marți, 16 noiembrie 2010

Coincidente

  • Inainte de deschiderea festivalului de film, bem o bere cu baietii si ii invatam sa spuna Noroc, adaugand ca daca vor traducere literala pot sa spuna si Sanatate, dar la noi numai batranii spun Sanatate. Dupa care intram in sala de proiectii si auzim din difuzoare: Noroc, sanatate!. Baietii raman siderati, eu si Anca ne invartim un pic in loc si nu intelegem ce se intampla. Intr-un final de dam seama: filmul care deschide a 17-a editie a festivalului independent de film din Barcelona e romanesc. Entuziasm, aplauze, felicitari, multumim, stiti, cinematografia romaneasca bate tot!
  • Ne asezam si noi pe un covor ca toata lumea, prindem si niste perne, cand ma uit mai bine, vad ca in film joaca George Costea. Ma agit toata, ma intorc spre unul dintre baieti si-i zic Eeeei, el a fost coleg cu mine in liceu! Cineastul se simte dator sa dea vestea mai departe, in 20 de secunde toata lumea stie ca Georgica a facut Sava si cat de minunat dansa.
  • Asteptam la toaleta si ma uit la fata de langa mine. Imi plac cizmele tale, ii spun, de unde le-ai luat?, la care ea face cea mai simpatica fata dezolata si-mi zice Aaa, le-am luat din tara mea, din Romania! Entuziasm maxim, imbratisari, cum te cheama, ce faci mai tarziu.
  • Totusi, cizmele, cizmele totusi, de unde le-ai luat? Pai stii, incepe ea sa-mi explice, vis-a-vis de Tomis e un magazin... Anca aude si se activeaza si ea Esti din Constanta? Si eu! Entuziasm maxim, imbratisari, cum te cheama, ce faci mai tarziu, schimbam numere de telefon.
  • Aprind calculatorul cu o mana, cu cealalta deschid fereastra. Click pe Safari cu privirea nesigura a omului care se trezeste de dimineata la 4 PM intr-o zi de marti, pentru ca la 7 AM inca mai asculta Beatles la pick-up. Si am un deja-vu. Imi apar Beatlesii pe monitor, cat toate zilele, in alb si negru. Ma gandesc ca inca mai visez, dar apare scrisul cu litere de-o schioapa The Beatles. Now on iTunes. Iubesc Apple si cum citeste el ganduri!


Nimic nu e intamplator.

joi, 4 noiembrie 2010

Tango in picioarele goale


Nu mi-am incaltat inca pantofii rosii de tango, pentru ca in Barcelona se danseaza in picioarele goale. Ca sa poti mangaia podeaua si sa poti desena pe ea semnul infinitului cu pernitele-penite inmuiate in pudra. Multi visatori cu ochii inchisi in picioarele goale se invartesc in cerc si zambesc din cand in cand cand recunosc pe pielea lor cate o aschie sarita din parchetul Giselei.



Zvacnesc afara din cerc si o pup pe Gisela de ramas-bun asa cum cere stilul argentinian, pe un singur obraz, ca sa nu-mi atrag vreo injuratura argentiniana ca am stricat armonia dansului. Nu primesc decat un zambet complice, stie si ea ca portughezii nu au rabdare sa te astepte cu casca in brate pana ti se termina dansul. Imi arata cu degetul unde mi-am aruncat Conversii ca sa castig timp; vezi ce bine e sa nu trebuiasca sa-ti mai si dai jos pantofii de tango? Secundele castigate le vei petrece traversand Barcelona luminata de felinare pe motocicleta sau ascultand concertul celor doua fete care te imbie la dragoste mai rau ca o zi ploioasa, sau savurandu-ti vinul si prajitura cu ciocolata ghemuita in fotoliu la masa din spatele scenei. Daca pui problema asa, te gandesti de ce te-ai mai incalta in pantofi de tango vreodata?