Personaje

A fost odata ca niciodata, asa cum incep toate povestile demne de a fi povestite, un andaluz care locuia intr-o debara. Pe o saltea murdara si veche, dormea dus pana la 4 dupa-amiaza. N-avea ce sa fie rau. Poate ca-i lipseau niste lucruri... un pat adevarat, ferestre, aer, lumina... Dar era fericit. Iar noi amuzate.

Pasul 2 a fost sa-si ia inima in dinti si sa se instaleze in camera lui de drept. Dar pentru asta a trebuit sa-si suflece manecile si sa stranga toata mobila victoriana care trona in mijlocul camerei, sa scape de lampadare si jilturi, sa-si monteze patul, sa curete praful care parea strans in ani intregi de nelocuire si mai ales sa-si ia ramas bun de la debaraua care il adapostise atata timp. Dar, in schimbul efortului, andaluzul s-a ales cu un pat adevarat, cu multa lumina dimineata direct pe perna lui si cu propria terasa de pe care sa strige cand se trezeste Hola, Barcelona! spre disperarea vecinilor (nu, el nu face asta, asta fac numai eu, pe terasa comuna dinspre salon).

Pasul 3 a fost sa-si dea seama ca in camera lui minunata cu multa lumina lipseste ceva...i-a trebuit ceva timp, dar in cele din urma a dibuit ce lipsea: usa. Si dupa ce a petrecut 2 luni auzind toate intimitatile venite din camera vecina (intamplator, camera vecina este chiar a mea), s-a mobilizat sa-si monteze o usa la intrarea in camera. Un moment important in viata oricarui barbat.

Pasul 4 poate va fi (poate...zic) sa-si monteze si o clanta la usa. Pentru ca usa lui scoasa din Catalogul obiectelor de negasit nu are clanta. Pesemne ca era mai ieftina asa. Ii uram succes, ca sa reuseasca sa-si inchida/ deschida proaspata usa.

Ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Jacques Carelman - Catalogue d'Objets Introuvables