Se afișează postările cu eticheta muzica si muzichia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzica si muzichia. Afișați toate postările

joi, 27 august 2009

Scleroza Madonnei sau despre cum discriminarea nu e buna

Ne place sa ne lamentam. Ne lamentam daca nu avem concerte, ca suntem ultima tara din lume fara stadioane si normal ca nu vrea nimeni sa cante in Romania. Ne lamentam si daca avem concerte, ca s-a auzit prost, oamenii au falsat si au facut playback (si, dupa cum stim cu totii, "playback poa' sa faca si o surdo-muta").

Concertul Madonnei n-a fost nici mai mult, nici mai putin decat era de asteptat sa fie. Adica femeia a dansat, a schimbat outfit dupa outfit, a avut proiectii si scenografii spectaculoase. Atat. N-a dat dovada de o voce extraordinara, pentru ca nici nu ne asteptam la asta din partea ei; cine credea ca o va asculta pe Tarja Turunen n-a nimerit unde trebuia. Ca sa nu mai zic de bomba pe care am auzit-o azi dimineata, de la niste oameni scarbiti ca momentul romanesc (pe care il anuntase media noastra minunata) a fost de fapt un dans tiganesc; ce, Madonna crede ca noi suntem tigani? Madonna nu crede nimic despre noi pentru ca nici n-o intereseaza. Ea n-a avut nicio clipa intentia de a pregati un moment romanesc; La isla bonita a fost imbogatita cu acorduri tiganesti est-europene (est-europene, da balcanice, nu romanesti!), iar melodia a fost cantata asa pe tot parcursul turneului. Nu suntem noi nici mai speciali, nici mai obiditi decat altii.

In schimb, n-am putut sa nu observ ca desi nu arata de parca ar avea 50 de ani, Madonna manifesta totusi niste semne de scleroza. Care-a fost treaba cu momentul "Am auzit ca in estul Europei exista discriminare impotriva romilor. Vreau sa va spun ca discriminarea nu e buna!"? I-auzi! Ii multumim doamnei cu show-ul ca se erijeaza intr-un Bono de moralitate si toleranta. Aparent kabbala si yoga si-au facut efectul, poate o sa incercam si noi.

joi, 9 iulie 2009

Only love, only love can leave such a mark
Only love, only love can heal such a scar...

Merveilleuse soeur nu si-a facut niciodata probleme ca un concert cu multi rockeri care fac pogo, boxe care bubuie si eventual versuri licentioase n-ar fi locul indicat pentru a creste un copil. Drept pentru care asa m-a crescut ea pe mine, adunand an cu an un palmares impresionant de bilete de concert. Iar pentru asta ii multumim!

Si totusi, dintre toate aceste concerte, nu a fost nici unul care sa se compare cu experienta pe care am avut-o pe in locul de joaca al copiilor de la FC Barcelona. Madalina mica a inceput sa planga de emotie inca de la Snow Patrol in deschidere, dar marturisesc ca o lacrima mi-a scapat si mie cand au intrat U2.

Am facut un sincron frumos sarind in acelasi timp asa cum am invatat la gradinita, doar ca de data asta am invatat sa numaram nu pe "un elefant se legana" ci pe Vertigo: "uno, dos, tres, catorce...". Atata de tare ne-am emotionat, ca trei ore dupa fericitul eveniment inca aveam frisoane si nu ni se mai dezlegau limbile. "Cum a fost?" ne intrebau ceilalti copii din clasa; iar noi nu puteam decat sa strangem din buze si sa baiguim: "A fost...intr-un fel..."

Si ca sa intelegem mai bine ce frumos ne-am jucat noi, fredonam in cor:
http://www.youtube.com/watch?v=A8F_qKXCki0

luni, 22 iunie 2009

1000 de concerte, aceeasi problema

Eu cred ca la concerte oamenii ar trebui sa fie asezati dupa inaltime, de la mic la mare. Ca la orele de sport, cand pentru 45 de minute aveam oportunitatea sa socializam si cu oameni cu care in mod normal n-am fi avut prea multe de impartit, din simplul motiv ca eram de inaltime apropiata si ne puneau unul langa altul.
Inca de la intrare, cand ni se cere biletul si ne verifica in geanta: "Cutite, topoare aveti?", ar trebui sa fim filtrati printr-un cadru ca la montagne russe-urile de la Disneyland. Daca poti sa treci prin cadru, du-te in zona A. Daca nu-ti incape capul, pofteste in zona B! In felul asta, sora mea n-ar mai trebui sa sara decat de bucurie, in nici un caz ca sa vada peste umarul domnului din fata; iar balerinii ei frumosi adusi cu mari sacrificii de la Paris nu s-ar mai toci in varfuri.

In alta ordine de idei, le multumim domnilor de la Placebo pentru a doua experienta remarcabila pe care ne-au oferit-o si le promitem ca vom fi acolo si a treia oara cand vor veni in Romania
Carve your name into my arm
Instead of stressed I lie here charmed