joi, 27 august 2009

Scleroza Madonnei sau despre cum discriminarea nu e buna

Ne place sa ne lamentam. Ne lamentam daca nu avem concerte, ca suntem ultima tara din lume fara stadioane si normal ca nu vrea nimeni sa cante in Romania. Ne lamentam si daca avem concerte, ca s-a auzit prost, oamenii au falsat si au facut playback (si, dupa cum stim cu totii, "playback poa' sa faca si o surdo-muta").

Concertul Madonnei n-a fost nici mai mult, nici mai putin decat era de asteptat sa fie. Adica femeia a dansat, a schimbat outfit dupa outfit, a avut proiectii si scenografii spectaculoase. Atat. N-a dat dovada de o voce extraordinara, pentru ca nici nu ne asteptam la asta din partea ei; cine credea ca o va asculta pe Tarja Turunen n-a nimerit unde trebuia. Ca sa nu mai zic de bomba pe care am auzit-o azi dimineata, de la niste oameni scarbiti ca momentul romanesc (pe care il anuntase media noastra minunata) a fost de fapt un dans tiganesc; ce, Madonna crede ca noi suntem tigani? Madonna nu crede nimic despre noi pentru ca nici n-o intereseaza. Ea n-a avut nicio clipa intentia de a pregati un moment romanesc; La isla bonita a fost imbogatita cu acorduri tiganesti est-europene (est-europene, da balcanice, nu romanesti!), iar melodia a fost cantata asa pe tot parcursul turneului. Nu suntem noi nici mai speciali, nici mai obiditi decat altii.

In schimb, n-am putut sa nu observ ca desi nu arata de parca ar avea 50 de ani, Madonna manifesta totusi niste semne de scleroza. Care-a fost treaba cu momentul "Am auzit ca in estul Europei exista discriminare impotriva romilor. Vreau sa va spun ca discriminarea nu e buna!"? I-auzi! Ii multumim doamnei cu show-ul ca se erijeaza intr-un Bono de moralitate si toleranta. Aparent kabbala si yoga si-au facut efectul, poate o sa incercam si noi.

marți, 25 august 2009

De vara

Eu cred ca scoicile ciobite sunt cele mai nefericite. Sunt luate, examinate pe toate partile cu un ochi critic si aruncate inapoi fara niciun fel de consideratie. Acolo raman, batute in cap de soare, departe de suratele lor, pentru ca atunci cand renunti la scoicile necorespunzatoare, nu le plasezi cu grija de unde le-ai luat, ci le arunci unde vezi cu ochii. Asa se intampla.

Ele nu vor fi niciodata curatate cu grija de nisip, nici mangaiate si nici daruite oamenilor dragi. Nu vor sta pe masa din sufragerie, sub o fereastra inclinata de mansarda, langa un buchet de levantica.

Oare faptul ca stau pe plaja toata viata lor compenseaza? Dor de mare.

luni, 17 august 2009

Paradisul pierdut

Parul Anei a prins viata la Portofino. S-a umezit si s-a rasucit si s-a buclat, pana a ajuns la starea aia de gratie pe care o ai numai dupa ce faci dragoste. O stare fireasca, daca te gandesti ca Ana si-a gasit la Portofino paradisul pierdut (hence: dragoste) si ca acest paradis este locul ideal pentru luna de miere (hence: dragoste).

Si cand va fi Ana repusa in drepturi ca unica printesa a castelului de pe coasta, toate lunile petrecute in ospetie la ea vor fi de miere. Dimineata vom urca treptele multe si ca sa nu ametim uitandu-ne in jos spre apa ne vom sprijini de zidul traversat de soparlite mititele cat jumatate de deget, pana la farul de unde s-au aruncat indragostiti nemangaiati. Acolo ne va astepta Ana cu cafea fierbinte si cu numai trei scaune; ea va sta pe marginea zidului exclamand "Ce frumos miroase a cafea!" si totul in jurul ei va fi tonic. Seara vom cobori in port, iar acolo Ana va deschide o sampanie asa cum numai ea stie s-o faca, vom privi corabiile iesind in larg si soarele va apune corai de dragul ei.

Se ofera cineva sa petreaca aceasta luna de miere cu mine? Pot fi doua, sau trei, sau patru luni, castelul este al nostru pe vecie, iar Anei ii creste parul si nu e nimic mai frumos.

luni, 3 august 2009

Mi-am aruncat ochii pe Cum sa fii o lady, complet intamplator, pentru ca era pe birou, iar eu asteptam agasata sa mi se trimita un mail care nici macar nu era atat de mare ca sa aiba circumstante atenuante (IT-ul? Ma ajuta si pe mine cineva?). Se deschide de la sine la pagina 87, capitolul "Organizarea unei petreceri", unde troneaza pe toata pagina urmatoarea regula: "O lady se va stradui sa afle si sa retina numele echipelor care joaca in finala campionatului national de fotbal."

Haida-de! Asta da criteriu ca sa separi graul de neghina in lumea plina de etichete a ladyship-ului autentic! Mi se pare corect si complet justificat! Asa ca intr-o alta lume paralela, in lumea plina de etichete (date de mine) a gentlemanship-ului autentic, un gentleman se va stradui sa afle si sa retina numele tuturor membrilor clanului Buendia dintr-Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez. Asta e o regula fundamentala pentru a face conversatie intr-o petrecere reusita din lumea mea!

Poftim! La fel de justificat!