Cum sa fii o lady

Botanice

2011-10-24T17:55:00.006+03:00

Mme Latisse, multumesc pentru meditatii. Imi plac mult si ma inspira frumos. De exemplu, meditatia de aseara mi-a adus aminte o lectie importanta. Atunci cand cultivi seminte de pepeni, nu te astepta sa iasa struguri. Ai doua optiuni. Ori iti asumi ca o sa iasa pepeni si-ti faci planuri cu pepenii aia, ori daca intr-adevar ce-ti doresti tu sunt niscai struguri, pai pune-te si cultiva struguri.

Cu alte cuvinte, studiu de caz real ca sa intelegem parabola: daca ce vrei tu e o relatie normala cu un barbat care sa te astepte cand iesi de la birou, sa mergeti acasa si sa vegetati caldut si dragut impreuna pe canapeaua din salon vazand filme si band ceaiuri incolaciti sub patura, sa te duca in pat cand adormi la jumatatea Razboiului stelelor cu capul pe umarul lui, sa te trezesti langa el a doua zi de dimineata, sa va faceti planuri de weekend, sa-l duci acasa la parinti in vacanta de vara si sa-l pui la masa cu taica-tu care sa-l plictiseasca grozav cu povestile lui din armata...in fine, ai prins ideea...Deci daca vrei acest tip de relatie, pai atunci inceteaza sa mai iesi cu catalanul libidinos care locuieste cu prietena lui si in fiecare zi la 22.30 trebuie sa fie acasa. Ori iti asumi ca nu e nimic mai mult decat un pepene si nici nu va fi vreodata altceva (ma rog, nici pepene nu e chiar rau, poti sa-l faci dulceata, sa-l mananci cu branza cum face tata sau chiar sa-l pui la murat cum am invatat eu de la nasa mea cea magica...in fine, optiuni ai!), ori il dai naibii de pepene daca nu-ti ajunge ce-ti ofera si te pui pe cultivat / cautat struguri.

Iata! Lectie invatata! Acum hai sa vedem cat ma tine..

Maria bucuria

2011-10-23T20:46:00.009+03:00

Atat as vrea, ca Maria, care nu-si cunoaste matusa, sa creada ca arat asa (ca fata din tablou adica).
Si ca imi petrec noptile invatand sa zbor si inventand povesti pentru ea. Iar zilele experimentand retete de ceaiuri si cautand haine mici de vrajitoare ca sa aiba si ea trusoul ei magic (pe care maica-sa n-o sa i le puna niciodata, ca cica sunt periculoase. De parca ce pot sa-i strice niste tinte unei fetite de un an?).
Si ca traiesc intr-un oras colorat si viu, unde e mult soare asa ca parul iti creste mai repede, unde se doarme in fiecare zi intre 2 si 4 asa cum ar trebui sa faca si ea, unde oamenii se iubesc mult ca oricum n-au altceva de facut, si vorbesc in multe feluri pentru ca vin din toate partile lumii.

As vrea ca Maria sa stie ca in somn invatam o multime de lucruri despre lume si calatorim fara bani pe unde ne vine. Si sa doarma mult ca sa visam amandoua ca vine in vizita la mine.
Maria, uite un cantecel pentru tine: Maria bucuria.

Duminica mea dulce

2011-10-16T17:54:00.006+03:00

Asa imi trebuie daca ma apuc sa inovez. Cand ai reteta ta minune de pandispan cu visine si-ti iese ca-n filme, nu incerca sa faci pe interesantul incercand aceeasi reteta, dar cu portocale. Madame Jurcovan zice foarte clar: cu caise sau visine. Nu zice nimic de portocale, morcovi, dovlecei sau alte animale. Asa ca in amintirea primei prajituri pe care am facut-o impreuna cu iubitul Bogdan si mi-a iesit foarte bine, de acum raman la reteta originala.

Ce-i drept e drept, o lady se descurca intotdeauna. I-am pus dulce de leche pe deasupra, mi-am luat o cana de lapte si o mananc in timp ce ma uit la Chocolat. Daca dulce de leche nu-i salveaza gustul, Johnny Depp sigur o sa reuseasca.

Sunt inca in pat, cu plapuma in cap, si ma uit la film mancand prajitura cu dulce de leche din belsug. In momentul asta, nu m-as plange de nimic in viata!

Recensamant primul an in Barcelona

2011-10-08T03:23:00.007+03:00

Colectia mea de accesorii care cand intra intr-o incapere stiu unde e nordul (de parca la ce-ti trebuie asta cand exista Google maps), stiu care e dreapta si care e stanga (asta numai pentru ca nu sunt in stare sa foloseasca ambele maini cu acelasi talent, cu una sa chatuiasca pe facebook, cu cealalta sa se dea cu ruj, cu umarul uneia sa tina telefonul in timp ce vorbeste si cu cotul celeilalte sa infunde gentile in sifonier ca sa nu cada peste ea) si pot sa petreaca 2 ore discutand despre cum se repara o priza (pe care noi o reparam f usor schimband becul, pt ca nu priza era de vina)...in fine, deci colectia mea de accesorii personale cunoscute si sub numele de barbati... Barbati Barcelona, 2010-2011:

una bucata avocat galician insurat. Minunat, cunoaste Parisul ca-n palma, il iubeste pe Murakami, apreciaza cum trebuie un ceai magic si cunoaste rasfatul de a umbla prin casa in camasi marocane lungi si semi-transparente. Vorbeste engleza si franceza perfect, numai cu un pic de cuceritor accent spaniol. Dar cat se poate de insurat. Cu o avocata, cuceritoare si ea. Pe sistemul I met the man of my dreams and than I met his beautiful wife. Care, mai mult, asteapta un copil. Fericiti, ea se rasfata cu prajituri fara sa puna nimic pe ea pentru ca e fina si subtire ca o nimfa, el citeste "What to expect when you're expecting" si ne invata ca bebelusii trebuie lasati sa mearga in 4 labe cat mai mult posibil, ca asta le dezvolta nu stiu ce parte a creierului. Deci pe scurt fericiti si netulburati. Bun, acestea fiind date zic Chapeau bas, in aceasta combinatie nu ma bag, si merg mai departe.
una bucata mascul paros. Tot galician. Neinsurat, dar barbatul tuturor femeilor. Gateste un mic dejun fantastic dupa o noapte la fel de fantastica, dar dupa ce pleci schimba cearsafurile ca sa-si primeasca urmatoarea femeie. Zic pas.
una bucata portughez fotograf. Te plimba cu motorul, te duce la concerte, iti pune fado dimineata la trezire si-ti face poze in timp ce asculti ghemuita in paturica. Problema lui nu stiu care e, dar ceva nu era chiar curat in Danemarca. Asa ca merg mai departe.
una bucata argentinian chitarist si profesor de yoga, pe deasupra si dansator de tango. Suna perfect, dar cand il asculti vorbind cu accentul ala argentinian aproape italienesc, lungind vocalele, ti se pare ca te minte tot timpul. Pe langa asta, nu pierde nicio ocazie sa se planga de ceva. Totul ii pute, nimic nu e chiar cum trebuie. Un om care se plange tot timpul nu e sexy deloc. Asa ca-l las in plata Domnului.
una bucata columbian fara acte. Vesel si petrecaret, traieste in Barcelona ilegal si fuge de politie. Nu, desi suna ca un bad guy, nici macar nu pot sa spun ca asa e, ca sa justific o oarecare atractie. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, atractia nici nu exista. In plus, e prea disperat. Nunununu, un barbat trebuie sa stie cand e cazul sa insiste si cand nu. Ne mai vedem pe aici pe undeva!
una bucata catalan libidinos. Se uita la tine de parca ai fi o prajitura cu multa ciocolata si cu o capsuna fix in varf. Iti face toate complimentele pe care nu credeai ca le vei auzi vreodata de un barbat, pentru ca numai fetele observa asa ceva. Te plimba prin locuri ascunse din Barcelona, iti spune povesti despre fiecare coltisor si fiecare piateta, stie cel mai exquisite restaurante si cele mai exotice ceainarii, se converseaza cu aceeasi lejeritate despre Guardiola ca despre Salman Rushdie. Dar are nici mai mult nici mai putin decat prietena de 8 ani. O rusoaica fugita de la barbat in camesa alba pe timp de noapte si venita in Barcelona fara acte, numai ca sa fie cu el (bine, hai, povestea am idilizat-o eu putin, n-o fi fost chiar asa). Asa ca de 9 luni incoace tot spun pas...pas...pas...ihm, ceva nu merge...

Pe scurt, o colectie destul de buna. Acum suntem in asteptarea unui italian care sa vorbeasca spaniola cu accent argentinian, a unui francez caruia sa-i placa Galicia, a unui irlandez care lucreaza ca barman in Barcelona, a unui politist care intercepteaza imigranti fara acte si a unui rus cu sofer personal. Hai sa vedem ce aduce sezonul 2011-2012...

Universitatile

2011-01-17T01:53:00.002+02:00

Cea mai apropiata e Universitatea pisicilor. Nici nu cobori bine Aribau, faci stanga, iar daca te uiti cu atentie printre fire de iarba si gramezi de frunze uscate o sa le vezi, una cate una. Doua alb cu negru, una cu dungi portocalii, vreo trei negre...si inca multe altele! Se apropie de gard si se uita la tine printre gratii, dar asta nu inseamna ca stau neaparat la mangaiat. Vor doar sa te cunoasca; se stie ca pisicile sunt fiinte curioase. Cateodata, daca ai la tine un yoyo adus de Milena din Berlin, se opresc sa se joace cu tine. Daca nu, sa fii sanatos! Ele sunt pufoase, grasute si blande, dar pur si simplu nu au chef azi!

A doua universitate, la care poti sa ajungi in 15 minute de mers pe bicicleta cu soarele in fata, e Universitatea citadelei. Printr-un pasaj subteran patrunzi in cladirea veche din caramida rosie, cu coloane inalte de nu le vezi capatul, intunecata si silentioasa. Atat de silentioasa incat n-ai cum sa gasesti un cuib mai bun de semiotica si hermeneutica; de cand am descoperit-o si mi-am gasit locul, fetele imi spun Harry Potter. Fie si-asa.

Iar cea mai indepartata e Universitatea gloriilor. Nu ne miram deloc de nume, avand in vedere ca in toata gloria lui se inalta chiar langa universitate un falus inalt de 38 de etaje. Pe care il vad de pe fereastra biroului meu de la modestul etaj 8 al universitatii si ma intreb cum o arata circumcis. Atat!

Ce ne trebuie

2011-01-17T01:33:00.003+02:00

A lansat Alinut in seara asta o leapsa cu ce ne trebuie. N-o sa zic decat primul lucru de pe lista ei: surubelnita din 100 ml Vodka + sucul de la 3 portocale stoarse de noi (asa a zis Alinut, asa facem. De mana noastra sa fie stoarse, nu altfel!). Scriu aici ca sa ramana pe vecie si sa inteleaga si altii ca NE TREBUIE!

Simina a adaugat si ea ceva la lista de minunatii care ne trebuie.

Iar pentru ca numarul 3 e cu noroc, ma prind si eu sa mentionez ceva ce ne trebuie! Ceai din seminte verzi de cardamom si radacina proaspata de ghimbir. Am descoperit azi-dimineata reteta facand combinatii cu ingredientele din sertarul magic de plantute adunate de prin lume. Abia dupa ce si-a facut efectul m-a plesnit curiozitatea si dupa cautari asidue am descoperit combinatia intr-o reteta afrodisiaca din 1001 de nopti: seminte verzi de cardamom si ghimbir! Iata!

Ce ne mai trebuie?

Personaje

2011-01-17T01:01:00.005+02:00

A fost odata ca niciodata, asa cum incep toate povestile demne de a fi povestite, un andaluz care locuia intr-o debara. Pe o saltea murdara si veche, dormea dus pana la 4 dupa-amiaza. N-avea ce sa fie rau. Poate ca-i lipseau niste lucruri... un pat adevarat, ferestre, aer, lumina... Dar era fericit. Iar noi amuzate.

Pasul 2 a fost sa-si ia inima in dinti si sa se instaleze in camera lui de drept. Dar pentru asta a trebuit sa-si suflece manecile si sa stranga toata mobila victoriana care trona in mijlocul camerei, sa scape de lampadare si jilturi, sa-si monteze patul, sa curete praful care parea strans in ani intregi de nelocuire si mai ales sa-si ia ramas bun de la debaraua care il adapostise atata timp. Dar, in schimbul efortului, andaluzul s-a ales cu un pat adevarat, cu multa lumina dimineata direct pe perna lui si cu propria terasa de pe care sa strige cand se trezeste Hola, Barcelona! spre disperarea vecinilor (nu, el nu face asta, asta fac numai eu, pe terasa comuna dinspre salon).

Pasul 3 a fost sa-si dea seama ca in camera lui minunata cu multa lumina lipseste ceva...i-a trebuit ceva timp, dar in cele din urma a dibuit ce lipsea: usa. Si dupa ce a petrecut 2 luni auzind toate intimitatile venite din camera vecina (intamplator, camera vecina este chiar a mea), s-a mobilizat sa-si monteze o usa la intrarea in camera. Un moment important in viata oricarui barbat.

Pasul 4 poate va fi (poate...zic) sa-si monteze si o clanta la usa. Pentru ca usa lui scoasa din Catalogul obiectelor de negasit nu are clanta. Pesemne ca era mai ieftina asa. Ii uram succes, ca sa reuseasca sa-si inchida/ deschida proaspata usa.

Ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Jacques Carelman - Catalogue d'Objets Introuvables

Coincidente

2010-11-16T17:40:00.005+02:00

Inainte de deschiderea festivalului de film, bem o bere cu baietii si ii invatam sa spuna Noroc, adaugand ca daca vor traducere literala pot sa spuna si Sanatate, dar la noi numai batranii spun Sanatate. Dupa care intram in sala de proiectii si auzim din difuzoare: Noroc, sanatate!. Baietii raman siderati, eu si Anca ne invartim un pic in loc si nu intelegem ce se intampla. Intr-un final de dam seama: filmul care deschide a 17-a editie a festivalului independent de film din Barcelona e romanesc. Entuziasm, aplauze, felicitari, multumim, stiti, cinematografia romaneasca bate tot!
Ne asezam si noi pe un covor ca toata lumea, prindem si niste perne, cand ma uit mai bine, vad ca in film joaca George Costea. Ma agit toata, ma intorc spre unul dintre baieti si-i zic Eeeei, el a fost coleg cu mine in liceu! Cineastul se simte dator sa dea vestea mai departe, in 20 de secunde toata lumea stie ca Georgica a facut Sava si cat de minunat dansa.
Asteptam la toaleta si ma uit la fata de langa mine. Imi plac cizmele tale, ii spun, de unde le-ai luat?, la care ea face cea mai simpatica fata dezolata si-mi zice Aaa, le-am luat din tara mea, din Romania! Entuziasm maxim, imbratisari, cum te cheama, ce faci mai tarziu.
Totusi, cizmele, cizmele totusi, de unde le-ai luat? Pai stii, incepe ea sa-mi explice, vis-a-vis de Tomis e un magazin... Anca aude si se activeaza si ea Esti din Constanta? Si eu! Entuziasm maxim, imbratisari, cum te cheama, ce faci mai tarziu, schimbam numere de telefon.
Aprind calculatorul cu o mana, cu cealalta deschid fereastra. Click pe Safari cu privirea nesigura a omului care se trezeste de dimineata la 4 PM intr-o zi de marti, pentru ca la 7 AM inca mai asculta Beatles la pick-up. Si am un deja-vu. Imi apar Beatlesii pe monitor, cat toate zilele, in alb si negru. Ma gandesc ca inca mai visez, dar apare scrisul cu litere de-o schioapa The Beatles. Now on iTunes. Iubesc Apple si cum citeste el ganduri!

Nimic nu e intamplator.

Tango in picioarele goale

2010-11-04T21:18:00.012+02:00

Nu mi-am incaltat inca pantofii rosii de tango, pentru ca in Barcelona se danseaza in picioarele goale. Ca sa poti mangaia podeaua si sa poti desena pe ea semnul infinitului cu pernitele-penite inmuiate in pudra. Multi visatori cu ochii inchisi in picioarele goale se invartesc in cerc si zambesc din cand in cand cand recunosc pe pielea lor cate o aschie sarita din parchetul Giselei.

Zvacnesc afara din cerc si o pup pe Gisela de ramas-bun asa cum cere stilul argentinian, pe un singur obraz, ca sa nu-mi atrag vreo injuratura argentiniana ca am stricat armonia dansului. Nu primesc decat un zambet complice, stie si ea ca portughezii nu au rabdare sa te astepte cu casca in brate pana ti se termina dansul. Imi arata cu degetul unde mi-am aruncat Conversii ca sa castig timp; vezi ce bine e sa nu trebuiasca sa-ti mai si dai jos pantofii de tango? Secundele castigate le vei petrece traversand Barcelona luminata de felinare pe motocicleta sau ascultand concertul celor doua fete care te imbie la dragoste mai rau ca o zi ploioasa, sau savurandu-ti vinul si prajitura cu ciocolata ghemuita in fotoliu la masa din spatele scenei. Daca pui problema asa, te gandesti de ce te-ai mai incalta in pantofi de tango vreodata?

Seara de joi

2010-10-22T16:43:00.009+03:00

Seara de joi era prin traditie seara fetelor. Ajungeam la Simina pe rand (Alinut intotdeauna prima), urcam cu liftul care se misca cel mai incat din lume, atat de incet incat pare liftul perfect de facut dragoste. O auzeam de pe scara pe Tasha latrand ca o aparatoare perfecta si pe Simina repetand agasata Pune mana pe ea, pune mana pe ea! Evident ca nimeni nu punea mana (in afara de Alinut), cine crede ca panaceul in a calma un lup cu spume la gura e sa-i pui mana pe cap? Fii serioasa, Simino, pune tu mana pe ea daca te tine!

Una cate una ne infiintam toate, fiecare aducand cate ceva, un ou cu surprize, o punga de gauffres, un zambet, o fotografie, tigari, o poveste cu expati, buna-dispozitie. Si ne uita Dumnezeu vorbind pana venea Alex s-o ia pe Alinut si atunci stiam ca e timpul. Ne desparteam. Iar eu ma duceam acasa pregatita pentru o noapte alba, sa-mi termin raportul care trebuia livrat vineri. Invariabil.

Mi-a lipsit seara de joi, pana ieri, cand eu si Anca am petrecut prima noastra seara impreuna, ca fetele, noi si Barcelona. Joi. Asa cum se cuvine. Pe scaune inalte, cu ruj rosu, muzica de Vama Veche, mojito cu multa menta, doi bagatori in seama si povesti frumoase. In urma noastra a lasat Anca un bilet de metrou pe care a scris A+C=Love. Ca pentru orice prima seara.

Iar ajunse in la casa grande nu m-am apucat de scris niciun raport, nu! Ci ne-am facut un sandvis de betie (adica foarte sarat si cu de toate), am luat sticla de vodka si am mutat povestile pe terasa.

Declar seara de joi reinstaurata!

Festivalul trecerii

2010-10-09T22:09:00.009+03:00

Echinoctiul de toamna se sarbatoreste ca Festivalul trecerii. Numele de sabat vrajitoresc nu-l dau, pentru ca avem si noi inca niste taine de pastrat. Ce e mai important este ca la festivalul trecerii se multumeste pentru toate semintele pe care le-am sadit anul asta si mai ales pentru tot ce am recoltat.

Asa ca am luat foarte in serios primul meu ritual in Barcelona. Am cautat impreuna cu Anca o lumanare portocalie care sa ma inspire, am cules frunze uscate ca sa impodobim altarul si tot impreuna cu ea am incercat sa dibuim care parte a casei noastre da spre nord (n-am reusit). Dupa care Anca s-a culcat intru cel mai mare respect pentru nebunia oamenilor, lasa vrajitoarea sa faca ce vrea daca n-are somn, ne vedem maine dimineata.

Asa ca mi-am aprins cuminte lumanarea pe terasa, am invocat puterile celor patru puncte cardinale dupa ureche (fiindca dupa cum am spus nu reusisem sa ne dam seama care-i nordul), l-am speriat pe regizorul care iesise sa-si ia un pahar cu apa si i-am umplut vecinului de sub noi curtea cu frunze uscate faramitate. Dar cel mai important e ca am multumit. Pentru tot ce s-a intamplat minunat anul asta si a culminat cu noi doua in orasul ondulat si viu ca o pedrera. Orasul care respira peste tot si de peste tot patrunde lumina in el. Orasul in care barurile si bisericile, deopotriva, reinventeaza padurea. Orasul in care in 15 de minute poti sa ajungi intr-o piata in care sa intrebi daca au flori de lavanda, iar vanzatorul sa strige spre taraba de langa: Hei, Mario, de unde ia domnisoara lavanda? Pentru toate am multumit. Dupa care am deschis cercul si am strigat Buna dimineata, Barcelona!, fiindca deja rasarea soarele (nu mi-am dat seama de unde, parca de peste tot in acelasi timp, dar mai cu seama din palmierul de vis-a-vis).

Tu pentru ce multumesti?

Scrisoare de bun-ramas

2010-09-14T03:15:00.008+03:00

Domnitele mele dragi,

Maine-poimaine se face 17 septembrie, asa ca mi-am luat inima in dinti sa va trimit de acum mailul de la revedere ca sa nu fiu stresata toata saptamana. Luni dimineata e un moment numai bun sa scapi de toate lucrurile neplacute. Drept dovada ca pana si scoala a inceput mai devreme ca sa fie luni prima zi.

Va multumesc mult de tot pentru ultima jumatate de an, care a fost minunata! Va multumesc pentru toate OOP-urile, RFQ-urile, PTS-urile si PPR-urile cu care nu m-ati lasat sa-mi bat capul singura, pentru rabdarea cu care mi-ati dezvaluit minunile Excel-ului, pentru masa din sala de focus pe care m-ati ajutat s-o schimb si pentru toleranta cu care mi-ati suportat manifestarile de expresivitate. A fost exclusiv meritul vostru pentru faptul ca in numai cateva luni Nielsen a reusit sa-mi fure inima (exclusiv am zis!).

In tot cazul, plec cu un zambet humongous pe fata datorita voua si sa stiti ca o sa mi se para foarte suspect daca nu faceti push sa veniti la mine in vizita! Va astept cu sangria si cu insight-uri culturale despre spanioli. Daca vreti va fac si o plotare, dar sa aduceti voi flipchartul.

Mai avem cateva zile, sa ne bucuram de ele!

Crisa

P.S. V-am lasat mostenire cariocile parfumate, folositi-le cu cap

Crisa

Free-rider crazy sociologist

110 Aribau Street, 3rd floor, flat 2

Barcelona, Spain

www.cumsafiiolady.blogspot.com

Prima poveste a fustei calatoare sau Interludiu din Barcelona pentru nunta Siminei

2010-09-13T01:29:00.013+03:00

Pune la un loc Conversi plini de nisip, esarfe colorate plus Zdob si Zdub si obtii tabloul tipic de mare. In tabloul asta, fetele danseaza pana dimineata ca de obicei, vodka se duce prima, Macavei culege scoici de pe plaja si din cand in cand cate un catel pufos si le aduce pe toate in camera. Val se trezeste mai devreme decat toate, camera Alinutei e cea mai ordonata, Irina miroase frumos. Milena rade din toata inima. Soni ne gateste ciorba la cazan. Toate par asa cum le stim de cand ne stim.

Dar in tabloul asta, ceva e diferit. Poate faptul ca am facut stanga la Constanta in loc de obisnuita dreapta, asa ca suntem la Corbu in loc de Vama Veche. Sau faptul ca dupa ani de zile de planuri esuate, Crisa, Val, Mihaela, Alinut si Simina au reusit sa fie impreuna la mare; pentru prima oara nu lipseste niciuna. Sau faptul ca pe un perete ruleaza poze cu noi de cand eram mici. Asta chiar e iesit din comun!

Dar de fapt special pentru noi e ca Simina e in alb. Irina ii pune o floare in par iar peste el voalul de mireasa. E mai frumoasa ca niciodata! Ma emotionez asa de tare ca trebuie sa-mi musc buzele ca sa nu plang (asta pentru ca numai 5 minute au trecut de cand radeam de Alinut ca e slaba de inger). Nu ma ajuta prea tare, asa ca alunec pe langa perete cu pretextul ca ma duc sa ma schimb pentru ceremonia de pe plaja. Azi nu plange nimeni!

Si aici se termina aventura mea cu fusta calatoare. Am incheiat un pact cu fetele sa nu iau fusta cu mine la Barcelona, ci sa le-o las lor. O vor da de la una la alta si fiecare va trebui sa-si impartaseasca aventurile pe care le-a trait imbracata fiind cu ea. Fusta calatoare va spune mai departe povestea nuntii Siminei, cea mai frumoasa poveste din cate am trait la mare, separat sau impreuna.

Si ca sa intelegem mai bine, citim asa:

http://fustacalatoare.blogspot.com/

Camera mea a devenit a mea

2010-09-06T22:15:00.008+03:00

Lasa targurile de vechituri, du-te la IKEA! Dupa 2 ore de rascolit rafturi cu lampi, cutii colorate si asternuturi de pat, ne-am intors la conac fericite. Avem desfacator de sticle de vin, avem pahare casablanca pentru long drinks, avem si cearsafuri rosii pentru camera mea cea verde.

Raul deschide un Albali de Crianza cu noul desfacator si imi povesteste ca a vrut sa-mi faca o surpriza si mi-a comandat o masuta de noapte. Are in mana o ruleta si-mi arata pe ruleta cat va fi de inalta si cat de lat va fi blatul, ca sa ma convinga ca va incapea perfect langa pat si ca surpriza lui e binevenita. Il cred.

Anca isi ruleaza o tigara langa mine cu gesturi de perfect lady. Cu aceleasi gesturi cu care ne-a gatit salata de ton si a si spalat vasele dupa aia. Ma astepta sa termin de scris.

Prima zi de viata noua

2010-09-05T18:18:00.010+03:00

Trebuia sa-i acord Ancai mai mult credit atunci cand a ales casa. Anca stie ce face, prin urmare traim intr-un conac in centrul mic-burghez al Barcelonei. Avem semineu, salon cu argintarie in dulap si un palmier fix in fata terasei. Pentru ca-l avem si pe Raul, un perete e plin de filme si jazz; iar pentru ca-l avem si pe Emilio, debaraua noastra e ocupata cu o saltea pe care el doarme 18 de ore pe zi. In restul timpului, atunci cand e treaz, trage de noi sa bem pe banii lui. Pe scurt, perfect.

Camera mea e verde si inca n-o simt a mea. Parca sunt in vacanta. Ieri am fost cu Anca la un targ de antichitati si am negociat pentru o oglinda si un tablou, dar cand am ajuns inapoi la conac tot ca in vacanta m-am simtit. Apoi am ales cel mai bun vin rosu, Tempranillo de Rioja, si l-am baut impreuna pe terasa, dar eu stand cu ochii tinta la palmier tot ca in vacanta m-am simtit. Azi am stat pe iarba in parc si eu m-am simtit in vacanta. Am gasit impreuna un curs de tango argentinian, un club de echitatie si o scoala de dans din buric, dar eu tot ca in vacanta ma simt. In seara asta ne vom alege cursurile si sper ca din momentul in care ne vom stabili profesorul coordonator sa nu ma mai simt in vacanta.

Nu e rau in vacanta, dar ramane sentimentul ala ca te intorci la ceva.

Inapoi pe drum

2010-08-25T08:48:00.006+03:00

Vara 2010: Varsovia 3 zile, Paris 5 zile, Barcelona un an. Din aproape in aproape, din ce in ce mai mult, ca sa nu se sperie Shirin.

Echipamentul de calarie este deja in bagaj, la fel uleiurile pentru licori magice. La carti a fost mai greu, dar am hotarat sa iau cu mine numai acele carti pe care n-am reusit niciodata sa le citesc, pentru ca dupa cateva luni de catalana imi va fi drag sa citesc in romana orice. Chiar si pe James Joyce, care a scos untul din mine. Cartile de tarot insa sigur isi vor gasi loc printre "esarfe, tatuaje si betisoare de urechi" (Andrei dixit). Un Angel nou a fost special achizitionat pentru aceasta ocazie; celelalte parfumuri ma asteapta acasa si vor da mirosul vacantelor mele.

Pantofii de tango n-au fost cuibariti inca. Mai avem cateva zile de dans.

A sosit Maria!!

2010-07-12T00:15:00.008+03:00

Maria a sosit. Cu o zi mai devreme decat preconizat. Atat de devreme incat m-am trezit din somn la 7 dimineata cu un mesaj de la Merveilleuse soeur, citez: Gata, vine Maria. Sunt la spital. N-am mai citit si restul mesajului care anunta ca mai dureaza vreo 2 ore tot procesul, pentru ca am intrat in vrie si intr-un gest de panica am trantit telefoanele cu dreapta de-au zburat cat colo, in timp ce cu stanga trageam de Teodora, bolborosind Teodorooo, nu dormi, s-a nascut Maria! Teodora dormea.

Nu pot sa comunic nimic din extraterestrul eveniment si nici poze nu pot sa pun, pentru ca in calitate de mama sora mea are exclusivitate si la comunicatele si la imaginea Mariei. Dar atat va spun, arata ca o craiasa, e mica, rotunda si roz si nu seamana cu nimeni din familie. Slava Domnului!

Povestile pentru adormit Maria vor veni cand ma voi linisti putin si nu mi se va mai parea cel mai grozav lucru care mi s-a intamplat vreodata. Inca sunt in vrie. De vina e mesajul de la 7 dimineata.

Rut si elanul

2010-07-07T01:34:00.009+03:00

Proaspat intoarsa din Varsovia. Unde am dansat menuet la nunta micutei Rut, roscata cu ochi albastri, pe fenotipul polonez daca polonezii ar fi roscati. Pe bune menuet, Simino, nu glumesc, dansul lor traditional de nunta presupune 200 de oameni care fac 1-2-3-bounce (asa mi se spunea mie in ureche ca sa stiu ce sa fac, probabil ca ei acolo nu spun "bounce" ci "swadrszjka" sau ceva) si intra in cercuri concentrice din ce in ce mai mici, intr-o coregrafie mai complicata decat Sotronul lui Cortazar.

Asa ca dupa aceasta experienta minunata a menuetului traditional polonez (pentru ca polonezii au inventat tot: menuetul, branza, vinul, berea, ciocolata, chiar si pe Dracula tot ei l-au inventat, de fapt ei au inventat chiar si conceptul de inventie, asa cum stie oricine care cunoaste un polonez cat de cat), ii dorim lui Rut o viata minunata impreuna cu elanul ei. Ce-i dorim lui Rut? Sa faca filme de desene animate, sa cante la pian, sa danseze menuet, sa indragosteasca japonezi, sa asculte concerte de Chopin asezata pe iarba in parcul Lazienki, sa gateasca fara carne, sa nu gateasca daca n-are chef, sa se rataceasca in vacante prin Romania nesemnalizata, sa se imbrace in turquoise, sa-si faca parul din ce in ce mai rosu pana explodeaza, sa traiasca in Dublin, in Varsovia si in Berlin in acelasi timp. Si sa faca ce vrea ea atat timp cat elanul e de acord cu asta!

Ce nu-i dorim lui Rut? Sa nu-si petreaca vacantele in Halkidiki, Kusadasi sau Nessebar la all-inclusive, dupa care sa se intoarca si sa se planga ca s-a ingrasat 3 kg intr-o saptamana, dar ca totusi all inclusive nu e mare combinatie, cat poate sa manance cineva ca sa se merite? Sa nu-si oblige prietenii sa se uite 2 ore la pozele din Halkidiki, poze in care ea e in bermude si cu sapca, asa cum n-ar trebui sa umble o lady nici daca e maritata de 13 ani. Sa nu ajunga sa se bucure mai mult daca primeste forme de briose decat daca primeste ciocolata direct preparata, ambalata, gata de mancat. Sau daca face toate astea (pentru ca aia e, pe prieteni ii accepti oricum, mai ales daca sunt polonezi, fiindca ei au inventat conceptul de prietenie), macar sa zica dupa aia: "Kurwa! Hai sa bem pentru asta!"

Rosca scrie ca James Joyce

2010-04-18T22:12:00.001+03:00

Tu ai putea sa respiri intr-o punga de plastic?

2010-04-11T21:43:00.012+03:00

Hai sa plecam undeva! Sa luam drumul spre mare, e drept, dar sa ajungem in mai putin de-o ora. Nu, nu la mare. La kilometrul 86. Nu ne trebuie mai mult. Sa ne asezam acolo, cu fata spre soare, sa mirosim pamantul, sa o invocam pe zeita-mama, sa soptim un descantec, sa asteptam. Vreo 5 ani. Nu mai mult.

Daca ne ajuta zeita, peste 5 ani in jurul nostru va fi o mica padure. Ulmii vor fi crescut destul cat sa ne faca umbra. Nu-i vom mai vedea pe toti cei 42 pe care i-am plantat eu azi, dar macar cativa dintre ei vor fi acolo sa stie ca eu sunt cea care ii descanta in timp ce batatorea cat putea de bine pamantul peste radacinutele lor.

Iar in jurul ulmilor mei, poate vor fi ramas cativa dintre cei 2458 de copacei pe care azi i-au plantat ceilalti copii entuziasti si gratuit competitivi, cu accent de Sibiu si sange regal de Bank of Scotland, cu nasul inrosit de soarele si de flirtul de duminica.

Multumim pentru ziua de azi si pentru padurea de peste 5 ani prietenilor pe care ii gasim aici http://www.viitorplus.ro/adoptauncopac.

Sunt minunati si entuziasti, stiu de ce salcioara si ulmul merg bine impreuna, au multe idei frumoase, dar cel mai important dintre toate: se numara printre aceia, putini, dintre noi, care prefera sa creada in ceva decat sa aduca contrargumente sceptice si sa demonstreze ca ceva-ul nu ar merge niciodata.

Cea mai frumoasa zi

2010-02-13T13:12:00.007+02:00

N-am inteles niciodata cum functioneaza un zmeu. Le vedeam cu zecile, colorate si agitate, atunci cand ai mei ma obligau sa stau intinsa pe nisip ca sa ma bronzez pe fata, cu soarele lacrimandu-mi ochii. Nici de bronzat nu ma bronzam, doar reuseam sa ma inrosesc asa putin cat sa ma usture pielea o saptamana. Nici in apa n-aveam voie sa intru decat dupa un orar riguros si sub urmarirea adultilor. Mai ales ca in familia noastra de printese alb-transparente se transmite constiincios din mama-n fiica o teama crancena de apa si o lipsa totala de talent la inot. Numai Merveilleuse soeur a rupt traditia, si tare ma intreb daca Maria o s-o urmeze pe ea sau pe noi celelalte.

Dar despre Maria altadata, s-o lasam sa mai creasca la caldurica si sa ne intoarcem la zmee. Ziceam ca obisnuiam sa le urmaresc cum se zbat si se incurca unele in sforile altora, fara sa inteleg nimic din sistemul de zbor. La un balon intelegi ca zboara fiindca e usor. La un BAe 146-YR BEA intelegi ca zboara pentru ca are motor. Dar cum faci un zmeu sa zboare...n-am inteles nicicum!

Apoi a venit cea mai frumoasa zi, in care intr-o zi de joi 7 iunie 2002 am dansat desculte pe covorul cu Elvis, am urcat in turn, am coborat in pivnita, iar apoi am luat zmeul de pe terasa Siminei si am fugit la Academie sa-l lansam. Si nici macar atunci, in cea mai frumoasa zi, n-am inteles nimic din cum faci un zmeu sa zboare. Schimbam locurile, cine alearga mai repede, mai intai cu zmeul in fata si cu sforile in spate, apoi cu sforile in fata si cu zmeul in spate...nu ne-a folosit. Zmeul n-a zburat.

Asa ca am ramas cu o mare neimplinire. Si sunt dispusa la promisiuni mari. Ma marit cu primul zmeu care ma invata sa-l fac sa zboare! Asta e!

Enigma lui Adam

2010-01-11T16:44:00.003+02:00

"Eu nu mananc carne", marturisesc, de parca n-as putea sa spun ca sunt la cura, ceea ce nu numai ca m-ar face sa par o printesa gratioasa si la moda (si cui nu-i place asa ceva?), dar ar si epuiza subiectul in 5 secunde. Insa eu aleg sa spun adevarul, ceea ce ma supune la jumatate de ora de glume despre cat de nesanatoase sunt legumele de fapt in zilele noastre, despre cum vegetarienii mor mai tineri, despre absurdul unei vegetariene care fumeaza; dupa care Adam se gandeste ca poate motivul e protectia mediului si, iata, incep glumele despre absurdul unei vegetariene care nu merge nicaieri fara masina.

Asta e doar inceputul. Dupa care incepe etapa persuasiunii, in care Adam primeste intariri de la toata familia extinsa. Hai, doar un carnat; nu vrei doar sa gusti un mic, cel mai mic mic; uite, iti pun doar varza de la sarmale, fara carne; sa stii ca asa cum o fac eu, carnea de miel nici n-are gust de miel (sigur, are gust de escargots); macar acum ca e Craciunul (intotdeauna exista o ocazie care poate sustine fara drept de apel re-conversia: macar acum ca e Pastele, macar acum ca e ziua mea, macar acum ca a iesit Basescu, macar acum cat suntem la inceput de criza ca dup-aia cine stie cand mai vedem noi carne).

Dar nimic nu se compara cu etapa a treia, a blocajului; ii spun a blocajului pentru ca niciun Adam nu pare sa asimileze 100% informatia ca eu totusi nu mananc carne. Parca suprima cumva aceasta informatie undeva in subconstientul lui carnivor. Drept pentru care, nu sunt deloc mirata atunci cand ma intreaba ce vreau sa mananc si-i spun orice fara carne, iar el apare cu o salata cu pui sau sandvis cu snitel de porc. Din punctul lui vedere, printr-un mecanism bizar, faptul ca o asemenea portie mica lui nu i-ar ajunge nici pe-o masea echivaleaza cu a nu avea carne.

Dau carnea la o parte si ma amuz gandindu-ma ca pana si Shirin e nedumerita de optiunile mele, dar barem ea se manifesta mai subtil; pur si simplu stie ca ceea ce mananc eu e total neapetisant si nu miauna niciodata cersetor langa mine atunci cand mananc. Se orienteaza intotdeauna spre alti locuitori ai casei. Ceea ce ma multumeste pe deplin.

Episodul terasa

2009-11-18T00:59:00.004+02:00

In plan indepartat, muntii Atlas. In plan apropiat, fantana arteziana cu faianta cobalt si petale de trandafiri pe margine. Langa balustrada terasei, un cuplu de porumbei. Iata, ma emotionez: porumbita stand nemiscata pe ou, porumbelul alaturi o pazeste, nemiscat si el. Devotat, as spune eu. Dar Lupul cel bun se uita la mine si rade: "Sigur, iata-l ce mandru nevoie mare e acuma! Dar de dimineata, cand a zburat putin biata sa-si dezmorteasca si ea aripile si l-a lasat pe el responsabil de ou in cuib, ce crezi ca facea? Se tot foia, se rasucea, se intorcea de pe o parte pe alta, numai de clocit n-avea chef!".

Oare porumbeii si-or alege perechea pe viata? Daca da, asta mica s-a pricopsit cu un tata denaturat pentru viitorii copii. Nici n-au iesit inca din ou si deja il indispune grozav ideea de a le purta de grija. N-are a face, nu ma bag, sting tigara si inchid usa de la terasa in urma mea. Daca si l-a ales, sa se descurce!

Gazelupu & gazelady episodul 1

2009-11-16T19:12:00.007+02:00

Deschid usa, intru in camera, in stanga ma asteapta un buchet de trandafiri. Fac dreapta, urc doua trepte si ajung langa pat. Pe pat iar trandafiri si o scrisoare de bun-venit. Miroase a ulei de ambra.

Aviz fetelor care isi traiesc viata visand la printi verzi pe pereti: de mentionat ca in povestea asta nu e implicat niciun barbat hiiiper-romantic. Nicidecum. Nu exista asa ceva nici macar in Casablanca (filmul), cu atat mai putin in Marrakech (orasul). E 100% meritul fetei de la curatenie, cu ochi negri cum numai in Maroc intalnesti (asta cu ochii negri am aflat-o de la tanarul din magazinul de mirodenii, care s-a grabit sa adauge "nu ca voi ati fi urate, les gazelles!". Doamne fereste!).

Talcioc Verde

2009-10-22T12:48:00.002+03:00

Ma soeur ma obliga sa-mi vand vechiturile la targul care va fi duminica la Verde Cafe. Imi pica o lacrima pe tastatura in timp ce-i promit ca voi veni. Si ma si gandesc cu groaza cum vor ajunge pe o paturica la vanzare toate pisicile mele albastre de plus, toate bluzele din clasa a sasea cu maneci destramate, numai bune de purtat in Vama Veche, margelele de lemn din care imi tot promit ca voi face cercei la un moment dat cand voi avea timp, fularele pe care le-am tricotat in liceu...

Si ma razgandesc. Voi veni la Verde Cafe duminica, pentru ca merveilleuse soeur mi-a promis ca va fi frumos, cu prajituri si ceiut, iar eu am incredere in ea. Dar nu voi vinde nimic, pentru ca imi iubesc prea mult vechiturile. Dimpotriva, voi cumpara vechiturile altora, le voi atasa cate o poveste si le voi iubi aproape la fel de mult ca pe ale mele.

Despre femei si alte animale

2009-09-25T16:15:00.004+03:00

Lupul cel bun rade mult si cu toti dintii (perfecti), vorbeste mult si cu tot corpul, scoate sunete, chitaie, miorlaie si galgaie in functie de situatie. Miroase a cuisoare si a piper de la atata vin cat a putut sa bea din merindele Scufitei rosii. Are ochi patrunzatori si vede pana in inima (codrului).
Isi doreste un lup cehoslovac, tovarasul de drum ideal: face mult si vorbeste putin (mai putin in noptile cu luna, cand il apuca haulitul). Pana una alta, lupul cel bun se multumeste sa-si alunge uratul cu o pantera neagra care tine neaparat sa-i faca lupului un barlog caldut, tapetat pestetotpestetot cu propria ei blana.
Lupul cel bun fierbe merisoare, afine si mure, le incanta, le descanta, iar apoi vopseste cu ele esarfe uriase sub care sa se ascunda de vanator (si de lume).

Vanatorul nu stie multe: pentru el orice lup e rau. Asa ca lupul cel bun trebuie sa-si poarte singur de grija.

Cana de fier

2009-09-22T16:26:00.003+03:00

Abia ma impacasem cu ideea de a merge mai departe; abia deschisesem busola de la Bamse ca sa privesc prin ochiul ei spre o noua cale...si iata ca un volum de poezii m-a dat peste cap cu busola deschisa cu tot.
Timisoara, orasul tuturor inceputurilor. O discutie rupta din alta lume. La fiecare cuvant al celor 8 noi prieteni imi venea sa strig stati, stati, trebuie sa-mi scot caietul de visuri si sa notez asta, pentru ca maine n-o sa-mi mai vina sa cred ca s-a intamplat chiar asa! La finalul discutiei, domnul de 40 de ani cu plete si bratari cu tinte imi spune "Domnisoara, ati fost minunata! Am o carte la mine, imi permiteti sa v-o daruiesc?". Imi scrie o dedicatie. Imi saruta mana.

Ca sa pot sa iau cartea cu mana cealalta (nesarutata), trebuie sa dau drumul busolei. Cade. Din acest moment, se poate intampla orice.

Ladies gone wild

2009-09-16T15:37:00.012+03:00

Disclaimer: afirmatiile de mai jos nu reprezinta (neaparat) punctul de vedere al autoarei acestui blog. Fiecare cuvant este subiect al legii negeralizarii sociologice si se refera strict la indivizi determinati si nu la intreaga populatie din care indivizii respectivi au fost extrasi. Va rugam respectati drepturile de autor si faceti trimitere la personajul Domnita Ralu de fiecare data cand citati in viata de zi cu zi aceste vorbe de duh.

Domnita Ralu: ia mai da-i in doamne iarta-ma
Domnita Ralu: toti sunt niste cretini
Domnita Ralu: sunt cvasihandicapati
Domnita Ralu: in relatiile cu femeile
Domnita Ralu: sunt niste lasi
Domnita Ralu: nu isi asuma niciodata nimic
Domnita Ralu: daca ar putea sa plece
Domnita Ralu: si sa se intoarca de cate ori vor ei
Domnita Ralu: fara sa trebuiasca sa dea explicatii
Domnita Ralu: nici nu isi pot asuma o alegere - frate, sunt cu asta, ma abtin!
Domnita Ralu: nici nu le place sa joace rolul masculului pana la capat
Domnita Ralu: se scuza
Domnita Ralu: dau din colt in colt
Domnita Ralu: cand vad ei ca nu mai e nimic de facut
Domnita Ralu: de regula se dau la fund
Domnita Ralu: fara niciun cuvant
Domnita Ralu: niste cretini!

Onuca comment: Si eu, si eu! Sa aduc si eu o completare!
Domnita Ralu post-edit: Am ajuns, iata, la concluzia ca la inceputul anilor '90 au disparut ultimii barbati adevarati. Tot ce a urmat dupa n-a fost decat o facatura. Acum imi pare si rau ca nu mi-am facut rezerve, asa, ca la vreo 3-4 barbati pe care sa-i pun la conservat pentru zile negre.

Scleroza Madonnei sau despre cum discriminarea nu e buna

2009-08-27T11:54:00.010+03:00

Ne place sa ne lamentam. Ne lamentam daca nu avem concerte, ca suntem ultima tara din lume fara stadioane si normal ca nu vrea nimeni sa cante in Romania. Ne lamentam si daca avem concerte, ca s-a auzit prost, oamenii au falsat si au facut playback (si, dupa cum stim cu totii, "playback poa' sa faca si o surdo-muta").

Concertul Madonnei n-a fost nici mai mult, nici mai putin decat era de asteptat sa fie. Adica femeia a dansat, a schimbat outfit dupa outfit, a avut proiectii si scenografii spectaculoase. Atat. N-a dat dovada de o voce extraordinara, pentru ca nici nu ne asteptam la asta din partea ei; cine credea ca o va asculta pe Tarja Turunen n-a nimerit unde trebuia. Ca sa nu mai zic de bomba pe care am auzit-o azi dimineata, de la niste oameni scarbiti ca momentul romanesc (pe care il anuntase media noastra minunata) a fost de fapt un dans tiganesc; ce, Madonna crede ca noi suntem tigani? Madonna nu crede nimic despre noi pentru ca nici n-o intereseaza. Ea n-a avut nicio clipa intentia de a pregati un moment romanesc; La isla bonita a fost imbogatita cu acorduri tiganesti est-europene (est-europene, da balcanice, nu romanesti!), iar melodia a fost cantata asa pe tot parcursul turneului. Nu suntem noi nici mai speciali, nici mai obiditi decat altii.

In schimb, n-am putut sa nu observ ca desi nu arata de parca ar avea 50 de ani, Madonna manifesta totusi niste semne de scleroza. Care-a fost treaba cu momentul "Am auzit ca in estul Europei exista discriminare impotriva romilor. Vreau sa va spun ca discriminarea nu e buna!"? I-auzi! Ii multumim doamnei cu show-ul ca se erijeaza intr-un Bono de moralitate si toleranta. Aparent kabbala si yoga si-au facut efectul, poate o sa incercam si noi.

De vara

2009-08-25T13:16:00.006+03:00

Eu cred ca scoicile ciobite sunt cele mai nefericite. Sunt luate, examinate pe toate partile cu un ochi critic si aruncate inapoi fara niciun fel de consideratie. Acolo raman, batute in cap de soare, departe de suratele lor, pentru ca atunci cand renunti la scoicile necorespunzatoare, nu le plasezi cu grija de unde le-ai luat, ci le arunci unde vezi cu ochii. Asa se intampla.

Ele nu vor fi niciodata curatate cu grija de nisip, nici mangaiate si nici daruite oamenilor dragi. Nu vor sta pe masa din sufragerie, sub o fereastra inclinata de mansarda, langa un buchet de levantica.

Oare faptul ca stau pe plaja toata viata lor compenseaza? Dor de mare.

Paradisul pierdut

2009-08-17T18:37:00.004+03:00

Parul Anei a prins viata la Portofino. S-a umezit si s-a rasucit si s-a buclat, pana a ajuns la starea aia de gratie pe care o ai numai dupa ce faci dragoste. O stare fireasca, daca te gandesti ca Ana si-a gasit la Portofino paradisul pierdut (hence: dragoste) si ca acest paradis este locul ideal pentru luna de miere (hence: dragoste).

Si cand va fi Ana repusa in drepturi ca unica printesa a castelului de pe coasta, toate lunile petrecute in ospetie la ea vor fi de miere. Dimineata vom urca treptele multe si ca sa nu ametim uitandu-ne in jos spre apa ne vom sprijini de zidul traversat de soparlite mititele cat jumatate de deget, pana la farul de unde s-au aruncat indragostiti nemangaiati. Acolo ne va astepta Ana cu cafea fierbinte si cu numai trei scaune; ea va sta pe marginea zidului exclamand "Ce frumos miroase a cafea!" si totul in jurul ei va fi tonic. Seara vom cobori in port, iar acolo Ana va deschide o sampanie asa cum numai ea stie s-o faca, vom privi corabiile iesind in larg si soarele va apune corai de dragul ei.

Se ofera cineva sa petreaca aceasta luna de miere cu mine? Pot fi doua, sau trei, sau patru luni, castelul este al nostru pe vecie, iar Anei ii creste parul si nu e nimic mai frumos.

2009-08-03T12:08:00.004+03:00

Mi-am aruncat ochii pe Cum sa fii o lady, complet intamplator, pentru ca era pe birou, iar eu asteptam agasata sa mi se trimita un mail care nici macar nu era atat de mare ca sa aiba circumstante atenuante (IT-ul? Ma ajuta si pe mine cineva?). Se deschide de la sine la pagina 87, capitolul "Organizarea unei petreceri", unde troneaza pe toata pagina urmatoarea regula: "O lady se va stradui sa afle si sa retina numele echipelor care joaca in finala campionatului national de fotbal."

Haida-de! Asta da criteriu ca sa separi graul de neghina in lumea plina de etichete a ladyship-ului autentic! Mi se pare corect si complet justificat! Asa ca intr-o alta lume paralela, in lumea plina de etichete (date de mine) a gentlemanship-ului autentic, un gentleman se va stradui sa afle si sa retina numele tuturor membrilor clanului Buendia dintr-Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez. Asta e o regula fundamentala pentru a face conversatie intr-o petrecere reusita din lumea mea!

Poftim! La fel de justificat!

Post edit la Stirling Moss

2009-07-29T10:13:00.003+03:00

Prolog: Un armasar, cu cat e mai inalt, mai musculos, cu parul mai negru si ochii mai galesi, cu atat te arunca mai tare. Te azvarle de nu stii cum sa te mai aduni de pe jos!

Scenariu: Athos da din cap, cabreaza putin-putintel cat sa ma sperie, necheaza de doua ori si face un salt artistic in lateral, numai la vreo 5 metri asa, cu o miscare elicoidala din gat de toata frumusetea. Crisa nici nu-si da seama cand i-au scapat scarile din picioare, cert e ca zboara de pe sa descriind in aer un arc de cerc perfect. Rumoare in sala! Crisa aterizeaza intr-o baltoaca de noroi si nu sta pe loc, nu, ci se rostogoleste pe toate partile cu gratie!
(Aparte)Minunat, mi-am murdarit camasuta!
(Catre public)Sunt bine, sunt bine, nu mi-am rupt nimic!
(Catre Athos)Stiam eu ca numele tau nu-mi spune nimic bun!

Morala: Data viitoare ne orientam catre un exemplar mai banal, docil si bland, care iti mananca din palma. Nu esti asa de mandra cand il calaresti, dar macar stii ca te dai jos cand vrei tu, nu cand vrea el.

Who do you think you are? Stirling Moss?

2009-07-24T15:50:00.010+03:00

De cand am descoperit echitatia (ca sa nu spun calaria si sa ridice Ruxandra o spranceana cu subinteles la mine: "De-abia acum ai descoperit-o, feit?"), impartasesc tuturor bucuria de-a avea un scop in viata clar, concis si liber exprimat.

Rezolutia mea e sa am un armasar de frizian, cel mai frumos cal din lume, inalt, negru si lucios, cu picioare musculoase dar subtiri, cu un trap care-ti da fluturasi in stomac numai cand il privesti. In fiecare seara as fugi de la birou ca sa-i dau bomboane cu aroma de mere, sa-l bat pe gat in timp ce ma chinuiesc in scari la trap saltat, sa-mi pun degetele peste narile lui cand e obosit ca sa-mi sufle aer cald in palma. Si promit ca n-o sa mai cer nimic altceva!

Encore une fois!

2009-07-20T21:23:00.006+03:00

Ce-au invatat Ade & Crisa din Maroc:

1. Daca nu vrei sa treci printr-o spaima teribila, asaltata din toate partile de marocani dubiosi care se tin dupa tine ca oricum n-au altceva mai bun de facut, du-te insotita de cel putin un barbat: Marocul nu e loc pentru doua fete decoltate si singure care fac pe curajoasele!
2. Schimb valutar? Numai la banca!
3. Negociaza la sange, vanzatorii din medina sunt grozav de dezamagiti daca le dai cat cer. Special price for you, my friend, special price for you!
4. Argintul berber nu e argint 100%, dar e totusi inoxidabil, asa ca nu ne panicam
6. Sukram, dirham, salam
7. Fanta are gust de Frutty Fresh dublu indulcit si probabil ca asta si e
8. Camasa identica de la taraba de alaturi e intotdeauna facuta dintr-un material mai prost care se distruge la prima spalare, de unde si pretul mai mic
9. Pielaria se produce la Fez, iar pielea murdara se curata cu suc de lamaie
10. McDonald's are produse customizate (daca exista un McArabia, pe cand un McMamaliga?)
11. Tinerii vorbesc franceza, batranii mai putin
12. Orice negutator stie care e capitala Romaniei
13. Taxiurile sunt Loganuri turqoise
14. Concluzie: Marocul e o lume de iubit daca nu te sperii de primul contact si nu faci calea-ntoarsa in prima jumatate de ora

Road trippin'

2009-07-20T21:17:00.003+03:00

1100 de km mai jos de Barcelona, pe coasta Mediteranei, dupa o noapte si-o zi de privit pe geamul masinii vilutele albe cu terasa pe acoperis si palmieri in curte, am ajuns fata in fata cu Africa si ne-am oprit. Ne tragem putin sufletul, ne facem plinul de sangria si pornim mai departe spre Maroc. Intre timp, ne-am asezat la rand pe nisip, gustand apa Atlanticului numai putin cu degetele de la picioare si fluturand din gene catre cavalerii care fac concurs de kitesurfing.

Deocamdata in frunte e Bruno din Fanta; va tinem la curent cu clasamentul final la concurs si la inimile noastre!

Only love, only love can leave such a mark Only love, only love can heal such a scar...

2009-07-09T16:36:00.008+03:00

Merveilleuse soeur nu si-a facut niciodata probleme ca un concert cu multi rockeri care fac pogo, boxe care bubuie si eventual versuri licentioase n-ar fi locul indicat pentru a creste un copil. Drept pentru care asa m-a crescut ea pe mine, adunand an cu an un palmares impresionant de bilete de concert. Iar pentru asta ii multumim!

Si totusi, dintre toate aceste concerte, nu a fost nici unul care sa se compare cu experienta pe care am avut-o pe in locul de joaca al copiilor de la FC Barcelona. Madalina mica a inceput sa planga de emotie inca de la Snow Patrol in deschidere, dar marturisesc ca o lacrima mi-a scapat si mie cand au intrat U2.

Am facut un sincron frumos sarind in acelasi timp asa cum am invatat la gradinita, doar ca de data asta am invatat sa numaram nu pe "un elefant se legana" ci pe Vertigo: "uno, dos, tres, catorce...". Atata de tare ne-am emotionat, ca trei ore dupa fericitul eveniment inca aveam frisoane si nu ni se mai dezlegau limbile. "Cum a fost?" ne intrebau ceilalti copii din clasa; iar noi nu puteam decat sa strangem din buze si sa baiguim: "A fost...intr-un fel..."

Si ca sa intelegem mai bine ce frumos ne-am jucat noi, fredonam in cor:
http://www.youtube.com/watch?v=A8F_qKXCki0

Una Cuba muy libre y fresca!

2009-07-09T16:28:00.004+03:00

Trei domnite romance in parcul Guell, fluturandu-si fustele in timp ce orchestruta boema le canta Zorba Grecul. Zorba a picat de nicaieri in acest peisaj, dar prezenta lui a fost exact cireasa de pe tortul colorat al lui Gaudi. Mediterana se linisteste, lasand valurile pe seama bancutelor de faianta crenelata si pictata. Ochii ni se scurg dupa strainul inalt cu palarie care ne prezinta CD-ul chitaristilor boemi.
Barcelona e colorata, rotunda si suficenta siesi ca un mar glazurat. Dementa ei e frumoasa. Si ne face si pe noi mai frumoase. Sau doar ni se pare nou, dupa prea multe cervezas, sangria si Cuba libre. Sa fie!

1000 de concerte, aceeasi problema

2009-06-22T11:17:00.011+03:00

Eu cred ca la concerte oamenii ar trebui sa fie asezati dupa inaltime, de la mic la mare. Ca la orele de sport, cand pentru 45 de minute aveam oportunitatea sa socializam si cu oameni cu care in mod normal n-am fi avut prea multe de impartit, din simplul motiv ca eram de inaltime apropiata si ne puneau unul langa altul.
Inca de la intrare, cand ni se cere biletul si ne verifica in geanta: "Cutite, topoare aveti?", ar trebui sa fim filtrati printr-un cadru ca la montagne russe-urile de la Disneyland. Daca poti sa treci prin cadru, du-te in zona A. Daca nu-ti incape capul, pofteste in zona B! In felul asta, sora mea n-ar mai trebui sa sara decat de bucurie, in nici un caz ca sa vada peste umarul domnului din fata; iar balerinii ei frumosi adusi cu mari sacrificii de la Paris nu s-ar mai toci in varfuri.

In alta ordine de idei, le multumim domnilor de la Placebo pentru a doua experienta remarcabila pe care ne-au oferit-o si le promitem ca vom fi acolo si a treia oara cand vor veni in Romania
Carve your name into my arm
Instead of stressed I lie here charmed

Domnule Tanasescu, ma ajuti cu niste poze?

2009-06-07T01:34:00.005+03:00

Atunci cand voi fi mica, vreau sa fiu ca Ines! Ines e flegmatica si directa si nu spune niciodata mai mult decat e necesar; ea te lasa sa citesti printre randuri. Ines citeste "Tournee du Chat Noir" cu cel mai graseiat 'r' din cate mi-a fost dat sa aud; ea invata la Scoala Franceza. Ines se indragosteste la prima vedere, dar e sarcastica si nepasatoare; ea stie ca qui s'aime se taquine.

Ines nu vrea ca langa printesa pe care tocmai a desenat-o sa apara si un print. In lumea ei de basm, printesele n-au neaparata nevoie de un print ca sa fie fericite. Ba mai mult, adauga Ines ridicand dintre creioane colorate ochii ei frumosi, am vazut chiar doamne care nici macar nu erau printese si erau foarte fericite singure!

Atunci cand o cuceresti, Ines iti spune cele mai frumoase povesti adevarate. Imi povesteste ca imediat ce termina clasa I (si numara pe degetele cate saptamani mai are: asta, inca una, 3, 4!), va pleca in Tunisia intr-o calatorie, de unde va invata multe. Nu ma pot abtine si-i spun ca si Simina mea a fost in Tunisia chiar saptamana trecuta, iar de-acolo mi-a adus o brosa din argint berber. Tocmai ma pregatesc sa-i explic ce-i cu berberii, cand Ines coboara vocea sa n-o auda nimeni altcineva si-mi spune secretul pe care i l-a incredintat mama ei cand a fost destul de mare ca sa inteleaga: "Stii ca de fapt Ines e nume berber? Spaniolii l-au furat de la berberi! Si-acum toata lumea ma intreaba de ce am nume spaniol; vezi, oamenii nu stiu!"

Calatoria mea initiatica

2009-05-04T16:24:00.004+03:00

Cu chiu cu vai s-a despartit Merveilleuse soeur de pisica ei care i-a furat sufletul ca sa ma insoteasca in calatoria mea initiatica. S-a vaicarit, i-a lasat rezerve de mancare si apa ca pentru o saptamana, a instruit-o cum sa aiba grija de casa in lipsa ei si in sfarsit am plecat!

Rovigneta - avem
Buletine - avem
Talon - avem
Vigneta de Bulgaria - nu
Leva sau euro - nu
Harta - nu
GPS - nu
Cunostinte minime de limba bulgara - dada, stim sa numaram pana la 5
Intelegere caractere chirilice de pe indicatoare - nu

Ne-am ratacit ce ne-am ratacit prin Bulgaria, pana m-a apucat disperarea ca pierd Sabatul vrajitoarelor daca mai orbecaim mult. Noroc cu sora mea, care a zambit frumos in stanga si-n dreapta si a cerut indicatii cu cea mai eleganta engleza de care era-n stare, astfel incat intr-un final am reusit sa punem piciorul in Padurea de Piatra de langa Varna, destinatia finala! Din pacate pentru intrarea mea oficiala in soborul vrajitoarelor, am ajuns acolo abia a doua zi de dimineata...

Am gasit cercul magic ce pastra inca urme de foc, iar Zeita n-a fost deloc mofturoasa: ma astepta si mi-a primit ofranda chiar si cu intarziere de cateva ore. Si chiar si sora a declarat cu mana pe inima ca intr-adevar Padurea de Piatra e un spatiu magic, iar calatoria mea initiatica a meritat! S-a distrat ea cand ma rugam eu cu ofranda in mana, dar m-am distrat si eu cand am vazut-o plimbandu-se desculta prin nisipul cela ca sa se incarce de energie!

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
http://www.bulgariainpictures.com/pobiti-kamani-petrified-forest-varna-bulgaria.html

Createur d'emotions

2009-04-23T02:19:00.007+03:00

Bucurestii ascund cele mai frumoase taramuri. Cu atat cu mai frumoase cu cat nu te astepti sa le gasesti in orasul acesta cu flori de pomana, pe care il ponegresti si chiar il scuipi din cand in cand!
Dar pentru mine e orasul din vis, de cand am coborat din avionul de Germania atat de fericita, atat de usurata, cu o piatra de moara in minus pe umeri! Iti amintesti, Codruto, cum respiram aerul acela recirculat de aeroport mic, de parca nu mai respirasem de un an? Si poate chiar de un an nu mai respirasem...
De atunci mi se tot intampla sa-mi gasesc in Bucuresti cuiburi: locuri in care ma regasesc, in care am crescut in alta viata, in alta lume simultana. Am gasit cuiburi de aer, cuiburi de umbra, cuiburi de dulceata de trandafiri, iar acum un cuib de parfumuri! In parfumeria magica zac amortite cele mai demente arome. La prima vedere par tacute si inofensive, dar sub degetele fetei tatuate ele se trezesc; sunt puternice si invaluitoare ca vrajile tiganesti; n-ai cum sa le scapi. Nu incerca sa le controlezi, lasa-te dus. Parfumurile vor avea grija sa ajungi exact acolo unde trebuie.

Si ca sa intelegem mai bine, vizitam asa:
http://createur5demotions.com/

Everybody wants to be a cat

2009-04-14T13:41:00.009+03:00

Draga Mara, in trusoul tau au aparut cateva obiecte mici si frez, care poarta pe ele o pisicuta numita Marie (frez asta e o culoare pe care o s-o inveti cat de repede, impreuna cu bleu ciel, sable, brique si olive, cuvinte inventate special pentru printese care vorbesc pe limba lor si nimeni nu intelege ce spun).

Scopul acestor lucrusoare este sa te invete ca oricat de aristocrata ar fi o micuta domnisoara (asa cum fara indoiala vei fi), nu se stie niciodata cand ii poate pica cu tronc un Thomas O'Malley adunat de pe strazi, care o va invata sa danseze si sa se bucure de viata.

Si ca sa intelegi tu mai bine, din lumea magica a lui Disney ai primit si:

Aristocats sau Aristochats (dupa preferinta)

Inapoi la Paris

2009-03-31T02:07:00.003+03:00

...si ma intorc la Paris de fiecare data, chiar daca planurile sunt altele, chiar daca oamenii sunt altii. Pentru ca Parisul e locul meu si simt ca revin, nu ca vin. Asa cum Viena ma invata ceva de fiecare data, Parisul imi aminteste ceva de fiecare data. Acum mi-a amintit ca astept un print care sa-mi aduca un buchet de lalele galbene imbracate in hartie de impachetat. Maro. Maron. Marron.
Mi-a mai amintit ca pana si dansatoarele de la Moulin Rouge erau in viata de zi cu zi croitorese. Ca poti fi o lady si fumand o tigara pe scari in fata Operei, nu trebuie neaparat sa ai acces la balcon. Iar vremea din Paris mi-a amintit ca poti fi capricioasa fara sa-ti pierzi farmecul.

Ultima noapte la Paris, cu o sticla de vin rosu sec pe Pont des Arts. Data viitoare venim cu paharele de cristal dupa noi!

Se cauta un rinoceroz pentru Pupidulce

2009-03-23T11:54:00.005+02:00

Cercul printeselor s-a deschis si a mai primit un membru cu drepturi depline. E o printesa veritabila, a se recunoaste dupa degetelele subtirele si gratioase. Ca orice printesa adevarata, e cruda uneori. Canta (?!) cand isi ia baia, asa cum te-ai astepta de la orice printesa sa faca. Si bineinteles, fiindca e o printesa, nu se scobeste in nas. Niciodata!

Ii zicem Mara pentru ca nu e mai inalta decat un mar. Si de cand Irina a adus-o in viata noastra, printesele roiesc si se agita, isi exerseaza puterile de ursitoare, o examineaza pe toate partile si se minuneaza. Ne lasam duse de val si planuim deja nebuniile ce vor urma. Ne incanta grozav gandul ca o sa transmitem traditia cursurilor din bucatarie tinute pe banane. Iar daca o sa vina vreodata seara acasa tatuata si cercelata, va gasi cu siguranta cel putin o printesa care sa-i ia apararea in fata mama-sii. Ba, ca s-o indulcim pe Irina de sperietura, tot noi o vom scoate la nopti pierdute si alcoolice si-i vom intretine imaginea de mama cool.

Bine ai venit, printesa mica! Suntem cu toatele aici pentru tine, dar ca sa n-o panicam pe Irina, asteptam sa te faci un pic mai mare. Si pentru ca tu cresti cand dormi...
Ce-ar fi sa se culce
Pupidulce?

Ca sa intelegem mai bine, rasfoim din nou
Philippe Lechermeier si Rebecca Dautremer - Printese date uitarii sau necunoscute

Ne vedem la urmatorul Sabat

2009-03-13T16:57:00.008+02:00

N-am mai putut sa scriu pentru ca n-am inteles nimic. Nimic din soborul de vrajitoare adunate s-o jeleasca. Nimic din ochii ei albastri care s-au inchis pentru totdeauna. Nimic din ochii albastri ai tuturor copiilor si nepotilor ei, pe care eu nu i-am mostenit.
Scriu acum, pentru ca am inteles ce trebuie sa fac. Am gasit arborele genealogic, l-am desfasurat in toata casa si am descoperit numele pe care-l uitasem: Ivanov. Si ca sa nu-l mai uit vreodata, planuiesc o calatorie initiatica in Bulgaria, inapoi la origini, in noaptea urmatorului Sabat. Deci pe 21 martie ma urc in masina si fug la Varna, ca sa-mi redescopar radacinile in Padurea de Piatra.

Unde se duc vrajitoarele dupa ce inchid ochii pentru totdeauna?

A sosit Shirin

2009-02-23T15:04:00.005+02:00

"Dintre toate, Shirin stie cel mai bine sa obtina ce vrea", mi-a spus Irina inainte sa mi-o dea. Si dupa o seara cu ea, mi-am dat seama ca intr-adevar stie sa obtina ce vrea. Cu nici un chip nu se va stradui sa-si gaseasca un loc in spatiul tau; dimpotriva, tot spatiul tau va trebui sa se muleze pe stilul ei.

Am o presimtire ca ne vom intelege de minune!

Sfarsitul dialecticii printese-vrajitoare

2009-02-11T22:46:00.009+02:00

Dupa atatea printese otravite, printese ursite sa moara intepate cu fusul, printese carora li se fura vocea, a venit in sfasit timpul ca printesele si vrajitoarele sa se impace. Prea multe povesti pentru copii au nedreptatit vrajitoarele, atribuindu-le lor rolul negativ, cand de fapt vina era aproape de fiecare data a unui prostanac de print. Pentru inima printului se faceau toate rautatile, deci el starnea mai toate intrigile (desi de prea putine ori era in stare sa le si rezolve de unul singur!). E vremea ca printul sa dispara din peisaj si sa le lase pe printese si pe vrajitoare sa ajunga la un consens.

De fapt, si unele si altele sunt cam la fel. Singura deosebire e ca, spre deosebire de printese, vrajitoarelor nu le e frica de intuneric si de negru in general. De aici decurge totul: obsesia pentru fazele lunii, pentru unghiile negre, pentru cerceii acoperiti cu dantela neagra, pentru inelul cu ambra care se face negru la suparare, pentru micuta rochie neagra pe care n-o mai gasesc de cand cu noaptea aia dementa, pentru cizmele negre cu toc de 11 cm.

Si da, Teodoro, si obsesia ta pentru lalele negre la nunta tot aici se inscrie!

Editia revazuta si adaugita

2009-02-10T16:18:00.008+02:00

Am primit a doua oara "Cum sa fii o lady". Cum e asta? Trebuia sa o gasesc pe birou, dar aparent am stricat surpriza; si ca sa fiu totusi surprinsa, a doua zi am gasit aceeasi carte, dar cu dedicatie pe prima pagina.

Zambesc.

Si ca sa intelegem mai bine, revedem primul meu post:

http://cumsafiiolady.blogspot.com/2008/01/poveste-de-craciun.html

In asteptarea lui Shirin

2009-01-23T13:21:00.007+02:00

Shirin si Husrev s-au indragostit unul de altul vazandu-si portretele. Dar fiind ea o printesa in adevaratul sens al cuvantului, vezi bine ca la inima ei mai ravneau si altii, mai ales sculptorul Ferhad; si asa cum ne invata reclama la Magura, ce fata ii rezista unui sculptor, cand il vede cum taie el insusi copacii cu toporul lui old school, iar apoi se apuca sa-i sculpteze? Eh, dar ca sa scape de Ferhad, Husrev s-a folosit de influenta lui de print si l-a trimis departe, sa sculpteze trepte in piatra unui munte. Na, acum sa te vad daca-ti mai arde sa faci pe artistul transpirat si senzual! Shirin s-a mai pisicit insa putin ca o printesa care se respecta si l-a acceptat de sot numai dupa ce Husrev a omorat un leu cu mainile goale ca s-o apere. Aceasta proba extrema de loialitate n-a impiedicat-o insa sa viseze tot la sculptorul din exil, cand Husrev a devenit prea gelos ca sa mai poata fi suportat.

Asa rasfatata, inconstanta si infidela cum e, de-abia o astept pe Shirin in iatacurile mele. Sa se tolaneasca, sa vina la mangaiat numai cand are ea chef, sa zgarie cand n-are, sa ma sperie noaptea cu ochii verzi de printesa persana, sa vina cu mine in locurile unde numai vrajitoarele si pisicile negre-negre ajung!

Si ca sa intelegem mai bine, citim despre Shirin si Husrev in:
O mie si una de nopti

Metamorfoza

2009-01-02T22:54:00.016+02:00

Cand se transforma o printesa in vrajitoarea cea rea? In ce moment descoperi ca faldurile rochiei nu-i mai fosnesc gratios, ci amenintator, ca obrajii nu i se mai inrosesc timid, ci calculat seducator?

Sunt semne care iti arata, numai sa stii sa le citesti. Mai intai incep sa crape cristalele din jur, fara sa faci nimic te trezesti ca le ciobesti. Care mai de care iti scapa din maini, iar apoi nu-ti mai raspund la nici o intrebare.
Apoi incep sa se impiedice nu doar cristalele, ci chiar printesa intre salurile sale. Dupa cum ar zice Lina, parca picioarele stiu de pacatele multe si incep sa n-o mai asculte.
Iar la urma, fiecare ucenic vrajitor care patrunde in iatacul frumos mirositor al printesei incepe sa se impiedice si el. Orice lumanare, carte cu zane, cutie de bijuterii si cercel desperecheat incepe sa apara ca parte dintr-o incantatie de speriat. Linistea dispare, iar patul printesei devine amenintator; se transforma intr-o cabana de vrajitor.

Morala fara nici o legatura cu pohemul: Fetelor, sa ne tinem barbatii acasa!

Si ca sa intelegem mai bine cum e cu primejdiile care te pasc in cabana vrajitoarei, rasfoim asa:
Philippe Lechermeier si Eric Puybaret – Seminte de cabane, sora mai mica si mai putin fermecatoare a demnei carti cu Printese date uitarii sau necunoscute

Scrisoare catre Mos Craciun

2008-12-11T19:00:00.008+02:00

Draga Mosule,

Stiu ca esti foarte ocupat si stresat, cu toti colegii astia ai mei, asa pretentiosi si fitosi cum sunt ei. Stiu ca e greu s-o scoti la capat cu Vlad, care vrea volumul 2 din Art Now de la Taschen, care mai costa si cu 10 RON in plus fata de bugetul tau, cu Teodora, care vrea poneiul roz cu zvastica pe crupa care a starnit scandalul de la ICR New York (Post edit: ba Teodora a declarat deschis ca de fapt ea ar vrea un vibrator), cu Maria Magdalena, care si-ar dori o costumatie de Lolita, cu Corina, care ar vrea o ramurica din codrul verde (Teodora Edit: cu paienjeni multi si mari) - nu stiu, asa zice Vlad, pe el sa il pedepsesti nu pe mine...(Corina Edit: Vlad a fost baietel cuminte)

Cu toate astea, draga Mosule, te rog sa nu o uiti pe colega mea de banca Galu, care isi doreste un catel pe care sa-l dea Dragu afara din casa imediat ce-l vede (Galu Edit: un catel pe care o sa-l strigam Aliosha).

Multumesc, draga Mosule, revin cu sugestii imediat ce mai aflu ce vrea fiecare.
A ta devotata,
etc.
P.S. Sa nu ma uiti tocmai pe mine, Mosule!

Andrei Edit: Draga Mosule,
Sergent major Constantin Andrei, actele la control! Deci, Mosule, in primul rand pentru bugetul mai sus numit de autoare, ai acte?! Sau sunt bani negri?! Ce codru verde, Mosule?! Este numele de cod al unei organizatii secrete?! Sau vrei sa faci trafic de droguri si ne bagi noua metafore cu codru'?
Costumatia de Lolita aduce afront bunelor moravuri prin expunerea repetata a goliciunii femeiesti! Se cheama sustinerea proxenetismului, Mosule, si iei 7 ani!
Poneiul roz, zici? Zvastica, ha? Eh bine, sa vezi ce iei inca 7 ani pentru sustinerea nazismului si declinarea bunelor maniere politice! Se cheama atentat terorist cu arme ideologice!
Mosule, cu zvastica si Lolita te mai scot eu daca bagi cadou meserie, dar cu vibratoru' ala esti! Nu te mai scoate nici presedintele! Ai grija cu ce te arati la acuzata Parvu Teodora, ca iti mai bagi 5 ani pentru trafic de obiecte pornografice! Descurajezi preferintele spre sexul masculin!
Paienjeni? Protectia animalelor oare ce o sa spuna daca afla ca vrei sa dai niste biete animale pe mana renumitei interlope, Corina Cornel Covrig Iovan, traficant de droguri in Craiova, cu nenumarate condamnari pentru proxenetism, trafic de droguri, arme si carne vie?!
Mosule, cu caini numai sa nu te arati! Ai faras si maturica? Daca face Aliosha caca pe strada si nu strangi, amenda!
Ce album de arta? Intri la perturbarea linistii publice daca te pune necuratul sa sustii mania boema si usor depresiva a acestui marunt interlop de cartier, Catuna Vlad, care va umple cu graffiti-uri zidurile capitalei!

Mosule, eu atat ti-am zis! Ne vedem in instanta!
Al tau,
Andrei Constantin s'traiti!
P.S. Mosule, daca bagi o spagalache ceva, te scot, sa mor io! Hai, vezi ce marci la baiatu' de Craciun!

Targul de Cristale

2008-12-08T15:05:00.010+02:00

Aparent, blog-ul meu se transforma intr-un jurnal de calatorie - adica nu mai stiu sa scriu decat cand ma intorc dintr-un loc minunat care mi-a furat sufletul. Iar ultimul loc minunat care mi-a furat sufletul a fost Targul de Cristale. Un cuib fermecat in locul cel mai putin asteptat cu putinta, la numai 5 minute de mers pe jos de la birou. Cum se poate sa existe asa ceva?

Nu exista senzatie mai placuta decat sa-ti afunzi degetele intr-un bol plin de pietre de aventurin, ochi de tigru, obsidian, ambra si turmalina, de culori si consistente diferite, care-ti mangaie diferit degetele...Sa le adulmeci si sa te pierzi macar pentru cateva ore in aromele lor minerale, lasandu-le sa te cotropeasca. Atat de tare m-am ratacit printre vibratiile lor, incat am reusit sa-mi revin abia cand am avut intalnirea anului. O intalnire magica. M-am trezit fata in fata cu cel mai incantator pendul din cuart fumuriu, cristalizat special pentru mine, sosit din alta lume ca sa-mi raspunda la intrebari.

Pendulul a venit cu mine acasa, courtesy of Did. Acum ne obisnuim unul cu altul si invatam sa vibram pe aceeasi limba. Aveti intrebari la care se poate raspunde prin "Da" sau "Nu"?

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
http://www.geology.ro/index.php?sectiune=2&id=101

Merhaba

2008-11-19T13:13:00.008+02:00

Dezvolt obsesii, dar numai pentru experientele foarte puternice. Scortisoara. Cafeaua. Scortisoara in cafea. Pisicile care torc. Cerceii care se lovesc de pielea gatului, cu clinchetul lor. Si da, Istanbulul. Care le are pe toate: si cafea si scortisoara si cercei lungi cu clinchet si pisici, multe pisici grase si fericite, tolanite pe cate un raft cu cercei.

Si asa cum nu sunt neaparat o bautoare de cafea, dar imi place din cand in cand sa inchid ochii de placere tragand pe nari aroma ei, asa nu sunt nici o consumatoare de Istanbul; dar aroma lui m-a facut sa inchid ochii de placere. Sunt pe cale sa dezvolt o obsesie.

Nous sommes aux portes de l'Orient, ou tout est prix a la legere

2008-11-19T12:59:00.006+02:00

Un negustor de covoare, imbracat in pardesiu si aratand ca in filmele vechi cu detectivi.
Negustorul: “Husband?”
Eu: “No…”, raspund, dupa care imi dau seama de potentiala greseala (m-a amenintat Bamse ca nu ma scapa din ochi, ca sa nu ma cumpere astia pe camile – desi tind sa cred ca nu Turcia era tara in care se intampla asta) si remediez, luandu-l de brat pe Bamse: “well, you could say yes”
Negustorul: “Not marry? Why not marry this beautiful photomodel?” (adica eu, cum ar veni)
Bamse: “I don’t have the ring yet. I’ll go to the Bazaar to find a good ring”
Negustorul: “How much time you together and no marry?”
Bamse: “One year and a half”
Negustorul: “That means 3 months after marry in my culture.”

Povestea continua cu un ceai turcesc baut fortat in magazinul de covoare, in timp ce angajatii lui se mobilizeaza sa ne intinda la picioare toate covoarele: handmade, handmade, best quality, no machine, handmade! Eu si Bamse ne bucuram de ceai si asteptam sa vedem pana unde merg.

Negustorul, dezamagit ca n-am cumparat nimic: “That is why not marry this beautiful photomodel. You close-money. To marry, you need to be more gentleman.”

Suntem amandoi de acord cu concluzia lui; Bamse imi promite ca nu plec din Turcia fara un covor. Zburator!

Starbucks sau cafenea clasica?

2008-11-10T13:05:00.004+02:00

Evident, ma astept ca balanta sa incline in favoarea cafenelei. Bamse nici n-a stat pe ganduri: cafeneaua e mai old-school (ii place lui expresia asta, pentru el old school is best school). Bine, cafeneaua are clasa, te face sa simti ca te respecti, poate iti mai baga si un pic de jazz, poate are si canapele verde inchis. Stie ce inseamna placerea celui mai scurt espresso fara zahar si fara frisca. Si fara indoiala e un cadru numai bun sa impresionezi o fata cu discursul tau desprins din Casablanca. Cum poti sa soptesti "A penny for your thoughts" in Starbucks, undeva intre casa si raftul cu prafuri aromate?

Dar nu...Pentru mine raspunsul e fara indoiala Starbucks. Pentru ca numai Starbucks mi-a dat cea mai frumoasa dimineata impreuna cu cea mai frumoasa lady, infasurate in saluri, fiecare cu un Frappucino grande cu crema de caramel asezonat puternic cu scortisoara, pe banca in Gradina Kensington, vorbind despre Peter Pan si despre ultima zi la Londra.

A penny for your thoughts, Did!

Si ca sa intelegem mai bine, nu ne mai ferim atat de clisee si vedem asa:
Casablanca

Wedding preview

2008-09-28T02:09:00.023+03:00

Eu sunt acel om caruia ii plac nuntile. Nu le vad ca pe o obligatie si nu mi se par toate la fel. Ba dimpotriva, eu ma emotionez grozav de fiecare data cand aud "Se cununa roaba lui Dumnezeu...", am fluturasi in stomac la fiecare vals, furatul miresei imi pare ca ceva neasteptat si chiar inspaimantator ("Cum adica s-a furat mireasa? Si ce-o sa se intample cu ea?") si nu ma gandesc ca totul e la fel de fiecare data si ca mereu dupa sarmale urmeaza friptura decat atunci cand ma trezesc cu friptura in fata si-mi propun ca data viitoare sa anunt dinainte ca eu nu mananc carne ca sa nu se mai faca risipa.

Drept pentru care, numai saptamana asta am avut doua nunti. Si fiecare dintre ele a fost pentru mine cea mai frumoasa din lume. Nunta Irinei a fost un vis, cu perdele de lumina, lampioane pe marginea piscinei si ingerasi de hartie; surorile au dansat ireal si leganat, invelite in paturici albe, pe Leonard Cohen. Iar nunta Anei a parut scoasa din Craii de Curtea Veche; Ana a trecut elegant si aristocrat cum numai ea stie sa faca, din bratele domnului cu barba si baston cu maciulie de argint in bratele tanarului in frac si cu monoclu. Lasa-ma sa vad lucrurile asa cum vreau eu!

Asadar, in povestea mea doua printese si-au gasit sortitul. Drept pentru care, in timp ce lacrimam de emotie privindu-le valsand, mi-au aparut in minte posibile scenarii pentru alte printese fericite, pe care iata le impartasesc cu dumneavoastra...

Teodora a fugit cu aviatorul.

Onuca s-a intors din insule mai fericita ca niciodata si asteapta al saptelea inel (cel norocos).

Simina s-a luptat pentru buchet cu inversunare, desi domnul Tanasescu se jura ca daca ar fi dupa el ar lua-o si maine.

Codruta s-a saturat asteptandu-l pe Calin si spune ca daca el nu face nimic, il cere ea (sau se marita singura).

Did se pregateste sa moara fata batrana, desi eu il cunosc pe printul numai bun sa-i construiasca un palat (dar nu stiu si cum sa fac sa se cunoasca intre ei).

Valentina stie o vraja care ii da rabdare sa-si astepte printul cu zambetul pe buze in turnul ei de sub acoperis.

Ema se va marita cu primul barbat pe care il vede ca stie sa conduca o masina cu cutie manuala.

Dar cine se grabeste?

Dor de Cum sa fii o lady

2008-09-28T02:03:00.004+03:00

Am intrat prin efractie pe laptopul lui Merveilleuse soeur si i-am citit povestile. N-am mai simtit emotia asta de cand eram mica si va povesteam ca inchideam usa dupa ea cand fugea noaptea de acasa, ca sa aprind apoi lampa si sa-i citesc romanele in curs de scriere.

Si pentru ca Merveilleuse soeur scrie cel mai frumos dintre toate surorile din lume, m-a apucat asa un dor de blogul meu! Am toata noaptea la dispozitie si scriu din camera ei. Asa ca va urma un post lung.

Her Ladyship London

2008-08-25T12:11:00.005+03:00

"Dupa o betie sanatoasa la Dublin, e ideal sa mahmuresti la Londra", mi-au zis fetele cand am plecat. Asa ca am coborat pe Heathrow convinsa ca ma va invata Her Ladyship London sa ma comport ca o lady chiar si mahmura fiind.

Si m-a ajutat Londra in vreun fel? Sa spunem ca da, pentru ca datorita ei am reusit sa trec peste absurdul scandalului Neagoe care mocnea inca furibund cand m-am intors.
Asa ca incerc sa ma comport cum am invatat in cartea cu coperti mov pentru care mi-au lucit ochii in magazinul de suveniruri de la Buckingham, fiindca o si vedeam cum s-ar potrivi perfect pe raftul meu de carti neghioabe, alaturi de Cum sa fii o lady. Adica imi incrucisez picioarele numai la nivelul gleznelor, stau cu spatele lipit de spatarul scaunului, cu mainile in poala, si plina de gratie imi scrasnesc dintii intr-o injuratura pentru pseudo-jurnalistii nostri si tot neamul lor.

Uh, ce nevoie aveam de asta! Si am reusit fara sa-mi pun coatele pe masa!

Iar ca sa intelegem mai bine postura gratioasa pe care o adopt, rasfoim neghiobia cu coperti mov:
Lucy Gray - Her Ladyship's guide to modern times

Bucuria Irinei

2008-08-25T10:57:00.006+03:00

Intr-un oras numit Londra, in care palatele inca mai sunt locuite de regine si printese cu rochii lungi, traieste un baietel care a refuzat sa se faca om mare. Numele lui e Peter Pan, dar poti sa-i spui, simplu, Peter.

Peter locuieste intr-un loc magic numit Gradina Kensington, pe unde am trecut si eu in urma cu cateva zile ca sa-i multumesc pentru bucuria pe care i-a facut-o Irinei. Caci poate nu stii, dar Peter Pan este acela care le ajuta pe pasarile din Gradina Kensington sa-si faca cuiburi caldute si protejate de ploaie, in care sa depuna oua. Din oua ies puiuti, care dupa ce invata sa zboare parasesc Gradina si se transforma in bebelusi. Chiar acum, Peter zboara impreuna cu tine ca sa te incurajeze in drumul tau lung, de cateva luni, pana la Irina mea.

Ti-am povestit asta acum, pentru ca atunci cand bebelusii uita de tot limba pasarilor ca sa invete limba oamenilor, ei uita si experienta lor in Gradina Kensington. Iar de Peter nu-si mai amintesc nimic-nimic!

Si ca sa intelegi tu, puiutule, mai bine, cand o fi vremea sa citesti asa:
J.M. Barrie - Peter Pan in Gradina Kensington

Alchimie

2008-08-15T22:51:00.006+03:00

Irlandezii se mandresc cu faptul ca au descoperit elementul magic care transforma plumbul in aur. Ii spun al cincilea element. Spun ca e o combinatie de mandrie locala cu pasiune si viziune. De fapt se numeste drojdie, si nu face altceva decat sa transforme zaharul in alcool. Dar ce stiu eu...?

Ca sa inteleg mai bine magia care ii face pe irlandezi sa se umfle in pene atunci cand vorbesc despre whisky-ul lor, am pornit intr-o calatorie initiatica prin distileriile John Jameson & Son. Secretul pe care l-am descoperit acolo? Despre asta alta data...Pana una alta, este singurul loc din lume unde poti cumpara o sticla din colectia speciala a distileriei, special inscriptionata cu numele tau. Si tocmai pentru ca eu nu stiu sa apreciez destul aceasta onoare, dar nici sa pierd ocazia asta nu puteam, am ajuns la un compromis: am luat sticla, dar am inscriptionat pe sticla numele altcuiva. Surpriza!

Magda interludiu

2008-08-15T22:17:00.005+03:00

Nazywam sie Magda i jestem anoninowym psim obsesjocholikiem.
Lubie zapach spoconych psich nóg i psiej sierści. Najbardziej lubie zapach żółtej sierści.
Wspieram front polsko-rumuńskiego porozumienia ponad podzialami.

Magda

The Leprechauns made me do it!

2008-08-15T02:19:00.005+03:00

Prima experienta cu domnul Dublin: esti dichisit, pieptanat si mirosi a proaspat, esti nerabdator si de-abia astepti sa-l cunosti. Dar el nu vine...il astepti, astepti pana incepi sa fierbi si sa-ti pregatesti in cap tot felul de texte ca sa-l faci sa se simta prost ca te-a lasat atat sa astepti. Si tocmai atunci apare si el, afisand un zambet atat de dezarmant incat nu poti decat sa-l iei in brate si sa te bucuri de cat e de indolent. Iti piere si cheful de reprosuri, pentru ca tranteste un "What the feck, we are in Ireland!". Nu mai poti sa spui nimic. Te lasi dus de val.
Asta pentru ca domnul Dublin traieste intr-un laissez-faire grozav si nimic nu-l scoate din ale lui. De ce sa-ti bati capul, daca poti sa te bucuri de lucruri asa cum sunt? Mai bine iei un Guinness si asculti povestea lui, pentru ca sa-ti fie clar: aici nimic nu se va grabi doar pentru ca vrei tu.
Si povesti iti va spune, fara indoiala. E mandru nevoie mare si convins pana la Dumnezeu ca nu exista nici dincolo nici dincoace de ape bere mai bruna, frunze mai verzi, whisky mai fin, dansuri mai sprintare sau elfi mai fericiti decat in Irlanda.
Domnul Dublin apreciaza o gluma buna si cel mai bine stie sa rada de el insusi. Isi da seama primul care ii sunt cusururile. Dar asta nu inseamna ca isi si bate capul cu ele! Asa cum nu-si bate capul, de pilda, nici cu chimicalele din legume, ii e egal daca mananca rosii stampilate si bagate in plastic sau rosii organice; de fapt, intregul trend eco-bio-organic il face sa zambeasca ironic dintr-un colt al buzelor.

Bineinteles, daca tu tii neaparat sa iti consumi energia cautand rosii organice, separand sticla verde de sticla maro sau asteptand la semafor pana se face verde, domnul Dublin te va lasa. Nu-l deranjeaza aceste excentricitati, atata timp cat nu-i strici lui cheful cu teorii.

Printesa poloneza

2008-07-29T15:46:00.010+03:00

Printesa mea poloneza si-a parasit pentru cativa ani cuibul varsovian si a fugit prin Irlande. Drept pentru care mi-am luat si eu inima in dinti si am facut rezervari la o caleasca de-aia zburatoare ca sa-i duc un pic de aer estic de prin partile astea. Nici nu va spun ce mult il incanta ideea pe Bamse, de trei saptamani vorbeste numai cu accent irlandez si se pregateste pentru mult, mult Guiness si ceva cidru mai original.

Guiness va fi, nu-i vorba, dar marturisesc ca ce imi doresc eu mai mult de la Dublin este sa-mi gasesc printesa poloneza la fel de plina de Varsovia cum am lasat-o. Pentru mandria ei in fata ciocolateriilor Wedel, pentru noptile de dans neoprit chiar si dupa ce a baut o lada de Debowe, pentru ochii ei albastri care nu se deschideau a doua zi fara o portie zdravana de vodka poloneza, pentru supa la halba cu care am dat noroc intr-o crasma sub pamant ca sa ne dregem, pentru storurile ei galbene, pentru bancurile cu nemti si cu Papa Benedict al XVI-lea, pentru ca acum stiu ca Stanislaw al lui Sienkiewicz nu e "Stas" ci "Shtanisuaf"...pentru toate astea, Magda, mai e putin si o sa ne chinuim iar sa sa stam la povesti in germana.

Si ca s-o intelegem mai bine pe Magda, rasfoim cartea copilariei mele (am aflat eu mai tarziu ca si a ei):
Henryk Sienkiewicz - De la Port Said la Mombasa
"Pentru ca Polonia inca nu a murit"

Oda pentru Onuca

2008-07-27T13:04:00.006+03:00

"Femeile sunt toate
Niste vrajitoare exasperante,
Enervante, calculate,
Schimbatoare,
Agitate,
Innebunitoare...
De ce nu e femeia ca barbatul?...
Barbatii nu sunt pretentiosi
Cu ei te simti mereu in largul tau
Spune-mi tu: Te simti neglijat daca nu-ti vorbesc o ora?
Te-ngalbenesti daca beau nitel?
Suferi daca nu-ti trimit flori?
Urli la mine daca intarzii la cina?
Te plangi c-am uitat de ziua ta
Sau ca am iesit cu alt amic?
...De ce n-ar putea si femeia sa fie la fel?
Un barbat la un milion mai tipa
Cate unul poate mai are vreun defect
Altul e oarecum nesincer
Dar, in, general, suntem un sex minunat..."

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Audrey Hepburn femeie si minunata in My fair lady

Cel mai norocos baietel din lume

2008-07-18T12:08:00.006+03:00

Daca-l intrebi pe cel mai norocos baiat din lume ce-si doreste, iti va spune ca nu-si doreste nimic. Are tot ce-si doreste. Sau mai bine zis, isi doreste tot ce are. Adica se bucura de tot ce are de parca ar fi o dorinta implinita.

Toate bune si frumoase, pana vine ziua lui. Ce-i daruiesti celui mai norocos baietel din lume? Ce cadou poti sa-i faci, daca el iti spune cu cei mai luminosi ochi ca nu-si doreste nimic?

La Metoc

2008-07-15T14:39:00.005+03:00

Onuca stie bine unde sunt portile spre alte lumi. Pentru ca ea a urat de prin copaci, s-a rostogolit prin roua si a dansat despletita cu Sanzienele pana s-au deschis cerurile. Asa ca aseara mica vrajitoare cu ochi verzi mi-a aratat o portita ascunsa spre alta lume.

Cand am vazut poarta abia intredeschisa, astfel incat sa nu ghiceasca orice strain intrarea, au inceput sa-mi tremure picioarele de frica. Mi-era de ce voi gasi dincolo de poarta, caci nu desluseam nimic printre copaci. Dar Onuca a calcat dincolo de linia portii ca la ea acasa. S-a strecurat pe potecute si s-a aplecat pe sub copaci, pana m-a scos la liman. Serbet de lamaie si o carte veche cu povesti de Puskin mi-au indulcit trecerea. Iar Onuca a fost acolo langa mine tot timpul, sa ma invete regulile noii lumi. De fapt, nu sunt prea multe reguli la Metoc: vorbeste in soapta, asculta copacii si lasa mate sa se raceasca.

Si ca sa intelegem mai bine, vizitam asa:
Strada Popa Rusu nr. 21 colt cu Bocsa, langa Armeneasca

Alinuca a spus DA

2008-07-12T14:50:00.009+03:00

...Primul ei moment de siguranta. Si al nostru impreuna cu ea. Atunci cand zici "DA", clar si raspicat, cu un zambet de "Doar n-am batut atata drum pana aici cu rochia asta grea pe mine si cu un corset care ma strange, ca sa zic NU!", siguranta ta e o chezasie si pentru siguranta celorlalti.

Cat a durat drumul nostru lung impreuna prin lume, de doua sigurante aveam nevoie: 1.ca vom fi noi mereu acolo una pentru alta si 2.ca va mai fi cineva pe langa noi mereu acolo. Si toata calatoria Cismigiu&co. a fost menita sa ajunga la acel cineva: tot drumul dinspre curtea interioara a liceului spre Romana, asta cautam; traversam in fuga Calea Victoriei, rascoleam esarfe si bratari de piele la Hippie in cautarea sigurantei aleia; opream in Amzei la merdenele si ne cautam de marunt, si in acelasi timp cautam acea siguranta ca va exista candva si altcineva langa noi sa puna bani la merdenele; ajungeam in Romana si aruncam ocheade pe la coltul genelor, dar stiam toate ce cautam.

Sambata seara, toate patru pe terasa, cu o sticla de vin, am avut siguranta ca nu mai suntem doar noi pentru noi. Topo purta tocuri stiletto, Ana numai si numai de gura lui Topo purta Irina Schrotter, iar Alinuca purta rochia alba. Si era sigura. Iar noi la fel. Gata! Cautarea a luat sfarsit! Nu mai suntem doar noi!

...si ne intoarcem in port

2008-06-29T22:41:00.007+03:00

Inainte sa plec am raspandit prin toata camera zeci de cercei, saluri si papuci, ciripind voioasa si strangandu-le pe toate cu mare dragoste in bagajul meu imposibil de carat de catre o singura persoana. Acum, cand ma pregatesc sa ma intorc, le arunc cea mai morocanoasa uitatura si as vrea sa se stranga singure.

Ati observat ca atunci cand te pregatesti de sfarsitul vacantei toti cerceii par mai incurcati ca niciodata unii in altii, toate salurile sunt mai decolorate, ca sa nu mai spun ca rucsacul pare mai mic si nimic nu mai incape in el?

Bun! Imi fac curaj, imi dau aripile de zana jos din spate si ma apuc de strans. Ne auzim acasa cu povesti despre turnuri, castele si porturi cu felinare rosii, din care ne vom mai hrani ceva timp de acum inainte...

Castelul printeselor

2008-06-27T21:44:00.006+03:00

La aproape 128 km de Orleans, dupa ce traversezi apele Loirei, daca treci de campul de maci (fara sa-i culegi, pentru ca se vor usca sub ochii tai in cel mai scurt sfert de ora), gasesti un rau micut numit Cher. In Cher se scalda o familie de castori. Peste Cher s-a construit o sala de bal. Iar in Cher a ramas inima mea.

Chenonceau se numeste locul. Dar il veti gasi sub numele de "Castelul printeselor", pentru ca a fost influentat de femei mai mult decat oricare alt cuib de escapada de pe Valea Loirei. Toate printesele, reginele si favoritele regale care i-au fost stapane au lasat aici o parte din gratia de a fi o lady. Asa ca Chenonceau este o "ea"; scarile lui suspina de intrigi, cochetarii, saloane literare, rivalitati si baluri mascate cu barbati imbracati in femei si femei goale de la brau in sus.

Dar inima mi-a ramas acolo si pentru ca am recunoscut cate un crampei din povestea fiecarui salon. De pilda, am dat peste a mea Fragile Cecile, cu suisurile si coborasurile ei, cu lunile de nevorbit urmate de efuziuni de dor si povesti nesfarsite, cu muzica, esarfele si rezolutiile ei. Am gasit-o intr-un tablou, pe cand isi ferea privirea de a mea ca sa nu-mi dau seama ca e chiar ea. Dar am descoperit-o! Pai era un tablou al protectoarei muzicienilor, care la francezi e nici mai mult nici mai putin decat...Sainte Cecile! Cum e asta?

Queen of Hearts

2008-06-24T01:51:00.020+03:00

N-am nimic in comun cu ea. N-am avut nicicand si nici nu voiam sa am. Chiar si de la geamana ei, regina de cupa din Tarot, mi se apleca putin, ca atunci cand mananci prea multe clatite dintr-o data. Prea dulce, prea moale, prea rosie, prea rotunda, prea mult. Preferata mea era regina de spada; taioasa si dintr-o bucata; impreuna urmam cursuri de "cum sa fii o lady", ca sa invatam sa nu mai fim asa directe si acre uneori.

Dar ratacindu-ma azi prin labirintul iepurelui alb in cautarea salonului de ceai al palarierului nebun (o concesie pe care Bamse mi-a facut-o pentru ca am petrecut prima jumatate a zilei printre cele mai putin Disney rollercoastere cu Indiana Jones si mine de aur), Queen of Hearts m-a bucurat tare! Si l-am iubit pe Lewis Carroll pentru ca a reusit sa-i dea aerul asta grozav de spartan unei regine asa de rotunjoare si siropoase in general. Ne pierduseram deja de o jumatate de ora in labirint, pisica de Cheshire ne aparea de peste tot si o injuram cu foc pe Alice ca s-a trezit ea sa-l urmareasca pe iepure in scorbura, cand a aparut regina urland din toti rarunchii: "Oooooff with your head!" si dezmeticindu-ne ca sa gasim cat mai repede drumul spre iesire.

Asta ar trebui sa faca orice regina, fie ea in Tarot sau in viata reala: sa ne dezmeticeasca. Si daca isi indeplineste rolul asta, cine mai poate s-o acuze de niste decrete nevinovate, cum ca mereu-mereu sa fie numai ora ceaiului, sau ca toti trandafirii trebuie sa fie rosii?

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Lewis Carroll - Alice in Tara Minunilor (sau Peripetiile Alisei in Tara Minunilor, in traducerea magnifica dupa care am invatat eu sa citesc)

Jurnal de calatorie

2008-06-22T10:32:00.006+03:00

Aseara am pus capul pe perna cu Edith Piaf, iar azi-dimineata m-am trezit cu Joe d'Assin (si ceai proaspat facut si aer proaspat in camera, tout par courtoisie de Bamse). Aaa, iubesc cliseele pariziene! Croissants, tres chic, Champs Elysees, foulard, bouchon, crepe au chocolat, brasserie, 14 Jouillet, lettres parisiennes, romantique, boulangerie, la femme bcbg, bateaux-mouches, la vie en rose, Paris Match, a nous deux maintenant!

Si-mi place sa le gasesc pe toate, pe toate asteptandu-ma de fiecare data cand ma intorc aici!

In fata Turnului

2008-06-21T19:07:00.012+03:00

"O lady adevarata nu sta cu picioarele pe geam! Plus ca-mi acoperi oglinda retrovizoare" m-a atentionat Bamse pe la kilometrul 1700, omorandu-mi tot elanul. Asta se intampla exact in momentul in care degetele mele de la picioare nu mai rezistau de atata caldura si nemiscare si se indreptau vijelios spre geamul larg deschis. Au renuntat si s-au reasezat in lotus, dar nu fara sa se imbufneze un pic de mustrarea nemeritata. Nici macar asfaltul care isi schimba culoarea de la o suta de km la alta, si care acum era verde fistic, nu a reusit sa le binedispuna.

Dar acum nici un cod al manierelor nu-mi va impiedica degetele de la picioare sa iasa pe geam. Pentru ca una dintre ferestre este nici mai mult nici mai putin decat la cativa metri de Turn, iar cealalta fereastra da spre singura casa a lui Gaudi din Paris. Asa ca degetele mele abia asteapta sa adoarma Bamse, ca sa escaladeze pervazul, sa se strecoare printre ghivecele de muscate si sa fluture fericite de sub streasina in timp ce-l citesc pe Flaubert.

Degetele mele de la picioare au fluturasi in stomac, si pandesc, pandesc!

Paradisul de duminica

2008-06-05T11:29:00.011+03:00

Urmariti-ma! Din drumul care vine de la Brasov semnalizez dreapta dupa ce vad indicatorul cu Prisma. La poarta, protocolul este sa saluti; nu se stie de unde vine aceasta regula, dar asa cum am invatat de la surori ridic mana dreapta de pe schimbator in timp ce virez stanga si ii salut pe domnii binevoitori, care se bucura si saluta si ei cu doua degete la chipiu. Mai am un reper important, si anume cosul de baschet care imi arata unde trebuie sa intru in alveola; inainte era un Mini Cooper care statea acolo vesnic parcat, era un reper foarte bun si vizibil, dar aparent chiar si Mini-ul pleaca in lume la un moment dat.

Intru in alveola, virez larg si opresc in fata casei cu balustrade albastre. Ma minunez de ce-au facut pe covorasul de la intrare pasarile din cuibul de deasupra usii si apas pe sonerie. Nu astept sa-mi raspunda nimeni, ar dura prea mult si ar trebui sa mai sun o data ca sa ma auda, asa ca apas pe clanta si intru singura. Primul lucru pe care-l vad sunt doua pisici: una sta pe canapea, alta imi taie calea (cred ca e un facut, ca mereu cea care-mi taie calea e aia neagra, nu stiu cum o cheama). Miroase a proaspat zugravit (desi nu mai e proaspat zugravit de 6 ani), a metal si a inca ceva ce nu pot descrie; semana cumva cu ceaiul de rooibos, un miros greu si dulce-amarui, care te face sa te intinzi si sa te gandesti la Craciun.

Asa ca, duminica dupa-amiaza, venind dinspre munte, ma opresc in drum intr-un loc frumos numit Paradisul verde, in ospetie la surori. Si surorile se bucura; Irina zambeste cu toata fata, ea pregateste un adevarat ospat vegetarian si mere coapte cu inghetata, ea ma ia in brate si se mira ce frumos m-am asortat, ea imi povesteste ce oameni frumosi a mai fotografiat pentru mine. Simina e mai rezervata, ii zambeste doar un colt al buzelor, ma pune sa fac diverse comisioane inainte sa ajung si imi critica excesul de asortare, dar eu stiu ca se bucura si ea.

E cel mai frumos loc unde poti fi duminica dupa-amiaza. Intotdeauna gasesti ceaiuri aduse din locuri exotice si povesti frumoase de peste saptamana, iar surorile se plimba leganat printre pisici si sticle de vin alb demi-sec.

Atena von Genf

2008-05-31T17:46:00.005+03:00

In cartierul florilor, pe Strada Mimozei, locuieste un urs care cunoaste o mica vrajitoare. La fiecare sfarsit de saptamana, mica vrajitoare vine in ospetie la urs si isi reinnoieste lotul de flori de leac. Asta n-ar fi nimic, dar se pare ca de ceva timp incoace vrajitoarea a pus pe urmele ursului un spion care-i urmareste ursului fiecare miscare in lipsa ei. Aceasta suspiciune i-a rasarit ursului in cap intr-o noapte, cand a vazut o pisica neagra facand planton sub fereastra lui in sus si-n jos si fixandu-l cu niste ochi foarte galbeni si foarte curiosi.
De-atunci, pisicile negre s-au inmultit (acum sunt trei, de varsta adolescenta). Poti spune ca in cartierul florilor pisicile tind sa fie stapane cu sistem de proprietate in devalmasie asupra mimozelor, lalelor, lamaitelor si crinului. Iar azi a mai sosit una care a prins sa stea in gazda nici mai mult, nici mai putin decat chiar in casa ursului! Noua venita raspunde la numele de Atena si pare ca nu e doar in trecere. Se va vedea...

Surpriza de la sora mea

2008-05-23T10:58:00.008+03:00

Pentru ca ii studiez in fiecare seara linia sprancenelor si zambetul de soricel in carticica de la capul patului, stiu ca Audrey Hepburn a lui Morton Levin este pentru mine! Merveilleuse soeur, n-ai cum sa negi, stiu stiu ca surpriza e pentru mine!

Oaaa, m-am simtit ca atunci cand eram mici si imi sugerai subtil prin ce dulapuri sunt ascunse cadourile de Craciun, dar ma lasai pe mine sa le caut si sa descopar singura care-s surprizele pentru mine si care-s pentru tine.

Cum se simt degetele tale azi?

2008-05-21T14:56:00.012+03:00

Lina are cele mai frumoase degetele din lume. Poate pentru ca par inventate: asa de subtiri, cu unghiile lor perfecte. Si asa de linistite, ca te miri cum de nu e ea toata la fel de linistita ca degetele ei.

De la degetele Linei am invatat ca degetele noastre traiesc alta viata decat noi. Cea mai buna dovada ca degetele simt altceva decat tine este sa privesti ce-au desenat dupa ce ai vorbit la telefon cu cineva. N-ai gasit niciodata norisori dupa o discutie despre un brand portfolio alignment? Sau un tractor dupa o discutie despre cea mai frumoasa rochie alba? Asta pentru ca degetele n-au nici o treaba cu starea ta de spirit, sunt pe cu totul alta lungime de unda. Degetele sunt fermecatoare cand vor ele, desi tu numai fermecatoare nu te simti; sunt nervoase cand tu vrei sa uiti de tot; sunt linistite cand tu te zbati; mangaie cand iti vine sa zgarii; sunt pline de farse rautacioase cand tu vrei sa mangai. Degetele sunt ca niste copii. Ai observat ca jocul lor are alte reguli decat regulile tale?

Si ca sa intelegem mai bine, vedem cum e cu:
Gellu Naum si al lui Deget Musa

Turist season

2008-05-14T17:14:00.003+03:00

La Brasov s-a deschis sezonul turistilor. Asta inseamna ca ursii s-au trezit si incep sa coboare spre poalele padurii ca sa vada turistii. Se indreapta care mai de care spre Racadau cu urechile ciulite, leganandu-si soldurile. De-abia asteapta sa vada ce turisti au mai rasarit anul asta, ce culoare are pielea lor, ce haine mai poarta, cu ce aparate foto s-au procopsit peste iarna. Pentru ca din recolta de turisti de anul trecut au ramas cu suveniruri foarte frumoase, ursii revin de fiecare data cu placere. Se uita la turistii ingramaditi pe marginea trotuarului, ii examineaza, trec de la un palc de oameni la altul, iar cand simt ca au vazut destul isi dau urechile pe spate si-si vad mai departe de treaba.

Lumea zice ca sunt periculosi, dar e de inteles, de-abia s-au trezit din somn si cine nu e putin morocanos dimineata?

Casa piticilor

2008-04-29T23:14:00.013+03:00

Eu si Bamse tocmai ce-am trecut muntii inapoi, numai bine fiindca si merindele si puterile ne erau pe sfarsite. Ne-am minunat de zodii, de bastioane si de cel mai nepamantesc albastru, insa le-am inteles pe toate asa cum ne-a venit noua la indemana. De pilda, o chilie sapata in munte ne-a parut numai buna pentru o casa a piticilor: o casa plina de liniste care sa-i faca sa taca si sa se aseze tacuti fiecare in coltul lui depanandu-si barbile.

Nu de alta, dar Bamse tocmai ce trece printr-un moment grozav de chinuitor: se pare ca un pitic din ochiul lui stang nu-si gaseste locul, asa ca se tot zbate si se intoarce de pe o parte pe alta, si-l trage pe Bamse de pleoapa tot timpul. Pesemne s-a indragostit de vreun pitic din ochiul altcuiva si nu stie cum sa faca sa-i atraga atentia. Asa ca ne-am gandit sa-i asezam pe amandoi in casuta sapata in piatra. Poate chilia din munte o sa-i ajute sa-si depaseasca singuri fastacelile si o sa-i invete sa taca impreuna asa cum le sade bine unor pitici, fiindca pe noi ne-au bodoganit destul!

Si ca sa intelegem mai bine, vedem asa:
Bucovina cu minunile ei

Domeniul celalalt

2008-04-24T11:10:00.021+03:00

Oare v-am povestit pana acum despre Merveilleuse soeur, cea cu care am purtat ani la rand razboiul picioarelor pe sub patura, atunci cand una intra in domeniul celeilalte? Pentru ca domeniul era un loc sacru, cu mirosul si culoarea lui, el nu putea fi atins de picior de zana straina. Pe peretele corespunzator domeniului ei, Merveilleuse soeur avea asa: un afis cat toate zilele cu Amelie cu care vorbea in franceza in fiecare dimineata, un dulap in care un soarece rontaia de zor la carti de gramatica si agende cu poezii, o cana rotunda si galbena in care se descanta ceiutul ca sa devina vindecator. Domeniul ei era fantastic, mai colorat si intotdeauna mai mare decat al meu. Dar pentru ca n-aveam voie sa calcam in domeniul celeilalte, eu n-aveam de ales decat sa astept acele seri putine in care Merveilleuse soeur fugea de acasa. Atunci ne strecuram pe varfurile picioarelor ca sa nu ne auda nimeni, inchideam usa dupa ea, iar apoi ma furisam cu inima batand in domeniul ei si-i citeam povestile.

Domeniul ei a disparut o data cu ea din camera mea. Dar imi mai amintesc din cand in cand culorile lui, atunci cand Merveilleuse soeur mai vine cu cate o minunatie noua. Ultima ei isprava: ii aduce pe Brazzaville in Bucuresti, ca sa imi mangaie noaptea de 9 mai cu povesti colorate si cantate frumos. Asa ca in club Session, pe 9 mai, de la orele 21.00 cand numai bine s-a intunecat ca sa distingem culorile dinauntru, puteti sa o cunoasteti cu totii pe Merveilleuse soeur si sa va furisati pentru cateva ore in domeniul ei.

Ce mai urmeaza? Merveilleuse soeur si-a terminat romanul. Asta inseamna ca, pentru prima oara in viata mea, voi calca pe domeniul ei fara sa ma furisez, dintr-o librarie mirosind a coperti noi, si nu dintr-un dulap locuit de soarecele bibliofag.

Baked to make you smile

2008-04-15T20:53:00.022+03:00

Mi-a spus asa: ca sunt ca o prajitura cu blatul moale si pufos. O prajitura care miroase putin, numai putintel a aroma de vanilie. Indeajuns cat sa te faca sa zambesti, nu atat de mult incat sa te ameteasca. Si mi-am imaginat chiar in clipa aceea cum ar fi ca toate creaturile miraculoase care imi populeaza lumea, toate printesele, toate zanele, toti spiridusii sa se arate sub chipul lor de prajitura. Caci da, fiecare dintre noi este o prajitura. Si e cel mai frumos chip sub care te poti arata. Poate chiar si cel mai sincer.

Am intrebat-o pe Irina in timp ce-mi vorbea despre Orhan Pamuk si-si aranja aripile in dulap pe culori (roz la roz, verde la verde...hm, nu stiu ce sa fac cu asta singura mov...o ascund aici dedesubt) ce prajitura ar fi ea. Creme brulee fara indoiala. Cu o crusta care pare dura, insa se sparge foarte usor, cu dosul linguritei, ca-n Amelie; transparenta, dar cu nuante; cu o aroma care te face sa inchizi ochii in timp ce inspiri; cu nume frantuzesc.

Bineinteles! Cum de nu m-am gandit pana acum? Si am putea sa ne intrebam unii pe altii: iti amintesti de domnisoara aceea de frisca, asa de dulce de te lua cu lesin in preajma ei? Sau si mai bine: am cunoscut o lady de inghetata, cu topping de ciocolata neagra fierbinte, care te poate plimba intre rai si iad intr-o secunda. Sau: cea mai buna prietena a mea refuza sa fie o prajitura, ea e o bomboana si atat, o bomboana care poate fi mancata oricand si oriunde, cu multe straturi de ciocolata pe care trebuie sa le dai la o parte unul cate unul ca sa ajungi la miezul pretios de aluna.

Nimic nu vorbeste mai pe limba mea decat caramelul, vanilia, fulgii de cocos, fructele confiate, martipanul, crema de ciocolata.

Livada cu dorinte

2008-04-05T21:56:00.005+03:00

Lumea e un loc fantastic! Ma plimbam azi cu Bamse prin livada, cand ne-a oprit un baiat si ne-a intins cate o busola. Baiatul era blond si avea 16 ani, iar busolele lui erau gri cu rosu, exact asa cum trebuie. Si totusi cum se poate? Imi doream o busola, iar acum am primit trei (de fapt as fi avut doua, dar Bamse s-a amuzat de ochii mei uimiti de fantasticul momentului si mi-a cedat si busola lui).

Maine o sa ne plimbam din nou prin livada. De-abia astept sa vad ce minunatie se mai intampla!

Mi-am gasit locul

2008-04-04T12:42:00.010+03:00

Tot pe drum am fost din nou, si ce frumos! Din aproape in aproape, din cetate in cetate, am ajuns in sfarsit la loc de odihna unde ma pot aseza si povesti. Caci e musai de poveste! Mi-a fost dat sa primesc in ospetie mesageri dintr-o alta lume, o lume jumatate a noastra, jumatate a lor. O lume pe care n-o cunosteam nici macar din povesti, caci toate povestile cu castele si zimbri care s-au nascut acolo n-au razbatut veci dincolo de zidurile cetatii. Am descoperit dupa ani de cautare un Macondo din piatra adevarata, neschimbat de trei generatii, de cand batranii lor au trecut muntii incoace in pasul magarilor incarcati cu lazi de zestre in cautarea unui loc al lor.

Cristiur ii zice locului. Si tot ca intr-un Macondo, batranii aceia sunt inca printre noi si se leaga cu franghie de copacul din curte si sa plece nu mai vor. De cand cele sapte neamuri au trecut muntii impreuna si s-au asezat in Cristiur, a ramas scris ca orice se poate vinde, numai casa parinteasca nu. Asa ca batranii joaca septica pe banca la soare si sunt multumiti; stiu ca doar ei au mai ramas, dar la fel de bine stiu ca roata lumii se va intoarce si odata cu ea se vor intoarce si tinerii la casa parinteasca. Nu asteapta nimic, sunt impacati si au liniste. Locul lor e un loc magic, ochii lor sunt albastri, si povesti ca ale lor nicaieri nu mai intalnesti.

Si ca sa intelegem mai bine, cu sfintenie citim asa:

Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singuratate

O busola pentru fiecare

2008-03-23T10:55:00.012+02:00

N-a trebuit decat sa inchid ochii si sa intind mana, si busola pe care mi-o doream a venit singura la mine. Nu e mare si grea si nici nu se poate prinde cu suruburi de catedra asa cum mi-o aminteam dintr-o viata anterioara. Dimpotriva, e micuta de-o poti ascunde in san; se deschide ca un sipet cu comori; are o lentila micuta care nu-ti arata nimic, ci iti oglindeste ochiul, de nu mai stii ce sa crezi; are incrustat pe ea numele noului mileniu; si o sageata verde cu contur negru care iti raspunde la intrebari. Mi-e un pic frica de ea, dar o imblanzesc eu si apoi sa vedeti ce cuminte imi va raspunde la intrebari!

Nu stiu cat de mult ma va ajuta sageata verde cu contur negru sa pornesc la drum cu capul mai pe umeri; asa ca mai cantaresc putin lucrurile si o intorc pe toate partile, doar-doar descopar vreo cale secreta de a-mi gasi raspunsurile. Aflu asa: daca vrei sa ai puterea sa mergi pe drumul tau orice ti-ar aparea in cale, se cade sa pornesti cu fata spre Soare-Rasare; daca vrei sa-ti pastrezi ochii deschisi ca sa vezi lucrurile asa cum sunt, tot ce trebuie e sa pleci la drum cu fata spre Miazazi; daca vrei sa poti lasa in urma trecutul trebuie sa pleci cu fata spre Soare-Apune; ori daca vrei ca drumul sa fie lung, secretul e sa pleci privind spre nesfarsita Miazanoapte.

Daca o fi sau n-o fi asa, stiu pe cine sa intreb ca sa aflu: o invoc pe Onuca, sigur stie de la buna ei vreo vorba inteleapta despre inceputuri de drum. V-am povestit vreodata despre Onuca? Onuca mi-a fost vrajitoare candva intr-o viata trecuta, dar vanatoarea de vrajitoare frumoase de pica a facut-o sa se ascunda; si s-a ascuns asa de bine, ca nu-si mai aminteste nici o vraja. Buna si Scheii sunt radacinile vrajitoresti ale Onucai, si fara ele si-ar fi pierdut de mult orientarea intre atatea puncte cardinale. Daca stau acuma bine sa ma gandesc, nici Onucai nu i-ar prinde rau o busola mica pe care s-o ascunda in san si s-o intrebe de sanatate cand se deschid prea multe drumuri in fata ei. Se pare ca in sensul asta n-o ajuta nici ochii verzi de spiridusa ratacita, nici nasul de vrajitoare camuflata, nici cerceii cu broaste raioase care o oripileaza pe buna.

Inchid busola si ma hotarasc: o iau pe Onuca prietena de drum si pornesc spre Soare-Apune. Am facut un pact sa lasam in urma lucrurile prea grele pe care nu le mai putem cara cu noi; pastram in schimb busola. Si vom fi pe rand, in functie de situatie, Samwise Gamgee una pentru alta.

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

J.R.R. Tolkien - Stapanul inelelor, cel putin ultima parte

Am crescut mare!

2008-03-18T15:27:00.015+02:00

Deunazi s-a intamplat ceva ce m-a facut sa inteleg ca s-a terminat cu joaca. Nu vanzarea casei bunicilor cu tot cu oratanii, nici demisia de la primul meu loc de munca - ala care m-a luat de mica si m-a crescut, ci reintalnirea cu colegii din generala. (Cum, chiar a trecut atata timp de cand s-a terminat scoala generala incat sa faceti deja prima intalnire de rememorare? Dap. Am facut-o.)

Nu va spun cum plec de acasa indreptandu-ma spre ei. Am inima cat jumatate de purice. Ma astept sa fie ca o intoarcere in timp. Ca atunci cand te urci seara tarziu intr-un tramvai aproape gol, atat de gol incat te sperii un pic si te simti ca un Gavrilescu si te astepti sa cobori intr-o alta lume. Doar ca nu in viitor, cu casa ta o ruina, ci in trecut, in lumea pagerului si a lui Leo di Caprio si a oracolelor si a scrisului pe banci si a primelor saruturi. Imi netezesc fusta ca sa-mi ascund emotiile.

Si totusi intoarcerea in timp n-are loc...Nu recunosc pe nimeni. Sunt oameni pe care nu i-am avut niciodata sau pe care i-am pierdut de atata timp, incat nu mai stiu cine sunt. Si chiar daca unii dintre ei sunt exact asa cum i-am lasat, imi sunt atat de straini incat nu mai pot sa ma intorc in timp.

La un moment dat in timpul discutiei, incercand sa ne amintim de fiecare pe unde mai e si ce mai face si mai ales cum am putea sa dam de el, cineva spune: "Cine s-ar fi gandit atunci ca e asa important sa ne lasam toate datele de contact? Eram asa de convinsi ca o sa ne vedem si maine, si poimaine, si peste 10 ani." O lectie foarte buna despre cum poti sa uiti oameni care ti-au fost dragi si impreuna cu care ai fi putut construi ceva. Eu credeam ca relatiile care cedeaza timpului sunt alea care n-au fost niciodata menite sa insemne ceva, si ca asa se face selectia naturala intre ce conteaza si ce nu conteaza in viata. Dar imi dau seama exact in momentul asta ca cedeaza timpului chiar si lucrurile care conteaza cu adevarat. Asa ca ma intorc si-i cer numarul de telefon omului de langa mine.

Am simtit nevoia sa va spun ca am crescut pentru ca am citit-o pe Merveilleuse soeur vorbind despre tristetea mare mare pe care a avut-o cand a auzit ca s-a vandut casa bunicilor. Asta a facut-o pe ea sa simta ca s-a terminat cu copilaria. N-am reusit sa empatizez cu ea, din simplul motiv ca nu am nimerit de-a lungul vietii mele in casa bunicilor decat de cateva ori, dintre care prima oara am facut urticarie, a doua oara am facut urticarie, a treia oara mi l-au taiat pe Zglobi ca sa-l manance de Pasti si am plans urland ca eu nu mai trec niciodata pe acolo, a patra oara am facut urticarie, a cincea oara am omorat trei puisori de gaina mici si galbeni (din greseala, imaginea lor inca te mai bantuie), a sasea oara era musai sa merg ca era o nunta, iar a saptea oara a fost inmormantarea...si asta a fost si ultima oara. Totusi am simtit si eu saptamana asta ca s-a terminat copilaria. Si am revenit in lumea oamenilor mari ca un Gavrilescu intors de la tiganci.

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Mircea Eliade - La Tiganci

Un nou locuitor in lumea lui Hundertwasser

2008-03-10T11:53:00.009+02:00

M-a luat Ciurtina la rost ca cica as avea o lume imaginara, cu personaje inchipuite si Irine fabuloase. "Si cine-i aceasta Irina? Chiar exista sau ai luat-o razna cu totul?". Vezi bine, in locul ei si eu as fi intrebat la fel. Cine-ar crede ca pot exista atatea creaturi de basm in lumea unui singur om? Ceva trebuie sa fie fabulatie la mijloc, nu se poate altfel.

Pana si eu ma minunez de lumea mea, lumea in care Merveilleuse soeur ia trenul in directia gresita si face o calatorie initiatica prin sesuri, lumea in care Ciurtina insasi se invarteste intre tantre, mantre si yantre in timp ce coace cercei. Si in fiecare zi parca apare ceva si mai cusut cu ata alba de care sa ma minunez. De exemplu, acum cateva zile Irina mi l-a daruit pe Zoli, un prieten nou, mic, neastamparat si instabil, care are tot atatea fete si la fel de diferite ca degetele mele mutant de la picioare, ciudate si agitate cu sau fara lac rosu. In lumea mea si asa incredibila a aparut asadar un pitic pe care sa-l ajut sa-si descopere mereu noi si noi fetisoare si sa creasca (in multilateralitate, nu in inaltime, caci asa mititel va ramane mereu!). Bine-ai venit!

Un pitic atat de mic

Face baie-ntr-un ibric

Cu caleasca la clasa a doua

2008-03-03T11:32:00.015+02:00

Nu am inteles niciodata pasiunea Siminei pentru CFR, RATB si alte initiale institutionale (ba recunoaste ca ai pus-o chiar pe seama excentricitatii printesei cu BMW la poarta care vrea sa mai ia din cand in cand o gura de aer in lumea normala!), dar ieri am avut o experienta care a avut scopul de ma pune la locul meu. Drept pentru care as vrea sa impartasesc aceasta experienta cu toate printesele mele care si-ar dori sa vada lumea doar prin gemuletul unei calesti aurite.

Am venit de la Brasov in acelasi compartiment cu o tataroaica desprinsa direct din Descult si cu copiii ei cu ochii migdalati. Era infasurata in val, val pe care fiica ei Mariam era extrem de preocupata sa i-l traga tot timpul mai pe frunte pentru ca oamenii straini (si necredinciosi, spune-le pe nume, la ce te feresti?) sa nu-i zareasca parul si sa cada in pacat. O vad si acum cum isi creste copiii frumos si bland: ii citea lui Ahmed povesti cu motani, ii invata poezii cu "Mama mea e-o mama buna", inventau jocuri, le facea filmulete, le vorbea minunat despre tatal lor, ii lasa sa se joace dezbracati in curent, dar ii pacalea sa-si puna flaneaua pe spate ca pe o pelerina cu puteri magice, iar buzunarele ei ascundeau mere mari si rosii, lucioase sa-ti ia ochii si mai multe nu!

La Predeal, a urcat o fata cu bratul luxat pe partie, careia ii pusesera o artera ca sa-i tina bratul imobilizat si ii facusera o injectie cu alvocalmin. Pana a urcat prietenul ei, a ajutat-o sa-si puna valiza sus un batranel care arata exact asa cum imi imaginam ca arata Plesu atunci cand eram mica-mica si a devenit el ministru de externe (inainte sa-l vezi pe bune si sa fii dezamagita de lipsa sepcii de stofa si a ochelarilor cat jumatate de fata cu pastila in partea de jos pentru vederea de aproape). Batranelul, care isi rupsese si el mana cazand de pe cal pe cand era mic, s-a chinuit putin sa puna sus valiza cu pricina, ceea ce a suparat-o pe batranica lui; dar el a linistit-o batandu-i cu degetele pe genunchi: "Amabili nu trebuie sa uitam sa fim, nu trebuie..."

La Busteni, Mariam si Ahmed au ramas pierduti in fata muntelui, iar mama lui a oftat incetisor: "Ce frumos e, Doamne! Fagarasul e asta sau ce e, nu l-am mai vazut niciodata asa frumos!". Eram si eu pierduta in amintirile mele, asa ca n-am avut puterea sa deschid gura ca sa-i spun ca sunt Bucegii. N-am putut. Ba chiar mi-am dorit sa dispara cu tot cu frumusetea lor si cu amintirile lor de pe fata pamantului. Dar m-am uitat la cei doi copilasi cu gurile cascate si m-am simtit vinovata pentru egoismul meu. Ei ce vina au?

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Zaharia Stancu - Descult

In cautarea Olgutei pierdute

2008-02-27T19:26:00.009+02:00

Gata! Stiu ce vreau eu mult mult mult sa primesc cadou de 1 Martie: o busola! Lasa gradina de plantute, asta se aduna pe tot parcursul anului (mai putin iarna, caci il cred pe Bamse pe cuvant ca de Craciun nu infloreste nici o planta de leac), eu de 1 Martie vreau o busola! O busola mare si grea, cu multe suruburi cum am vazut eu in clasa a patra la Stiintele mediului inconjurator, ca sa se prinda de catedra. O busola care sa-mi arate daca am aranjat unde trebuie cuibul prieteniei in camaruta mea. Asta pentru ca nu exista in preajma camerei mele nici un copac cu muschi ca sa ma uit unde e nordul (asa cum ai invatat tot la Stiintele mediului inconjurator, nu mai face tu pe desteapta!).

Si poate busola asta ma va ajuta si s-o gasesc pe Olguta. Acum cativa ani, Olguta a disparut din mine si m-a lasat sa umblu pe alte cai decat ale ei. Numai de curand mi-am dat insa seama ca Olguta lipseste, si am inceput s-o caut prin jurul meu, sa agit esarfe, sa iau la rand raftul de carti, sa cercetez gavanele de dulceata, chiar si rucsacul incomod si prafuit care sta tot timpul in baie de parca as fi in permanenta pe picior de plecare, desi nu e folosit decat de 1 Mai. Tot caut. Mi-e dor de Olguta, cu toate ca facea multe nastrusnicii, nu statea o clipa locului si-i placea sa-si rada de oameni, mie imi lipseste totusi rasul ei si-mi e draga. Cred ca a venit timpul sa o primesc pe Olguta inapoi, sunt pregatita sa fiu din nou asa. Drept dovada, de cateva zile mi se pare ca o aud vorbindu-mi de undeva din mine. Cand mi-e lumea mai draga, ma intrerupe soptind cate o ironie cum ii sade mai bine. Numai de-as putea sa pun mana pe ea!

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Ionel Teodoreanu - La Medeleni (numai primul volum, rogu-va, in urma devine mult prea trist!)

Ce nu este Simina

2008-02-26T15:35:00.022+02:00

Pentru ca suntem intr-un impas, acum cateva zile Irina mi-a propus cu cel mai serios ton sa-mi convoc toti cititorii si sa gasim impreuna o cale pentru Simina. Adica sa ne intrebam impreuna: "Ce-ar putea sa faca Simina in viata de-acum inainte?" si poate sa venim cu niscai idei.

Ca sa taifasuim impreuna despre asta, ma gandesc ca ar trebui sa va dau cateva indicii despre cum e Simina. Dar in loc de asta, m-am hotarat totusi sa va spun mai degraba cum nu e Simina. Aceasta idee mi-a dat-o printul nostru - cel ce-si dorea o lista de printese, il stiti, v-am povestit despre el - spunand ca ar prefera sa vorbesc despre ce nu este el si nu despre ce este, cu mentiunea ca e un fel de mystery game la mijloc si ca imi explica el cand ne vedem. Asa ca preiau acest fel de a vedea oamenii pentru toti cei din jurul meu (mai bine asa, poate data viitoare te trezesti ca se revolta vreunul nu pentru ca n-ai scris nici o poveste despre el, ci pentru ca ai scris prea mult): si anume voi vedea cum nu e omul respectiv si nu cum e.

Deci cum nu e Simina:
-Simina nu se tunde in scari
-Simina nu face mofturi la mancare (te-ai gandit ca tocmai de-aia e candidatul numarul 1 la toxiinfectie alimentara?)
-Siminei nu ii plac cadourile strict functionale si nepersonalizate, dar nici cele prea personalizate si fara nici o utilizare (na! Sa te vad ce solutie gasesti la dilema asta!)
-Siminei nu ii place sa lucreze in incaperi cu lumina artificiala
-Siminei nu ii place sa taca (chiar data trecuta ai auzit-o vorbind cu tine in gand in timp ce aparent tacea)
-Siminei nu-i place sa se vorbeasca in timpul filmelor daca nu a initiat ea discutia
-Simina nu vrea sa auda discursuri cu mantre, tantre, energii si misticisme
-Simina nu-si amesteca grupurile de prieteni
-Simina nu e prietenoasa cand e trezita din somn sau obligata sa se terezeasca devreme
-Simina nu e de parere ca atunci cand e nervoasa ar trebui lasata in pace pe motiv ca "s-ar linisti ea singura"
-Siminei nu ii place sa fie tinuta in casa
-Simina nu-ti scoate niciodata ochii atunci cand ii datorezi bani
-Simina nu poate sa reziste batranelelor si batraneilor
-Simina nu-si frustreaza prietenele dezvaluind pretul real al pantofilor scumpi pe care si-i cumpara (sau le uita pretul pe loc, oare? Raspunsul la intrebarea asta inca te mai framanta)
-Simina nu crede ca e ea responsabila sa poarte de grija oamenilor in toata firea
-Simina nu ar aprecia deloc acest articol si nici ideea ca altcineva sa-si dea cu parerea despre ce ar trebui sa faca ea pe viitor

Gata...am obosit...Dar m-as bucura sa veniti cu idei, oricat ar parea ele de fara rost si fara nici o legatura cu lumea reala, pentru ca Simina asteapta un semn (desi ea nu crede in semne) care sa-i arate ce-ar trebui sa faca de-acum inainte.

Si ca sa va dau totusi si niste indicii despre cum e de fapt Simina, rasfoim asa:
Gellu Naum - Zenobia

Sissi & Franz Josef

2008-02-25T12:21:00.012+02:00

Viena ma invata de fiecare data cate ceva. E rabdatoare si blanda si batrana si are mereu o lectie de impartasit despre natura umana. De data asta, Viena mi-a vorbit despre printese. In lumea mea plina de creaturi fabuloase, povesti, plante cu puteri miraculoase si apa vie, printesele erau o prezenta reala. Printese eram toate, pentru ca asa voiam noi si pentru ca puteam, dar mai ales pentru ca numai de noi depindea daca voiam sau nu. Dar Viena mi-a atras atentia ca lucrurile nu stau chiar asa

Stiti povestea printesei Sissi, cea cu talia de 51 de cm, cu par lung si cu pasiunea pentru cai? Cea care isi iubea libertatea atat de mult, incat a fost singura imparateasa austriaca pe care maghiarii au indragit-o, pentru ca ea, ca si ei, era inchisa intr-o colivie de curte. Cea care scria poeme lungi despre singuratate. Povestea ei m-a impresionat atat de tare, incat Schoenbrunn si Hofburg au existat pentru mine doar pentru ca ea a existat acolo. Dar de data asta, Viena mi-a aratat o parte a povestii cu printesa inchisa in colivie pe care n-am stiut-o si nici n-am ghicit-o pana acum. Partea LUI. Partea imparatului care ii spunea "ingerul Sissi". Cel care avea pe birou doua portrete cu printesa lui cu parul despletit. Cel care a spus cand a aflat de moartea ei "N-aveti idee cat am iubit-o pe femeia asta".

Asadar despre ce mi-a vorbit Viena? Despre faptul ca nu suntem printese pentru ca asa vrem noi si putem sa fim. Ci suntem printese pentru ca exista acolo, oriunde, un print care ne vede asa si care tine mereu in fata ochilor un portret al nostru cu parul despletit. Suntem printese prin ochii lui si nu prin puterea noastra.

De ce mi-or fi trebuit atatia ani sa inteleg asta?

Sunt datoare cu o poveste

2008-02-19T10:55:00.008+02:00

Am stat ieri la un ceai cu intreaga ceata a printeselor si am aflat cu surprindere care era rostul blogului meu din punctul lor de vedere si eu nu stiam: sa spun povesti despre fiecare dintre ele. Acestea fiind faptele, m-au luat care mai de care la rost ca de ce Irina are doua povesti si ele n-au nici una, de ce nu se regasesc in nici o metafora, ce, nu sunt printese indeajuns ca sa merite o poveste numai si numai a lor? De fapt, ar fi trebuit sa inteleg ce se asteapta de la mine, pentru ca aveam semnale deja de ceva timp, cand Did s-a razvratit din acelasi motiv. Unde mi-o fi fost capul?

Deci sunt datoare fiecarei printese, fiecarui spiridus, fiecarei vrajitoare, fiecarui animalut vorbitor din jurul meu, cu cate o poveste numai si numai a lui. Dar pentru ca Valentina a insistat prima ca e destul de fascinanta si de draga mie ca sa primeasca povestea ei, iat-o pe Romea Gitanos in toata gratia:

Pe cat de mult strabate Romea aceasta lume in lung si-n lat fara costum de baie, doar cu cort si apa de baut, pe atat de multe si nesfarsite povesti aduna ea. Dar pentru ca printesele sunt egoiste de fel, nu voi impartasi decat una dintre povestile ei. O poveste care include niste discuri mititele de plastic stralucitor, peste care dai cand ti-e lumea mai draga, colorate in te miri ce nuante neghicite. Pe vremea cand a luat nastere povestea mea, acestor discuri micute li se spunea fluturi (acum le spunem contemporan si prozaic paiete). Se numeau fluturi, tocmai pentru ca iti luau ochii atunci cand zburau in stanga si in dreapta colorate-n curcubeu. In povestea mea, fluturii impodobeau o camesa de mireasa veche de 80 de ani brodata cu fir si cu poale lungi, pe albul carora care se putea inca ghici urma primei nopti de dragoste.

Tolanite pe jos in mijlocul camerei, inarmate cu foarfece, cu camesa pretioasa in brate si cu inca doua camese alaturi asteptandu-si randul, am stat cu Romea mea o dupa-amiaza intreaga, pana cand ultimul fluture a zburat de pe camesa si ultima poveste a fost impartasita. Lunga a fost acea zi, multi fluturii si si mai multe povestile, dar la final am izbandit, am strans toti fluturii raspanditi pe sub pat si ne-am promis dragoste vesnica.

Povestea cameselor nu s-a incheiat, ci ele au fost asezate cu mare grija intr-un cufar mirosind a levantica, si asteapta sa fie scoase intr-o zi cu soare si sa acopere trei fete dansand pe nisip intr-o vama.

Gradina mea

2008-02-18T14:30:00.019+02:00

Imi doresc o gradina fermecata, plina de secrete si de surprize si de povesti; ca gradina cu narcise din desenele de cand eram mici...va mai amintiti? O gradina cu busuioc, menta, traista ciobanului si alte plantute de leac, asezate pe culoare ordonate in forma de pentagrama. Sa le cresc cu multa grija si sa le stropesc cand e luna in patrarul care trebuie si sa le culeg dimineata pe roua. Ce potiuni de dragoste o sa iasa de acolo! Si de reculegere pentru Lina, si de liniste pentru Cecile, si de incredere pentru Did.

Asta e dorinta mea pentru inceputul de primavara: multe plantute binevoitoare in ghivece colorate. Vor fi un nou inceput, dupa cele 10 luni in care am venerat o planta cu frunze roz cunoscuta sub numele de "Domnul Poama", si dupa cei 10 ani in care am ucis sistematic muscatele din balcon neudandu-le la timp.

Matraguna, Doamna buna,

Marita-ma intr-o luna!

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Mircea Eliade - De la Zalmoxis la Genghis-Han, capitolul in care aflam cum Doamna-buna poate sa faca minuni si sa marite pana si fetele cele mai pocite

De la ce vine MTV?

2008-02-14T11:03:00.012+02:00

Am terminat cu preumblarile muzicale...ma intorc acasa, in camera mea lipsita de televizor si de orisice fel de reviste, unde calculatorul nu s-a mai deschis de fix un an jumate si nici un poster nu-mi acopera peretii. Ies din lumea asta colorata si agitata in care trebuie sa fii tot timpul la curent cu ce freza a venit Rihanna, care-i Timberland si care-i Timberlake, de ce colantii nu se mai poarta si ce drame a avut in copilarie Cristina regina RnB-ului.

Dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat, cel mai rau m-a marcat faptul ca MTV moare. Aparent, generatia MTV a murit demult, odata cu Kurt Cobain, desi au existat niste incercari timide a o resuscita; n-a iesit decat o parodie timida, cu cu totul alte preocupari si tipuri de salut, care s-a numit generatia McDonald's. Si asta a fost tot. A existat apoi o generatie RBD, care s-a transfomat rapid intr-o generatie Tokio Hotel. Dar nici una dintre ele n-a mai reusit sa readuca MTV pe locul pe care l-a avut pe cand fake-urile nu erau o crima, nici in termeni de Converse ca ai lui Kurt, dar cumparati din Piata Amzei, nici in termeni de albume, cumparate o strada mai incolo, de la tarabele din Piata Romana (acum tarabele respective nici nu mai exista, drept dovada). Paradoxal, cand fake-urile nu erau o crima, MTV era vazut ca cel mai autentic statement de generatie.

Mirela de la 2 isi zgariase cu cheia pe peretele de langa usa de la intrare logo-ul MTV. MTV-ul ala inca mai e acolo, si-l vad mereu cand nu merge liftul si trebuie sa cobor pe scari. MTV-ul asta e la televizor, dar nu-l vad niciodata. Si aparent, desi micii povestitori printre care mi-am petrecut ultimele zile il vad tot timpul, nu mai inseamna nimic nici pentru ei. Si ei isi amintesc tot de "MTV-ul ala de cand eram mici mici, mai stiti, ma, ala de dinainte sa apara Andre?" (au si ei reperele lor)

Nu am un discurs de genul mailului aluia care a circulat printre noi toti, cum ca noi am fost ultimii care au jucat Ratele si vanatorii, au mestecat guma Turbo si pe care ii strigau prietenii pe geam sa iasa afara. Mie doar imi pare rau de MTV, si zau ca m-as apuca iar sa ma uit la televizor doar de dragul lui.

Un nou inceput

2008-02-13T11:58:00.008+02:00

Acum cateva zile, chinezii (si noi toti alaturi de ei) au intrat in anul Sobolanului. Si, desi nu suna a ceva ce ar spune o lady, sobolan sunt si eu, asa ca evenimentul ma afecteaza personal (pe mine si pe multi altii pe care ii cunosc, fiindca suntem nascuti in acelasi an - asta ca sa vorbim de criterii de a-ti face prieteni).

Nu inteleg neaparat povestile salmaniene cu sobolani cat o casa care poarta molime si zei, trasi in carute de lemn cu roti uriase ca sa se scalde in apele murdare. Dar inteleg sobolanul ca simbol al actiunilor duse pana la capat. Asa ca preiau dupa cum am gasit profetiile despre anul Sobolanului ca despre un an al succesului. Totul pare ca se leaga, inclusiv Turnul de acum ceva timp care ma anunta ca ar trebui sa ma dau jos din corcodus si sa-l las sa se prabuseasca, fiindca e timpul sa pornesc pe alt drum. Si in sfarsit cred ca mi-am dat seama despre ce corcodus era vorba (adevarul e ca ma agatam cu disperare de cativa corcodusi aproape putrezi si deci foarte riscanti, dar acum am pus degetul pe cel mai putred dintre toti). Se pare ca orice drum as alege anul asta, va fi de succes.

Totusi, sobolanul nu este un animal al riscului, ci mai degraba al cinismului si al deciziilor luate la rece. Marturisesc ca niciodata n-am fost genul "Hai sa ne aruncam si sa vedem ce iese", iar acum cu atat mai putin. Am in sfarsit un argument de neclintit in atitudinea asta cvasi-paranoica - Pai doar e anul Sobolanului, toti ar trebui sa facem la fel!

Si ca sa intelegem mai bine cum se poate ca la 23 de ani sa ai parul alb de atatea noi inceputuri, rasfoim asa:

Salman Rushdie - Ultimul suspin al Maurului

Am fost si eu Romea

2008-02-09T15:15:00.006+02:00

Am primit reprosuri pentru pauza ingrata in ultimele zile, cand aparent am stricat efectul cafelei de dimineata. Asa ca am promis povesti suculente care sa-mi justifice lipsa.

Nu, nicidecum n-am lenevit, ci am fost tot pe drum, tot pe drum. Miercuri am pornit la drum inainte sa se crape de ziua, la 4:30, ceea ce e inuman. Nici vorba sa o fi facut din proprie vointa, ceea ce m-ar fi transformat fara indoiala intr-o Noctia neprietenoasa; am fost dusa de val, cam asa ca Romea Gitanos.
Si, exact ca in Kerouac, am stat la taifas cu cei mai frumosi nebuni, mici si mari, de la care am aflat cum muzica te poate face sa te simti ca intr-un vis sau ca intr-un salt cu parasuta. Dar cele mai senzationale povesti sunt cele ale pustilor de 12 ani, care mi-au umplut serile de voie-buna. Asa ca v-am adus si voua cateva...

"-Manelistii sunt niste mincinosi. Stii cum am ajuns eu la concluzia asta?
-Cum?
-Pai sa-ti zic. Inainte am fost rockista. Dar nu era asa marfa sa fii rockista, ca nu asa multa lume asculta rock, mai multi prieteni de-ai mei era rapperi. Asa ca m-am facut si eu rapperita. Si dupa mine s-a facut si prietena mea cea mai buna, care ea fusese inainte manelista. Si stii ce-a facut, ma? A zis la toata lumea ca EU M-AM FACUT DUPA EA!!"

"-Anul asta cel mai trendy e movul, daca vrei sa fii pe val trebuie sa te imbraci in mov.
-Hm...Si ce mai trebuie sa pun pe mine ca sa fiu trendy?
-Pai...o bluza pana la solduri, asa mai larga. Mov, ti-am zis, mov trebe sa fie. Si pantaloni pana, stii cum sunt aia?
-Cum sunt?
-Pai asa, mai largi sus si stramti in jos....Asa...si tenisi d-aia cu sireturi groase, fat-lace le zice...si colorate, neaparat unul de o culoare si unul de o culoare. Si multe bratari colorate, ca fetele de la RBD. Si parul sa ti-l faci Emo.
-Cum e aia Emo?
-Asa, cu bretonul pe ochi, si intins cu placa, si asa ridicat in varful capului, se numeste cuib."

Ce-am invatat din aceasta calatorie? Ca am imbatranit si nu mai eram la curent cu nimic: nu stiam ca un teen care se respecta trebuie sa aiba cel putin un prieten Emo, sa schimbe stilul muzical preferat cam o data la 6 luni, sa stie ce freza e asociata carui stil de muzica si sa nu faca niciodata confuzia fatala de a purta dungi gri sau maro daca nu e houser! Doar nu vrem sa lansam mesaje eronate!
Deocamdata am facut un popas de doua zile...dar luni o luam de la capat cu calatoria, de data asta in partea cealalta a tarii. De-abia astept sa vad ce povesti mai dezvaluie cititorii de Popcorn si fanii Pimp my Ride de acolo.
Va tin la curent

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Jack Kerouac - Pe drum
Fanus Neagu - Frumosii nebuni ai marilor orase

Excelent, Cristinica, excelent, a fost excelent! Ai fost intr-o pasa proasta? Excelent!

2008-02-01T18:42:00.003+02:00

...asa-mi spunea o draga doamna acum cativa ani, sustinand ca ar trebui sa public. Asa imi spune acum si draga domnita pe care vreau s-o impartasesc azi cu voi. E o lady, desi n-ar recunoaste, pentru ca, in lumea ei, sa accepti ca esti lady inseamna sa accepti ca esti vulnerabila. Dar ea e totusi; e o lady pentru ca stie cand sa zambeasca numai din coltul buzelor si cand sa dea capul pe spate intr-un hohot nestavilit. Face diferenta intre Rambo si Rimbaud, dar n-ar deschide niciodata subiectul asta intr-un acces de "Uitati-va la mine cum va dau lectii!". Si poate sa-ti spuna si-n somn urmarea de la "Eu stiu c-ai sa ma inseli chiar maine...". N-ar spune niciodata ca e o lady, dar ii place asa de mult sa te auda pe tine spunandu-i-o, mijeste ochii ca un pisoi, toarce si se incolaceste toata in jurul sufletului tau de parca nu i-ar mai da drumul.

Deci asta e pentru tine, Did: "13 noiembrie 2002. Undefined hair color Freak, retrospectiva anilor 1999, 2000, 2001 e relevanta in sensul prezentei subiectului Freak in viata noastra making us better, stiind ce inseamna sa tii piept uraganului pe numele lui adevarat Sever Baby Iosif Georgescu, care inca ne mai face viata un calvar in ciuda fericirii tale de a nu face ora de geogra, mate etc. cand pe noi ne asculta cate 6 in ordine alfabetica (nelipsite fiind Bacsis, Cristea si Dumitrescu). Caci tocmai pleci din banca mea dupa ce m-ai pupat pe crestet si incerci sa scapi din stransoarea bratelor lui Duta si Zamfir (care striga citez: "Baaai, injur cu Biblia-n mana!"), ceea ce ma face sa ma gandesc la metafora din Patul lui Procust, pe care, oricat de evidenta ar parea, eu n-o-nteleg, si ma mai face sa ma gandesc ca iubesc felul tau caracteristic de a ma pupa si de a-mi cere in schimb "Iubeste-ma, feit Did", si iubesc si intransigenta ta si fun-ul nostru de care nu se amuza nimeni si care il oripileaza pe Victoras care sta cuminte la mine in fotoliu si ne priveste; asa...stai sa revin la inceputul paginii unde de fapt isi are originea aceasta fraza...Sandoiu ne tine un discurs cum ca ficusul nostru, ciot in prezent, a fost furat si inlocuit cu un trandafir japonez."

Si ca sa intelegem mai bine, citim asa:

Ion Minulescu - Celei care minte

Se cauta un print

2008-01-31T18:18:00.003+02:00

Atat ne-am straduit impreuna sa intocmim acea minunata lista de carti si povesti cu printese, incat trebuie sa va spun tuturor ca am avut onoarea sa-l intalnesc pe domnul pentru care am facut-o.

Ei bine, domnul care voia sa cucereasca o inima de printesa este exact asa cum ni l-am imaginat atunci cand cautam un pix si o foaie (n-am gasit decat un plic de la o factura, dar a mers si ala) ca sa facem o lista ca la carte in barul cu aer de So what. Adica este un print delicat si subtirel, ascuns bine sub caciula si manusile imense (pentru ca, exact ca si printesa cu bobul ei de mazare, nici printul nu trebuie sa strige din toate incheieturile "Uitati-va la mine ce fireturi de argint am!" ca sa fie un print adevarat). E o companie minunata, langa care poti sa petreci ore intregi fara ca macar sa-ti dai seama cum a trecut timpul. E plin de tabieturi si fixuri care mai de care mai fermecatoare, pe care oricat ai incerca sa le demolezi n-ai nici o sansa, caci sunt batute in cuie odata cu princiaritatea lui. Nici macar n-a vrut sa ne spuna numele printesei lui inefabile, ca sa nu "striveasca corola de minuni a lumii" (si asta, desi n-ati crede, a fost un citat chiar din el). Sa ridice mana aceea dintre noi care nu-si doreste un asemenea domn, fie el mai mult sau mai putin print?

Draga domnule, o domnita de langa mine imi spune exact in timp ce scriu ca e infiorator sa fii printesa, fiindca orice ai face, in fiecare moment, esti constransa sa ai grija in primul rand de imaginea ta si abia dupa aceea de tine. M-a pus pe ganduri, de aceea va transmit pe aceasta cale sa aveti mare grija de printesa dumneavoastra si sa-i dati toata libertatea.

Reverente

Si ca sa intelegem mai bine, citim neaparat:

Antoine de Saint-Exupery - Micul Print, cel care cauta un trandafir la fel cum printul nostru de mai sus cauta o printesa

Ceainicul fermecat

2008-01-27T13:08:00.000+02:00

Imi plac ceaiurile. Ceaiurile multe, ceaiurile misterioase, ceaiurile aromate, ceaiurile in cutii colorate, ceaiurile de leac. De parca n-ar fi de ajuns ca primul lucru pe care il fac dimineata este un ceai, povestea continua toata ziua, cu ceai nepalez, sud-african, ceai argentinian. Si mate! Cand ies in oras, nu m-as mai da dusa decat in ceainarii, si par sa fiu singura careia nu-i pasa ca in ceainarii de obicei nu se fumeaza.

Asa ca, intr-o asemenea efuziune a ceaiurilor, cine s-ar mira ca ceainicul meu nu este unul ca oricare, ci un ceainic fermecat? Daca te uiti cu atentie sub capacul lui poti vedea o lume intreaga. Trebuie insa sa ai ochiul format ca sa descifrezi aceasta lume, pentru ca tot ce te lasa ceainicul sa vezi e asa: bilute colorate, o cutie, fluturi, oja, ata, o insigna, o vedere, doua carioci, un desen cu o vaca, un colaj necomplicat, un soldatel verde, o mufa mica roz, un plic de zahar, doua carti...

De fapt, toate lucrusoarele astea nu sunt decat indicii care iti povestesc cate ceva despre cele cinci spirite ale ceainicului. La prima vedere, ele n-au nimic in comun, dar cand apa incepe sa fiarba le auzi fluierand impreuna si da, vocile lor sunt ca una singura! Primul spirit este unul de foc, si explodeaza cand te astepti mai putin; e orgolios si impulsiv si entuziast si mai ales al naibii de galagios: ridica glasul din te miri ce. Al doilea spirit e independent si incapatanat, n-ar recunoaste nici un ruptul capului cand are nevoie de ceva, el isi construieste singur culcusul, isi zugraveste singur peretii si, daca vrei sa stii, singur scapa de singuratate daca e cazul! Al treilea spirit e discret si sensibil, profund si intuitiv, el crede in lucruri pe care ceilalti nu le vad. Al patrulea spirit e un spirit universal: vizionar si progresist, el are o misiune inalta si o forta personala la care ceilalti apeleaza ca la un altar. Iar al cincilea spirit e rabdator si tacut si le mentine in echilibru pe celelalte patru, are incredere in ele si stie ca e intotdeauna mai mult acolo decat se arata.

Spiritele astea n-au existat de la inceputul lumii sub capacul ceainicului meu fermecat. S-au trezit la un moment dat impreuna, adunate de cine stie ce forte necunoscute, si n-au mai putut sa-si dea drumul. Ele au incercat sa se elibereze, nu e vorba, dar orice lupta n-a facut altceva decat sa le aduca si mai aproape unele de altele. Pana cand la un moment dat s-au linistit, si-au dat seama ca asa a fost sa fie si ca soarta lor e sa fie impreuna in aceasta lume minunata.

Post Edit: Aceasta este parte a unei povesti de adormit Simina. Simina a primit ceainicul fermecat de ziua ei, cu tot cu spiritele dinlauntru. Dar pentru ca are ea un fel special de a strica surprize construite in trepte, povestea despre cele cinci spirite care in mod normal s-ar gasi in raioane diferite, daca nu chiar in magazine diferite, dar pe care noi le-am adunat la un loc pentru ea, nu mai face asa mult sens.

Invocatie

2008-01-23T11:56:00.000+02:00

Stateau azi-noapte printesele adunate in jurul unei mese dintr-o cafenea cu atmosfera de poezie decrepita si incercau sa intocmeasca o lista cu toate cartile pe care le stiu despre zane, printese, eroine si alte personaje feminine de iubit de la care putem lua lectii de eleganta.

Dar vai, poate ca fumul de la miezul noptii le-a luat mintile, sau poate ca au fost prea pretentioase si au descalificat multe pretendente (de cele mai multe ori din cauza de "comportament nechibzuit"). Cert este ca lista lor nu a inaintat foarte mult.

De aceea va invoc si va convoc pe toti sa ne ajutati in acest efort foarte nobil - pentru ca are drept scop final sa ajute un baiat merituos sa cucereasca o inima de printesa. Ce carti cu printese, zane si alte minunatii feminine mai stiti voi?

Pana acum avem asa:
Andersen-Printesa si bobul de mazare (pentru finete extrema)
Andersen-Lebedele (pentru spirit de sacrificiu)
Andersen-Craiasa zapezii (pentru spirit organizatoric)
Charles Perrault-Frumoasa din padurea adormita (pentru sensibilitate, caci o simpla intepatura de fus a fost de-ajuns s-o adoarma 100 de ani)
Fratii Grimm-Rapunzel (pentru par lung si rezistent nu Pantene, ci chiar de printesa adevarata)
Si bineinteles, Printese date uitarii sau necunoscute

Simino, mi-am mai amintit cateva:
Royal diaries - Elisabeth, printesa-mireasa (deci asa se numea jurnalul lui Sissi)
Shakespeare - Visul unei nopti de vara (asta ca sa adaugam si niscai zane demne)

Am cunoscut o lady

2008-01-21T18:13:00.002+02:00

Astazi am cunoscut o lady. O lady adevarata, care e indragostita de conceptul de cigarette & coffee (n.r. in engleza in original), desi nu fumeaza si nici nu bea cafea (si daca se mai dezvaluie un pic poate o sa aflu ca de fapt mai e si vegetariana si recicleaza hartia ca sa cumpere un copac). Iubeste culoarea si aroma si consistenta acestui concept, si povestea din spatele lui.

De fapt nici n-am cunoscut-o, doar mi-am imaginat-o citindu-l pe Zola intr-o cafenea din Montmartre, cu o tigara si o cafea si o lume a ei: Milady parisienne inconnue. Atat de bine mi-am imaginat-o, incat imi venea sa-i iau tigara dintre degete doar ca s-o pot gusta.

Asa ca daca existi, hai sa fugim impreuna la Paris!