Urmariti-ma! Din drumul care vine de la Brasov semnalizez dreapta dupa ce vad indicatorul cu Prisma. La poarta, protocolul este sa saluti; nu se stie de unde vine aceasta regula, dar asa cum am invatat de la surori ridic mana dreapta de pe schimbator in timp ce virez stanga si ii salut pe domnii binevoitori, care se bucura si saluta si ei cu doua degete la chipiu. Mai am un reper important, si anume cosul de baschet care imi arata unde trebuie sa intru in alveola; inainte era un Mini Cooper care statea acolo vesnic parcat, era un reper foarte bun si vizibil, dar aparent chiar si Mini-ul pleaca in lume la un moment dat.
Intru in alveola, virez larg si opresc in fata casei cu balustrade albastre. Ma minunez de ce-au facut pe covorasul de la intrare pasarile din cuibul de deasupra usii si apas pe sonerie. Nu astept sa-mi raspunda nimeni, ar dura prea mult si ar trebui sa mai sun o data ca sa ma auda, asa ca apas pe clanta si intru singura. Primul lucru pe care-l vad sunt doua pisici: una sta pe canapea, alta imi taie calea (cred ca e un facut, ca mereu cea care-mi taie calea e aia neagra, nu stiu cum o cheama). Miroase a proaspat zugravit (desi nu mai e proaspat zugravit de 6 ani), a metal si a inca ceva ce nu pot descrie; semana cumva cu ceaiul de rooibos, un miros greu si dulce-amarui, care te face sa te intinzi si sa te gandesti la Craciun.
Asa ca, duminica dupa-amiaza, venind dinspre munte, ma opresc in drum intr-un loc frumos numit Paradisul verde, in ospetie la surori. Si surorile se bucura; Irina zambeste cu toata fata, ea pregateste un adevarat ospat vegetarian si mere coapte cu inghetata, ea ma ia in brate si se mira ce frumos m-am asortat, ea imi povesteste ce oameni frumosi a mai fotografiat pentru mine. Simina e mai rezervata, ii zambeste doar un colt al buzelor, ma pune sa fac diverse comisioane inainte sa ajung si imi critica excesul de asortare, dar eu stiu ca se bucura si ea.
E cel mai frumos loc unde poti fi duminica dupa-amiaza. Intotdeauna gasesti ceaiuri aduse din locuri exotice si povesti frumoase de peste saptamana, iar surorile se plimba leganat printre pisici si sticle de vin alb demi-sec.
Intru in alveola, virez larg si opresc in fata casei cu balustrade albastre. Ma minunez de ce-au facut pe covorasul de la intrare pasarile din cuibul de deasupra usii si apas pe sonerie. Nu astept sa-mi raspunda nimeni, ar dura prea mult si ar trebui sa mai sun o data ca sa ma auda, asa ca apas pe clanta si intru singura. Primul lucru pe care-l vad sunt doua pisici: una sta pe canapea, alta imi taie calea (cred ca e un facut, ca mereu cea care-mi taie calea e aia neagra, nu stiu cum o cheama). Miroase a proaspat zugravit (desi nu mai e proaspat zugravit de 6 ani), a metal si a inca ceva ce nu pot descrie; semana cumva cu ceaiul de rooibos, un miros greu si dulce-amarui, care te face sa te intinzi si sa te gandesti la Craciun.
Asa ca, duminica dupa-amiaza, venind dinspre munte, ma opresc in drum intr-un loc frumos numit Paradisul verde, in ospetie la surori. Si surorile se bucura; Irina zambeste cu toata fata, ea pregateste un adevarat ospat vegetarian si mere coapte cu inghetata, ea ma ia in brate si se mira ce frumos m-am asortat, ea imi povesteste ce oameni frumosi a mai fotografiat pentru mine. Simina e mai rezervata, ii zambeste doar un colt al buzelor, ma pune sa fac diverse comisioane inainte sa ajung si imi critica excesul de asortare, dar eu stiu ca se bucura si ea.
E cel mai frumos loc unde poti fi duminica dupa-amiaza. Intotdeauna gasesti ceaiuri aduse din locuri exotice si povesti frumoase de peste saptamana, iar surorile se plimba leganat printre pisici si sticle de vin alb demi-sec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu