Hai sa plecam undeva! Sa luam drumul spre mare, e drept, dar sa ajungem in mai putin de-o ora. Nu, nu la mare. La kilometrul 86. Nu ne trebuie mai mult. Sa ne asezam acolo, cu fata spre soare, sa mirosim pamantul, sa o invocam pe zeita-mama, sa soptim un descantec, sa asteptam. Vreo 5 ani. Nu mai mult.
Daca ne ajuta zeita, peste 5 ani in jurul nostru va fi o mica padure. Ulmii vor fi crescut destul cat sa ne faca umbra. Nu-i vom mai vedea pe toti cei 42 pe care i-am plantat eu azi, dar macar cativa dintre ei vor fi acolo sa stie ca eu sunt cea care ii descanta in timp ce batatorea cat putea de bine pamantul peste radacinutele lor.
Iar in jurul ulmilor mei, poate vor fi ramas cativa dintre cei 2458 de copacei pe care azi i-au plantat ceilalti copii entuziasti si gratuit competitivi, cu accent de Sibiu si sange regal de Bank of Scotland, cu nasul inrosit de soarele si de flirtul de duminica.
Multumim pentru ziua de azi si pentru padurea de peste 5 ani prietenilor pe care ii gasim aici http://www.viitorplus.ro/adoptauncopac.
Sunt minunati si entuziasti, stiu de ce salcioara si ulmul merg bine impreuna, au multe idei frumoase, dar cel mai important dintre toate: se numara printre aceia, putini, dintre noi, care prefera sa creada in ceva decat sa aduca contrargumente sceptice si sa demonstreze ca ceva-ul nu ar merge niciodata.
3 comentarii:
:)
Vai vai vai. astept post-ul despre gardul viu plantat cu tot atata truda si descantat cu tot atata interes. ce? peste ani si ani n-o punem si noi de-o padure?
as vrea sa dau like pentru ce scrie dez-bold... mai ales la faza cu oamenii care aduc contra-argumente... que los shuv - los en el culo :))
Trimiteți un comentariu