In cautarea Olgutei pierdute

Gata! Stiu ce vreau eu mult mult mult sa primesc cadou de 1 Martie: o busola! Lasa gradina de plantute, asta se aduna pe tot parcursul anului (mai putin iarna, caci il cred pe Bamse pe cuvant ca de Craciun nu infloreste nici o planta de leac), eu de 1 Martie vreau o busola! O busola mare si grea, cu multe suruburi cum am vazut eu in clasa a patra la Stiintele mediului inconjurator, ca sa se prinda de catedra. O busola care sa-mi arate daca am aranjat unde trebuie cuibul prieteniei in camaruta mea. Asta pentru ca nu exista in preajma camerei mele nici un copac cu muschi ca sa ma uit unde e nordul (asa cum ai invatat tot la Stiintele mediului inconjurator, nu mai face tu pe desteapta!).

Si poate busola asta ma va ajuta si s-o gasesc pe Olguta. Acum cativa ani, Olguta a disparut din mine si m-a lasat sa umblu pe alte cai decat ale ei. Numai de curand mi-am dat insa seama ca Olguta lipseste, si am inceput s-o caut prin jurul meu, sa agit esarfe, sa iau la rand raftul de carti, sa cercetez gavanele de dulceata, chiar si rucsacul incomod si prafuit care sta tot timpul in baie de parca as fi in permanenta pe picior de plecare, desi nu e folosit decat de 1 Mai. Tot caut. Mi-e dor de Olguta, cu toate ca facea multe nastrusnicii, nu statea o clipa locului si-i placea sa-si rada de oameni, mie imi lipseste totusi rasul ei si-mi e draga. Cred ca a venit timpul sa o primesc pe Olguta inapoi, sunt pregatita sa fiu din nou asa. Drept dovada, de cateva zile mi se pare ca o aud vorbindu-mi de undeva din mine. Cand mi-e lumea mai draga, ma intrerupe soptind cate o ironie cum ii sade mai bine. Numai de-as putea sa pun mana pe ea!

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Ionel Teodoreanu - La Medeleni (numai primul volum, rogu-va, in urma devine mult prea trist!)

Ce nu este Simina

Pentru ca suntem intr-un impas, acum cateva zile Irina mi-a propus cu cel mai serios ton sa-mi convoc toti cititorii si sa gasim impreuna o cale pentru Simina. Adica sa ne intrebam impreuna: "Ce-ar putea sa faca Simina in viata de-acum inainte?" si poate sa venim cu niscai idei.

Ca sa taifasuim impreuna despre asta, ma gandesc ca ar trebui sa va dau cateva indicii despre cum e Simina. Dar in loc de asta, m-am hotarat totusi sa va spun mai degraba cum nu e Simina. Aceasta idee mi-a dat-o printul nostru - cel ce-si dorea o lista de printese, il stiti, v-am povestit despre el - spunand ca ar prefera sa vorbesc despre ce nu este el si nu despre ce este, cu mentiunea ca e un fel de mystery game la mijloc si ca imi explica el cand ne vedem. Asa ca preiau acest fel de a vedea oamenii pentru toti cei din jurul meu (mai bine asa, poate data viitoare te trezesti ca se revolta vreunul nu pentru ca n-ai scris nici o poveste despre el, ci pentru ca ai scris prea mult): si anume voi vedea cum nu e omul respectiv si nu cum e.

Deci cum nu e Simina:

-Simina nu se tunde in scari

-Simina nu face mofturi la mancare (te-ai gandit ca tocmai de-aia e candidatul numarul 1 la toxiinfectie alimentara?)

-Siminei nu ii plac cadourile strict functionale si nepersonalizate, dar nici cele prea personalizate si fara nici o utilizare (na! Sa te vad ce solutie gasesti la dilema asta!)

-Siminei nu ii place sa lucreze in incaperi cu lumina artificiala

-Siminei nu ii place sa taca (chiar data trecuta ai auzit-o vorbind cu tine in gand in timp ce aparent tacea)

-Siminei nu-i place sa se vorbeasca in timpul filmelor daca nu a initiat ea discutia

-Simina nu vrea sa auda discursuri cu mantre, tantre, energii si misticisme

-Simina nu-si amesteca grupurile de prieteni

-Simina nu e prietenoasa cand e trezita din somn sau obligata sa se terezeasca devreme

-Simina nu e de parere ca atunci cand e nervoasa ar trebui lasata in pace pe motiv ca "s-ar linisti ea singura"

-Siminei nu ii place sa fie tinuta in casa

-Simina nu-ti scoate niciodata ochii atunci cand ii datorezi bani

-Simina nu poate sa reziste batranelelor si batraneilor

-Simina nu-si frustreaza prietenele dezvaluind pretul real al pantofilor scumpi pe care si-i cumpara (sau le uita pretul pe loc, oare? Raspunsul la intrebarea asta inca te mai framanta)

-Simina nu crede ca e ea responsabila sa poarte de grija oamenilor in toata firea

-Simina nu ar aprecia deloc acest articol si nici ideea ca altcineva sa-si dea cu parerea despre ce ar trebui sa faca ea pe viitor

Gata...am obosit...Dar m-as bucura sa veniti cu idei, oricat ar parea ele de fara rost si fara nici o legatura cu lumea reala, pentru ca Simina asteapta un semn (desi ea nu crede in semne) care sa-i arate ce-ar trebui sa faca de-acum inainte.

Si ca sa va dau totusi si niste indicii despre cum e de fapt Simina, rasfoim asa:

Gellu Naum - Zenobia

Sissi & Franz Josef

Viena ma invata de fiecare data cate ceva. E rabdatoare si blanda si batrana si are mereu o lectie de impartasit despre natura umana. De data asta, Viena mi-a vorbit despre printese. In lumea mea plina de creaturi fabuloase, povesti, plante cu puteri miraculoase si apa vie, printesele erau o prezenta reala. Printese eram toate, pentru ca asa voiam noi si pentru ca puteam, dar mai ales pentru ca numai de noi depindea daca voiam sau nu. Dar Viena mi-a atras atentia ca lucrurile nu stau chiar asa

Stiti povestea printesei Sissi, cea cu talia de 51 de cm, cu par lung si cu pasiunea pentru cai? Cea care isi iubea libertatea atat de mult, incat a fost singura imparateasa austriaca pe care maghiarii au indragit-o, pentru ca ea, ca si ei, era inchisa intr-o colivie de curte. Cea care scria poeme lungi despre singuratate. Povestea ei m-a impresionat atat de tare, incat Schoenbrunn si Hofburg au existat pentru mine doar pentru ca ea a existat acolo. Dar de data asta, Viena mi-a aratat o parte a povestii cu printesa inchisa in colivie pe care n-am stiut-o si nici n-am ghicit-o pana acum. Partea LUI. Partea imparatului care ii spunea "ingerul Sissi". Cel care avea pe birou doua portrete cu printesa lui cu parul despletit. Cel care a spus cand a aflat de moartea ei "N-aveti idee cat am iubit-o pe femeia asta".

Asadar despre ce mi-a vorbit Viena? Despre faptul ca nu suntem printese pentru ca asa vrem noi si putem sa fim. Ci suntem printese pentru ca exista acolo, oriunde, un print care ne vede asa si care tine mereu in fata ochilor un portret al nostru cu parul despletit. Suntem printese prin ochii lui si nu prin puterea noastra.

De ce mi-or fi trebuit atatia ani sa inteleg asta?

Sunt datoare cu o poveste

Am stat ieri la un ceai cu intreaga ceata a printeselor si am aflat cu surprindere care era rostul blogului meu din punctul lor de vedere si eu nu stiam: sa spun povesti despre fiecare dintre ele. Acestea fiind faptele, m-au luat care mai de care la rost ca de ce Irina are doua povesti si ele n-au nici una, de ce nu se regasesc in nici o metafora, ce, nu sunt printese indeajuns ca sa merite o poveste numai si numai a lor? De fapt, ar fi trebuit sa inteleg ce se asteapta de la mine, pentru ca aveam semnale deja de ceva timp, cand Did s-a razvratit din acelasi motiv. Unde mi-o fi fost capul?

Deci sunt datoare fiecarei printese, fiecarui spiridus, fiecarei vrajitoare, fiecarui animalut vorbitor din jurul meu, cu cate o poveste numai si numai a lui. Dar pentru ca Valentina a insistat prima ca e destul de fascinanta si de draga mie ca sa primeasca povestea ei, iat-o pe Romea Gitanos in toata gratia:

Pe cat de mult strabate Romea aceasta lume in lung si-n lat fara costum de baie, doar cu cort si apa de baut, pe atat de multe si nesfarsite povesti aduna ea. Dar pentru ca printesele sunt egoiste de fel, nu voi impartasi decat una dintre povestile ei. O poveste care include niste discuri mititele de plastic stralucitor, peste care dai cand ti-e lumea mai draga, colorate in te miri ce nuante neghicite. Pe vremea cand a luat nastere povestea mea, acestor discuri micute li se spunea fluturi (acum le spunem contemporan si prozaic paiete). Se numeau fluturi, tocmai pentru ca iti luau ochii atunci cand zburau in stanga si in dreapta colorate-n curcubeu. In povestea mea, fluturii impodobeau o camesa de mireasa veche de 80 de ani brodata cu fir si cu poale lungi, pe albul carora care se putea inca ghici urma primei nopti de dragoste.

Tolanite pe jos in mijlocul camerei, inarmate cu foarfece, cu camesa pretioasa in brate si cu inca doua camese alaturi asteptandu-si randul, am stat cu Romea mea o dupa-amiaza intreaga, pana cand ultimul fluture a zburat de pe camesa si ultima poveste a fost impartasita. Lunga a fost acea zi, multi fluturii si si mai multe povestile, dar la final am izbandit, am strans toti fluturii raspanditi pe sub pat si ne-am promis dragoste vesnica.

Povestea cameselor nu s-a incheiat, ci ele au fost asezate cu mare grija intr-un cufar mirosind a levantica, si asteapta sa fie scoase intr-o zi cu soare si sa acopere trei fete dansand pe nisip intr-o vama.

Gradina mea

Imi doresc o gradina fermecata, plina de secrete si de surprize si de povesti; ca gradina cu narcise din desenele de cand eram mici...va mai amintiti? O gradina cu busuioc, menta, traista ciobanului si alte plantute de leac, asezate pe culoare ordonate in forma de pentagrama. Sa le cresc cu multa grija si sa le stropesc cand e luna in patrarul care trebuie si sa le culeg dimineata pe roua. Ce potiuni de dragoste o sa iasa de acolo! Si de reculegere pentru Lina, si de liniste pentru Cecile, si de incredere pentru Did.

Asta e dorinta mea pentru inceputul de primavara: multe plantute binevoitoare in ghivece colorate. Vor fi un nou inceput, dupa cele 10 luni in care am venerat o planta cu frunze roz cunoscuta sub numele de "Domnul Poama", si dupa cei 10 ani in care am ucis sistematic muscatele din balcon neudandu-le la timp.

Matraguna, Doamna buna,

Marita-ma intr-o luna!

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:

Mircea Eliade - De la Zalmoxis la Genghis-Han, capitolul in care aflam cum Doamna-buna poate sa faca minuni si sa marite pana si fetele cele mai pocite

De la ce vine MTV?

Am terminat cu preumblarile muzicale...ma intorc acasa, in camera mea lipsita de televizor si de orisice fel de reviste, unde calculatorul nu s-a mai deschis de fix un an jumate si nici un poster nu-mi acopera peretii. Ies din lumea asta colorata si agitata in care trebuie sa fii tot timpul la curent cu ce freza a venit Rihanna, care-i Timberland si care-i Timberlake, de ce colantii nu se mai poarta si ce drame a avut in copilarie Cristina regina RnB-ului.

Dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat, cel mai rau m-a marcat faptul ca MTV moare. Aparent, generatia MTV a murit demult, odata cu Kurt Cobain, desi au existat niste incercari timide a o resuscita; n-a iesit decat o parodie timida, cu cu totul alte preocupari si tipuri de salut, care s-a numit generatia McDonald's. Si asta a fost tot. A existat apoi o generatie RBD, care s-a transfomat rapid intr-o generatie Tokio Hotel. Dar nici una dintre ele n-a mai reusit sa readuca MTV pe locul pe care l-a avut pe cand fake-urile nu erau o crima, nici in termeni de Converse ca ai lui Kurt, dar cumparati din Piata Amzei, nici in termeni de albume, cumparate o strada mai incolo, de la tarabele din Piata Romana (acum tarabele respective nici nu mai exista, drept dovada). Paradoxal, cand fake-urile nu erau o crima, MTV era vazut ca cel mai autentic statement de generatie.

Mirela de la 2 isi zgariase cu cheia pe peretele de langa usa de la intrare logo-ul MTV. MTV-ul ala inca mai e acolo, si-l vad mereu cand nu merge liftul si trebuie sa cobor pe scari. MTV-ul asta e la televizor, dar nu-l vad niciodata. Si aparent, desi micii povestitori printre care mi-am petrecut ultimele zile il vad tot timpul, nu mai inseamna nimic nici pentru ei. Si ei isi amintesc tot de "MTV-ul ala de cand eram mici mici, mai stiti, ma, ala de dinainte sa apara Andre?" (au si ei reperele lor)

Nu am un discurs de genul mailului aluia care a circulat printre noi toti, cum ca noi am fost ultimii care au jucat Ratele si vanatorii, au mestecat guma Turbo si pe care ii strigau prietenii pe geam sa iasa afara. Mie doar imi pare rau de MTV, si zau ca m-as apuca iar sa ma uit la televizor doar de dragul lui.

Un nou inceput

Acum cateva zile, chinezii (si noi toti alaturi de ei) au intrat in anul Sobolanului. Si, desi nu suna a ceva ce ar spune o lady, sobolan sunt si eu, asa ca evenimentul ma afecteaza personal (pe mine si pe multi altii pe care ii cunosc, fiindca suntem nascuti in acelasi an - asta ca sa vorbim de criterii de a-ti face prieteni).

Nu inteleg neaparat povestile salmaniene cu sobolani cat o casa care poarta molime si zei, trasi in carute de lemn cu roti uriase ca sa se scalde in apele murdare. Dar inteleg sobolanul ca simbol al actiunilor duse pana la capat. Asa ca preiau dupa cum am gasit profetiile despre anul Sobolanului ca despre un an al succesului. Totul pare ca se leaga, inclusiv Turnul de acum ceva timp care ma anunta ca ar trebui sa ma dau jos din corcodus si sa-l las sa se prabuseasca, fiindca e timpul sa pornesc pe alt drum. Si in sfarsit cred ca mi-am dat seama despre ce corcodus era vorba (adevarul e ca ma agatam cu disperare de cativa corcodusi aproape putrezi si deci foarte riscanti, dar acum am pus degetul pe cel mai putred dintre toti). Se pare ca orice drum as alege anul asta, va fi de succes.

Totusi, sobolanul nu este un animal al riscului, ci mai degraba al cinismului si al deciziilor luate la rece. Marturisesc ca niciodata n-am fost genul "Hai sa ne aruncam si sa vedem ce iese", iar acum cu atat mai putin. Am in sfarsit un argument de neclintit in atitudinea asta cvasi-paranoica - Pai doar e anul Sobolanului, toti ar trebui sa facem la fel!

Si ca sa intelegem mai bine cum se poate ca la 23 de ani sa ai parul alb de atatea noi inceputuri, rasfoim asa:

Salman Rushdie - Ultimul suspin al Maurului

Am fost si eu Romea

Am primit reprosuri pentru pauza ingrata in ultimele zile, cand aparent am stricat efectul cafelei de dimineata. Asa ca am promis povesti suculente care sa-mi justifice lipsa.

Nu, nicidecum n-am lenevit, ci am fost tot pe drum, tot pe drum. Miercuri am pornit la drum inainte sa se crape de ziua, la 4:30, ceea ce e inuman. Nici vorba sa o fi facut din proprie vointa, ceea ce m-ar fi transformat fara indoiala intr-o Noctia neprietenoasa; am fost dusa de val, cam asa ca Romea Gitanos.
Si, exact ca in Kerouac, am stat la taifas cu cei mai frumosi nebuni, mici si mari, de la care am aflat cum muzica te poate face sa te simti ca intr-un vis sau ca intr-un salt cu parasuta. Dar cele mai senzationale povesti sunt cele ale pustilor de 12 ani, care mi-au umplut serile de voie-buna. Asa ca v-am adus si voua cateva...

"-Manelistii sunt niste mincinosi. Stii cum am ajuns eu la concluzia asta?
-Cum?
-Pai sa-ti zic. Inainte am fost rockista. Dar nu era asa marfa sa fii rockista, ca nu asa multa lume asculta rock, mai multi prieteni de-ai mei era rapperi. Asa ca m-am facut si eu rapperita. Si dupa mine s-a facut si prietena mea cea mai buna, care ea fusese inainte manelista. Si stii ce-a facut, ma? A zis la toata lumea ca EU M-AM FACUT DUPA EA!!"

"-Anul asta cel mai trendy e movul, daca vrei sa fii pe val trebuie sa te imbraci in mov.
-Hm...Si ce mai trebuie sa pun pe mine ca sa fiu trendy?
-Pai...o bluza pana la solduri, asa mai larga. Mov, ti-am zis, mov trebe sa fie. Si pantaloni pana, stii cum sunt aia?
-Cum sunt?
-Pai asa, mai largi sus si stramti in jos....Asa...si tenisi d-aia cu sireturi groase, fat-lace le zice...si colorate, neaparat unul de o culoare si unul de o culoare. Si multe bratari colorate, ca fetele de la RBD. Si parul sa ti-l faci Emo.
-Cum e aia Emo?
-Asa, cu bretonul pe ochi, si intins cu placa, si asa ridicat in varful capului, se numeste cuib."

Ce-am invatat din aceasta calatorie? Ca am imbatranit si nu mai eram la curent cu nimic: nu stiam ca un teen care se respecta trebuie sa aiba cel putin un prieten Emo, sa schimbe stilul muzical preferat cam o data la 6 luni, sa stie ce freza e asociata carui stil de muzica si sa nu faca niciodata confuzia fatala de a purta dungi gri sau maro daca nu e houser! Doar nu vrem sa lansam mesaje eronate!
Deocamdata am facut un popas de doua zile...dar luni o luam de la capat cu calatoria, de data asta in partea cealalta a tarii. De-abia astept sa vad ce povesti mai dezvaluie cititorii de Popcorn si fanii Pimp my Ride de acolo.
Va tin la curent

Si ca sa intelegem mai bine, rasfoim asa:
Jack Kerouac - Pe drum
Fanus Neagu - Frumosii nebuni ai marilor orase

Excelent, Cristinica, excelent, a fost excelent! Ai fost intr-o pasa proasta? Excelent!

...asa-mi spunea o draga doamna acum cativa ani, sustinand ca ar trebui sa public. Asa imi spune acum si draga domnita pe care vreau s-o impartasesc azi cu voi. E o lady, desi n-ar recunoaste, pentru ca, in lumea ei, sa accepti ca esti lady inseamna sa accepti ca esti vulnerabila. Dar ea e totusi; e o lady pentru ca stie cand sa zambeasca numai din coltul buzelor si cand sa dea capul pe spate intr-un hohot nestavilit. Face diferenta intre Rambo si Rimbaud, dar n-ar deschide niciodata subiectul asta intr-un acces de "Uitati-va la mine cum va dau lectii!". Si poate sa-ti spuna si-n somn urmarea de la "Eu stiu c-ai sa ma inseli chiar maine...". N-ar spune niciodata ca e o lady, dar ii place asa de mult sa te auda pe tine spunandu-i-o, mijeste ochii ca un pisoi, toarce si se incolaceste toata in jurul sufletului tau de parca nu i-ar mai da drumul.

Deci asta e pentru tine, Did: "13 noiembrie 2002. Undefined hair color Freak, retrospectiva anilor 1999, 2000, 2001 e relevanta in sensul prezentei subiectului Freak in viata noastra making us better, stiind ce inseamna sa tii piept uraganului pe numele lui adevarat Sever Baby Iosif Georgescu, care inca ne mai face viata un calvar in ciuda fericirii tale de a nu face ora de geogra, mate etc. cand pe noi ne asculta cate 6 in ordine alfabetica (nelipsite fiind Bacsis, Cristea si Dumitrescu). Caci tocmai pleci din banca mea dupa ce m-ai pupat pe crestet si incerci sa scapi din stransoarea bratelor lui Duta si Zamfir (care striga citez: "Baaai, injur cu Biblia-n mana!"), ceea ce ma face sa ma gandesc la metafora din Patul lui Procust, pe care, oricat de evidenta ar parea, eu n-o-nteleg, si ma mai face sa ma gandesc ca iubesc felul tau caracteristic de a ma pupa si de a-mi cere in schimb "Iubeste-ma, feit Did", si iubesc si intransigenta ta si fun-ul nostru de care nu se amuza nimeni si care il oripileaza pe Victoras care sta cuminte la mine in fotoliu si ne priveste; asa...stai sa revin la inceputul paginii unde de fapt isi are originea aceasta fraza...Sandoiu ne tine un discurs cum ca ficusul nostru, ciot in prezent, a fost furat si inlocuit cu un trandafir japonez."

Si ca sa intelegem mai bine, citim asa:

Ion Minulescu - Celei care minte