eleganta