Sfarsitul dialecticii printese-vrajitoare

Dupa atatea printese otravite, printese ursite sa moara intepate cu fusul, printese carora li se fura vocea, a venit in sfasit timpul ca printesele si vrajitoarele sa se impace. Prea multe povesti pentru copii au nedreptatit vrajitoarele, atribuindu-le lor rolul negativ, cand de fapt vina era aproape de fiecare data a unui prostanac de print. Pentru inima printului se faceau toate rautatile, deci el starnea mai toate intrigile (desi de prea putine ori era in stare sa le si rezolve de unul singur!). E vremea ca printul sa dispara din peisaj si sa le lase pe printese si pe vrajitoare sa ajunga la un consens.

De fapt, si unele si altele sunt cam la fel. Singura deosebire e ca, spre deosebire de printese, vrajitoarelor nu le e frica de intuneric si de negru in general. De aici decurge totul: obsesia pentru fazele lunii, pentru unghiile negre, pentru cerceii acoperiti cu dantela neagra, pentru inelul cu ambra care se face negru la suparare, pentru micuta rochie neagra pe care n-o mai gasesc de cand cu noaptea aia dementa, pentru cizmele negre cu toc de 11 cm.

Si da, Teodoro, si obsesia ta pentru lalele negre la nunta tot aici se inscrie!