Maria bucuria

Atat as vrea, ca Maria, care nu-si cunoaste matusa, sa creada ca arat asa (ca fata din tablou adica).

Si ca imi petrec noptile invatand sa zbor si inventand povesti pentru ea. Iar zilele experimentand retete de ceaiuri si cautand haine mici de vrajitoare ca sa aiba si ea trusoul ei magic (pe care maica-sa n-o sa i le puna niciodata, ca cica sunt periculoase. De parca ce pot sa-i strice niste tinte unei fetite de un an?).

Si ca traiesc intr-un oras colorat si viu, unde e mult soare asa ca parul iti creste mai repede, unde se doarme in fiecare zi intre 2 si 4 asa cum ar trebui sa faca si ea, unde oamenii se iubesc mult ca oricum n-au altceva de facut, si vorbesc in multe feluri pentru ca vin din toate partile lumii.

As vrea ca Maria sa stie ca in somn invatam o multime de lucruri despre lume si calatorim fara bani pe unde ne vine. Si sa doarma mult ca sa visam amandoua ca vine in vizita la mine.

Maria, uite un cantecel pentru tine: Maria bucuria.

Recensamant primul an in Barcelona

Cand intra intr-o incapere stiu unde e nordul (de parca la ce-ti trebuie asta cand exista Google maps), stiu care e dreapta si care e stanga (asta numai pentru ca nu sunt in stare sa foloseasca ambele maini cu acelasi talent, cu una sa chatuiasca pe facebook, cu cealalta sa se dea cu ruj, cu umarul uneia sa tina telefonul in timp ce vorbeste si cu cotul celeilalte sa infunde gentile in sifonier ca sa nu cada peste ea) si pot sa petreaca 2 ore discutand despre cum se repara o priza (pe care noi o reparam f usor schimband becul, pt ca nu priza era de vina)...in fine, stiu sa faca o gramada de lucruri dar cu toate astea intra pre lista mea de "probleme":

• una bucata avocat galician insurat. Minunat, cunoaste Parisul ca-n palma, il iubeste pe Murakami, apreciaza cum trebuie un ceai magic si cunoaste rasfatul de a umbla prin casa in camasi marocane lungi si semi-transparente. Vorbeste engleza si franceza perfect, numai cu un pic de cuceritor accent spaniol. Dar cat se poate de insurat. Cu o avocata, cuceritoare si ea. Pe sistemul I met the man of my dreams and than I met his beautiful wife. Care, mai mult, asteapta un copil. Fericiti, ea se rasfata cu prajituri fara sa puna nimic pe ea pentru ca e fina si subtire ca o nimfa, el citeste "What to expect when you're expecting" si ne invata ca bebelusii trebuie lasati sa mearga in 4 labe cat mai mult posibil, ca asta le dezvolta nu stiu ce parte a creierului. Deci pe scurt fericiti si netulburati. Bun, acestea fiind date zic Chapeau bas, in aceasta combinatie nu ma bag, si merg mai departe.
• una bucata mascul paros. Tot galician. Neinsurat, dar barbatul tuturor femeilor. Gateste un mic dejun fantastic dupa o noapte la fel de fantastica, dar dupa ce pleci schimba cearsafurile ca sa-si primeasca urmatoarea femeie. Zic pas.
• una bucata portughez fotograf. Te plimba cu motorul, te duce la concerte, iti pune fado dimineata la trezire si-ti face poze in timp ce asculti ghemuita in paturica. Problema lui nu stiu care e, dar ceva nu era chiar curat in Danemarca. Asa ca merg mai departe.
• una bucata argentinian chitarist si profesor de yoga, pe deasupra si dansator de tango. Suna perfect, dar cand il asculti vorbind cu accentul ala argentinian aproape italienesc, lungind vocalele, ti se pare ca te minte tot timpul. Pe langa asta, nu pierde nicio ocazie sa se planga de ceva. Totul ii pute, nimic nu e chiar cum trebuie. Un om care se plange tot timpul nu e ce trebuie. Asa ca-l las in plata Domnului.
• una bucata columbian fara acte. Vesel si petrecaret, traieste in Barcelona ilegal si fuge de politie. In plus, e prea disperat. Nunununu, un barbat trebuie sa stie cand e cazul sa insiste si cand nu. Ne mai vedem pe aici pe undeva!
• una bucata catalan libidinos. Se uita la tine de parca ai fi o prajitura cu multa ciocolata si cu o capsuna fix in varf. Iti face toate complimentele pe care nu credeai ca le vei auzi vreodata de un barbat, pentru ca numai fetele observa asa ceva. Te plimba prin locuri ascunse din Barcelona, iti spune povesti despre fiecare coltisor si fiecare piateta, stie cel mai exquisite restaurante si cele mai exotice ceainarii, se converseaza cu aceeasi lejeritate despre Guardiola ca despre Salman Rushdie. Dar are nici mai mult nici mai putin decat prietena de 8 ani. O rusoaica fugita de la barbat in camesa alba pe timp de noapte si venita in Barcelona fara acte, numai ca sa fie cu el (bine, hai, povestea am idilizat-o eu putin, n-o fi fost chiar asa). Asa ca de 9 luni incoace tot spun pas...pas...pas...ihm, ceva nu merge...

Pe scurt, o colectie destul de buna. Acum suntem in asteptarea unui italian care sa vorbeasca spaniola cu accent argentinian, a unui francez caruia sa-i placa Galicia, a unui irlandez care lucreaza ca barman in Barcelona, a unui politist care intercepteaza imigranti fara acte si a unui rus cu sofer personal. Hai sa vedem ce aduce sezonul 2011-2012...

Universitatile

Cea mai apropiata e Universitatea pisicilor. Nici nu cobori bine Aribau, faci stanga, iar daca te uiti cu atentie printre fire de iarba si gramezi de frunze uscate o sa le vezi, una cate una. Doua alb cu negru, una cu dungi portocalii, vreo trei negre...si inca multe altele! Se apropie de gard si se uita la tine printre gratii, dar asta nu inseamna ca stau neaparat la mangaiat. Vor doar sa te cunoasca; se stie ca pisicile sunt fiinte curioase. Cateodata, daca ai la tine un yoyo adus de Milena din Berlin, se opresc sa se joace cu tine. Daca nu, sa fii sanatos! Ele sunt pufoase, grasute si blande, dar pur si simplu nu au chef azi!

A doua universitate, la care poti sa ajungi in 15 minute de mers pe bicicleta cu soarele in fata, e Universitatea citadelei. Printr-un pasaj subteran patrunzi in cladirea veche din caramida rosie, cu coloane inalte de nu le vezi capatul, intunecata si silentioasa. Atat de silentioasa incat n-ai cum sa gasesti un cuib mai bun de semiotica si hermeneutica; de cand am descoperit-o si mi-am gasit locul, fetele imi spun Harry Potter. Fie si-asa.

Iar cea mai indepartata e Universitatea gloriilor. Nu ne miram deloc de nume, avand in vedere ca in toata gloria lui se inalta chiar langa universitate un falus inalt de 38 de etaje. Pe care il vad de pe fereastra biroului meu de la modestul etaj 8 al universitatii si ma intreb cum o arata circumcis. Atat!

Ce ne trebuie

A lansat Alinut in seara asta o leapsa cu ce ne trebuie. N-o sa zic decat primul lucru de pe lista ei: surubelnita din 100 ml Vodka + sucul de la 3 portocale stoarse de noi (asa a zis Alinut, asa facem. De mana noastra sa fie stoarse, nu altfel!). Scriu aici ca sa ramana pe vecie si sa inteleaga si altii ca NE TREBUIE!

Simina a adaugat si ea ceva la lista de minunatii care ne trebuie.

Iar pentru ca numarul 3 e cu noroc, ma prind si eu sa mentionez ceva ce ne trebuie! Ceai din seminte verzi de cardamom si radacina proaspata de ghimbir. Am descoperit azi-dimineata reteta facand combinatii cu ingredientele din sertarul magic de plantute adunate de prin lume. Abia dupa ce si-a facut efectul m-a plesnit curiozitatea si dupa cautari asidue am descoperit combinatia intr-o reteta afrodisiaca din 1001 de nopti: seminte verzi de cardamom si ghimbir! Iata!

Ce ne mai trebuie?

Personaje

A fost odata ca niciodata, asa cum incep toate povestile demne de a fi povestite, un andaluz care locuia intr-o debara. Pe o saltea murdara si veche, dormea dus pana la 4 dupa-amiaza. N-avea ce sa fie rau. Poate ca-i lipseau niste lucruri... un pat adevarat, ferestre, aer, lumina... Dar era fericit. Iar noi amuzate.

Pasul 2 a fost sa-si ia inima in dinti si sa se instaleze in camera lui de drept. Dar pentru asta a trebuit sa-si suflece manecile si sa stranga toata mobila victoriana care trona in mijlocul camerei, sa scape de lampadare si jilturi, sa-si monteze patul, sa curete praful care parea strans in ani intregi de nelocuire si mai ales sa-si ia ramas bun de la debaraua care il adapostise atata timp. Dar, in schimbul efortului, andaluzul s-a ales cu un pat adevarat, cu multa lumina dimineata direct pe perna lui si cu propria terasa de pe care sa strige cand se trezeste Hola, Barcelona! spre disperarea vecinilor (nu, el nu face asta, asta fac numai eu, pe terasa comuna dinspre salon).

Pasul 3 a fost sa-si dea seama ca in camera lui minunata cu multa lumina lipseste ceva...i-a trebuit ceva timp, dar in cele din urma a dibuit ce lipsea: usa. Si dupa ce a petrecut 2 luni auzind toate intimitatile venite din camera vecina (intamplator, camera vecina este chiar a mea), s-a mobilizat sa-si monteze o usa la intrarea in camera. Un moment important in viata oricarui barbat.

Pasul 4 poate va fi (poate...zic) sa-si monteze si o clanta la usa. Pentru ca usa lui scoasa din Catalogul obiectelor de negasit nu are clanta. Pesemne ca era mai ieftina asa. Ii uram succes, ca sa reuseasca sa-si inchida/ deschida proaspata usa.

Ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Jacques Carelman - Catalogue d'Objets Introuvables