Queen of Hearts

N-am nimic in comun cu ea. N-am avut nicicand si nici nu voiam sa am. Chiar si de la geamana ei, regina de cupa din Tarot, mi se apleca putin, ca atunci cand mananci prea multe clatite dintr-o data. Prea dulce, prea moale, prea rosie, prea rotunda, prea mult. Preferata mea era regina de spada; taioasa si dintr-o bucata; impreuna urmam cursuri de "cum sa fii o lady", ca sa invatam sa nu mai fim asa directe si acre uneori.

Dar ratacindu-ma azi prin labirintul iepurelui alb in cautarea salonului de ceai al palarierului nebun (o concesie pe care Bamse mi-a facut-o pentru ca am petrecut prima jumatate a zilei printre cele mai putin Disney rollercoastere cu Indiana Jones si mine de aur), Queen of Hearts m-a bucurat tare! Si l-am iubit pe Lewis Carroll pentru ca a reusit sa-i dea aerul asta grozav de spartan unei regine asa de rotunjoare si siropoase in general. Ne pierduseram deja de o jumatate de ora in labirint, pisica de Cheshire ne aparea de peste tot si o injuram cu foc pe Alice ca s-a trezit ea sa-l urmareasca pe iepure in scorbura, cand a aparut regina urland din toti rarunchii: "Oooooff with your head!" si dezmeticindu-ne ca sa gasim cat mai repede drumul spre iesire.

Asta ar trebui sa faca orice regina, fie ea in Tarot sau in viata reala: sa ne dezmeticeasca. Si daca isi indeplineste rolul asta, cine mai poate s-o acuze de niste decrete nevinovate, cum ca mereu-mereu sa fie numai ora ceaiului, sau ca toti trandafirii trebuie sa fie rosii?

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Lewis Carroll - Alice in Tara Minunilor (sau Peripetiile Alisei in Tara Minunilor, in traducerea magnifica dupa care am invatat eu sa citesc)

Relatia dintre o lady si tarot

La fiecare inceput de saptamana, ma uit sa vad care-mi va fi cartea in urmatoarele zile. Azi mi-a aparut Turnul. Turnul nu-i o carte minunata, si nici nu m-am bucurat vreodata s-o vad. Stiu ce-mi spune si inteleg prea bine: indiferent cat de drag mi-ar fi corcodusul din copilarie in care ma suiam si-mi burduseam buzunarele, daca acum radacina i-e putreda, mai bine pentru amandoi ar fi sa ma dau jos din el si sa-l las sa se prabuseasca singur dac-o fi. Asta-mi zice Turnul: sa las sa se prabuseasca ce e putred si sa tin ochii deschisi pentru alte drumuri ce se vor deschide. Nu stiu exact la care dintre corcodusii de care ma legam se refera, dar in orice caz ii ascult sfatul si stau cu ochii-n patru in toate partile doar-doar oi vedea drumuri noi pe undeva.

Si uitandu-ma eu azi sa vad care-mi va fi cartea, mi-am dat seama cu un pic de jena ca poate o lady veritabila nu ia ea in seama asemenea lucruri, si nu se intoarce pe dos pur si simplu pentru ca azi-dimineata i-a aparut o carte neprietenoasa in fata ochilor. Asa ca intreb: ce atitudine are o lady veritabila fata de tarot?

Si mi-am amintit noaptea la Cecile, cand eram proaspat intoarsa si cu inima mare de dragul tuturor de care-mi fusese dor. O noapte zanatica, cu vinuri si carti si sociologie si amintiri...si tarot. Si raspund asa: o lady nu va respinge niciodata tarotul ca sfidand legea probabilitatilor, ci va aprecia harul lui. Caci tarotul are puterea sa-i creeze un colt de intimitate (in cazul noptii la Ceci, "un colt" insemna chiar un colt de camera, cu un scaun pe post de paravan) unde poate sa se reapropie de o un suflet nevazut de mult, sa afle ce l-a mai framantat, ce-si mai doreste, ce amintiri il mai bantuie...

Tarotul meu ma ajuta sa pastrez legatura cu sufletelele dragi de care mi-e dor tot timpul, chiar si cand le am langa mine.