Scleroza Madonnei sau despre cum discriminarea nu e buna

Ne place sa ne lamentam. Ne lamentam daca nu avem concerte, ca suntem ultima tara din lume fara stadioane si normal ca nu vrea nimeni sa cante in Romania. Ne lamentam si daca avem concerte, ca s-a auzit prost, oamenii au falsat si au facut playback (si, dupa cum stim cu totii, "playback poa' sa faca si o surdo-muta").

Concertul Madonnei n-a fost nici mai mult, nici mai putin decat era de asteptat sa fie. Adica femeia a dansat, a schimbat outfit dupa outfit, a avut proiectii si scenografii spectaculoase. Atat. N-a dat dovada de o voce extraordinara, pentru ca nici nu ne asteptam la asta din partea ei; cine credea ca o va asculta pe Tarja Turunen n-a nimerit unde trebuia. Ca sa nu mai zic de bomba pe care am auzit-o azi dimineata, de la niste oameni scarbiti ca momentul romanesc (pe care il anuntase media noastra minunata) a fost de fapt un dans tiganesc; ce, Madonna crede ca noi suntem tigani? Madonna nu crede nimic despre noi pentru ca nici n-o intereseaza. Ea n-a avut nicio clipa intentia de a pregati un moment romanesc; La isla bonita a fost imbogatita cu acorduri tiganesti est-europene (est-europene, da balcanice, nu romanesti!), iar melodia a fost cantata asa pe tot parcursul turneului. Nu suntem noi nici mai speciali, nici mai obiditi decat altii.

In schimb, n-am putut sa nu observ ca desi nu arata de parca ar avea 50 de ani, Madonna manifesta totusi niste semne de scleroza. Care-a fost treaba cu momentul "Am auzit ca in estul Europei exista discriminare impotriva romilor. Vreau sa va spun ca discriminarea nu e buna!"? I-auzi! Ii multumim doamnei cu show-ul ca se erijeaza intr-un Bono de moralitate si toleranta. Aparent kabbala si yoga si-au facut efectul, poate o sa incercam si noi.

De vara

Eu cred ca scoicile ciobite sunt cele mai nefericite. Sunt luate, examinate pe toate partile cu un ochi critic si aruncate inapoi fara niciun fel de consideratie. Acolo raman, batute in cap de soare, departe de suratele lor, pentru ca atunci cand renunti la scoicile necorespunzatoare, nu le plasezi cu grija de unde le-ai luat, ci le arunci unde vezi cu ochii. Asa se intampla.

Ele nu vor fi niciodata curatate cu grija de nisip, nici mangaiate si nici daruite oamenilor dragi. Nu vor sta pe masa din sufragerie, sub o fereastra inclinata de mansarda, langa un buchet de levantica.

Oare faptul ca stau pe plaja toata viata lor compenseaza? Dor de mare.

Paradisul pierdut

Parul Anei a prins viata la Portofino. S-a umezit si s-a rasucit si s-a buclat, pana a ajuns la starea aia de gratie pe care o ai numai dupa ce faci dragoste. O stare fireasca, daca te gandesti ca Ana si-a gasit la Portofino paradisul pierdut (hence: dragoste) si ca acest paradis este locul ideal pentru luna de miere (hence: dragoste).

Si cand va fi Ana repusa in drepturi ca unica printesa a castelului de pe coasta, toate lunile petrecute in ospetie la ea vor fi de miere. Dimineata vom urca treptele multe si ca sa nu ametim uitandu-ne in jos spre apa ne vom sprijini de zidul traversat de soparlite mititele cat jumatate de deget, pana la farul de unde s-au aruncat indragostiti nemangaiati. Acolo ne va astepta Ana cu cafea fierbinte si cu numai trei scaune; ea va sta pe marginea zidului exclamand "Ce frumos miroase a cafea!" si totul in jurul ei va fi tonic. Seara vom cobori in port, iar acolo Ana va deschide o sampanie asa cum numai ea stie s-o faca, vom privi corabiile iesind in larg si soarele va apune corai de dragul ei.

Se ofera cineva sa petreaca aceasta luna de miere cu mine? Pot fi doua, sau trei, sau patru luni, castelul este al nostru pe vecie, iar Anei ii creste parul si nu e nimic mai frumos.

Mi-am aruncat ochii pe Cum sa fii o lady, complet intamplator, pentru ca era pe birou, iar eu asteptam agasata sa mi se trimita un mail care nici macar nu era atat de mare ca sa aiba circumstante atenuante (IT-ul? Ma ajuta si pe mine cineva?). Se deschide de la sine la pagina 87, capitolul "Organizarea unei petreceri", unde troneaza pe toata pagina urmatoarea regula: "O lady se va stradui sa afle si sa retina numele echipelor care joaca in finala campionatului national de fotbal."

Haida-de! Asta da criteriu ca sa separi graul de neghina in lumea plina de etichete a ladyship-ului autentic! Mi se pare corect si complet justificat! Asa ca intr-o alta lume paralela, in lumea plina de etichete (date de mine) a gentlemanship-ului autentic, un gentleman se va stradui sa afle si sa retina numele tuturor membrilor clanului Buendia dintr-Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez. Asta e o regula fundamentala pentru a face conversatie intr-o petrecere reusita din lumea mea!

Poftim! La fel de justificat!

Post edit la Stirling Moss

Prolog: Un armasar, cu cat e mai inalt, mai musculos, cu parul mai negru si ochii mai galesi, cu atat te arunca mai tare. Te azvarle de nu stii cum sa te mai aduni de pe jos!

Scenariu: Athos da din cap, cabreaza putin-putintel cat sa ma sperie, necheaza de doua ori si face un salt artistic in lateral, numai la vreo 5 metri asa, cu o miscare elicoidala din gat de toata frumusetea. Crisa nici nu-si da seama cand i-au scapat scarile din picioare, cert e ca zboara de pe sa descriind in aer un arc de cerc perfect. Rumoare in sala! Crisa aterizeaza intr-o baltoaca de noroi si nu sta pe loc, nu, ci se rostogoleste pe toate partile cu gratie!
(Aparte)Minunat, mi-am murdarit camasuta!
(Catre public)Sunt bine, sunt bine, nu mi-am rupt nimic!
(Catre Athos)Stiam eu ca numele tau nu-mi spune nimic bun!

Morala: Data viitoare ne orientam catre un exemplar mai banal, docil si bland, care iti mananca din palma. Nu esti asa de mandra cand il calaresti, dar macar stii ca te dai jos cand vrei tu, nu cand vrea el.

Who do you think you are? Stirling Moss?

De cand am descoperit echitatia (ca sa nu spun calaria si sa ridice Ruxandra o spranceana cu subinteles la mine: "De-abia acum ai descoperit-o, feit?"), impartasesc tuturor bucuria de-a avea un scop in viata clar, concis si liber exprimat.

Rezolutia mea e sa am un armasar de frizian, cel mai frumos cal din lume, inalt, negru si lucios, cu picioare musculoase dar subtiri, cu un trap care-ti da fluturasi in stomac numai cand il privesti. In fiecare seara as fugi de la birou ca sa-i dau bomboane cu aroma de mere, sa-l bat pe gat in timp ce ma chinuiesc in scari la trap saltat, sa-mi pun degetele peste narile lui cand e obosit ca sa-mi sufle aer cald in palma. Si promit ca n-o sa mai cer nimic altceva!

Encore une fois!

Ce-au invatat Ade & Crisa din Maroc:

1. Daca nu vrei sa treci printr-o spaima teribila, asaltata din toate partile de marocani dubiosi care se tin dupa tine ca oricum n-au altceva mai bun de facut, du-te insotita de cel putin un barbat: Marocul nu e loc pentru doua fete decoltate si singure care fac pe curajoasele!
2. Schimb valutar? Numai la banca!
3. Negociaza la sange, vanzatorii din medina sunt grozav de dezamagiti daca le dai cat cer. Special price for you, my friend, special price for you!
4. Argintul berber nu e argint 100%, dar e totusi inoxidabil, asa ca nu ne panicam
6. Sukram, dirham, salam
7. Fanta are gust de Frutty Fresh dublu indulcit si probabil ca asta si e
8. Camasa identica de la taraba de alaturi e intotdeauna facuta dintr-un material mai prost care se distruge la prima spalare, de unde si pretul mai mic
9. Pielaria se produce la Fez, iar pielea murdara se curata cu suc de lamaie
10. McDonald's are produse customizate (daca exista un McArabia, pe cand un McMamaliga?)
11. Tinerii vorbesc franceza, batranii mai putin
12. Orice negutator stie care e capitala Romaniei
13. Taxiurile sunt Loganuri turqoise
14. Concluzie: Marocul e o lume de iubit daca nu te sperii de primul contact si nu faci calea-ntoarsa in prima jumatate de ora

Road trippin'

1100 de km mai jos de Barcelona, pe coasta Mediteranei, dupa o noapte si-o zi de privit pe geamul masinii vilutele albe cu terasa pe acoperis si palmieri in curte, am ajuns fata in fata cu Africa si ne-am oprit. Ne tragem putin sufletul, ne facem plinul de sangria si pornim mai departe spre Maroc. Intre timp, ne-am asezat la rand pe nisip, gustand apa Atlanticului numai putin cu degetele de la picioare si fluturand din gene catre cavalerii care fac concurs de kitesurfing.

Deocamdata in frunte e Bruno din Fanta; va tinem la curent cu clasamentul final la concurs si la inimile noastre!

Only love, only love can leave such a mark Only love, only love can heal such a scar...

Merveilleuse soeur nu si-a facut niciodata probleme ca un concert cu multi rockeri care fac pogo, boxe care bubuie si eventual versuri licentioase n-ar fi locul indicat pentru a creste un copil. Drept pentru care asa m-a crescut ea pe mine, adunand an cu an un palmares impresionant de bilete de concert. Iar pentru asta ii multumim!

Si totusi, dintre toate aceste concerte, nu a fost nici unul care sa se compare cu experienta pe care am avut-o pe in locul de joaca al copiilor de la FC Barcelona. Madalina mica a inceput sa planga de emotie inca de la Snow Patrol in deschidere, dar marturisesc ca o lacrima mi-a scapat si mie cand au intrat U2.

Am facut un sincron frumos sarind in acelasi timp asa cum am invatat la gradinita, doar ca de data asta am invatat sa numaram nu pe "un elefant se legana" ci pe Vertigo: "uno, dos, tres, catorce...". Atata de tare ne-am emotionat, ca trei ore dupa fericitul eveniment inca aveam frisoane si nu ni se mai dezlegau limbile. "Cum a fost?" ne intrebau ceilalti copii din clasa; iar noi nu puteam decat sa strangem din buze si sa baiguim: "A fost...intr-un fel..."

Si ca sa intelegem mai bine ce frumos ne-am jucat noi, fredonam in cor:
http://www.youtube.com/watch?v=A8F_qKXCki0

Una Cuba muy libre y fresca!

Trei domnite romance in parcul Guell, fluturandu-si fustele in timp ce orchestruta boema le canta Zorba Grecul. Zorba a picat de nicaieri in acest peisaj, dar prezenta lui a fost exact cireasa de pe tortul colorat al lui Gaudi. Mediterana se linisteste, lasand valurile pe seama bancutelor de faianta crenelata si pictata. Ochii ni se scurg dupa strainul inalt cu palarie care ne prezinta CD-ul chitaristilor boemi.
Barcelona e colorata, rotunda si suficenta siesi ca un mar glazurat. Dementa ei e frumoasa. Si ne face si pe noi mai frumoase. Sau doar ni se pare nou, dupa prea multe cervezas, sangria si Cuba libre. Sa fie!

1000 de concerte, aceeasi problema

Eu cred ca la concerte oamenii ar trebui sa fie asezati dupa inaltime, de la mic la mare. Ca la orele de sport, cand pentru 45 de minute aveam oportunitatea sa socializam si cu oameni cu care in mod normal n-am fi avut prea multe de impartit, din simplul motiv ca eram de inaltime apropiata si ne puneau unul langa altul.
Inca de la intrare, cand ni se cere biletul si ne verifica in geanta: "Cutite, topoare aveti?", ar trebui sa fim filtrati printr-un cadru ca la montagne russe-urile de la Disneyland. Daca poti sa treci prin cadru, du-te in zona A. Daca nu-ti incape capul, pofteste in zona B! In felul asta, sora mea n-ar mai trebui sa sara decat de bucurie, in nici un caz ca sa vada peste umarul domnului din fata; iar balerinii ei frumosi adusi cu mari sacrificii de la Paris nu s-ar mai toci in varfuri.

In alta ordine de idei, le multumim domnilor de la Placebo pentru a doua experienta remarcabila pe care ne-au oferit-o si le promitem ca vom fi acolo si a treia oara cand vor veni in Romania
Carve your name into my arm
Instead of stressed I lie here charmed

Domnule Tanasescu, ma ajuti cu niste poze?

Atunci cand voi fi mica, vreau sa fiu ca Ines! Ines e flegmatica si directa si nu spune niciodata mai mult decat e necesar; ea te lasa sa citesti printre randuri. Ines citeste "Tournee du Chat Noir" cu cel mai graseiat 'r' din cate mi-a fost dat sa aud; ea invata la Scoala Franceza. Ines se indragosteste la prima vedere, dar e sarcastica si nepasatoare; ea stie ca qui s'aime se taquine.

Ines nu vrea ca langa printesa pe care tocmai a desenat-o sa apara si un print. In lumea ei de basm, printesele n-au neaparata nevoie de un print ca sa fie fericite. Ba mai mult, adauga Ines ridicand dintre creioane colorate ochii ei frumosi, am vazut chiar doamne care nici macar nu erau printese si erau foarte fericite singure!

Atunci cand o cuceresti, Ines iti spune cele mai frumoase povesti adevarate. Imi povesteste ca imediat ce termina clasa I (si numara pe degetele cate saptamani mai are: asta, inca una, 3, 4!), va pleca in Tunisia intr-o calatorie, de unde va invata multe. Nu ma pot abtine si-i spun ca si Simina mea a fost in Tunisia chiar saptamana trecuta, iar de-acolo mi-a adus o brosa din argint berber. Tocmai ma pregatesc sa-i explic ce-i cu berberii, cand Ines coboara vocea sa n-o auda nimeni altcineva si-mi spune secretul pe care i l-a incredintat mama ei cand a fost destul de mare ca sa inteleaga: "Stii ca de fapt Ines e nume berber? Spaniolii l-au furat de la berberi! Si-acum toata lumea ma intreaba de ce am nume spaniol; vezi, oamenii nu stiu!"

Calatoria mea initiatica

Cu chiu cu vai s-a despartit Merveilleuse soeur de pisica ei care i-a furat sufletul ca sa ma insoteasca in calatoria mea initiatica. S-a vaicarit, i-a lasat rezerve de mancare si apa ca pentru o saptamana, a instruit-o cum sa aiba grija de casa in lipsa ei si in sfarsit am plecat!

Rovigneta - avem
Buletine - avem
Talon - avem
Vigneta de Bulgaria - nu
Leva sau euro - nu
Harta - nu
GPS - nu
Cunostinte minime de limba bulgara - dada, stim sa numaram pana la 5
Intelegere caractere chirilice de pe indicatoare - nu

Ne-am ratacit ce ne-am ratacit prin Bulgaria, pana m-a apucat disperarea ca pierd Sabatul vrajitoarelor daca mai orbecaim mult. Noroc cu sora mea, care a zambit frumos in stanga si-n dreapta si a cerut indicatii cu cea mai eleganta engleza de care era-n stare, astfel incat intr-un final am reusit sa punem piciorul in Padurea de Piatra de langa Varna, destinatia finala! Din pacate pentru intrarea mea oficiala in soborul vrajitoarelor, am ajuns acolo abia a doua zi de dimineata...

Am gasit cercul magic ce pastra inca urme de foc, iar Zeita n-a fost deloc mofturoasa: ma astepta si mi-a primit ofranda chiar si cu intarziere de cateva ore. Si chiar si sora a declarat cu mana pe inima ca intr-adevar Padurea de Piatra e un spatiu magic, iar calatoria mea initiatica a meritat! S-a distrat ea cand ma rugam eu cu ofranda in mana, dar m-am distrat si eu cand am vazut-o plimbandu-se desculta prin nisipul cela ca sa se incarce de energie!

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
http://www.bulgariainpictures.com/pobiti-kamani-petrified-forest-varna-bulgaria.html

Createur d'emotions

Bucurestii ascund cele mai frumoase taramuri. Cu atat cu mai frumoase cu cat nu te astepti sa le gasesti in orasul acesta cu flori de pomana, pe care il ponegresti si chiar il scuipi din cand in cand!
Dar pentru mine e orasul din vis, de cand am coborat din avionul de Germania atat de fericita, atat de usurata, cu o piatra de moara in minus pe umeri! Iti amintesti, Codruto, cum respiram aerul acela recirculat de aeroport mic, de parca nu mai respirasem de un an? Si poate chiar de un an nu mai respirasem...
De atunci mi se tot intampla sa-mi gasesc in Bucuresti cuiburi: locuri in care ma regasesc, in care am crescut in alta viata, in alta lume simultana. Am gasit cuiburi de aer, cuiburi de umbra, cuiburi de dulceata de trandafiri, iar acum un cuib de parfumuri! In parfumeria magica zac amortite cele mai demente arome. La prima vedere par tacute si inofensive, dar sub degetele fetei tatuate ele se trezesc; sunt puternice si invaluitoare ca vrajile tiganesti; n-ai cum sa le scapi. Nu incerca sa le controlezi, lasa-te dus. Parfumurile vor avea grija sa ajungi exact acolo unde trebuie.

Si ca sa intelegem mai bine, vizitam asa:
http://createur5demotions.com/

Everybody wants to be a cat

Draga Mara, in trusoul tau au aparut cateva obiecte mici si frez, care poarta pe ele o pisicuta numita Marie (frez asta e o culoare pe care o s-o inveti cat de repede, impreuna cu bleu ciel, sable, brique si olive, cuvinte inventate special pentru printese care vorbesc pe limba lor si nimeni nu intelege ce spun).

Scopul acestor lucrusoare este sa te invete ca oricat de aristocrata ar fi o micuta domnisoara (asa cum fara indoiala vei fi), nu se stie niciodata cand ii poate pica cu tronc un Thomas O'Malley adunat de pe strazi, care o va invata sa danseze si sa se bucure de viata.

Si ca sa intelegi tu mai bine, din lumea magica a lui Disney ai primit si:

Aristocats sau Aristochats (dupa preferinta)

Inapoi la Paris

...si ma intorc la Paris de fiecare data, chiar daca planurile sunt altele, chiar daca oamenii sunt altii. Pentru ca Parisul e locul meu si simt ca revin, nu ca vin. Asa cum Viena ma invata ceva de fiecare data, Parisul imi aminteste ceva de fiecare data. Acum mi-a amintit ca astept un print care sa-mi aduca un buchet de lalele galbene imbracate in hartie de impachetat. Maro. Maron. Marron.
Mi-a mai amintit ca pana si dansatoarele de la Moulin Rouge erau in viata de zi cu zi croitorese. Ca poti fi o lady si fumand o tigara pe scari in fata Operei, nu trebuie neaparat sa ai acces la balcon. Iar vremea din Paris mi-a amintit ca poti fi capricioasa fara sa-ti pierzi farmecul.

Ultima noapte la Paris, cu o sticla de vin rosu sec pe Pont des Arts. Data viitoare venim cu paharele de cristal dupa noi!

Se cauta un rinoceroz pentru Pupidulce

Cercul printeselor s-a deschis si a mai primit un membru cu drepturi depline. E o printesa veritabila, a se recunoaste dupa degetelele subtirele si gratioase. Ca orice printesa adevarata, e cruda uneori. Canta (?!) cand isi ia baia, asa cum te-ai astepta de la orice printesa sa faca. Si bineinteles, fiindca e o printesa, nu se scobeste in nas. Niciodata!

Ii zicem Mara pentru ca nu e mai inalta decat un mar. Si de cand Irina a adus-o in viata noastra, printesele roiesc si se agita, isi exerseaza puterile de ursitoare, o examineaza pe toate partile si se minuneaza. Ne lasam duse de val si planuim deja nebuniile ce vor urma. Ne incanta grozav gandul ca o sa transmitem traditia cursurilor din bucatarie tinute pe banane. Iar daca o sa vina vreodata seara acasa tatuata si cercelata, va gasi cu siguranta cel putin o printesa care sa-i ia apararea in fata mama-sii. Ba, ca s-o indulcim pe Irina de sperietura, tot noi o vom scoate la nopti pierdute si alcoolice si-i vom intretine imaginea de mama cool.

Bine ai venit, printesa mica! Suntem cu toatele aici pentru tine, dar ca sa n-o panicam pe Irina, asteptam sa te faci un pic mai mare. Si pentru ca tu cresti cand dormi...
Ce-ar fi sa se culce
Pupidulce?

Ca sa intelegem mai bine, rasfoim din nou
Philippe Lechermeier si Rebecca Dautremer - Printese date uitarii sau necunoscute

Ne vedem la urmatorul Sabat

N-am mai putut sa scriu pentru ca n-am inteles nimic. Nimic din soborul de vrajitoare adunate s-o jeleasca. Nimic din ochii ei albastri care s-au inchis pentru totdeauna. Nimic din ochii albastri ai tuturor copiilor si nepotilor ei, pe care eu nu i-am mostenit.
Scriu acum, pentru ca am inteles ce trebuie sa fac. Am gasit arborele genealogic, l-am desfasurat in toata casa si am descoperit numele pe care-l uitasem: Ivanov. Si ca sa nu-l mai uit vreodata, planuiesc o calatorie initiatica in Bulgaria, inapoi la origini, in noaptea urmatorului Sabat. Deci pe 21 martie ma urc in masina si fug la Varna, ca sa-mi redescopar radacinile in Padurea de Piatra.

Unde se duc vrajitoarele dupa ce inchid ochii pentru totdeauna?

A sosit Shirin

"Dintre toate, Shirin stie cel mai bine sa obtina ce vrea", mi-a spus Irina inainte sa mi-o dea. Si dupa o seara cu ea, mi-am dat seama ca intr-adevar stie sa obtina ce vrea. Cu nici un chip nu se va stradui sa-si gaseasca un loc in spatiul tau; dimpotriva, tot spatiul tau va trebui sa se muleze pe stilul ei.

Am o presimtire ca ne vom intelege de minune!

Sfarsitul dialecticii printese-vrajitoare

Dupa atatea printese otravite, printese ursite sa moara intepate cu fusul, printese carora li se fura vocea, a venit in sfasit timpul ca printesele si vrajitoarele sa se impace. Prea multe povesti pentru copii au nedreptatit vrajitoarele, atribuindu-le lor rolul negativ, cand de fapt vina era aproape de fiecare data a unui prostanac de print. Pentru inima printului se faceau toate rautatile, deci el starnea mai toate intrigile (desi de prea putine ori era in stare sa le si rezolve de unul singur!). E vremea ca printul sa dispara din peisaj si sa le lase pe printese si pe vrajitoare sa ajunga la un consens.

De fapt, si unele si altele sunt cam la fel. Singura deosebire e ca, spre deosebire de printese, vrajitoarelor nu le e frica de intuneric si de negru in general. De aici decurge totul: obsesia pentru fazele lunii, pentru unghiile negre, pentru cerceii acoperiti cu dantela neagra, pentru inelul cu ambra care se face negru la suparare, pentru micuta rochie neagra pe care n-o mai gasesc de cand cu noaptea aia dementa, pentru cizmele negre cu toc de 11 cm.

Si da, Teodoro, si obsesia ta pentru lalele negre la nunta tot aici se inscrie!